☰

Peripețiile naţionalei de fotbal a României la Olimpiada din 1924 de la Paris

SportBogdan

Fotbal olimpic ... un pic

Prima prezență la un turneu final a selecționatei României de fotbal a fost marcată de un pronunțat „parfum” balcanic, cu toate că destinația a fost tocmai cea mai luminată și iluminată urbe a Occidentului. Olimpiada de la Paris din 1924 a fost cea de-a doua la care au participat sportivi tricolori. Prima se desfășurase la granița dintre secole, în 1900, tot în capitala Franței. George Plagino, singurul român care a intrat în concurs, s-a clasat pe locul 13 la tir - proba de talere. În 1924, la ultima ediție care s-a desfășurat sub președinția baronului Pierre de Coubertain și totodată prima în care s-a introdus sloganul „Citius, Altius, Fortius”, prezența României a fost una semnificativ mai numeroasă. Au participat 54 de sportivi, care au concurat la patru discipline - fotbal, rugby, tir și tenis. Echipa de rugby avea să revină în patrie cu prima medalie olimpică din palmares. Formația supranumită acum a „frunzei de stejar” a urcat pe ultima treaptă a podiumului, acaparând „bronzul”. Bineînțeles, nu putem lua în calcul medaliile obținute la Paris de timișoreanul la origini, Johnny Weissmuller. Înotătorul, născut în cartierul Freidorf și cunoscut mai ales pentru rolul lui Tarzan, a cucerit trei medalii de aur și una de bronz (cu echipa de polo) pentru Statele Unite ale Americii.

Lungul drum spre Paris

Înainte de a se urni din loc, fotbaliștii au beneficiat de antrenamente temeinice în vederea turneului olimpic, pe atunci singura competiție majoră internațională. Naționala a susținut șapte jocuri de verificare în compania selecționatelor celor mai importante orașe din țară, după care componenții lotului au început să-și facă bagajele. O veste „bombă” au primit aceștia cu puțin timp înainte de plecare. Federația Societăților Sportive din România (forul care se ocupa de organizarea acestei deplasări) a anunțat că, din lipsă de fonduri, se va renunța la participare. Pe fir a intrat Comitetul Olimpic Român. Cu chiu cu vai, ajungând chiar până la Carol al II-lea, în acel moment principe al Regatului României, COR a reușit să strângă banii necesari. A mai contat și faptul că selecționerul Costel Rădulescu (totodată și arbitru) a ajuns până în Parlament, bătându-se pentru cauza naționalei. Discursul său a avut darul de a mai dezlega câteva buzunare. Iată și cuvintele adresate într-o ședință a Senatului: „Pe 23 martie 1923, domnilor, Comitetul Olimpic Francez ne-a trimis invitația. Nouă și altor 51 de națiuni. Ce organism credeți că ar putea înțelege că în decurs de un an o țară întreagă nu a putut face rost de bani?”.

Ziarul Ecoul Sportiv din anul 1924

Până la urmă fotbaliștii s-au pus în mișcare, dar, în graba plecării, unii dintre ei și-au uitat chiar și ghetele acasă! Până să admire Turnul Eiffel, jucătorii au făcut o escală la Viena, acolo unde, pe data de 20 mai, au susținut un meci amical. Tot Costel Rădulescu a fost cel care a perfectat amicalul, luând legătură telefonic cu Hugo Meisl, legendarul antrenor al Austriei. Rezultatul, 4-1 în favoarea gazdelor, a prefațat dezastrul ce avea să urmeze. În partida de verificare s-a înregistrat însă și o premieră. În minutul 46 al partidei, Carol Frech i-a luat locul lui Dezso Jakobi, accidentat. A fost prima schimbare de jucători din istoria naționalei României! Din păcate, tot atunci s-a consemnat și prima dramă din istoria naționalei. Din pricina accidentării suferite, jucătorul lui Haggibor Cluj, Dezso Jakobi (cunoscut și sub numele de Jacobi Dezideriu), a rămas internat într-un spital austriac. A fost însă prost îngrijit și, alegându-se cu o infecție (septicemie), a decedat la Viena pe 5 octombrie 1924 la doar 24 de ani!

Tarzan, un sportiv ca-n filmeÎnainte de a deveni Tarzan, Johnny Weissmuller a fost un mare campion, doborând peste 60 de recorduri mondiale la înot

Voiajul spre Franța al celorlalți fotbaliști a continuat în compania echipei de rugby. Împreună cu rugbiștii au împărțit banii puțini și dificultățile unei călătorii cu trenul la clasa a III-a. Sportivii au ajuns sfârșiți la destinație, după două zile și trei nopți petrecute pe drum. Oboseala n-a fost însă unica problemă a fotbaliștilor. Cu puțină vreme înaintea descinderii în Hexagon, oficialii români au trimis o telegramă prin care anunțau că echipa de fotbal nu va mai participa. În consecință, în „Orașul Luminilor” s-a lăsat cu întuneric, căci nimeni nu a mai așteptat delegația tricoloră. Mai grav, nici cu cazarea nu-și mai bătuse nimeni capul, astfel că niciun hotel nu avea vreo rezervare făcută pe numele acestora. Într-un final, pe 24 mai, cu trei zile înaintea startului în competiție, a fost găsit un stabiliment într-unul din cartierele mărginașe ale Parisului.

Bănățenii, ardelenii și bucureșteanul

Lotul echipei naționale de fotbal a României a fost compus din jucători aproape toți selecționați de la cluburi din doar patru orașe: Timișoara, Oradea, Cluj și Târgu Mureș. Printre aceștia s-au găsit doi intruși, unul din Brașov, adică tot transilvănean, iar celălalt din capitală. Iată-i pe cei care au făcut parte din delegația tricoloră prezentă la Paris: Iosif Bartha (Stăruința Oradea), Nicolae Bonciocat (Universitatea Cluj), Alexandru Kozovits (CA Timișoara), Carol Frech (Chinezul Timișoara), Nicolae Honigsberg (CA Oradea), Aurel Guga (Universitatea Cluj), Elemer Hirsch (Universitatea Cluj), Iacob Holz (Unirea Timișoara), Pompei Lazăr (Universitatea Cluj), Attila Molnar (Mureșul Târgu Mureș), Radu Niculescu (Mureșul Târgu Mureș), Atanasie Protopopescu (Tricolor București), Adalbert Ritter (Chinezul Timișoara), Francisc Ronnay (CA Oradea), Augustin Semler (Chinezul Timișoara), Adalbert Strock II (Stăruința Oradea), Ștefan Strock I (CA Oradea), Mihai Tanzer (Chinezul Timișoara), Leopold Tritsch (Brașovia Brașov), Rudolf Wetzer (Unirea Timișoara) și Francisc Zimmermann (CA Timișoara). Conducător al delegației a fost inginerul Adrian Suciu, cel care avea și rolul de antrenor. Tehnicianul de conjunctură avea însă alte priorități...

Ceremonia de deschidere a Olimpiadei din 1924 (sursă imagine)

Luna de miere, „portocala mecanică” și dictonul baronului

Despre Adrian Suciu, cel care ar fi trebuit să se îngrijească fotaliștii români, a vorbit chiar unul dintre eroii prezenți la olimpiadă. Într-un dialog purtat cu marele cronicar sportiv Ioan Chirilă, mijlocașul CAT-ului din anii ‘20, Alexandru Kozovits, și-a amintit de personajul în cauză: „Conducătorul și antrenorul lotului, Adrian Suciu, era un domn simpatic, nici vorbă, dar nu prea avea chef de noi, deoarece se întâmplase ca deplasarea noastră la Paris să coincidă - ce întâmplare ! - cu voiajul său de nuntă! Ajunși la Paris, ne-am trezit singuri singurei în orașul lumină”. Așadar, „simpaticul” domn Suciu a avut o singură grijă: să-și ducă soția în luna de miere peste podurile Senei și sub turnul Eiffel!

În consecință, naționala n-a făcut mai mult decât un act de prezență la prima olimpiadă la care a luat parte. Dictonul baronului Pierre de Coubertain, „important e să participi”, s-a potrivit de minune.

Olimpiada pentru toțiJocurile Olimpice moderne constituie simboluri ale sportivității, colaborării internationale și păcii, reunind sportivi din toată lumea

Ajunsă direct în turul doi, România avea să susțină o primă și, totodată, o singură confruntare, adversară fiindu-i Olanda. A fost primul meci oficial din istoria tricolorilor, totodată primul disputat împotriva unei formații din Europa Occidentală. Şi, cu toate că în acea vreme selecționata batavă era încă departe de a fi o „portocală mecanică”, deznodământul a fost unul nefericit.

Pe 27 mai 1924, pe arena „Colombes”, în fața a doar 1.840 de spectatori, dintre care 769 plătitori și 1.071 invitați (deși stadionul avea o capacitate de 60.000 de locuri!), „zburătorii” olandezi ne-au administrat un sever 6-0. Au marcat Cornelis Pijl (atacant la Feyenoord), de patru ori într-o oră de joc, Albert Snouck Hurgronje (HVV Den Haag) și, din penalti, Jan de Natris (atacant la Ajax, dar și atlet remarcabil în proba de 100 de metri, având un „personal best” de 11,1 secunde!).

Stadionul Colombes, în 1924 (sursă imagine)

România a aliniat următorul „11”: Strock I (cu o prestație extrem de modestă) - Bartha, Molnar - Zimmermann, Honigsberg, Kozovits - Tanzer, Guga, Wetzer, Bonciocat, Strock II.

Pentru ca imaginea să fie completă, îi dăm din nou cuvântul lui Kozovits, care a mai făcut câteva destăinuiri cu privire la modul în care tricolorii au pregătit partida cu Olanda: „Nu eram noi mai slabi decât olandezii, cu șase goluri. Toată expediția noastră la Paris a fost un fel de excursie. Dacă vreți să mă credeți, timp de patru zile ne-am ocupat de-un singur lucru; noi, bănățenii, am căutat un restaurant în care să se gătească cu untură, că așa eram obișnuiți, iar ceilalți au pornit în căutarea unui birt în care să se gătească cu untdelemn. Terenul de joc l-am văzut abia într-a cincea zi de la sosire. Cred că am pus pe noi 2-3 kilograme. Pe Adrian Suciu, conducătorul și antrenorul nostru, l-am căutat, dar nu l-am găsit. Parisul era tare frumos și atunci, așa cum aud că este și astăzi. Cu o asemenea pregătire, nu e de mirare că am pierdut cu 6-0. Olandezii au alergat mult, noi am așteptat ca Rudy Wetzer și Tanzer să facă minuni, dar minunile nu s-au produs pentru că în fotbal dacă nu alergi, degeaba știi să driblezi sau chiar să tragi la poartă... Dar, ce să-i faci? Așa era pe vremea mea”!

FIFA face milioane de dolari din organizarea jocurilor de la Cupa Mondială de FotbalFIFA, organismul care face regulile în jocul de fotbal, are o vechime de peste 100 de ani, luând naștere la 21 mai 1904, la Paris

Dar parcă nici astăzi lucrurile nu s-au schimbat. „Degeaba știi să driblezi, dacă nu alergi”, pare că e o meteahnă ancestrală a fotbalistului român! Să mai spunem că Olanda a ajuns în semifinale, clasându-se în cele din urmă pe locul patru. Campioană olimpică a devenit Uruguay, formație ce a învins în finală Elveția, cu 3-0!

Uruguay, fotbaliștii campioni din 1924 (sursă imagine)

Și flămânzi și fără bani

Repatrierea delegației României n-a fost nici ea lină. Tânăra familie Suciu a adăugat sejurului de miere și o escală la Veneția, unde probabil că s-a dat în bărci (mai precis în gondole, dacă e să respectăm tabloul), abandonând cu totul echipajul pe care-l conducea. Problema cea mare s-a ivit la Zagreb, acolo unde expediția a fost la un pas să se „scufunde”. Şi s-ar fi scufundat în lipsa „căpitanului” ei. Ajunși în actuala capitală a Croației, jucătorii au constatat că mai aveau în buzunare 7.350 de dinari. Continuarea călătoriei cu trenul, până acasă, costa însă 12.480 de dinari. Norocul tuturor a fost că primul căpitan din istoria naționalei, Aurel Guga, era cunoscut în Zagreb. Nu cu multă vreme înainte efectuase un turneu cu Universitatea Cluj, echipa sa de club. Guga a reușit să se împrumute de niște bani, iar delegația a putut ajunge cu bine în țară. După voiajul plin de peripeții, ziarul „Naplo” din Oradea a dezvăluit că jucătorii au sosit lihniți de foame, căci timp de câteva zile n-au mâncat mai mult de o felie de pâine și o chiftea! Ulterior, printr-o campanie de presă, a fost solicitată sancționarea vinovaților, prin sesizarea justiției. Din păcate, deh, tot metehne mai vechi ale spațiului carpato-danubiano-pontic, incidentul a fost mușamalizat!

Referințe:

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept