„Tricolorii”, la un pas de semifinalele Mondialului din 1994

Sport Ovidiu

Un sfert de secol de la aventura americană a lui Hagi & Co.

Cea mai frumoasă poveste a naționalei de fotbal a României a fost scrisă în urmă cu exact un sfert de secol, pe tărâm american. „Generația de Aur”, condusă din teren de „Regele” Hagi - ajuns la apogeul formei sportive - a fost la un pas de calificarea în semifinalele Campionatului Mondial S.U.A. 1994. O performanță extraordinară, care a scos milioane de români în stradă în plină noapte în urma marilor victorii cu Columbia și, în special, cu Argentina, într-un veritabil Revelion spontan din toiul verii! „Tricolorii” ne-au făcut mândri că suntem români peste tot în lume, iar evoluțiile lor merită a fi rememorate de către cei care le-am trăit atunci la intensitate maximă și povestite celor care n-au avut ocazia de a savura pe viu acele momente...

Drumul spre glorie

Supranumită „Generația de Aur” în entuziasmul acelor vremuri de glorie (deși titulatura a fost contestată ulterior de unii ziariști cu spirit extrem de critic, pentru faptul că, în realitate, naționala de seniori nu obținuse nicio medalie la un turneu final), acea garnitură „tricoloră” se formase după mulți, mulți ani de muncă, seriozitate și sacrificii, fiind alcătuită în general din fotbaliști talentați din toată țara, formați, căliți și șlefuiți la centrul juvenil Luceafărul din București. În anii `80 din secolul trecut, acolo se formase adevăratul nucleu al echipei naționale, care reușise, în doar un deceniu, performanțe care astăzi ne par aproape imposibil de realizat: trei calificări consecutive la Campionatul Mondial (Italia 1990, S.U.A. 1994 și Franța 1998) și două la Campionatul European (Anglia 1996 și Belgia & Olanda 2000).

World Cup 1994 rămâne „cireașa pe tort” pentru iubitorii soccer-ului din România. După o luptă în patru (între România, Belgia, Cehoslovacia și Țara Galilor) în preliminarii pentru obținerea biletelor pentru America, naționala noastră a luptat până la ultimul fluier și s-a calificat dramatic, după o victorie mare, acasă, cu Belgia (2-1), dublată de un succes și mai spectaculos, în Țara Galilor, la Cardiff, tot cu 2-1, cu care am câștigat grupa. Și tot în fața galezilor izbutiserăm în meciul tur, de la București, o primă repriză excepțională: era 5-0 la pauză (!), iar meciul s-a încheiat cu 5-1 pentru ai noștri. Și așa a început aventura americană...

În grupă cu gazdele

La tragerea la sorți pentru Campionatul Mondial am fost repartizați în Grupa A, alături de reprezentativa țării gazdă, S.U.A, Elveția și Columbia. Cu unul dintre foști mari fotbaliști ai României la conducerea tehnică, Anghel Iordănescu, naționala noastră a dat dovadă de multă disciplină tactică în teren, aspect care a contribuit din plin la unor performanțe notabile în fața unor adversari mai bine cotați, precum Columbia și Argentina. O defensivă puternică și bine închegată, o linie de mijloc coordonată de genialul Hagi și contraatacuri devastatoare, bazate pe sclipirile lui Răducioiu și Ilie Dumitrescu au fost câteva din ingredientele succesului românesc de peste Atlantic.

18 iunie 1994: România - Columbia 3-1

În primul meci din grupă am dat piept cu puternica trupă a Columbiei, o națională despre care se pronostica la vremea respectivă că ar avea șanse chiar la cucerirea titlului! Valderrama, Rincon, Alvarez, Asprilla erau doar câțiva dintre jucătorii de temut ai sud-americanilor. Pe stadionul „Rose Bowl” din Pasadena (Los Angeles), în fața a 93.000 de spectatori, la aproape 40 de grade Celsius (meciurile de pe tărâm american se disputau la orele amiezii!), Hagi și compania nu s-au lăsat sufocați nici de căldură și nici de incisiva națională a Columbiei, pe care au învins-o, surprinzător, cu 3-1 (marcatori: Răducioiu, în minutele 16 și 89, Hagi `34, respectiv Valencia 43). Decarul „tricolorilor”, Hagi, a înscris un gol fabulos, care a și fost folosit ulterior pe genericele tv, cu un șut imparabil, dintr-un unghi dificil și de la mare distanță! „Extraordinar! Goool Haaagiii!!!”, a fost reacția comentatorului TVR de atunci, regretatul Cristian Țopescu, după o fază care a declanșat „nebunia” în România, undeva în jurul orei 3 dimineața!

22 iunie 1994: România - Elveția 1-4

Același Gică Hagi a marcat un gol de manual și-n următorul duel, disputat pe stadionul acoperit „Pontiac Silverdome”. La Detroit, însă, Elveția ne-a spulberat cu 4-1, prin golurile semnate de Sutter `16, Chapuisat `53, Knup `66 și `72, respectiv Hagi `36. Și pentru ca dezastrul să fie complet, atacantul Vlădoiu, introdus în teren în repriza secundă pentru a revigora jocul nostru ofensiv, a intrat după doar două minute cu talpa asupra unui adversar și a fost eliminat direct! A fost un meci de coșmar, un accident care trebuia uitat cât mai repede în perspectiva viitoarelor confruntări.

26 iunie 1994: România - S.U.A. 1-0

Entuziasmul și optimismul a revenit în rândul „tricolorilor” după victoria din meciul cu S.U.A., de la Pasadena. A fost 1-0, grație golului înscris de Dan Petrescu, încă din minutul 17. Acest succes a consfințit calificarea selecționatei noastre, pentru a doua oară consecutiv, în optimile de finală ale Campionatului Mondial. Hagi și compania au încheiat Grupa A pe primul loc, cu 6 puncte. Elveția și S.U.A., ambele cu câte 4 puncte, au acces și ele în faza următoare, în vreme ce Columbia, cu 3 puncte, a părăsit competiția.

3 iulie 1994: România - Argentina 3-2

A urmat cel mai frumos meci al turneului final și cea mai prețioasă victorie din istoria naționalei României. Se reedita duelul din urmă cu patru ani, de la Napoli, decisiv atunci pentru calificarea în optimi și încheiat la egalite, 1-1, între România și Argentina. De această dată, lucrurile stăteau diferit: legendarul Diego Armando Maradona fusese depistat cu câteva zile înainte pozitiv la controlul antidoping și exclus de la Campionatul Mondial! Ce-i drept, a fost o conjunctură nesperată și extrem de favorabilă nouă, dar parcă tensiunea din jurul partidei se amplificase și mai tare pe acest fond. Maradona clocotea din înaltul tribunelor stadionului „Rose Bowl”, iar coechipierii săi din teren, celebrii Batistuta, Chamot, Redondo, Ruggeri, Simeone, Balbo, precum și miile de suporteri argentinieni prezenți pe impunătoarea arenă din Pasadena, doreau să-l răzbune cu orice preț în duelul cu România.

Numai că „tricolorilor” Prunea, Petrescu, Belodedici, Prodan, Mihali, Selymes, Lupescu, Popescu, Hagi, Dorinel Munteanu și Ilie Dumitrescu nu le-a păsat de suferința celui considerat de mulți cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. În absența lui Răducioiu din ofensivă (suspendat), Ilie Dumitrescu a făcut meciul vieții. Disputată în fața a peste 90.000 de spectatori, partida a debutat spectaculos, cu trei goluri în primele 18 minute! Dumitrescu (`11 și `18) și Hagi (`58) au semnat golurilor naționalei României în magnifica victorie cu 3-2 în fața Argentinei (pentru „pume” au punctat Batistuta `16 - din penalty și Balbo `75). Pe gazonul încins de soarele californian, ai noștri (inclusiv „Tata Puiu”, adică sobrul selecționer Anghel Iordănescu!) încingeau hora bucuriei, sub privirile pline de admirație ale celor prezenți în tribune sau în fața micilor ecrane de pe întreg mapamondul! În țară, pe străzile marilor orașe, Revelionul 1994 (ediția de vară) își consuma un nou episod plin de euforie! Prea puțin mai conta că peste vreo două-trei ore începea programul unei noi săptămâni de muncă: am răpus campioana mondială din 1986 și vicecampioana lumii din 1990! După decenii întregi de comunism în care orice bucurie trebuia să aibă o formă moderată, acum lumea era a nostră!

Stadionul Rose Bowl din Pasadena, unde România a obținut cele trei victorii cu Columbia, SUA și Argentina

10 iulie 1994: România - Suedia 2-2 (după prelungiri); 4-5 (după lovituri de departajare)

Plini de speranță, „tricolorii” s-au deplasat la San Francisco pentru a obține un loc mult râvnit în „careul cu ași”, mai exact calificarea în semifinale, unde ar fi urmat să se dueleze cu Brazilia lui Romario și Bebeto. Numai că-n cale ne stăteau incomozii suedezi Ravelli, Brolin, Dahlin, Schwarz, Ingesson, Andersson, Larson...

A fost în general un joc încordat, aprig disputat, iar plasele celor două porți au rămas intacte până către finalul celor de minute. Scandinavii au deschis scorul prin Tomas Brolin (`78), dar am egalat in extremis, în minutul 88, grație inspiratului Răducioiu și am trimis, astfel, meciul în prelungiri. Totul părea că merge în favoarea nosatră: același Răducioiu a punctat pentru 2-1 în minutul 101, suedezii jucau în inferioritate numerică (Scwarz fusese eliminat), iar noi ne vedeam deja în semifinale! Dar o intervenție hazardată a lui Prunea în fața lui Kennet Andresson în minutul 115 i-a dat posibilitatea suedezului să egaleze, 2-2, și întâlnirea avea să-și afle deznodământul la loviturile de departajare! Un aspect care n-a fost de bun augur pentru superstițioși, care și-au adus rapid aminte că precedentul turneu final, Italia 1990, îl părăsiserăm tot în urma loviturilor de la punctul cu var, în duelul cu Irlanda...

Nordicii au început nefast seria de la „loteria penaltiurilor”, deoarece Hakan Mild a tras peste poartă. Noi am punctat ulterior prin Hagi, Lupescu și Dumitrescu, însă Dan Petrescu, copleșit probabil de emoție și de presiunea momentului, a ratat! Iar cum suedezii au transformat toate celelalte lovituri, s-a mers mai departe, cu serii de câte o lovitură de fiecare parte. Henrik Larsson l-a păcălit (și el!) pe Prunea, iar apoi Belodedici, parcă epuizat și deconectat de la miza confruntării, a executat imprecis, portarul Ravelli a parat și ne-a spulberat visul de a întâlni Brazilia în semifinale! Gazonul de pe „Stanford Stadium” s-a transformat în Valea Plângerii pentru Răducioiu, Prodan, Dan Petrescu și ceilalți, care au fost, totuși, foarte aproape de a relua hora bucuriei și la San Francisco...

„Generația de Aur”, mai săracă fără Prodan

În penultimul act, Suedia a fost învinsă la limită de Brazilia, iar Italia a trecut de Bulgaria. Brazilienii au cucerit trofeul după ce s-au impus dramatic în finala cu Italia, la lovituri de departajare. Pentru noi au rămas amintirile extraordinare din frumoasele nopți albe de vară pe care ni le-au oferit Prunea, Stelea, Dan Petrescu, Belodedici, Prodan, Mihali, Selymes, Lupescu, Popescu, Hagi, Dorinel Munteanu, Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Papură, Panduru, Gâlcă, Vlădoiu, Ștefan Preda, Viorel Moldovan, Stângă, Iulian Chiriță, Marian Ivan, adică lotul de 22 de ”tricolori” care au contribuit, din teren sau de pe bancă, sub comanda „Generalului” Iordănescu, la bunul mers al lucrurilor prin care s-a obținut cea mai mare performanță a fotbalului românesc la nivel de echipă națională.

Din nefericire, unul dintre componenții de bază ai apărării, cu evoluții memorabile la Mondialul american, Daniel „Didi” Prodan, a părăsit mult prea devreme această lume, la doar 44 de ani, în urma unui infarct, la 16 noiembrie 2016...

Alți câțiva artizani din „Generația de Aur” au rămas și acum în lumea fotbalului (Hagi este conducător și antrenor la propriul său club, Viitorul Constanța, Dan Petrescu, Papură, Viorel Moldovan, Selymes, Gâlcă, Fane Preda sunt antrenori, Belodedici și Vlădoiu lucrează pentru Federația Română de Fotbal, Ilie Dumitrescu și Panduru sunt analiști sportivi la tv), alții au propriile afaceri, în vreme ce selecționerul Anghel Iordănescu a intrat în viața politică.

- „Regele” Gheorghe Hagi a fost ales de specialiști din Comisia Tehnică a FIFA în echipa World Cup 1994. All-star team avea următoarea componență: Preudhomme (Belgia) – Jorginho (Brazilia), Marcio Santos (Brazilia), Maldini (Italia) – Dunga (Brazilia), Balakov (Bulgaria), Hagi (România), Brolin (Suedia) – Stoicikov (Bulgaria), Romario (Brazilia), Roberto Baggio (Italia)...

- Câțiva dintre „tricolori” și-au deschis noi orizonturi în carieră. În urma evoluțiilor din America, în vara anului 1994 Hagi a fost achiziționat de Barcelona, Gică Popescu și Ilie Dumitrescu de Tottenham, Belodedici a mers la Valladolid, iar Răducioiu la Espanyol...

- Din păcate, istoria Campionatului Mondial din 1994 rămâne marcată de un eveniment foarte trist. În faza grupelor, experimentatul fundaș columbian Andres Escobar (27 de ani) a trimis mingea în propria poartă în meciul cu S.U.A., iar americanii s-au impus cu 2-1. Columbia a părăsit prematur turneul final și, la scurt timp de la revenirea delegației acasă, la 2 iulie 1994, Escobar a fost împușcat mortal în fața unui bar din Medellin! Motivul? Se pare că asasinul pariase pe victoria Columbiei în duelul cu americanii!

Referințe:

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept