Campionatul Mondial de Fotbal: Spania 1982

Sport Bogdan

Hola - España!

109 de selecționate s-au înscris în preliminariile celui de-al 12-lea Campionat Mondial de fotbal. Dar, de această dată, șansele de a ajunge la turneul final au crescut. Președintele FIFA, brazilianul Joao Havelange, a mărit numărul de participante, de la 16, la 24. În aceste condiții, repartizarea locurilor s-a făcut astfel: 14 - Europa, 4 - America de Sud, 2 - America Centrală și de Nord, 2 - Africa și 2 - Asia și Oceania!

Spania ’82 a fost ocazia potrivită pentru ca nu mai puțin de cinci echipe naționale să-și facă apariția în premieră la un campionat mondial. E vorba de Algeria, Kuwait, Honduras, Camerun și Noua Zeelandă. Iată și celelalte competitoare... Spania (țara gazdă), Argentina (campioana en-titre), Brazilia, Italia, RF Germania, Anglia, Austria, URSS, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Belgia, Scoția, Irlanda de Nord, Franța, Chile, Peru și El Salvador.

Squadra azurra în silenzio stampa

În urma numărului mare de participante, întregul format al competiției a fost modificat. Inițial, au fost create 6 grupe, a câte patru selecționate. În faza a doua a competiției, cele 12 echipe rămase au fost împărțite în alte patru grupe, a câte trei formații, iar câștigătoarele aveau apoi să joace în semifinale.

După prima rundă a grupelor favoritele s-au calificat in-corpore în faza a doua a competiției. Italia s-a găsit însă într-o postură inedită. Şi-anume, „squadra azurra” a mers mai departe în urma a trei rezultate de egalitate. Din acest motiv, presa din Peninsulă i-a criticat vehement pe fotbaliștii italieni, și mai ales pe atacantul Paolo Rossi! Vârful, care venea după o suspendare de doi ani cauzată de un scandal legat de mafia pariurilor (faimoasa „afacere Totonero”), a fost considerat de ziariștii din țara sa doar o „stafie” a înaintașului de dinainte de pauza forțată. Drept consecință a atacurilor lansate din condei, delegația italiană prezentă în Spania a hotărât să intre într-un fel de „silenzio stampa”, doar antrenorul Enzo Bearzot și căpitanul Dino Zoff având voie să dialogheze cu presa.

Fotbal sub cizma fascistăCampionatul Mondial de Fotbal din 1934 a stat sub semnul amestecului politic în viața sportivă.

Şi tot din prima rundă a grupelor... Pe principiul „și nemții mai fac blaturi câteodată”, RFG a învins Austria, cu 1-0. Scorul înregistrat a ajutat ambele teamuri să acceadă în faza următoare. Defavorizată a fost Algeria, selecționată care, pe 16 iunie 1982, a obținut o victorie istorică, 2-1 cu Germania. N-a fost suficient pentru nord-africani... Oricum, înțelegerea tacită dintre Austria și RFG a declanșat furia tribunelor. Spaniolii au strigat la unison, „Fuera, Fuera”, iar algerienii prezenți pe stadionul din Gijon au fluturat bancnote. Ba chiar și germanii și austriecii din tribună s-au arătat indignați de atitudinea favoriților. La sfârșitul confruntării, un fan al nemților a dat foc steagului Germaniei, dezgustat fiind de cele petrecute pe gazon. Algeria a protestat mai apoi la FIFA, iar ca urmare, începând cu C.M. ‘86, ultimele jocuri din grupe s-au disputat la aceeași oră.

Meciul Austria - Germania din cadrul CM 1982 a rămas în analele sportului sub numele de ”Rușinea de la Gijon”, după numele orașului spaniol care a găzduit partida.

Paolo Rossi iese la rampă

În cea de-a doua fază a competiției, cea mai dificilă grupă a fost cea compusă din Italia, Brazilia și Argentina. A fost momentul în care a ieșit la rampă Paolo Rossi. Mai întâi, atacantul lui Juventus Torino a reușit un hatt-trick contra Braziliei (scor 3-2 în favoarea peninsularilor). Apoi Italia a învins cu 2-1 campioana en-titre, Argentina, avansând în semifinale, acolo unde a întâlnit cu Polonia. Același Rossi s-a făcut remarcat după ce a izbutit o „doppietta” (a fost 2-0 pentru squadra azzura împotriva leșilor), iar Italia avansa în finală!

În cealaltă semifinală, Franța - RFG, spectacolul a fost deplin. După 90 de minute, scorul era 1-1. În prelungiri, „cocoșii galici” au trecut în avantaj, 3-1. Însă, până la finalul celor 120 de minute, nemții au reușit să egaleze. A urmat loteria penaltiurilor, aceasta fiind prima partidă din istoria mondialelor decisă în acest mod. Câștig de cauză au avut germanii, grație a doua parade reușite de goalkeeperul Harald Tony Schumacher. În finala mică, Polonia a învins Franța, cu 3-2, leșii obținând cea mai mare performanță din istoria lor.

Jucătorii Wladyslaw Zmuda și Manuel Amoros, la meciul Polonia-Franța, disputat în data de 29 august 1982 și încheiat cu victoria polonezilor.

Italia, egala Braziliei, la al treilea titlu mondial

În finala mare, disputată la 11 iulie, pe „Estadio Santiago Bernabeu” din Madrid, în prezența a 90.000 de spectatori, s-au înfruntat, într-un meci devenit deja un clasic, Italia și Germania. Peninsularii n-au avut mari emoții, același Paolo Rossi evidențiindu-se iarăși. Penetrantul atacant a deschis „balul” în minutul 57, apoi Tardelli (69) și Altobelli (81) au urcat scorul la un categoric 3-0. Nemții au înscris și ei, în minutul 83, prin Breitner (al treilea fotbalist după brazilienii Vava și Pele care a reușit să marcheze în două finale de C.M.), dar „Copa del Mondo” a ajuns pentru a treia oară în „Cizmă”. Italienii au egalat la acea vreme Brazilia la numărul de trofee. Să mai spunem că Paolo Rossi, cel deningrat de presa italiană în faza grupelor, a ajuns erou național. Cu cele șase goluri marcate a devenit golgeterul mondialului, performanță pentru care a primit „Gheata de Aur”. Până la urmă, Rossi a fost desemnat și cel mai bun fotbalist al turneului, primind încă un trofeu, și-anume „balonul de aur”! Cele două distincții au fost acordate în premieră.

Jucătorii italieni celebrează cel de-al treilea titlu mondial; căpitanul Dino Zoff, care și-a condus echipa spre victorie la cei 40 de ani ai săi, ține trofeul.

Curiozități

Uruguay, marea surpriză a CM din 1950Selecționata celestă - Uruguay - și-a dus fanii în al nouălea cer, prin victoria - surpriză de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1950

Șeicul Fahid Al-Ahmad Al-Sabah l-a convind pe arbitrul Miroslav Stupar să anuleze un gol, fiind singura dată în istoria competiției când o decizie a arbitrului este contestată cu succes de un membru al publicului.

Argentina, 1978, meciuri cu fair play-ul în offsideÎn Argentina anului 1978, Campionatul Mondial de Fotbal a fost marcat de tensiuni și presiuni politice.

Referințe:

https://www.fifa.com

https://en.wikipedia.org

„Albumul cu amintiri”, săptămânalul „Fotbal vest”, Anul 20, Nr. 911

Chirilă Ioan, „Şi noi am fost pe Conte Verde”, editura Sport Turism, București, 1983

foto creditGettyImages / Guliver

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora.Accept