Campionatul Mondial de Fotbal: Spania 1982

SportBogdan

Hola - España!

109 de selecționate s-au înscris în preliminariile celui de-al 12-lea Campionat Mondial de fotbal. Dar, de această dată, șansele de a ajunge la turneul final au crescut. Președintele FIFA, brazilianul Joao Havelange, a mărit numărul de participante, de la 16, la 24. În aceste condiții, repartizarea locurilor s-a făcut astfel: 14 - Europa, 4 - America de Sud, 2 - America Centrală și de Nord, 2 - Africa și 2 - Asia și Oceania!

Spania ’82 a fost ocazia potrivită pentru ca nu mai puțin de cinci echipe naționale să-și facă apariția în premieră la un campionat mondial. E vorba de Algeria, Kuwait, Honduras, Camerun și Noua Zeelandă. Iată și celelalte competitoare... Spania (țara gazdă), Argentina (campioana en-titre), Brazilia, Italia, RF Germania, Anglia, Austria, URSS, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Belgia, Scoția, Irlanda de Nord, Franța, Chile, Peru și El Salvador.

Squadra azurra în silenzio stampa

În urma numărului mare de participante, întregul format al competiției a fost modificat. Inițial, au fost create 6 grupe, a câte patru selecționate. În faza a doua a competiției, cele 12 echipe rămase au fost împărțite în alte patru grupe, a câte trei formații, iar câștigătoarele aveau apoi să joace în semifinale.

După prima rundă a grupelor favoritele s-au calificat in-corpore în faza a doua a competiției. Italia s-a găsit însă într-o postură inedită. Şi-anume, „squadra azurra” a mers mai departe în urma a trei rezultate de egalitate. Din acest motiv, presa din Peninsulă i-a criticat vehement pe fotbaliștii italieni, și mai ales pe atacantul Paolo Rossi! Vârful, care venea după o suspendare de doi ani cauzată de un scandal legat de mafia pariurilor (faimoasa „afacere Totonero”), a fost considerat de ziariștii din țara sa doar o „stafie” a înaintașului de dinainte de pauza forțată. Drept consecință a atacurilor lansate din condei, delegația italiană prezentă în Spania a hotărât să intre într-un fel de „silenzio stampa”, doar antrenorul Enzo Bearzot și căpitanul Dino Zoff având voie să dialogheze cu presa.

Fotbal sub cizma fascistăCampionatul Mondial de Fotbal din 1934 a stat sub semnul amestecului politic în viața sportivă.

Şi tot din prima rundă a grupelor... Pe principiul „și nemții mai fac blaturi câteodată”, RFG a învins Austria, cu 1-0. Scorul înregistrat a ajutat ambele teamuri să acceadă în faza următoare. Defavorizată a fost Algeria, selecționată care, pe 16 iunie 1982, a obținut o victorie istorică, 2-1 cu Germania. N-a fost suficient pentru nord-africani... Oricum, înțelegerea tacită dintre Austria și RFG a declanșat furia tribunelor. Spaniolii au strigat la unison, „Fuera, Fuera”, iar algerienii prezenți pe stadionul din Gijon au fluturat bancnote. Ba chiar și germanii și austriecii din tribună s-au arătat indignați de atitudinea favoriților. La sfârșitul confruntării, un fan al nemților a dat foc steagului Germaniei, dezgustat fiind de cele petrecute pe gazon. Algeria a protestat mai apoi la FIFA, iar ca urmare, începând cu C.M. ‘86, ultimele jocuri din grupe s-au disputat la aceeași oră.

Paolo Rossi iese la rampă

În cea de-a doua fază a competiției, cea mai dificilă grupă a fost cea compusă din Italia, Brazilia și Argentina. A fost momentul în care a ieșit la rampă Paolo Rossi. Mai întâi, atacantul lui Juventus Torino a reușit un hatt-trick contra Braziliei (scor 3-2 în favoarea peninsularilor). Apoi Italia a învins cu 2-1 campioana en-titre, Argentina, avansând în semifinale, acolo unde a întâlnit cu Polonia. Același Rossi s-a făcut remarcat după ce a izbutit o „doppietta” (a fost 2-0 pentru squadra azzura împotriva leșilor), iar Italia avansa în finală!

În cealaltă semifinală, Franța - RFG, spectacolul a fost deplin. După 90 de minute, scorul era 1-1. În prelungiri, „cocoșii galici” au trecut în avantaj, 3-1. Însă, până la finalul celor 120 de minute, nemții au reușit să egaleze. A urmat loteria penaltiurilor, aceasta fiind prima partidă din istoria mondialelor decisă în acest mod. Câștig de cauză au avut germanii, grație a doua parade reușite de goalkeeperul Harald Tony Schumacher. În finala mică, Polonia a învins Franța, cu 3-2, leșii obținând cea mai mare performanță din istoria lor.

Italia, egala Braziliei, la al treilea titlu mondial

În finala mare, disputată la 11 iulie, pe „Estadio Santiago Bernabeu” din Madrid, în prezența a 90.000 de spectatori, s-au înfruntat, într-un meci devenit deja un clasic, Italia și Germania. Peninsularii n-au avut mari emoții, același Paolo Rossi evidențiindu-se iarăși. Penetrantul atacant a deschis „balul” în minutul 57, apoi Tardelli (69) și Altobelli (81) au urcat scorul la un categoric 3-0. Nemții au înscris și ei, în minutul 83, prin Breitner (al treilea fotbalist după brazilienii Vava și Pele care a reușit să marcheze în două finale de C.M.), dar „Copa del Mondo” a ajuns pentru a treia oară în „Cizmă”. Italienii au egalat la acea vreme Brazilia la numărul de trofee. Să mai spunem că Paolo Rossi, cel deningrat de presa italiană în faza grupelor, a ajuns erou național. Cu cele șase goluri marcate a devenit golgeterul mondialului, performanță pentru care a primit „Gheata de Aur”. Până la urmă, Rossi a fost desemnat și cel mai bun fotbalist al turneului, primind încă un trofeu, și-anume „balonul de aur”! Cele două distincții au fost acordate în premieră.

Curiozități

• Noua Zeelandă s-a ocupat cu bătut recorduri în preliminarii. În cele 15 partide necesare calificării, a parcurs o distanță de peste 55.000 de kilometri. A învins apoi statul Fiji cu astronomicul scor de 13-0, meci în care mijlocașul Steve Sumner a marcat șase goluri. De asemenea, portarul Richard Wilson a reușit să nu primească gol timp de 921 de minute.
• România a ratat calificarea, încheind pe locul trei o grupă din care la turneul final au ajuns Ungaria și Anglia. Pe de altă parte, arbitrul român Nicolae Rainea a prins al treilea său C.M.! Acesta a condus la centru două partide, URSS - Scoția, 2-2 și Italia - Argentina, 2-1.
• În Spania ’82 s-a înregistrat un număr record, la acea dată, de 2.109.723 de spectatori, adică o medie de 40.500 de spectatori pe meci. S-au disputat 52 de partide, pe 17 stadioane, în 14 orașe.

Uruguay, marea surpriză a CM din 1950Selecționata celestă - Uruguay - și-a dus fanii în al nouălea cer, prin victoria - surpriză de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1950

• În competiție, mingea folosită a fost Adidas Tango Espana, o variantă puțin îmbunătățită a celei utilizate în Argentina 1978, Adidas Tango Durlast.
• Partida din grupe dintre Franța și Kuwait a avut parte de-un episod interesant. La scorul de 3-1 pentru naționala „cocoșului galic”, la o acțiune a lui Alain Giresse, s-a auzit un fluier din tribună. Jucătorii arabi s-au oprit, mijlocașul francez a marcat, iar arbitrul sovietic (de fapt ucrainean, după actualele granițe) Stupar a validat golul. Au urmat proteste vehemente din tabăra celor care au primit golul, totul culminând cu apariția pe teren a unui... prinț! Fahid Al-Ahmad Al-Sabah, pe numele său complet, fratele emirului din Kuwait și președinte al Federației de Fotbal din Kuwait, a părăsit tribuna VIP și a coborât pe gazon, de unde l-a „convins” pe central (acesta tremura vizibil) să nu acorde golul francezilor. Partida s-a reluat, dar până la final Franța a mai reușit totuși un gol, marcat de Bossis. Incidentul n-a rămas fără urmări. Şeicul a fost amendat cu 12.000 de dolari, în timp ce arbitrul sovietic și-a pierdut credibilitatea internațională. Şi încă ceva despre Kuwait... Statul din peninsula Arabică a avut drept mascotă la turneul final o cămilă. Nimic neobișnuit ați zice, numai că animalul în cauză era... viu!

• Ungaria - El Salvador 10-1 reprezintă încă partida cu cea mai mare diferență de scor înregistrată la un campionat mondial. Tot 9 goluri s-au consemnat și în duelurile Iugoslavia - Zair 9-0 (din 1974) și Ungaria - Coreea de Sud 9-0 (1954).
• În același meci, Ungaria - El Salvador, Atacantul maghiar Laszlo Kiss, legitimat la Vasas Budapesta, a devenit primul jucător intrat pe teren din postura de rezervă care a reușit un hat-trick.
• Aflată în premieră la un turneu final, selecționata „leilor neîmblânziți” a reușit să se întoarcă acasă neînvinsă! În Grupa 1, Camerun a bifat trei remize (0-0 cu Peru, 0-0 cu Polonia și 1-1 cu Italia) și a încheiat pe locul trei, în urma Poloniei și Italiei. Viitoarea campioană mondială a trecut de faza grupelor grație golaverajului superior.
• Spania a avut o evoluție foarte slabă la C.M., mai ales pentru o selecționată a țării organizatoare. Ca rușinea să fie completă, la finalul confruntării dintre iberici și Honduras (1-1), disputată la Valencia, goalkeeperul gazdelor, Arconada, a fost ridicat de poliția locală. Motivul? Arconada a fost confundat de către organele de ordine cu un infractor căutat de multă vreme!
• Nord-irlandezul Norman Whiteside a devenit cel mai tânăr fotbalist care a evoluat vreodată la un campionat mondial, având 17 ani și 41 de zile - record încă în vigoare. Britanicul l-a detronat din această poziție pe legendarul Pele.
• În schimb, legendarul portar al Italiei, Dino Zoff, a devenit cel mai vârstnic fotbalist care a cucerit Cupa Mondială, având la acea vreme 40 de ani, performanță neegalată încă. Cel mai tânăr component al lotului campionilor mondiali a fost fotbalistul lui Internazionale Milano, Giuseppe Bergomi (jucător care a evoluat două decenii doar pentru nerazzurri, între 1979 și 1999). Fundașul, care în 1982 avea 18 ani, a fost titular în finala disputată împotriva RF Germaniei.
• În victoria Italiei asupra Argentinei, din faza a II-a a grupelor (2-1), fundașul italian născut la Tripoli, în Libia, Claudio Gentile (un fotbalist dur, să nu vă lăsați păcăliți de numele său) l-a faultat de nu mai puțin de 23 de ori pe starul „pumelor” Diego Armando Maradona. Când a fost întrebat de acest aspect la declarațiile de după meci, Gentile a spus că „fotbalul nu este pentru balerine”!

Argentina, 1978, meciuri cu fair play-ul în offsideÎn Argentina anului 1978, Campionatul Mondial de Fotbal a fost marcat de tensiuni și presiuni politice.

• Înaintea partidei dintre Brazilia și Italia, câștigată de europeni cu 3-2, grație hat-trick-ului realizat de Paolo „Pablito” Rossi, antrenorul „squadrei azzura”, Enzo Bearzot a petrecut 40 de minute în camera hotel al autorului celor trei goluri. Pentru a înlătura presiunea existentă pe umerii lui Rossi (la acea vreme fără gol înscris în turneul spaniol), tehnicianul a povestit mai bine de o jumătate de ceas cu atacantul care era mare iubitor de artă, discutând despre pictori cubiști și suprarealiști, bineînțeles, printre ei numărându-se Pablo Picasso și Salvador Dali. Demersul antrenorului a avut roadele scontate, Italia furnizând una dintre marile suprize, depășind mult mai iubita și mai strălucitoarea formație a Braziliei, condusă din teren de Zico, Falcao și Socrates. De altfel, succesul împotriva selecao a fost unul cu care Rossi s-a mândrit atât de mult, încât titlul cărții sale autobiografice a fost „Ho fatto piangere il brasile” - „Am făcut Brazilia să plângă”!
• Rossi a fost abia al 9-lea fotbalist din istorie care a marcat trei goluri împotriva Braziliei. 30 de ani mai târziu, un alt fotbalist avea să reușească aceeași performanță. Argentinianul Lionel Messi a izbutit și el să perforeze de trei ori poarta Selecao, devenind al 10-lea jucător, dar nu la un campionat mondial, așa cum o făcuse Rossi.
• Victoria Italiei în fața Brazilia a fost ulterior analizată și interpretată în multe feluri. Dar poate cel mai plastic a făcut-o jurnalistul britanic Tom Adams, care, într-un articol pentru ESPN, scria: „mama lui Bambi a fost împușcată. Brazilia, iubită de întreaga lume, a pierdut în fața moștenitorilor catenaccio-ului”. Nici protagonistul Zico n-a avut o opinie cu mult diferită în ceea ce privește eșecul echipei sale, decarul selecționatei sud-americane declarând că ziua în care Brazilia a pierdut în fața Italiei a fost „ziua în care fotbalul a murit”!

Referințe:

• https://www.fifa.com
• https://en.wikipedia.org
• „Albumul cu amintiri”, săptămânalul „Fotbal vest”, Anul 20, Nr. 911
• Chirilă Ioan, „Şi noi am fost pe Conte Verde”, editura Sport Turism, București, 1983