Pasiunea naște campioni

Sport Ovidiu

7 aprilie este ziua în care unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut România, Ștefan Dobay, a trecut la cele veșnice. Se întâmpla în urmă cu exact un sfert de secol, în 1994, în perioada în care ”tricolorii” se pregăteau pentru Campionatul Mondial din S.U.A., unde aveau să obțină cea mai mare performanță din istoria sportului cu balonul rotund de la noi. Drumul lui Hagi și compania spre glorie fusese deschis - la nivel internațional - de generațiile din perioada interbelică. Dobay, a cărui poveste o puteți afla în continuare, a fost unul dintre protagoniștii României la Mondialele din 1934 și 1938.

O carieră impresionantă

Ștefan Dobay s-a născut la 26 septembrie 1909, la Dumbrăvița, localitate aflată la „doi pași” de Timișoara. A început fotbalul - în mod organizat - la vârsta de 14 ani, la echipa juniori a C.A.T. Timișoara. Un an mai târziu, în 1924, remarcat pentru talentul său, Dobay a fost promovat la seniorii formației Unirea Timișoara. Vreme de șase ani a mai evoluat la Sparta Unirea CFR Timișoara și Banatul Timișoara. La 1 octombrie 1930 a făcut pasul către legendara grupare Ripensia Timișoara (prima echipă profesionistă din România), unde, vreme de un deceniu, a sorbit din „cupa succesului”, adică a savurat cele mai frumoase performanțe sportive. În acea perioadă magică și-a trecut în palmares patru titluri de campion al României (în edițiile 1932/33, 1934/35, 1935/36, 1937/38), două Cupe ale României (1933/34, 1935/36) și patru titluri de golgeter al României (1932/33, 1933/34, 1934/35, 1936/37). Cea din urmă realizare a mai fost atinsă, peste ani, doar de Ion Oblemenco și Dudu Georgescu.

Golul marcat de Dobay (în tricou închis, aflat în plan îndepărtat) în partida cu Cehoslovacia, la Mondialul din 1934

Aceste rezultate, coborate cu o dăruire extraordinară de care a dat dovadă pe teren, l-au propulsat ca om de bază în naționala României, pentru care a marcat nu mai puțin de 20 de goluri în cele 41 de selecții din perioada 1930-1939.

Prezențele la Campionatele Mondiale din 1938 (Italia) și 1938 (Franța), precum și participările cu Ripensia în cupele europene (cel mai important succes: eliminarea surprinzătoare a marelui Milan, în 1938!), l-au urcat definitiv pe Dobay în galeria celor mai prestigioși fotbaliști de la noi, din toate timpurile. Ca jucător a mai activat la Ferar Cluj, Torekves Budapesta și Karres Mediaș, până în sezonul 1947-48, când a și făcut trecerea către cariera de antrenor.

Vreme de mai bine de un deceniu a stat pe „banca suferințelor” la mai multe formații din țara noastră, cele mai importante fiind CFR Constanța, Locomotiva Târgu Mureș, Dinamo București, CCA București, ASM Lugoj, Flamura Roșie UTA Arad, CFR Cluj. În 1956 a fost antrenor secund la naționala României. A fost nevoit să pună capăt destul de timpuriu meseriei de tehnician, din cauza unei artoze coxofemurale, care l-a purtat deseori în sălile de operație. Se stabilise la Târgu Mureș, oraș în care, la 7 aprilie 1994, a trecut în eternitate, la vârsta de 84 de ani.

Pasiunea naște campioni

Ca mulți alți componenți fabuloși ai Ripensiei, în copilărie a bătut mingea în cartierul timișorean Mehala, cel care ulterior avea să fie denumit „leagănul fotbalului românesc”. Condițiile de viață în acele vremuri au fost precare, dar pasiunea pentru „sportul-rege” a fost uriașă. La nici șapte ani, Ștefan Dobay a rămas orfan de tată, fiindcă părintele său pierise pe front, în Primul Război Mondial. A fost crescut de mama sa, care a făcut eforturi deosebite ca fiul ei să urmeze cursurile unei școli (a fost elev la Liceul Piarist din urbea de pe Bega) și să învețe o meserie. Numai că tot în curtea școlii descoperise tainele fotbalului, pe postul de portar! Ulterior, grație vitezei și calităților fizice deosebite pe care le avea, a „urcat” și la mijlocul terenului, ba chiar în ofensivă.

A încercat să îmbine cât mai bine performanțele sportive cu cele școlare, dar, cum acorda tot mai mult timp fotbalului în detrimentul învățăturii, intrase în colimatorul mamei sale. În cartea autobiografică „Șut... Goool!”, Dobay a povestit o pățanie din adolescența sa: „Am ajuns în clasa a II-a de liceu. Eram printre primii zece elevi la învățătură. Mama nu se mai împotrivea activității mele fotbalistice. Aceasta nu înseamnă că se terminaseră diferendele dintre noi doi... Mai ales când plecam de acasă la lecția de pian. Nu știu cum se face că de fiecare dată nimeream pe câmpurile din Mehala... La început mama nu a mirosit că destinația mea nu era profesorul de pian... Dar pe parcurs s-a produs inevitabilul. Să vii acasă de la lecția de pian.. desculț? Ei bine, eu veneam în picioarele goale, cu pantalonii făcuți praf, dar, mă rog, erau prezenți, se mai țineau pe mine. În schimb, bluza rămăsese pe câmp. Subsemnatul? Bătut măr. Cu nelipsitul „monoclu” violet şi chiar cu capul spart. Aveam şi mutră să spun că vin de la pian!... Bineînțeles că mama, aşa rănit cum eram, mă bătea şi ea, până când credea... că mi-a scos tot «damful de fotbal» din cap!”...

Detaliu de pe coperta cărții „Sut... gol”, de Stefan Dobay, apărută la Editura Sport-Turism, în anul 1979

Omul cu golul la Mondiale

În timpul carierei de jucător a primit porecla „Calul”, pentru maniera sa de joc energică, determinată, dar și pentru stilul său de a alerga, aidoma galopului, pe extrema stângă, acolo unde s-a consacrat. Munca, ambiția și perseverența l-au adus pe Dobay pe scenele principale din fotbalul românesc. La nici 21 de ani fusese convocat în lotul României care urma să participe la prima ediție a Campionatului Mondial de fotbal, din 1930. Însă, cu doar două ore înaintea plecării spre îndepărtatul Uruguay, „Pișta”, așa cum era el alintat, a fost anunțat că va rămâne acasă. Această decizie nu l-a descurajat ci, dimpotrivă, l-a ambiționat să demonstreze că merită să fie convocat la următoarele turnee finale. Ceea ce s-a și întâmplat ulterior, ba chiar a reușit să și marcheze în toate cele trei partide pe care le-a disputat România la Mondialele din 1934 (1-2 cu Cehoslovacia) și 1938 (3-3, după prelungiri și, apoi, 1-2 împotriva Cubei, la rejucare). Vreme de șase decenii, Dobay fusese singurul fotbalist român care izbutise să înscrie la două ediții ale Campionatului Mondial. Performanța a fost egalată de Dan Petrescu la Mondialul din Franța, din 1998. ”Bursucul” recidivase în duelul cu Anglia, după ce perforase și poarta americanilor, cu patru ani înainte.

Un șut de temut!

Șuturile puternice ale lui Dobay au născut adevărate legende în acele vremuri, cea mai nostimă fiind aceea că o „torpilă” de-a sa ar fi omorât o... maimuță, aflată între buturi! De unde au izvorât aceste subiecte mitice a povestit Cibi Braun, fostul căpitan al grupării Juventus București, după un meci disputat în capitală cu Ripensia lui Dobay, în sezonul 1935-1936, în fața unui stadion arhiplin: „În minutul 8, Ghiță Ciolac l-a deschis splendid pe Dobay, iar Calul a pornit-o în galop! Apoi, după ce a scăpat și de Nicky Petrescu, de la vreo 10 metri și-a expediat ghiuleaua spre poarta lui Enderffi. Ei bine, dragii mei, șutul acela n-a fost șut, ci un adevărat trăsnet! Mingea a spart plasa porții și a ieșit afară. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că toată viața mea n-am întâlnit lovitură atât de puternică. Balonul a trecut ca ghiuleaua din tun și pe oricine l-ar fi întâlnit în cale cred că l-ar fi doborât la pământ. Tribunele au început să aplaude cu frenezie”!

La rându-i, marele Dobay a povestit care a fost secretul execuțiilor sale fantastice: „Am muncit mult pentru șut. Încă de mic. Am început-o cu zidul. Pe zid desenam cercuri cu creta roșie. Trăgeam în toate cercurile din toate pozițiile, de pe loc și din mișcare, apoi din viteză; am micșorat cercurile și am mărit distanța, apoi cu adversar (Chiroiu) și cu portar (Pavlovici). Cel care dă gol e omul care aduce ploaia!”.

Iubirea pentru fotbal, cheia succesului

Realizările lui Ștefan Dobay pe dreptunghiul verde nu aveau cum să fie rodul hazardului. Secretul succesului? Talentul său a fost completat cu foarte, foarte multă muncă, la care a adăugat și o doză de sacrificiu, pentru că de multe ori nici accidentările ușoare nu reușeau să-l țină în afara gazonului, fapt reliefat de Iosif Dudas în cartea „Timișoara - leagănul fotbalului românesc”... „A galopat spre cele mai înalte culmi ale fotbalului românesc cu o siguranță neobișnuită. Această siguranță s-a datorat conștiinciozității cu care și-a perfecționat pregătirea tehnico-tactică. Niciodată nu i-au ajuns orele de antrenament obligatorii, fiindcă iubea foarte mult jocul cu balonul. Prelungirea antrenamentului a fost un lucru obișnuit pentru el. A repetat loviturile din diferite poziții, până când șuturile mergeau ca la carte... Și nu s-a obosit degeaba, fiindcă aproape la fiecare meci a reușit să înscrie cel puțin un gol”...

Facem un salt peste timp, de aproape un secol, și ne întrebăm de ce fotbalul românesc nu mai are strălucirea de altă dată? Desigur, condițiile de pregătire de la noi sunt la ora actuală cu mult sub cele din occident, de exemplu. Dar, oare, în anii `30, când Dobay, Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Deheleanu, Kotormany scriau istorie pe plan internațional pentru Ripensia Timișoara și pentru echipa națională, condițiile erau mai bune decât cele alte austriecilor, italienilor, francezilor? Cu siguranță, cei amintiți se antrenau și pe suprafețe de joc aidoma unui maidan, dar, cu toate acestea, țineau piept marilor forțe europene...

Elementul care face diferența între modul în care au fost obținute performanțele în perioada interbelică de fotbaliștii români și... seceta de rezultate din ultimii ani este tocmai pasiunea!

- Dobay a debutat într-un meci de seniori pentru Unirea Timișoara, la 26 septembrie 1924, tocmai în ziua în care împlinea 15 ani. În acea deplasare de la Jimbolia, junele Dobay a marcat evenimentul cum nu se putea mai bine: a înscris trei goluri, iar echipa sa a câștigat partida!

- Pe plan profesional, „Pișta” a lucrat ca ucenic la Fabrica Bănățeană de Argintărie și la Fabrica de Cărămidă, ambele din Timișoara, iar ulterior a devenit funcționar la Arhiva Municipiului Timișoara.

- Ștefan Dobay a marcat golul cu numărul 100 din istoria naționalei României, în 1933, într-un meci din Cupa Balcanică.

- În cele nouă partide disputate în tricoul echipei naționale între 4 iunie 1933 și 26 decembrie 1934, Dobay a înscris de fiecare dată cel puțin câte un gol!

- În urma evoluțiilor de la Mondialul din 1938, din Franța, presa din Toulouse l-a supranumit „Zmeul din Balcani”, din pricina „stilului în care aleargă, de duduie terenul și trage de cutremură barele”!

Referințe:

Surse Foto:

foto creditripensiatimisoara.ro

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept