25 iunie 1929

se aprobă construirea Barajului Hoover

Turism Adrian S.

Întrebare de baraj

În zorii secolului XX, oficialii americani aveau planuri mari: să construiască un baraj masiv, la limita dintre statele Arizona și Nevada, pentru a ține în frâu fluviul Colorado, care putea furniza energie electrică și apă pentru irigații. Pe data de 25 iunie 1929, președintele american Herbert Hoover semna actul pentru aprobarea proiectului, autorizând o investiție de 165 milioane de dolari destinată construirii Barajului Boulder (devenit ulterior Barajul Hoover).

Întrebarea era dacă o asemenea realizare tehnică era posibilă în termenul de timp prevăzut. Provocarea a fost mare, muncitorii luptând să reziste în tunelurile pline cu monoxid de carbon și escaladând zidurile canionului, la înălțimi de peste 200 de metri. A meritat efortul, pentru că a condus la construirea celui mai mare baraj din lume, la data finalizării sale. Acest monument ingineresc adună, în lacul de acumulare Mead, apă pentru irigarea a peste 80.000 de hectare și este azi unul din cele mai populare obiective turistice din lume.

Transfăgărăşanul o carte de vizită în vitezăTransfăgărășanul, chiar dacă e moftul unui dictator, a devenit uşor prilej de mândrie națională

Hoover - un baraj cu bruiaj

Odată cu dezvoltarea zonei de Sud-Vest a Statelor Unite, Fluviul Colorado a intrat în calcule ca o potențială sursă de apă pentru irigații. Prima tentativă în acest sens a avut loc în anii 1890, când un speculator de terenuri, William Beatty, a construit Canalul Alamo, chiar la Nord de granița mexicană. Cu toate părțile sale bune, acest canal era foarte scump de întreținut. După o inundație, apele revărsate din fluviu au ajuns până la Marea Salton, iar cei de la Căile Ferate Pacific Southern au fost nevoiți să cheltuiască, în anii 1906-1907, mai mult de 3 milioane de dolari pentru a stabiliza cursul apelor.

Evoluția tehnologiei necesare transmiterii curentului electric a determinat ca partea de Sud a statului Colorado să devină interesantă, pentru potențialul ei hidroelectric. Încă din anul 1902, Compania Edison Electric din Los Angeles a survolat zona pentru a realiza un baraj înalt de 12 m, care ar fi generat 7500 kWatt. Totuși, la vremea aceea, limita maximă de transmitere la distanță a curentului electric era de doar 130 km, iar în zonă nu erau încă atât de mulți consumatori, încât investiția să fie rentabilă.

Edison și magia sunetelorThomas Edison, ne-a lăsat moștenire, printre cele peste 1.000 de invenții ale sale, unele fără de care viața modernă ar fi total diferită: fonograful și becul

În Statele Unite, exista o agenție federală, USBOR, responsabilă de gestionarea resurselor acvatice, irigații, furnizarea apei și producerea curentului electric în centrale hidroelectrice. În anul 1922, USBOR a prezentat Congresului SUA un raport prin care explica utilitatea realizării unui baraj pe fluviul Colorado. Principalele motive erau: necesitatea de a avea un control al nivelului apei, pentru a acționa preventiv în caz de inundații, utilizarea apei pentru irigații și, nu în ultimul rând, pentru a produce curent electric. Raportul menționa că exploaterea fluviului trebuie făcută sub control federal, având în vedere că bazinul acestuia acoperă opt state americane: California, Nevada, Arizona, Utah, New Mexico, Colorado și Wyoming. Discuțiile nu au întârziat să apară, fiecare dintre părțile implicate considerând că ceilalți au mai mult de câștigat.

În 1922, reprezentanții acestor state s-au întâlnit cu Herbert Hoover, pe atunci, secretar de stat responsabil de comerț. Discuțiile inițiale nu au avut o finalitate concretă, deși Hoover a propus semnarea unei convenții, prin care apa să fie repartizată în mod egal între state. În cele din urmă, după controverse care au ajuns până la Curtea Supremă, cele 7 state au reușit să se pună de acord cu proiectul, denumit inițial Barajul Boulder, după numele canionului unde urma să fie construit.

Legislația necesară autorizării barajului a fost introdusă de multe ori pe ordinea de zi a Congresului, dar discuțiile se poticneau mereu la aspectul legat de cine câștigă cel mai mult din acest proiect federal.

A fost nevoie ca inundațiile din 1927 de pe Mississippi să îi sensibilizeze pe unii congresmeni în favoarea proiectului. Prăbușirea, la 12 martie 1928 a Barajului Sfântul Francisc, construit de orașul Los Angeles, provocând inundații în urma cărora au murit peste 600 de oameni, a determinat schimbarea abordării tehnice. Specialiștii au decis ca, la Barajul Hoover să renunțe la varianta de construcție curbată, în care apa este accelerată de gravitație să intre cu viteză în turbine, soluție similară cu cea care dăduse greș în cazul barajului de la Los Angeles.

Canalul Panama, o autostradă pe apă între Atlantic și PacificCanalul Panama, care leagă Oceanul Atlantic de Pacific este o idee veche de sute de ani, însă a fost pusă în practică doar în secolul XX, aducând azi venituri de miliarde de dolari

În final, Congresul a autorizat un comitet de ingineri pentru a reanaliza situația și planurile propuse pentru baraj. Proiectul a fost apreciat ca fezabil, însă sub rezerva că, în cazul unui eșec, toate comunitățile din aval vor fi distruse. Herbert Hoover a autorizat lucrările de începere a barajului de pe râul Colorado în 25 iunie 1929, iar proiectul a primit numele noului președinte, în semn de apreciere pentru demersurile făcute în vederea punerii lui în aplicare.

Schița barajului Hoover și a lacului de acumulare Mead, vedere de sus și secțiune longitudinală

Abia în 10 ianuarie 1931, USBOR a pus la dispoziția celor interesați documentele de licitație. Proiectul a fost descris amănunțit în 100 de pagini de text și 76 de desene. Câștigătorul licitației trebuia să asigure o garanție de performanță de 5 milioane de dolari. Guvernul avea obligația să furnizeze materialele, iar contractorul trebuia să pregătească locul și să construiască barajul în 7 ani. Depășirea termenului avea ca urmare aplicarea de penalități.

Men @ work

Odată cu Marea Criză Economică din 1929, neavând locuri de muncă, 20.000 de muncitori au venit în Las Vegas și au înființat tabere în deșert pentru a putea lucra la proiectul digului. În final, toți s-au mutat în Boulder City, o localitate construită de ei și pentru ei, la 10 km de locul de muncă. Orașul fusese ridicat pe teren federal și nu avea autorități alese prin vot. Administrarea localității era coordonată de un angajat al USBOR, împuternicit să evacueze acei locuitori care ar fi creat probleme comunității. Localitatea avea propriile reglementări, printre care și aceea care interzicea consumul de băuturi alcoolice și practicarea jocurilor de noroc. Hotelul Boulder Dam a fost construit pentru a găzdui personalitățile care veneau să viziteze șantierul: de la Bette Davis, până la papa Pius al XII-lea.

Șoricelul Mickey Mouse, o vedetă lansată de DisneyMickey Mouse, șoricelul ieșit din laboratorul creativ al lui Walt Disney, este singurul star de animație cu propria stea pe Walk of Fame.

În acest timp, guvernul SUA a găsit un antreprenor pentru a construi barajul înalt cât 60 de etaje. Contractul a fost câștigat, în martie 1931, de un consorțiu denumit Six Companies, format din firme care și-au unit forțele pentru a putea atinge cerințele proiectului.

Construcția barajului, o provocare la înălțime

Prima etapă dificilă a proiectului a fost aceea de a realiza patru tuneluri pentru devierea apei în amonte de baraj. Pereții canionului au fost dinamitați, iar muncitorii au fost nevoiți să lucreze la temperaturi foarte ridicate, în praf, inspirând anevoie aerul încărcat cu monoxid de carbon.

Etapa a doua, la fel de dificilă, prevedea curățarea pereților canionului în care urma să fie ridicat barajul. Aflați la aproape 200 m înălțime, muncitorii cu ciocanele de forare în greutate de peste 20 kg, atârnați de frângii sau stând pe schele metalice, îndepărtau părți de rocă. În această fază, s-au produs numeroase accidente, mulți muncitori au căzut de la înălțime, s-au distrus echipamente, iar unii lucrători au fost răniți de obiectele în cădere.

Între timp, albia uscată a canionului a permis începerea construcției hidrocentralei, a turnurilor de intrare a apei și a barajului în sine, pornind de la bază. Betonul a fost preparat la fața locului, apoi a fost turnat cu ajutorul a 5 recipiente de 20 de tone, manevrate cu cabluri. La fiecare 78 de secunde, un nou recipient era preparat.

Din aproape în aproape, forma Barajului Hoover, așa cum fusese proiectată de arhitectul Gordon Kaufmann, a început să prindă contur. Pentru a sublinia masa impunătoare a structurii, arhitectul a ales să păstreze fața barajului netedă, fără elemente decorative. Hidrocentralei i-a fost dată o tușă futuristă, cu aripioare orizontale din aluminiu la ferestre, în timp ce interioarele au fost concepute să aducă un omagiu culturilor native americane.

Barajul Hoover în faza de construcție. Se toarnă blocuri de beton interconectate.

Lacul de acumulare al fluviului Colorado, denumit Lacul Mead, a început să se formeze în spatele barajului. Ultimul bloc de beton la Barajul Hoover a fost turnat și aplicat la 221 m deasupra canionului, în anul 1935.

Naștere înainte de termen

La 30 septembrie 1935, după mai puțin de 5 ani, o mulțime de 20.000 de oameni l-au urmărit pe președintele Franklin Roosevelt inaugurând magnifica structură. Barajul Hoover, cel mai mare baraj de pe planetă la momentul acela, a înghițit 6,6 milioane tone de ciment și 20.500 tone de armături de oțel. Betonul utilizat la baraj ar fi fost suficient să se paveze un drum, de la o coastă la cealaltă a Statelor Unite ale Americii, între San Francisco și New York. Toate lucrările la Barajul Hoover au fost posibile cu ajutorul a 21.000 de muncitori, care au avut o cotribuție impresionantă în realizarea acestui proiect. La lucrările de construcție, media plății pe oră a muncitorilor a fost între 50 de cenți și 1,25 dolari. Oficial, accidentele de muncă au provocat doar 96 de victime.

Președintele Roosevelt în timpul discursului din cadrul ceremoniei de inaugurare a barajului Hoover

Odata realizat, Barajul Hoover și-a început misiunea, aceea de a împărți apele unui fluviu sălbatic și nărăvaș, Colorado, prin tot peisajul sud-vestic al Statelor Unite ale Americii. Construcția a jucat un rol decisiv în dezvoltarea unor orașe importante precum: Los Angeles (pe numele său inițial la înființarea din 1781, El Pueblo de Nuestra Señora la Reina de los Ángeles), Las Vegas și Phoenix. Apele fluviului irigă zeci de mii de hectare, iar cele 17 turbine ale barajului generează electricitate suficientă pentru a alimenta 1,3 milioane de locuințe. Barajul Hoover a fost desemnat ca punct național de reper istoric în 1985, și unul dintre cele șapte monumente istorice ale ingineriei civile americane, în 1994.

Barajul celor Trei Defileuri este la momentul actual cel mai mare din lume. Este situat pe cursul fluviului Yangtze în China. Pe lângă producerea de energie electrică (capacitatea este de 22.500 MW), barajul a triplat capacitatea de transport a fluviului.

Turistic vorbind, Barajul Hoover se bucură de vizita a 7 milioane de turiști pe an, în timp ce Lacul Mead, cel mai mare rezervor de apă din lume este admirat de 10 milioane de turiști anual.

Referințe:

history.com onthisday.com history.com wikipedia.org

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept