Campionatul Mondial de Fotbal: Spania 1982

SportBogdan

Hola - España!

109 de selecționate s-au înscris în preliminariile celui de-al 12-lea Campionat Mondial de fotbal. Dar, de această dată, șansele de a ajunge la turneul final au crescut. Președintele FIFA, brazilianul Joao Havelange, a mărit numărul de participante, de la 16, la 24. În aceste condiții, repartizarea locurilor s-a făcut astfel: 14 - Europa, 4 - America de Sud, 2 - America Centrală și de Nord, 2 - Africa și 2 - Asia și Oceania!

Spania ’82 a fost ocazia potrivită pentru ca nu mai puțin de cinci echipe naționale să-și facă apariția în premieră la un campionat mondial. E vorba de Algeria, Kuwait, Honduras, Camerun și Noua Zeelandă. Iată și celelalte competitoare... Spania (țara gazdă), Argentina (campioana en-titre), Brazilia, Italia, RF Germania, Anglia, Austria, URSS, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Belgia, Scoția, Irlanda de Nord, Franța, Chile, Peru și El Salvador.

Squadra azurra în silenzio stampa

În urma numărului mare de participante, întregul format al competiției a fost modificat. Inițial, au fost create 6 grupe, a câte patru selecționate. În faza a doua a competiției, cele 12 echipe rămase au fost împărțite în alte patru grupe, a câte trei formații, iar câștigătoarele aveau apoi să joace în semifinale.

După prima rundă a grupelor favoritele s-au calificat in-corpore în faza a doua a competiției. Italia s-a găsit însă într-o postură inedită. Şi-anume, „squadra azurra” a mers mai departe în urma a trei rezultate de egalitate. Din acest motiv, presa din Peninsulă i-a criticat vehement pe fotbaliștii italieni, și mai ales pe atacantul Paolo Rossi! Vârful, care venea după o suspendare de doi ani cauzată de un scandal legat de mafia pariurilor (faimoasa „afacere Totonero”), a fost considerat de ziariștii din țara sa doar o „stafie” a înaintașului de dinainte de pauza forțată. Drept consecință a atacurilor lansate din condei, delegația italiană prezentă în Spania a hotărât să intre într-un fel de „silenzio stampa”, doar antrenorul Enzo Bearzot și căpitanul Dino Zoff având voie să dialogheze cu presa.

Fotbal sub cizma fascistăCampionatul Mondial de Fotbal din 1934 a stat sub semnul amestecului politic în viața sportivă.

Şi tot din prima rundă a grupelor... Pe principiul „și nemții mai fac blaturi câteodată”, RFG a învins Austria, cu 1-0. Scorul înregistrat a ajutat ambele teamuri să acceadă în faza următoare. Defavorizată a fost Algeria, selecționată care, pe 16 iunie 1982, a obținut o victorie istorică, 2-1 cu Germania. N-a fost suficient pentru nord-africani... Oricum, înțelegerea tacită dintre Austria și RFG a declanșat furia tribunelor. Spaniolii au strigat la unison, „Fuera, Fuera”, iar algerienii prezenți pe stadionul din Gijon au fluturat bancnote. Ba chiar și germanii și austriecii din tribună s-au arătat indignați de atitudinea favoriților. La sfârșitul confruntării, un fan al nemților a dat foc steagului Germaniei, dezgustat fiind de cele petrecute pe gazon. Algeria a protestat mai apoi la FIFA, iar ca urmare, începând cu C.M. ‘86, ultimele jocuri din grupe s-au disputat la aceeași oră.

Suporteri revoltați la meciul Austria – Germania din 1982 (sursă imagine)

Paolo Rossi iese la rampă

În cea de-a doua fază a competiției, cea mai dificilă grupă a fost cea compusă din Italia, Brazilia și Argentina. A fost momentul în care a ieșit la rampă Paolo Rossi. Mai întâi, atacantul lui Juventus Torino a reușit un hatt-trick contra Braziliei (scor 3-2 în favoarea peninsularilor). Apoi Italia a învins cu 2-1 campioana en-titre, Argentina, avansând în semifinale, acolo unde a întâlnit cu Polonia. Același Rossi s-a făcut remarcat după ce a izbutit o „doppietta” (a fost 2-0 pentru squadra azzura împotriva leșilor), iar Italia avansa în finală!

În cealaltă semifinală, Franța - RFG, spectacolul a fost deplin. După 90 de minute, scorul era 1-1. În prelungiri, „cocoșii galici” au trecut în avantaj, 3-1. Însă, până la finalul celor 120 de minute, nemții au reușit să egaleze. A urmat loteria penaltiurilor, aceasta fiind prima partidă din istoria mondialelor decisă în acest mod. Câștig de cauză au avut germanii, grație a doua parade reușite de goalkeeperul Harald Tony Schumacher. În finala mică, Polonia a învins Franța, cu 3-2, leșii obținând cea mai mare performanță din istoria lor.

Imagine din meciul Franța – Polonia (sursă imagine)

Italia, egala Braziliei, la al treilea titlu mondial

În finala mare, disputată la 11 iulie, pe „Estadio Santiago Bernabeu” din Madrid, în prezența a 90.000 de spectatori, s-au înfruntat, într-un meci devenit deja un clasic, Italia și Germania. Peninsularii n-au avut mari emoții, același Paolo Rossi evidențiindu-se iarăși. Penetrantul atacant a deschis „balul” în minutul 57, apoi Tardelli (69) și Altobelli (81) au urcat scorul la un categoric 3-0. Nemții au înscris și ei, în minutul 83, prin Breitner (al treilea fotbalist după brazilienii Vava și Pele care a reușit să marcheze în două finale de C.M.), dar „Copa del Mondo” a ajuns pentru a treia oară în „Cizmă”. Italienii au egalat la acea vreme Brazilia la numărul de trofee. Să mai spunem că Paolo Rossi, cel deningrat de presa italiană în faza grupelor, a ajuns erou național. Cu cele șase goluri marcate a devenit golgeterul mondialului, performanță pentru care a primit „Gheata de Aur”. Până la urmă, Rossi a fost desemnat și cel mai bun fotbalist al turneului, primind încă un trofeu, și-anume „balonul de aur”! Cele două distincții au fost acordate în premieră.

Italia, campioană mondială pentru a treia oară (sursă imagine)

Curiozități

  • Noua Zeelandă s-a ocupat cu bătut recorduri în preliminarii. În cele 15 partide necesare calificării, a parcurs o distanță de peste 55.000 de kilometri. A învins apoi statul Fiji cu astronomicul scor de 13-0, meci în care mijlocașul Steve Sumner a marcat șase goluri. De asemenea, portarul Richard Wilson a reușit să nu primească gol timp de 921 de minute.
  • România a ratat calificarea, încheind pe locul trei o grupă din care la turneul final au ajuns Ungaria și Anglia. Pe de altă parte, arbitrul român Nicolae Rainea a prins al treilea său C.M.! Acesta a condus la centru două partide, URSS - Scoția, 2-2 și Italia - Argentina, 2-1.
  • În Spania ’82 s-a înregistrat un număr record, la acea dată, de 2.109.723 de spectatori, adică o medie de 40.500 de spectatori pe meci. S-au disputat 52 de partide, pe 17 stadioane, în 14 orașe.

Uruguay, marea surpriză a CM din 1950Selecționata celestă - Uruguay - și-a dus fanii în al nouălea cer, prin victoria - surpriză de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1950

  • În competiție, mingea folosită a fost Adidas Tango Espana, o variantă puțin îmbunătățită a celei utilizate în Argentina 1978, Adidas Tango Durlast.
  • Partida din grupe dintre Franța și Kuwait a avut parte de-un episod interesant. La scorul de 3-1 pentru naționala „cocoșului galic”, la o acțiune a lui Alain Giresse, s-a auzit un fluier din tribună. Jucătorii arabi s-au oprit, mijlocașul francez a marcat, iar arbitrul sovietic (de fapt ucrainean, după actualele granițe) Stupar a validat golul. Au urmat proteste vehemente din tabăra celor care au primit golul, totul culminând cu apariția pe teren a unui... prinț! Fahid Al-Ahmad Al-Sabah, pe numele său complet, fratele emirului din Kuwait și președinte al Federației de Fotbal din Kuwait, a părăsit tribuna VIP și a coborât pe gazon, de unde l-a „convins” pe central (acesta tremura vizibil) să nu acorde golul francezilor. Partida s-a reluat, dar până la final Franța a mai reușit totuși un gol, marcat de Bossis. Incidentul n-a rămas fără urmări. Şeicul a fost amendat cu 12.000 de dolari, în timp ce arbitrul sovietic și-a pierdut credibilitatea internațională. Şi încă ceva despre Kuwait... Statul din peninsula Arabică a avut drept mascotă la turneul final o cămilă. Nimic neobișnuit ați zice, numai că animalul în cauză era... viu!

Șeicul Fahid Al-Ahmad Al-Sabah (sursă imagine)

  • Ungaria - El Salvador 10-1 reprezintă încă partida cu cea mai mare diferență de scor înregistrată la un campionat mondial. Tot 9 goluri s-au consemnat și în duelurile Iugoslavia - Zair 9-0 (din 1974) și Ungaria - Coreea de Sud 9-0 (1954).
  • În același meci, Ungaria - El Salvador, Atacantul maghiar Laszlo Kiss, legitimat la Vasas Budapesta, a devenit primul jucător intrat pe teren din postura de rezervă care a reușit un hat-trick.
  • Aflată în premieră la un turneu final, selecționata „leilor neîmblânziți” a reușit să se întoarcă acasă neînvinsă! În Grupa 1, Camerun a bifat trei remize (0-0 cu Peru, 0-0 cu Polonia și 1-1 cu Italia) și a încheiat pe locul trei, în urma Poloniei și Italiei. Viitoarea campioană mondială a trecut de faza grupelor grație golaverajului superior.
  • Spania a avut o evoluție foarte slabă la C.M., mai ales pentru o selecționată a țării organizatoare. Ca rușinea să fie completă, la finalul confruntării dintre iberici și Honduras (1-1), disputată la Valencia, goalkeeperul gazdelor, Arconada, a fost ridicat de poliția locală. Motivul? Arconada a fost confundat de către organele de ordine cu un infractor căutat de multă vreme!
  • Nord-irlandezul Norman Whiteside a devenit cel mai tânăr fotbalist care a evoluat vreodată la un campionat mondial, având 17 ani și 41 de zile - record încă în vigoare. Britanicul l-a detronat din această poziție pe legendarul Pele.
  • În schimb, legendarul portar al Italiei, Dino Zoff, a devenit cel mai vârstnic fotbalist care a cucerit Cupa Mondială, având la acea vreme 40 de ani, performanță neegalată încă. Cel mai tânăr component al lotului campionilor mondiali a fost fotbalistul lui Internazionale Milano, Giuseppe Bergomi (jucător care a evoluat două decenii doar pentru nerazzurri, între 1979 și 1999). Fundașul, care în 1982 avea 18 ani, a fost titular în finala disputată împotriva RF Germaniei.
  • În victoria Italiei asupra Argentinei, din faza a II-a a grupelor (2-1), fundașul italian născut la Tripoli, în Libia, Claudio Gentile (un fotbalist dur, să nu vă lăsați păcăliți de numele său) l-a faultat de nu mai puțin de 23 de ori pe starul „pumelor” Diego Armando Maradona. Când a fost întrebat de acest aspect la declarațiile de după meci, Gentile a spus că „fotbalul nu este pentru balerine”!

Argentina, 1978, meciuri cu fair play-ul în offsideÎn Argentina anului 1978, Campionatul Mondial de Fotbal a fost marcat de tensiuni și presiuni politice.

  • Înaintea partidei dintre Brazilia și Italia, câștigată de europeni cu 3-2, grație hat-trick-ului realizat de Paolo „Pablito” Rossi, antrenorul „squadrei azzura”, Enzo Bearzot a petrecut 40 de minute în camera hotel al autorului celor trei goluri. Pentru a înlătura presiunea existentă pe umerii lui Rossi (la acea vreme fără gol înscris în turneul spaniol), tehnicianul a povestit mai bine de o jumătate de ceas cu atacantul care era mare iubitor de artă, discutând despre pictori cubiști și suprarealiști, bineînțeles, printre ei numărându-se Pablo Picasso și Salvador Dali. Demersul antrenorului a avut roadele scontate, Italia furnizând una dintre marile suprize, depășind mult mai iubita și mai strălucitoarea formație a Braziliei, condusă din teren de Zico, Falcao și Socrates. De altfel, succesul împotriva selecao a fost unul cu care Rossi s-a mândrit atât de mult, încât titlul cărții sale autobiografice a fost „Ho fatto piangere il brasile” - „Am făcut Brazilia să plângă”!
  • Rossi a fost abia al 9-lea fotbalist din istorie care a marcat trei goluri împotriva Braziliei. 30 de ani mai târziu, un alt fotbalist avea să reușească aceeași performanță. Argentinianul Lionel Messi a izbutit și el să perforeze de trei ori poarta Selecao, devenind al 10-lea jucător, dar nu la un campionat mondial, așa cum o făcuse Rossi.
  • Victoria Italiei în fața Brazilia a fost ulterior analizată și interpretată în multe feluri. Dar poate cel mai plastic a făcut-o jurnalistul britanic Tom Adams, care, într-un articol pentru ESPN, scria: „mama lui Bambi a fost împușcată. Brazilia, iubită de întreaga lume, a pierdut în fața moștenitorilor catenaccio-ului”. Nici protagonistul Zico n-a avut o opinie cu mult diferită în ceea ce privește eșecul echipei sale, decarul selecționatei sud-americane declarând că ziua în care Brazilia a pierdut în fața Italiei a fost „ziua în care fotbalul a murit”!

Referințe:

https://www.fifa.com

https://en.wikipedia.org

„Albumul cu amintiri”, săptămânalul „Fotbal vest”, Anul 20, Nr. 911

Chirilă Ioan, „Şi noi am fost pe Conte Verde”, editura Sport Turism, București, 1983

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept