Campionatul Mondial de Fotbal: Italia - 1934

SportBogdan

Fascismul faultează sportul

Organizat de către Italia fascistă condusă de dictatorul Benito Mussolini, campionatul mondial a fost folosit de către conducătorii italieni în scopuri politice, pentru a arăta lumii „superioritatea” regimului din acele timpuri. Decizia ca turneul final să fie organizat în „Cizmă”, s-a luat greu, după opt întâlniri ale forului fotbalistic mondial. Bineînțeles, hotărârea a fost influențată politic, la fel ca aceea luată doi ani mai târziu, cea a organizării Olimpiadei din 1936 la Berlin. Probabil, C.M. Italia 1934 a fost competiția cu cele mai multe fraude comise în favoarea gazdelor...

Operațiuni preliminare cu eliminare!

La startul întrecerii s-au înscris 32 de formații, adică cu 19 mai mult decât la ediția inaugurală. Astfel, pentru a reduce numărul de participante, FIFA a fost nevoită să organizeze primele preliminarii! La calificări însă au luat parte doar 29 de reprezentative, Peru, Chile și Turcia declarând forfait. În aceste condiții, în Italia au ajuns 16 echipe. 12 au fost din Europa (Italia, Germania, Spania, Austria, Franța, Ungaria, Cehoslovacia, România, Olanda, Elveția, Belgia și Suedia), două, din America de Sud (Brazilia și Argentina) și câte una din America de Nord (USA) și Africa (Egipt - „Faraonii” fiind primii reprezentanți ai continentului negru la un C.M.). Deși acum probabil că pare ciudat, partidele au fost eliminatorii (echipele nu au fost repartizate în grupe), iar după prima fază, în sferturi au ajuns doar echipe din Europa!

România, un meci, un gol

Unica confruntare a tricolorilor în Italia s-a desfășurat la Triest, pe 27 mai, în fața a 9.000 de spectatori. Adversară a fost redutabila selecționată a Cehoslovaciei, care până la urmă avea să ajungă în finală! Contrar așteptărilor, România n-a fost doar un „spelling partner”, reușind un meci foarte bun. Bănățeanul Ştefan Dobay a deschis scorul încă din minutul 11, însă, în repriză secundă, Puc (50) și Nejedly (67) au întors rezultatul. După jocul în care tricolorii au irosit numeroase situații de a marca, printre care și o bară, românii au fost lăudați. „Ar fi trebuit să mai marcheze de două ori. Vogl, Kovacs și Dobay au arătat o clasă foarte ridicată”, a apreciat arbitrul acelei întâlniri, belgianul John Langenus. Chiar și goalkeeper-ul cehoslovacilor, renumitul Frantisek Planicka, cu o contribuție importantă în acel duel, a avut cuvinte de lăudă: „Dacă românii mai aveau un jucător ca Dobay, eu singur nu eram suficient în poarta echipei mele!”.

Echipa de fotbal a României la Campionatul Mondial din 1930În 1930, se semna certificatul de naștere al uneia dintre cele mai iubite competiții sportive din toate timpurile: Campionatul Mondial de Fotbal. Echipa României a fost parte din acel moment istoric.

Iată lotul deplasat în Italia și pregătit de austriacul Josef Uridil, începând cu titularii de la Triest: William Zombory (Ripensia) - Emerich Vogl (Juventus București), Gheorghe Albu (Venus București) - Vasile Deheleanu (Ripensia), Rudolf Kotormany (Ripensia), Jozsef Morawetz (RGM Timișoara) - Silviu Bindea (Ripensia), Nicolae Kovacs I (CA Oradea), Grațian Sepi („U” Cluj), Iuliu Bodola (CA Oradea), Ştefan Dobay (Ripensia). Rezerve au fost: Adalbert Pullock (Crișana Oradea), Carol Weichelt (CA Oradea,) Zoltan Beke (Ripensia), Alexandru Cuedan (Rapid București), Ştefan Klimek (ILSA Timișoara), Alexandru Schwartz (Ripensia), Lazăr Sfera (Juventus), Gheorghe Ciolac (Ripensia), Gusztav Juhasz (Juventus), Rudolf Burger (Ripensia) și Iuliu Baratki (Crișana Oradea).

Au fost selecționați nu mai puțin de nouă fotbaliști de la campioana României din acel an, Ripensia Timișoara! Alți doi, Ştefan Klimek (ILSA) și Jozsef Morawetz (RGMT), soseau tot de la formații din urbea de pe Bega. Să mai spunem că Albu (ex-AMEFA și Gloria), Weichelt (ex-Stăruința) și Cuedan (ex-Olympia) erau arădeni, Vogl și Juhasz erau timișoreni (ambii crescuți la Chinezul), Sepi era originar din Valcani (județul Timiș), Sfera din Sânmihai (județul Timiș), iar Nicolae Kovacs, fratele mai celebrului fost antrenor Piști Kovacs, era născut la Plugova (județul Caraș-Severin). Bodola, Baratki și Pullock erau și ei orădeni. În concluzie, toți cei 22 de jucători din lot aveau o legătură strânsă, mai veche sau mai nouă, cu vestul țării!

Naționala de fotbal a României la prima participare olimpicăPrima participare a selecționatei tricolore la Olimpiadă a fost prinsă în offside la capitolul organizare

Italia, o campioană contestată

„Squadra Azzurra”, deși a fost prima campioană mondială provenind de pe bătrânul continent, a fost vehement contestată la acea vreme, din cauza arbitrajelor favorabile de care a beneficiat. Vinovat de parti-pris-uri s-a făcut dictatorul Mussolini, după cum o spunea jucătorul austriac Josef „Pepi” Bican: „Încă de la începutul anului, Meissl (n.r.- membru în Comitetul Executiv al FIFA la acea vreme) ne-a spus că arbitrul Eklind fusese invitat personal de către Mussolini să participe la unele... «activități comune», așa încât victoria italienilor la mondial să fie sigură. Altfel, poporul ar fi avut un motiv de a se răscula împotriva dictatorului!”.

„Şansa” a făcut apoi ca suedezul Ivan Eklind (doar 29 de ani și trei meciuri internaționale în palmares până atunci) să-i arbitreze pe italieni atât în semifinale (contra Austriei), cât și în finala contra Cehoslovaciei!

Parcursul campionilor a debutat cu o victorie facilă în dauna Statelor Unite, 7-1, însă în sferturi situația s-a schimbat. Echipa din „Cizmă” a avut nevoie de două partide pentru a trece de Spania, la care legendarul Ricardo Zamora s-a aflat între buturi în prima dintre confruntări (la rejucare a lipsit din pricina unei accidentări). Prima întâlnire a fost una extrem de agresivă, soldându-se în final cu o remiză, 1-1, și cu arbitrul belgian Louis Baert suspendat pe viață de federația din țara sa! A doua zi, s-a consemnat Italia - Spania 1-0, prin golul lui Giuseppe Meazza!

Același „Pepi” Bican (care în treacăt fie spus a jucat mai târziu, între anii 1938-1949, și pentru naționala Cehoslovaciei) a fost cel care a descris o fază din semifinala Italia - Austria, ce astăzi ne pare de domeniul fantasticului: „Karl Ziscek era pe aripa dreaptă și a centrat, iar eu mă aflam nemarcat într-o poziție favorabilă. Însă arbitrul Eklind a degajat balonul cu capul”! Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0, austriecii susținând că unicul gol al peninsularilor a fost marcat din ofsaid.

În finală, italienii au trecut de Cehoslovacia, cu scorul de 2-1, marcatori fiind Orsi (81), Schiavio (95), respectiv Puc (76).

Curiozități

• Ţara organizatoare a turneului a fost aleasă pe data de 9 octombrie în 1932, la Stockholm. Italia fascistă a fost preferată Suediei, iar guvernul din „Cizmă” a alocat competiției un buget de 3,5 milioane de lire!
• Întrecerea a fost găzduită în opt orașe diferite ale Italiei: Bologna (Stadio Littoriale), Florența (Stadio Giovanni Berta), Genova (Stadio Luigi Ferraris), Milano (Stadio San Siro), Napoli (Stadio Giorgio Ascarelli), Roma (Stadio Nazionale - Partito Nazionale Fascista), Triest (Stadio Littorio) și Torino (Stadio Benito Mussolini).
• Afluxul de suporteri sosiți din alte țări pentru a-și susține favoriții a fost ridicat. De cei mai mulți susținători au beneficiat naționalele Austriei și Elveției, câte zece mii de fiecare și cea a Olandei, 7.000!
• Golgeterul turneului a fost cehoslovacul Oldrich Nejedly, atacantul reușind să marcheze de cinci ori în patru partide disputate. Interesant e că FIFA i-a recunoscut oficial titlul de „puncher” al mondialului abia în noiembrie 2006, adică la 16 ani de la trecerea sa în neființă! Inițial, Nejdely a fost creditat doar cu patru goluri, aflându-se la egalitate cu italianul Angelo Schiavo și neamțul Edmund Conen.
• Uruguay, campioana en-titre la acel moment, a refuzat să participe la Cupa Mondială în semn de protest față de țările europene care au refuzat la rându-le să traverseze Atlanticul la prima ediție. „Celeștii” au rămas singurii deținători ai trofeului care n-au fost prezenți la următoarea ediție pentru a-și apăra titlul!
• Anglia a refuzat și de această dată să participe, în timp ce Argentina a trimis în competiție o echipă de amatori!

Cupa Mondială a ajuns în Anglia la un secol după ce englezii au inventat fotbalulAnglia a inventat formula modernă a fotbalului, însă a durat multă vreme până să culeagă roadele propriei invenții, câștigând un Campionat Mondial după aproape 100 de ani de la primul meci

• Meciul României cu Cehoslovacia de la Campionatul Mondial a fost în transmisiune directă la radio, comentator fiind Gheorghe Ţari. Mai interesant e însă felul în care acesta a relatat confruntarea. Îi dăm cuvântul lui Grațian Sepi, atacantul României la Triest, care i s-a confesat lui Ioan Chirilă: „Îmi aduc aminte, când am revenit în țară, toți prietenii mă priveau compătimitor. Abia peste câteva zile aveam să cunosc motivul acestei compătimiri. Aflaseră pe calea undelor că eu am ratat o ocazie imensă, cu care am fi putut conduce cu 2-0. Ce se întâmplase? Ţari spusese în transmisie că eu am driblat doi adversari, apoi am jonglat cu portarul, dar că până la urmă am ratat ca un copil. De altfel, la prima noastră întâlnire, l-am întrebat: «De ce ai făcut asta, Ţari?» Mi-a răspuns cu candoare: «Ca să fie transmisia mai frumoasă, mai dramatică». Așa se scrie, uneori, istoria”

• Josef Uridil a fost antrenorul României la C.M. din 1934. Austriacul a fost primul tehnician străin din istoria naționalei. Al doilea avea să urmeze abia după 82 de ani (neamțul Cristoph Daum, în 2016!).
• Laureat cu Italia în 1934, fundașul Luis Monti a devenit primul și singurul jucător din lume care a evoluat în două finale de campionat mondial, cu două echipe diferite! Cu patru ani înainte, Monti s-a aflat pe teren la Montevideo, pierzând finala cu țara sa de origine, Argentina, în fața Uruguayului.
• Din 1934 și până acum, Italia a rămas singura țară organizatoare care a fost nevoită să dispute preliminarii pentru a accede în competiție. Apropo de acele preliminarii, ar mai fi câteva amănunte de specificat...
• Returul dintre Polonia și Cehoslavacia (1-2) nu a mai avut loc, deoarece leșii nu s-au prezentat. Motivul e unul greu de conceput în zilele noastre. La acea vreme, ministrul polonez al sportului nu permitea echipei naționale să evolueze în afara granițelor țării!
• Singura reprezentantă a Asiei la acele preliminarii a fost Palestina!
• Irlandezul Paddy Moore a fost primul fotbalist care a izbutit să marcheze patru goluri în preliminarii, într-un meci contra Belgiei, încheiat cu scorul de 4-4.
• Selecționata Statelor Unite a fost ultima națională calificată. Meciul decisiv, împotriva Mexicului, a avut loc la Roma cu doar trei zile înainte de startul turneului!
• România s-a calificat dintr-o grupă dificilă, în care s-a luptat cu Elveția și Iugoslavia (semifinalistă la precedenta ediție!). Primul joc s-a disputat la Berna, iar pe teren a fost 2-2. Amfitrionii au luat însă toate punctele la masa verde, contestând utilizarea lui Iuliu Baratky, care la acea vreme nu avea cetățenie română! „Tricolorii” s-au impus la București, pe 29 aprilie 1934, în fața Iugoslaviei, asigurându-și astfel prezența. Scorul a fost de 2-1, iar pentru români au marcat ripensiștii Alexandru Schwartz și Ştefan Dobay! Jucătorul meciului a fost desemnat tot un fotbalist al Ripensiei, Vasile Deheleanu!
• Partida cu Iugoslavia a însemnat și prima transmisiune radiofonică sportivă din țara noastră (comentator același Gheorghe Ţari)!

Referințe

• http://www.fifa.com/worldcup
• https://en.wikipedia.org
• „Albumul cu amintiri”, săptămânalul „Fotbal vest”, Anul 20, Nr. 901
• Chirilă Ioan, „Şi noi am fost pe Conte Verde”, editura Sport Turism, București, 1983
• Cătălin Oprișan, „Istoria Echipei Naționale de Fotbal a României”, editată de Federația Română de Fotbal, București, 2016