09 octombrie 1410

Prima mențiune cunoscută a ceasului astronomic din Praga

TurismMonica

Un ceas cu mult timp

Ceasul astronomic din Praga, alintat Orloj, a traversat timpul și timpurile, tocmai din 1410. În data de 9 octombrie a acelui an, ceasornicarul Mikuláš din Kadaň și Jan Šindel, profesor de matematică și astronomie la Universitatea Charles, au pus în funcțiune partea cea mai veche a mecanismului din ceas. Mai târziu, probabil în jurul anului 1490, a fost adăugat cadranul cu calendar și a fost decorat cu sculpturi gotice.

În acea perioadă, s-a crezut că Orloj a fost făcut de ceasornicarul Jan Růže (numit și Hanuš), în 1490, ceea ce azi s-a dovedit a fi o eroare istorică. Pe atunci, însă, nu se știa, existând și o legendă conform căreia meșterului i s-ar fi scos ochii și ar fi fost închis în turnul ceasului, de către conducerea orașului, pentru a nu mai putea să facă un ceas identic. În timpul detenției, acesta ar fi stricat mecanismul și se spune că nimeni nu a mai putut să îl repare timp de o sută de ani.

Big Bang, o teorie a nașterii UniversuluiPoate fi calculată vârsta Universului? Putem afla ziua de naștere a galaxiilor? Acum câteva sute de ani, un mare om de știință credea că este posibil...

În 1552, a fost reparat de Jan Taborský, meșter ceasornicar din Klokotská Hora, care a scris un raport despre ceas, menționându-l tot pe Hanuš ca fiind cel care l-a creat. Această greșeală a fost cauzată de interpetarea greșită a scrierilor din acea perioadă. Greșeala a fost, probabil, provocată de participarea lui Hanuš la reconstrucția sediului primăriei, în perioada a 1470-1473. Ceasul s-a defectat de multe ori în secolele de după 1522, necesitând numeroase reparații.

În 1629 sau 1659 au fost adăugate statui din lemn, iar figurile apostolilor, după o renovare serioasă între anii 1787-1791. În timpul următoarelor reparații, efectuate între 1865 și 1866, ceasul s-a îmbogățit cu figura unui cocoș din aur, cu o coroană pe cap.

Ceasul astronomic din Praga (sursă imagine)

Orloj a fost grav avariat în 7, respectiv 8 mai 1945, când nemții au tras asupra centrului vechi, din vehicule blindate, în încercarea nereușită de a înnăbuși revolta populației din oraș. Primăria și clădirile învecinate, împreună cu sculpturile din lemn și discul calendarului au ars. Cu un efort considerabil, mecanismul a fost reparat, figurile apostolilor au fost restaurate și Orloj a reintrat în slujba timpului în 1948.

Copernic a deschis porțile sistemului solar pentru omenireNicolaus Copernicus a pus planetele la locul lor în sistemul solar, dovedind că Pământul se învârte în jurul Soarelui și nu invers

Ceas de ceas

Orloj este montat pe peretele sudic al Primăriei vechi din capitala Cehiei, în vechea piață a orașului. Mecanismul ceasului este compus din trei părți principale: cadranul astronomic, arătând poziția Lunii și Soarelui pe cer și diverse alte detalii astronomice; „Plimbarea apostolilor”, reprezentând apariția figurilor apostolilor și a altor statui mobile la ore fixe, când acestea bat ora exactă; un disc al calendarului, cu câte un medalion pentru fiecare lună. Potrivit unei legende locale, orașul va avea de suferit dacă ceasul este neglijat și nu va mai funcționa corespunzător. Daca fantoma ceasului va da din cap, confirmând că mecanismul nu mai funcționează bine, singura speranță de salvare poate veni de la un băiat născut în noaptea Anului Nou.

Ceasul astronomic din Praga (sursă imagine)

De la legendă, la realitate, într-un ceas

La 9 octombrie 2010, Orloj sărbătorea frumoasa vârstă de 600 de ani, arătând foarte tânăr și în pas cu vremurile în cadrul spectacolului de lumini care proiecta imagini pe fața sa. Imaginile povesteau despre distrugerea și renașterea ceasului și despre evenimentele majore care au marcat existența sa și a orașului. În 2015, ceasul a dovedit că e un instrument al timpului său și a apărut pe prima pagină Google, ca invitat special, Doodle.

Galilei a pus Pământul în mișcare, împotriva voinței bisericiiGalileo Galilei, matematician, astronom și filozof din Pisa, a susținut teoria lui Copernicus, care contrazicea principiile bisericii cu privire la sistemul solar

Astăzi, Orloj este cel mai vechi ceas astronomic din lume care încă funcționează și al treilea ca vechime din istorie.

Referințe:

wikipedia.org

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept