17 iunie 1885

Statuia Libertății intră în portul New York

Libertate la înălțime

În 17 iunie 1885, peste două sute de mii de entuziaști priveau de pe maluri, din bărci sau de pe docuri sosirea vasului francez Isere, care pătrundea în portul NewYork cu o încărcătură prețioasă. Statuia Libertății, un cadou al poporului francez pentru Statele Unite ale Americii își făcea intrarea triumfală. Monumentul a fost inspirat de zeița romană a libertății și redă silueta unei femei care ține o torță în mâna dreaptă, deasupra capului și lanțul rupt, ca simbol al sclaviei învinse, lângă picior. În mâna stângă are tabula ansata (o tăbliță rectangulară cu două mânere), pe care se află înscripționată cifre și litere latine reprezentând data Declarației de Independență a SUA, 4 iulie 1776. Azi se înalță la aproape 100 de metri deasupra Insulei Libertății și a pătruns în conștiința umanității ca un simbol al luptei pentru independență și democrație, după un parcurs istoric, de la idee la celebritate.

O idee franceză pentru visul american

Ideea realizării Statuii Libertății a fost prima dată propusă de ÉdouardRené de Laboulaye, președintele Societății Franceze pentru Abolirea Sclaviei, un proeminent și important gânditor politic al vremii. Proiectul se naște în timpul unei discuții după cină, în casa lui de lângă Versailles, cu sculptorul Frédéric Auguste Bartholdi. Laboulaye un vehement suporter al Uniunii în Războiul civil american, ar fi spus că: „Dacă ar trebui să se ridice un monument în cinstea independenței în Statele Unite, ar fi firesc să se realizeze printr-un efort unit, să fie o lucrare comună a ambelor națiuni (franceză și americană)”.

O statuie din hârtie pentru democrațieZeița Democrației, chiar dacă a fost construită din polistiren și hârtie, s-a dovedit mai puternică decât tancurile armatei, aprinzând flacăra libertății în China

Odată cu abolirea sclaviei și victoria partidei progresiste în cadrul Războiul de Secesiune din 1865, Laboulaye vedea cum propriile sale idealuri legate de libertate și democrație se transformă în realitate pe teritoriul american. În semn de apreciere, propune ca Franța să facă un cadou cu putere de simbol Statelor Unite. A sperat că, atrăgând atenția asupra realizărilor americane, poporul francez va fi inspirat să-și ceară propria democrație în fața monarhiei represive.

Potrivit lui Bartholdi, care reia mai târziu povestea, discuția cu Laboulaye nu a fost o propunere explicită, dar a fost pentru artist o sursă de inspirație. În acea perioadă, spre finalul anului 1860, acesta avea în plan realizarea unui far monumental la intrarea de Nord a Canalului Suez, în Port Said. Farul urma să aibă forma unei femei egiptene, îmbrăcate într-o robă, ținând în mână o torță și să poarte denumirea: „Egiptul aducând lumină Asiei”. Oficialii egipteni au refuzat proiectul, considerându-l prea costisitor. Plecând de la acest proiect, Bartholdi s-a gândit să îl transforme într-o personificare a libertății. Ideea torței rămâne neschimbată, dar, în loc să ilumineze intrarea vaselor în port prin Canalul Suez, va lumina calea imigranților care sosesc în Statele Unite, fiind o metaforă care a rezistat cu brio probei timpului.

Hotărât să își ducă ideea la bun sfârșit, sculptorul Bartholdi traversează Atlanticul cu o scrisoare de recomandare semnată de Laboulaye, pentru a discuta cu anumiți americani influenți. Bartholdi se documentează cu privire la un posibil viitor amplasament. Găsește foarte potrivită insula Bedloe, în prezent Insula Libertății (Liberty Island), situată într-o zonă vizibilă, la intrarea înspre portul New York și aflată în posesia guvernului american. Traversând cu trenul de două ori Statele Unite ale Americii în încercarea de a găsi susținători ai proiectului, Bartholdi realizează că, de ambele părți ale oceanului, sprijinul este, totuși, insuficient.

Huckleberry Finn și Tom Sawyer, capodoperele lui Mark TwainE mai bine să meriți laude și să nu le primești decât să le primești fără să le meriți. - Mark Twain

În 1870, Bartholdi creează primul model al conceptului său, în timp ce se află în SUA, în atelierul din Rhode Island al artistului John LaFarge. La reîntoarcerea în Franța, lucrează la numeroase sculpturi menite să exprime patriotismul francezilor, după înfrângerea suferită de aceștia, în Războiul Franco-Prusac. Una dintre lucrările pe această temă este Leul din Belfort, o sculptură monumentală (11 m înălțime / 22 lățime), aflată la baza fortăreței din Belfort, care a rezistat 3 luni asediului prusac.

Simbolism la mare artă

Bartholdi și Laboulaye au analizat atent reprezentările care ar fi putut să exprime cel mai bine ideea libertății. În istoria americană timpurie, două figuri feminine au fost utilizate frecvent ca simboluri culturale ale națiunii. Columbia era întruparea Statelor Unite la fel cum Britannia se identifica cu Regetul Unit al Marii Britanii sau cum Marianne reprezenta Franța.

Cealaltă icoană semnificativă feminină era o reprezentare a Libertății, zeița venerată în Roma antică. Această figură a apărut mai multe monede americane ale timpului și a fost folosită în artă, dovadă fiind chiar Statuia Libertății a lui Thomas Crawford (1863), aflată deja pe clădirea Capitoliului.

Pentru a nu se confunda cu reprezentarea franceză revoluționară a lui Delacroix, Bartholdi a decis să așeze pe capul Zeiței o diademă cu șapte raze, formând o aureolă. Acestea evocă soarele, cele șapte mări și șapte continente, având semnificații multiple, alături de torța care iluminează lumea.

Lucrări pe tronsoane

Începând cu anul 1875, Franța cunoaște o stabilitate politică și o revenire a economiei după război. Interesul stârnit de Târgul Internațional din Philadelphia, organizat în 1876, îl face pe Laboulaye să se decidă că este timpul să ceară public ajutor. În septembrie 1875 anunță proiectul și formarea Uniunii Franco-Americane, pentru obținerea de fonduri. Statuia primește numele „Libertatea iluminând lumea”. În acest proiect, ideea era ca francezii să finațeze realizarea statuii, iar americanii să plătească pentru piedestal.

Părerile continuau să rămână împărțite, ficare parte având argumente pro sau contra. Laboulaye a fost ales senator liberal pe viață. Prin demersurile sale, a reușit să obțină punerea în scenă, la Opera din Paris, în 25 aprilie 1876, a unei piese, compuse special de Charles Gounod, intitulată „La Liberté éclairant le monde”, varianta franceză a denumirii statuii.

Uniunea s-a dovedit norocoasă în strângerea defonduri. Tot din donații a fost colectat și cuprul necesar pentru realizarea statuii. Din necesarul de 90.800 kg, 58.100kg le-a donat industriașul francez Eugène Secrétan. Partea metalică a fost prelucrată de Gustave Eiffel, părintele turnului care îi poartă numele.

Chiar înainte de avea toate mijloacele necesare, Bartholdi a început realizarea mâinii drepte care ține torța, pe care intenționa să o expună la Târgul Internațional de la Philadelphia, în mai 1876, unde aparticipat în calitate de membru al delegației franceze. Cu toate că brațul nu a ajuns la timp pentru expoziție, a putut fi admirat în parcul MadisonSquare Garden din New York, timp de câțiva ani.

La reîntoarcerea în Franța, Bartholdi s-a concentrat pe realizarea capului statuii, pe care îl pregătea pentru Târgul Internațional de la Paris din 1878. Stângerea de fonduri a continuat cu vânzarea de modele ale statuii. Biletele de acces, loteria autorizată de guvern și premiile valoroase au adus încă 250.000 franci proiectului.

Nu la fel de bine funcționau lucrurile în Statele Unite, care se confruntau cu o criză economică, izbucnită în 1873. Multe voci criticau statuia lui Bartholdi și „cadoul francez”, considerat costisitor, americanii având obligația de a achita piedestalul. Acesta trebuia să aibă o înălțime de 35 m, dar, din cauza problemelor financiare, comitetul l-a redus la 27 m, după buget.

S-au făcut numeroase eforturi pentru obținerea sumelor necesare. Comitetul din New York, cu doar 30.000 dolari în bancă, s-a văzut nevoit să stopeze lucrările. Orașe americane, precum Boston sau Philadelphia, s-au oferit să susțină finalizarea lucrării cu condiția mutării amplasamentului.

Joseph Pulitzer, redactorul-șef al ziarului american The New York World, a anunțat o strângere de fonduri de 100.000 dolari (echivalentul de azi pentru 2,3 milioane dolari). El a promis publicarea numelui fiecărui donator. Astfel, după șase luni de apeluri pentru donații, 120.000 de contribuitori au reușit să strângă, până în data de 11 august 1885, suma de 102.000 dolari. Mulți donatori au oferit mai puțin de un dolar.

Libertatea pe piedestal

Piedestalul a fost contruit parțial, de-abia în aprilie 1886. Designul acestuia conținea elemente de arhitectură clasică, portaluri dorice dar și elemente din arhitectura aztecă. Din iunie, au început lucrările de asamblare a statuii, care au durat până în toamnă. Predarea obiectivului a avut loc printr-o „Ceremonie de înmânare”, în după amiaza zilei de 28 octombrie 1886, în prezența președintelui american Grover Cleveland.

Ceremonia a fost sărbătorită pe tot parcursul zilei, cu evenimente publice. Parada din centrul orașului New York a adunat aproape de 1 milion de participanți. La trecerea paradei pe lângă Bursa din New York, angajații au aruncat pe geamuri hârtii (ticker tape), dând astfel startul unei tradiții. După amiaza s-a desfășurat o paradă nautică, după care președintele Cleveland s-a îmbarcat pe un iacht pentru a ajunge pe Insula Bedloe pentru ceremonia de înmânare.

Statuia Libertății și replicile ei

Se pare că în prezent sunt foarte multe replici ale acestei statui în lume. Importante sunt două dintre ele. Prima este o donație a comunității francezilor din SUA pentru a comemora centenarul Revoluției franceze. Această replică are 11,5 m înălțime și este amplasată la capătul din aval al insulei Ile des Cygnes de pe Sena, în apropiere de atelierul sculptorului Bartholdi.

Cea de-a două replică a Statuii Libertății se află la intrarea în Colmar, orașul în care s-a născut sculptorul Bartholdi. Această statuie are 12 m înălțime, fiind dezvelită la 100 de ani de la montarea originalului în New York.

Referințe:

wikipedia.org wikipedia.org al.com