Campionatul Mondial de Fotbal: Spania 1982

Sport Bogdan

Hola - España!

109 de selecționate s-au înscris în preliminariile celui de-al 12-lea Campionat Mondial de fotbal. Dar, de această dată, șansele de a ajunge la turneul final au crescut. Președintele FIFA, brazilianul Joao Havelange, a mărit numărul de participante, de la 16, la 24. În aceste condiții, repartizarea locurilor s-a făcut astfel: 14 - Europa, 4 - America de Sud, 2 - America Centrală și de Nord, 2 - Africa și 2 - Asia și Oceania!

Spania ’82 a fost ocazia potrivită pentru ca nu mai puțin de cinci echipe naționale să-și facă apariția în premieră la un campionat mondial. E vorba de Algeria, Kuwait, Honduras, Camerun și Noua Zeelandă. Iată și celelalte competitoare... Spania (țara gazdă), Argentina (campioana en-titre), Brazilia, Italia, RF Germania, Anglia, Austria, URSS, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Belgia, Scoția, Irlanda de Nord, Franța, Chile, Peru și El Salvador.

Squadra azurra în silenzio stampa

În urma numărului mare de participante, întregul format al competiției a fost modificat. Inițial, au fost create 6 grupe, a câte patru selecționate. În faza a doua a competiției, cele 12 echipe rămase au fost împărțite în alte patru grupe, a câte trei formații, iar câștigătoarele aveau apoi să joace în semifinale.

După prima rundă a grupelor favoritele s-au calificat in-corpore în faza a doua a competiției. Italia s-a găsit însă într-o postură inedită. Şi-anume, „squadra azurra” a mers mai departe în urma a trei rezultate de egalitate. Din acest motiv, presa din Peninsulă i-a criticat vehement pe fotbaliștii italieni, și mai ales pe atacantul Paolo Rossi! Vârful, care venea după o suspendare de doi ani cauzată de un scandal legat de mafia pariurilor (faimoasa „afacere Totonero”), a fost considerat de ziariștii din țara sa doar o „stafie” a înaintașului de dinainte de pauza forțată. Drept consecință a atacurilor lansate din condei, delegația italiană prezentă în Spania a hotărât să intre într-un fel de „silenzio stampa”, doar antrenorul Enzo Bearzot și căpitanul Dino Zoff având voie să dialogheze cu presa.

Fotbal sub cizma fascistăCampionatul Mondial de Fotbal din 1934 a stat sub semnul amestecului politic în viața sportivă.

Şi tot din prima rundă a grupelor... Pe principiul „și nemții mai fac blaturi câteodată”, RFG a învins Austria, cu 1-0. Scorul înregistrat a ajutat ambele teamuri să acceadă în faza următoare. Defavorizată a fost Algeria, selecționată care, pe 16 iunie 1982, a obținut o victorie istorică, 2-1 cu Germania. N-a fost suficient pentru nord-africani... Oricum, înțelegerea tacită dintre Austria și RFG a declanșat furia tribunelor. Spaniolii au strigat la unison, „Fuera, Fuera”, iar algerienii prezenți pe stadionul din Gijon au fluturat bancnote. Ba chiar și germanii și austriecii din tribună s-au arătat indignați de atitudinea favoriților. La sfârșitul confruntării, un fan al nemților a dat foc steagului Germaniei, dezgustat fiind de cele petrecute pe gazon. Algeria a protestat mai apoi la FIFA, iar ca urmare, începând cu C.M. ‘86, ultimele jocuri din grupe s-au disputat la aceeași oră.

Meciul Austria - Germania din cadrul CM 1982 a rămas în analele sportului sub numele de ”Rușinea de la Gijon”, după numele orașului spaniol care a găzduit partida. [sursa imagine]

Paolo Rossi iese la rampă

În cea de-a doua fază a competiției, cea mai dificilă grupă a fost cea compusă din Italia, Brazilia și Argentina. A fost momentul în care a ieșit la rampă Paolo Rossi. Mai întâi, atacantul lui Juventus Torino a reușit un hatt-trick contra Braziliei (scor 3-2 în favoarea peninsularilor). Apoi Italia a învins cu 2-1 campioana en-titre, Argentina, avansând în semifinale, acolo unde a întâlnit cu Polonia. Același Rossi s-a făcut remarcat după ce a izbutit o „doppietta” (a fost 2-0 pentru squadra azzura împotriva leșilor), iar Italia avansa în finală!

În cealaltă semifinală, Franța - RFG, spectacolul a fost deplin. După 90 de minute, scorul era 1-1. În prelungiri, „cocoșii galici” au trecut în avantaj, 3-1. Însă, până la finalul celor 120 de minute, nemții au reușit să egaleze. A urmat loteria penaltiurilor, aceasta fiind prima partidă din istoria mondialelor decisă în acest mod. Câștig de cauză au avut germanii, grație a doua parade reușite de goalkeeperul Harald Tony Schumacher. În finala mică, Polonia a învins Franța, cu 3-2, leșii obținând cea mai mare performanță din istoria lor.

Jucătorii Wladyslaw Zmuda și Manuel Amoros, la meciul Polonia-Franța, disputat în data de 29 august 1982 și încheiat cu victoria polonezilor. [sursa imagine]

Italia, egala Braziliei, la al treilea titlu mondial

În finala mare, disputată la 11 iulie, pe „Estadio Santiago Bernabeu” din Madrid, în prezența a 90.000 de spectatori, s-au înfruntat, într-un meci devenit deja un clasic, Italia și Germania. Peninsularii n-au avut mari emoții, același Paolo Rossi evidențiindu-se iarăși. Penetrantul atacant a deschis „balul” în minutul 57, apoi Tardelli (69) și Altobelli (81) au urcat scorul la un categoric 3-0. Nemții au înscris și ei, în minutul 83, prin Breitner (al treilea fotbalist după brazilienii Vava și Pele care a reușit să marcheze în două finale de C.M.), dar „Copa del Mondo” a ajuns pentru a treia oară în „Cizmă”. Italienii au egalat la acea vreme Brazilia la numărul de trofee. Să mai spunem că Paolo Rossi, cel deningrat de presa italiană în faza grupelor, a ajuns erou național. Cu cele șase goluri marcate a devenit golgeterul mondialului, performanță pentru care a primit „Gheata de Aur”. Până la urmă, Rossi a fost desemnat și cel mai bun fotbalist al turneului, primind încă un trofeu, și-anume „balonul de aur”! Cele două distincții au fost acordate în premieră.

Jucătorii italieni celebrează cel de-al treilea titlu mondial; căpitanul Dino Zoff, care și-a condus echipa spre victorie la cei 40 de ani ai săi, ține trofeul. [sursa imagine]

Curiozități

Uruguay, marea surpriză a CM din 1950Selecționata celestă - Uruguay - și-a dus fanii în al nouălea cer, prin victoria - surpriză de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1950

Șeicul Fahid Al-Ahmad Al-Sabah l-a convind pe arbitrul Miroslav Stupar să anuleze un gol, fiind singura dată în istoria competiției când o decizie a arbitrului este contestată cu succes de un membru al publicului. [sursa imagine]

Argentina, 1978, meciuri cu fair play-ul în offsideÎn Argentina anului 1978, Campionatul Mondial de Fotbal a fost marcat de tensiuni și presiuni politice.

Referințe:

https://www.fifa.com

https://en.wikipedia.org

„Albumul cu amintiri”, săptămânalul „Fotbal vest”, Anul 20, Nr. 911

Chirilă Ioan, „Şi noi am fost pe Conte Verde”, editura Sport Turism, București, 1983

foto creditGettyImages / Guliver

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept