Campionatul Mondial de Fotbal - Elveţia 1954

Sport Bogdan

Neutralitate, că-i mai bună decât toate

Aleasă gazdă pentru Mondial încă din iulie 1948 (hotărâre luată la Congresul FIFA ce s-a desfășurat la Londra), Elveția s-a dovedit a fi cea mai nimerită opțiune europeană după cel de-al doilea război mondial, ținând cont de neutralitatea recunoscută a „Ţării Cantoanelor”. În preliminarii, și-au exprimat dorința de a participa 37 de țări, dar, în cele din urmă, Polonia și China au renunțat fără a mai disputa vreun meci. Alte patru absențe notabile, care însă nici măcăr nu s-au înscris în cursă, au fost Argentina, Olanda, Portugalia și URSS.

Pace și prietenie

În Elveția, au ajuns în cele din urmă doar 16 selecționate: Austria, Belgia, Brazilia, Cehoslovacia, Anglia, Franța, Ungaria, Italia, Coreea de Sud, Mexic, Scoția, Elveția (calificată din oficiu, fiind țară gazdă), Turcia, Uruguay (calificată din oficiu, campioana en-titre), RFG (Germania de Vest) și Iugoslavia.

Localitățile în care s-au desfășurat partidele Campionatului Mondial de Fotbal din 1954 [sursa imagine]

Acestea au fost împărțite în câte patru grupe. Pentru prima oară, de altfel și singura dată, capii de serie (opt la număr), au fost stabiliți înainte de disputarea preliminariilor! Așa se face că Turcia s-a numărat printre ei, după ce a reușit să se califice în dauna Spaniei, beneficiind de statutul ibericilor! Tot în grupe, s-a mai consumat un fapt inedit. Echipele considerate capi de serie n-au evoluat una împotriva celeilalte, cum de altfel nici „outsiderele” nu s-au duelat între ele. Spre exemplu, Brazilia și Franța (capi de serie) nu s-au întâlnit, deși erau în aceeași grupă (1), cum de altfel nici Iugoslavia și Mexic (tot grupa 1) n-au apucat să joace una împotriva celeilalte.

Portarul german Anton Turek sare și salvează mingea chiar din fața jucătorului yugoslav Bernard Vukas, în timpul sferturilor de finală din 1954. [sursa imagine]

După prima fază a competiției, cea a grupelor, s-au stabilit perechile din semifinale: Ungaria și Uruguay, respectiv Austria și Germania. Cu 4-2 i-au învins maghiarii pe campionii en-titre, în timp ce nemții au administrat un sever 6-1 Austriei. Cei din urmă s-au revanșat însă în finala mică, obținând bronzul, după succesul cu 3-1 în fața Uruguayului.

Echipa de fotbal a României la Campionatul Mondial din 1930În 1930, se semna certificatul de naștere al uneia dintre cele mai iubite competiții sportive din toate timpurile: Campionatul Mondial de Fotbal. Echipa României a fost parte din acel moment istoric.

„Miracolul de la Berna”

Pe 4 iulie 1954, pe „Wankdorf Stadium” din Berna, în prezența a 60.000 de spectatori și o ploaie deasă, au dat piept, în finala Cupei Mondiale, Ungaria și RFG. A fost pentru prima dată când două țări s-au întâlnit de două ori la același turneu. În faza grupelor, maghiarii au reușit să se impună cu incredibilul scor de 8-3. Însă nemții au folosit un prim „11” improvizat, preferând să-și odihnească titularii, mai ales că eșecul îi ferea de o confruntare cu Brazilia în „optimi”. Chiar și-așa, drasticul rezultat nu era considerat o mare surpriză, pentru că la acea vreme naționala din țara vecină domina fotbalul mondial. „Mighty magyars” sau „Teribilii maghiari”, cum erau denumiți în presa de la acea vreme, au ajuns în finală după o incredibilă serie de 31 de partide fără înfrângere. Mai exact, ultima înfrângere a ungurilor se consemnase pe data din 14 mai 1950, răstimp în care au triumfat la Olimpiada din 1952 de la Helsinki și au învins Anglia în dublă manșă: 6-3 la Londra (prima înfrângere în Insulă pentru Albion furnizată de către o echipă non-britanică) și 7-1 la Budapesta!

În 1953, teribilii maghiari au venit pe Wembley, reușind o victorie remarcabilă în fața englezilor, care nu mai fuseseră învinși pe teren propriu decât o dată în 60 de ani. [sursa imagine]

Așadar, nimeni nu s-a mirat când după doar nouă minute scurse din finală, Ungaria conducea deja cu 2-0, după golurile marcate de căpitanul Ferenc Puskas (devenit ulterior starul „galacticilor” de la Real Madrid) și Czibor. Ceea ce a urmat a lăsat cu gura căscată o lume întreagă. În minutul 18, era deja 2-2, după golurile lui Morlock și Rahn. Iar cu șase minute înainte de final, același Helmuth Rahn (poreclit „Der Boss”) a dat lovitura de grație. S-a făcut 3-2, iar Germania și-a adjudecat primul trofeu din bogata sa istorie!

Card cu autografele antrenorului Sepp Herberger și ale celor 11 fotbaliști germani care au cucerit titlul mondial în 1954. [sursa imagine]

Finala a avut parte și de un moment controversat. În minutul 88, Puskas a reușit să înscrie, numai că arbitrul englez Ling a anulat golul. Acesta a luat decizia deoarece avusese impresia că asistentul galez Merwin Griffith a semnalizat o poziție de ofsaid. Se pare că tușierul doar alerga fluturând energic steagul, faza prinzându-l pe picior greșit. După acest incident, asistenții au fost obligați să alerge cu vârful fanionului îndreptat spre sol!

După multă vreme, s-a mai ivit un semn de întrebare legat de succesul nemților. Aceștia au fost acuzați de către maghiari de dopaj. La o jumătate de secol distanță, adică în 2004, istoricul german Guido Knopp a reușit să elucideze enigma, făcând public rezultatul analizei sale într-un documentar difuzat de ZDF. Acesta susține că, la pauza meciului, jucătorilor nemți li s-au administrat injecții cu vitamina C, utilizându-se un ac provenit de la un doctor de origine sovietică. Astfel, susține istoricul, se explică de ce numeroși componenți ai acelei echipe s-au îmbolnăvit de hepatită imediat după încheierea turneului!

Fotbal sub cizma fascistăCampionatul Mondial de Fotbal din 1934 a stat sub semnul amestecului politic în viața sportivă.

Curiozități

Uruguay, marea surpriză a CM din 1950Selecționata celestă - Uruguay - și-a dus fanii în al nouălea cer, prin victoria - surpriză de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1950

Trofeul Jules Rimet, ridicat de căpitanul campionilor mondiali din 1954, Fritz Walter, semnifică renașterea unei Germanii distruse de război și a modului în care sportul vorbește limbajul universal al umanității învingătoare. [sursa imagine]

Referințe:

http://www.fifa.com

https://en.wikipedia.org

„Albumul cu amintiri”, săptămânalul „Fotbal vest”, Anul 20, Nr. 904

Chirilă Ioan, „Şi noi am fost pe Conte Verde”, editura Sport Turism, București, 1983

foto creditGettyImages / Guliver

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept