22 iunie 2013
Muntele Fuji intră în patrimoniul UNESCO
Fuji, un munte de patrimoniu
În 22 iunie 2013, UNESCO a decis că muntele japonez Fuji merită să fie inclus în patrimoniul mondial. Vulcanul înalt de 3.776 de metri, cel mai venerat vârf din Japonia, a fost desemnat drept un obiectiv mai degrabă cultural decât natural și înregistrat cu denumirea „Muntele Fuji: obiect de venerație, sursă de inspirație artistică”. Japonia ceruse organizației internaționale includerea muntelui-simbol din Țara Soarelui Răsare pe lista obiectivelor protejate, datorită semnificației sale religioase și a rolului important pe care l-a jucat în cultura japoneză. După cum au afirmat oficialii japonezi la ceremonia prin care era sărbătorită acceptarea în marea familie a valorilor universale, „Includerea muntelui Fuji în patrimoniul UNESCO nu e o finalitate, ci un început”.
Povești de la munte
Muntele Fuji tronează pe limita dintre două regiuni, Yamanashi și Shizuoka, pe Insula Honshu. Ca să pună capăt disputelor, printr-o hotărâre a Curții Supreme din 1974, s-a stabilit că partea superioară a vârfului este spațiu sacru, deasupra jurisdicțiilor lumești.
Prima ascensiune pe Everest, fără oxigen suplimentar, o victorie asupra limitelorMuntele Everest, cel mai înalt vârf al planetei, o eternă provocare pentru temerari, la care alpiniștii Messner și Habeler au răspuns, în 1978. În 2017, a fost rândul alpinistului român Horia Colibășanu să ajungă pe Acoperișul lumii.
Dintotdeauna recunoscut ca un simbol național japonez, Fuji a dat naștere multor legende. Cea mai cunoscută e cea care vine din secolul al X-lea, Taketori Monogatari. Povestea relatează cum un tăietor de bambus găsește un bebeluș misterios în pădure. Neavând copii, tăietorul de bambus și soția lui adoptă fetița și îi dau numele „Prințesa Kaguya”. Micuța crește ca în basme, în 3 luni cât alții în toată adolescența, transformându-se într-o mândrețe de fată, dorită de întreaga suflare masculină a ținutului, inclusiv de împărat. Kaguya nu optează, însă, pentru niciunul dintre admiratori, ci pentru o călătorie înapoi spre locul ei de origine, pe Lună. Deși părăsește Pământul, ea lasă mici suveniruri împăratului, pentru a-i alina durerea. Printre aceste daruri se numără și elixirul vieții. Însă împăratul, cu inima zdrobită de plecarea alesei sale, nu dorește să trăiască o eternitate fără ea. Ordonă ca toate darurile să fie arse pe muntele cel mai apropiat de Lună. Conform legendei, acel munte a fost Fuji sau Muntele Nemuririi, deoarece aici a fost dus elixirul vieții.
Pe lângă istoria Prințesei Kaguya, mai sunt alte nenumărate povești despre creaturi supranaturale care își au sălașul pe Muntele Fuji. Aceste legende i-au îndemnat pe mulți asceți să urce muntele, în căutarea realizării spirituale. Cel mai cunoscut dintre ei rămâne Hasegawa Kakugyo, a cărui activitate religioasă a condus la formarea cultului Fuji-ko. Membrii grupării venerau muntele ca pe o zeitate. Pe urmele lui Kakugyo a călcat și ascetul Miroku, despre care se spune că a murit în timp ce se ruga muntelui pentru fericirea tuturor oamenilor, iar trupul său a fost mumificat chiar în momentul trecerii în neființă.
Nativii Ainu venerează, la rândul lor, muntele, în timp ce adepții religiei Shinto au ridicat pe vârf un altar în onoarea zeiței Sengen-Sama, care întruchipează natura. Budiștii japonezi consideră că Muntele Fuji e un portal către o altă lume.
Un munte cu temperament vulcanic
Muntele este denumit în japoneză cu apelativul respectuos Fuji-san (富士山). Originea numelui rămâne controversată. Unii consideră că provine din limba Ainu, vorbită de băștinași, având semnificația „viață veșnică”. Lingviștii, pe de altă parte, sunt de părere că numele își are rădăcinile în dialectul Yamato și face referire la Fuchi, zeița budistă a focului.
El Capitan și The Nose, vise frumoase pentru amatorii de senzații tari pe munteStânca El Capitan este o provocare pentru orice cățărător, mai ales prin traseul The Nose, care a împins alpiniștii la performanțe extreme
Fuji este cel mai înalt vârf, dar și vulcanul care atinge cea mai mare înălțime în Japonia. Face parte din „Sfânta Treime” a munților sacri, alături de vârfurile Tate și Haku. Forma sa incredibilă, perfect simetrică constituie azi un simbol al Japoniei și o sursă de inspirație pentru artiști din lumea întreagă. Peste 200.000 de mii de persoane îl escaladează anual.
Povestea geologică a Muntelui Fuji este la fel de complexă. Acest stratovulcan (vulcan format din straturi multiple), format acum 600.000 de ani, are la bază un diametru de aproape 50 km și culminează cu un crater larg de 500 de metri și adânc de 250. Muntele de azi reprezintă, de fapt, o suprapunere a trei vulcani: Komitake, la bază, activ în urmă cu 100.000 de ani, Ko-Fuji, activ acum 10.000 de ani și Fuji cel mai tinerel, având frageda vârstă de 8.000 de ani.
Ultima erupție confirmată a avut loc în anul 1707, fiind și cea mai puternică dintre cele cunoscute. A aruncat cenușă până pe teritoriul pe care se află în prezent capitala Tokyo și a format un nou crater în partea estică. Între 2000 și 2001, nivelul activității seismice a vulcanului a crescut ușor, producând îngrijorare cu privire la posibila trezire a monstrului adormit.
Vărful a fost atins pentru prima dată, în anul 663, de un călugăr budist rămas anonim. Ascensiunea a fost interzisă femeilor, până în 1912. Motivul? Se credea că zeița focului care locuia pe munte ar fi geloasă pe orice făptură feminină care i-ar fi încălcat teritoriul, motiv suficient să se facă foc și pară, la propriu.
Și dacă tot risca să se înroșească din cauza lavei, le-a dat o idee inamicilor Japoniei din cel de-al doilea război mondial. CIA plănuia să arunce găleți cu vopsea roșie pe vârful muntelui Fuji, ca o formă de război psihologic, printr-o lovitură directă aplicată unui simbol atât de prețuit. După o analiză mai detaliată, calculând că ar fi fost nevoie de vreo 12 tone de vopsea și 30.000 de avioane penru a pune planul în aplicare, au renunțat la idee.
Un alt proiect care nu a mai fost pus în practică - și tot spre norocul muntelui - a fost cel care viza contruirea unui tunel și a unui traseu de telecabină, care să ducă turiștii pe vârf în doar 13 minute. Cum japonezii nu sunt oamenii care să se grăbească trecând peste principii, ideea a fost respinsă, din motive ecologice.
Astfel, muntele și spațiul unde este situat, inclusiv cele cinci lacuri și pădurea de pini care îl înconjoară, au rămas un sanctuar spiritual și natural. Primăvara este, probabil, cel mai frumos anotimp, pentru a admira zona. Vârfurile înzăpezite, în contrast cu cireșii înfloriți alcătuiesc un tablou fermecător, dând muntelui încă un nume de alint, Konohana-Sakuahime, care s-ar traduce prin „strălucirea bobocilor în floare”.
Dacă aveți planuri să mergeți până sus, trebuie să știți că sezonul de ascensiune este foarte scurt, de la începutul lui iulie, până la finalul lui august. Merită,însă, să admirați răsăritul, care se vede atât de frumos de pe vârf, încât are un nume special, Goraiko.
Referințe:
justfunfacts.com spoon-tamago.com listverse.com/ volcanodiscovery.com