Misterul marelui Sfinx

PublimixTurism

Răbdare de sfinx

Sfinxul din Giza este o adevărată minune a lumii. Este cea mai mare sculptură a Antichității, care a supraviețuit până astăzi, în ciuda eroziunii puternice. Cu fața spre soare răsare, Marele Sfinx veghează răbdător pe Platoul din Giza, la 10 km de vest de Cairo, pe malul de vest al Nilului, la mică distanță de trei piramide, cele ridicate de Cheops (Khufu), Chephren (Khafra) și Mykerinos (Menkaura). Monumentul are o înălțime de 20 m și o lungime de 73,5 m.

Și totuși, ce vârstă are Sfinxul?

Teoria acceptată de cei mai mulți egiptologi este că sculptura gigant a fost construită în jurul anului 2500 î. Hr, de către faraonul Chephren, fiul lui Cheops, odată cu piramida sa. Cu toate acestea, nu există nicio inscripție care să identifice faraonul cu Sfinxul, și nici nu se menționează nicăieri construcția acestuia, lucru destul de neobișnuit, luând în calcul măreția monumentului.

Numele de Sfinx ar veni de la cuvântul grecesc sfingo care înseamnă "a strangula". Grecii l-au folosit pentru a denumi o creatură fabuloasă care avea capul unei fete, corpul unui leu și aripi de pasăre și care își strangula victimele.

Sfinxul de la Naxos (aflat acum în patrimoniul Muzeului de Arheologie din Delphi) reprezintă o creatură înaltă de peste doi metri, având cap de femeie, aripi asemănătoare cu cele ale unei păsări de pradă, întoarse în sus și corp de leoaică. Statuia, realizată în jurul anului 560 î.Chr., împodobea Templul lui Apollo din Naxos. [sursă imagine]

De aceea, unele teorii susțin că Sfinxul ar fi fost, de fapt, femeie, iar capul de leoaică ar fi fost remodelat și sculptat mai târziu. Diferitele reparații ale capului deteriorat de-a lungul a mii de ani ar fi putut reduce sau modifica proporțiile feței. Oricare dintre aceste teorii ar putea explica dimensiunea mică a capului, în raport cu corpul, în special dacă Marele Sfinx este mai vechi decât se credea în mod tradițional.

Tutankhamon, un faraon a cărui legendă e încă vie Mormântul lui Tutankhamon rămâne una din cele mai mari descoperiri arheologice din lume, prin bogăția de obiecte și starea intactă a mumiei faraonului

Teoriile datării

Pentru a data monumentul, au fost făcute tot felul de teste geologice și, spre surprinderea tuturor, sfinxul părea erodat de apă, mai degrabă decât de nisip sau vânt. Deși Egiptul este arid astăzi, în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, pământul era umed și ploios. În consecință, Sfinxul ar trebui să aibă între 7.000 și 10.000 de ani. Egiptologii au respins această teorie subliniind faptul că nu au fost descoperite urme atât de vechi ale Egiptului Antic, iar furtunile cu ploi puternice, care se abăteau odată peste Egipt, s-au oprit cu mult înainte de a fi construit Sfinxul. O altă teorie, a lui Bauval, ia în calcul astronomia: Sfinxul, piramidele vecine și diferitele scrieri antice constituie un fel de hartă astronomică legată de constelația Orion.

Constelația Orion sau Vânătorul se mândrește cu unele dintre cele mai strălucitoare stele de pe cer: Betelgeuse și Bellatrix marchează umerii vânătorului, Saiph și Rigel genunchii, trei stele perfect aliniate (Alnitak, Alnilam și Mintaka) reprezintă centura, de care este agățată sabia, la rândul său alcătuită de alte trei stele. Deasupra, un mic grup de stele, centrate în jurul celei numite Meissa, îi desenează capul. [sursă imagine]

Concluzia este că cea mai bună potrivire pentru această hartă ipotetică este poziția stelelor din 10.500 î. Hr., împingând astfel originea Sfinxului mai departe în timp. Această dată este în mod evident contestată de egiptologi, deoarece în zonă nu a fost descoperit vreodată un artefact arheologic datat din acea perioadă.

Champollion, iubitorul de hieroglife Champollion a reușit să descifreze vechile inscripții egiptene cu hieroglife, dezlegând unul din cele mai complexe sisteme de scriere din lumea antică

Ce știm despre Sfinx?

Sfinxul a fost de multe ori îngropat în nisipuri, iar una dintre legende este din epoca faraonului Thutmose al III-lea. Se spune că acesta a adormit la umbra statuii și a visat că Sfinxul i-a vorbit, spunându-i că se sufoca în nisip. Atunci a ordonat excavarea nisipului, iar statuia a fost restaurată și chiar se pare că a fost construit un zid în jur pentru a o proteja mai bine.

Între labele din față ale Sfinxului se află o stelă de granit, numită acum "Dream Stela", care este inscripționată cu povestea visului faraonului.

Când Napoleon a ajuns în Egipt, în 1798, el a găsit Sfinxul fără nas. Desenele din secolul al XVII-lea arată că nasul lipsea cu mult înainte de sosirea lui Napoleon; o legendă spune că a fost victima unui joc la țintă, în perioada turcă.

Napoleon, împăratul unui etern război între Franța și Anglia Napoleon Bonaparte a urcat toate treptele măririi, până a ajuns împărat al Franței și conducător al aproape întregii Europe, coborând apoi scara istoriei, la fel de vertiginos

O altă teorie si probabil cea mai realistă este ca nasul a fost înlăturat în secolul al VIII-lea, considerând că Sfinxul era un idol. În 1858, o parte din nisipul din jurul sculpturii a fost eliminat de Auguste Mariette, fondatorul Serviciului de antichități egiptene, iar între 1925 și 1936, inginerul francez Emile Baraize a excavat Sfinxul în numele Serviciului Antichități.

Fragmentul din barba Sfinxului, aflat în patrimoniul British Museum, a fost prezentat de Giovanni Battista Caviglia, care a efectuat lucrări arheologice la Giza în 1817. Celelalte fragmente găsite au fost trimise la Muzeul din Cairo. Barba era specifică zeităților și morților, nu regilor sau celor aflați în viață. Se consideră că a fost sculptată ulterior, în timpul celei de-a XVIII-a Dinastii și s-a prăbușit cândva în Antichitate. [sursă imagine]

Deși capul Sfinxului a fost grav afectat de mii de ani de eroziune, urme ale vopselei originale pot fi totuși văzute lângă o ureche. Aparent, inițial, fața Sfinxului ar fi fost pictată în roșu închis. Un mic templu amplasat între labele sale conținea zeci de stele în onoarea zeului Soare.

Degradarea

Astăzi, statuia cea mare se prăbușește din cauza vântului, a umidității și a smogului din Cairo. Un proiect de restaurare și conservare uriaș și costisitor a început în 1950, dar încă de la început, cimentul folosit pentru reparații s-a dovedit a fi incompatibil cu calcarul și a cauzat daune grave întregii structuri. În 6 ani, peste 2.000 de blocuri de calcar au fost adăugate în statuie, au fost injectate substanțe, însă acest tratament nu a dat roade. Până în 1988, umărul stâng al sfinxului a ajuns într-o stare avansată de degradare. În prezent, restaurarea continuă și se încearcă salvarea  umărului deteriorat.

În mai 1990, Institutul Getty a instalat în zonă o stație de monitorizare alimentată cu energie solară, pentru a urmări care sunt principalii factori de eroziune a Sfinxului. Rezultatele au arătat că un vânt constant dinspre sud-vest, împreună cu reacția sărurilor din calcar la umiditate sunt principalele cauze ale degradării monumentului. [sursă imagine]

Așadar, astăzi, accentul se pune mai degrabă pe conservare, decât pe explorări sau săpături ulterioare, așa că mai avem de așteptat până când Marele Sfinx să își dezvăluie secretele.

Lecturi suplimentare

14 aprilie 1914: Ramanujan pune matematica în ecuație De la zero la infinit La 14 aprilie 1914, un ilustru necunoscut pășește pe țărmul Marii Britanii. Poate nici chiar el nu știa că avea să aducă la același numitor talentul înnăscut cu pregătirea celor mai renumiți savanți....

19 aprilie 1956: nunta lui Grace Kelly cu prințul Rainier de Monaco A fost odată ca-n povești... ... o prea frumoasă fată, care și-a împlinit visul de a deveni actriță, după care a fost cerută în căsătorie de un prinț. Pare prima pagină a unei cărți de povești, dar este chiar una din...

18 aprilie 1909: Ioana d'Arc este beatificată Arc de triumf Ioana d'Arc (Jeanne d'Arc), adesea numită Fecioara din Orléans este astăzi trecută oficial în rândul sfinților de către Biserica Catolică. Excomunicată și arsă pe rug, sub acuzația de erezie,  în 1431, a fost...

17 aprilie 1970: Apollo 13 revine cu bine acasă 13, cu noroc și cu ghinion Într-o clipă, mândrețea de navă spațială Apollo 13, s-a transformat din mașinăria sofisticată ce urma să atingă solul lunar, într-o navă care funcționa la limita de avarie. Explozia unui rezervor...

15 aprilie 1918: Bojdeuca lui Ion Creangă devine prima casă memorială literară din România Casă, dulce casă "În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară şi pe vremea asta, în 18 spre 19 septembrie. De aveţi răbdare, că bunătate întotdeauna aţi avut, veţi întreba poate, unde-i bojdeuca mea? Vă voi răspunde respectuos:...

folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Ascundeți | Detalii