Campionatul Mondial de Fotbal: Brazilia - 1950

SportBogdan

Echipa celestă recidivează

Reunit în Luxemburg, la data de 22 iulie 1946, cel de-al 25-lea Congres FIFA a decis reluarea campionatelor mondiale. După o pauză forțată de 12 ani, cea mai populară competiție din lume și-a reintrat în drepturi. Cum Europa se afla în plină reconstrucție după cel de-al doilea război mondial, FIFA a hotărât ca turneul să se desfășoare din nou în America de Sud. Ţara aleasa pentru a fi gazdă a fost Brazilia, națiune mai puțin afectată de război.

După război, mulți viteji se-arată

34 de echipe s-au arătat interesate de a participa la C.M., până la 1 ianuarie 1949 (termenul limită pentru înscriere). Brazilia, în calitate de organizatoare și Italia, deținătoarea titlului, au fost calificate din oficiu.

Timbru emis în cinstea CM 1950 (sursă imagine)

Celelalte 32 de formații au disputat preliminarii pentru cele 14 locuri rămase, fiind împărțite în zece grupe, pe criterii geografice:

  • Grupele 1-6 (șapte locuri pentru Europa, pentru care s-au duelat 18 echipe, printre care și Israel și Siria);
  • Grupele 7, 8 și 9 (șase locuri, rezervate Americilor, disputate de 10 formații);
  • Grupa 10 (cea asiatică, formată din patru team-uri ce s-au luptat pentru un singur loc).

În cele din urmă, s-au calificat: Brazilia, Italia, Bolivia, Chile, Anglia, India, Mexic, Paraguay, Spania, Scoția, Suedia, Elveția, Turcia, Statele Unite, Uruguay și Yugoslavia. Totuși, înainte de start, trei selecționate (India, Scoția și Turcia) au renunțat, iar Cupa Mondială a demarat doar cu 13 formații, motiv pentru care „gurile rele” au propus schimbarea denumirii competiției în „Cupa de Vară”.

Echipa de fotbal a României la Campionatul Mondial din 1930În 1930, se semna certificatul de naștere al uneia dintre cele mai iubite competiții sportive din toate timpurile: Campionatul Mondial de Fotbal. Echipa României a fost parte din acel moment istoric.

Echipele au fost distribuite în patru grupe, iar câștigătoarele au pătruns în careul de ași, disputându-și supremația într-o altă grupă, sistem folosit în premieră. Brazilia, Suedia, Spania și Uruguay au fost naționalele cu acces în faza finală. După primele două runde, s-au consemnat următoarele rezultate: Brazilia - Suedia 7-1, Uruguay - Spania 2-2, Uruguay - Suedia 3-2 și Brazilia - Spania 6-1! Așadar, Brazilia și Uruguay urmau să se dueleze într-o partidă care și astăzi este considerată o adevărată finală, gazdele având nevoie doar de un egal pentru a se încorona. În cealaltă confruntare, în „finala mică”, Suedia a învins Spania cu scorul de 3-1.

Fotbal sub cizma fascistăCampionatul Mondial de Fotbal din 1934 a stat sub semnul amestecului politic în viața sportivă.

Drama de pe Maracana

Pe 16 iulie, la Rio de Janeiro, pe un stadion, Maracana, umplut până la refuz de cei 199.854 de spectatori - și astăzi recordul absolut de asistență la un meci de fotbal - era de neconceput ca Brazilia să fie stopată. Banderolele și afișele care vesteau victoria erau deja confecționate, 20.000 de sticle de șampanie așteptau să fie deschise, iar fanfarele, dispuse în parcuri, așteptau doar fluierul de final pentru a da startul carnavalului... Totul părea să se îndrepte în direcția potrivită când Friaca a deschis scorul pentru amfitrioni în minutul 48. Numai că selecționata celestă n-a renunțat. Conduși în teren de căpitanul Obdulio Varela, uruguayenii au întors meciul.

Echipa din Uruguay, 1950 (sursă imagine)

Apropo de Varela, trebuie spus că a avut un rol determinant și în vestiar. Înaintea duelului, antrenorul Juan Lopez le-a cerut elevilor săi să joace prudent și să se apere în fața Braziliei. Căpitanul a fost însă de altă părere. Când tehnicianul a părăsit încăperea, fotbalistul a ținut următorul discurs: „Juanito e un om bun, dar astăzi se înșeală. Dacă ne vom apăra împotriva Braziliei, soarta noastră nu va fi diferită față de cea a Spaniei sau Suediei. Băieți, outsiderii nu câștigă! Haideți să începem show-ul”! Uruguay a reușit așadar să schimbe soarta finalei, marcând prin Schiaffino, în minutul 68 și Ghiggia, cu doar 11 minute înainte de final!

Bucuria lui Alcides Ghiggia (sursă imagine)

Pe Maracana s-a declanșat fieste celesta, dar, totodată, a pornit și cea mai mare dramă din istoria fotbalului brazilian, cunoscută și sub denumirea de „Maracanazo”! Autorul celui de-al doilea gol al Uruguayului, Alcides Ghiggia, responsabil de faptul că la Rio atmosfera se transformase într-una de doliu, în locul celei de carnaval, avea să declare câțiva ani mai târziu: „De-a lungul istoriei, doar trei oameni au reușit să reducă la tăcere stadionul Maracana: Papa, Frank Sinatra și eu”! Ceea ce a urmat e greu de descris... Iată ce a avut de spus un martor ocular, nimeni altul decât Jules Rimet, inițiatorul acestei competiții: „Nu s-a mai ținut niciun discurs oficial, toată lumea era deziluzionată de înfrângerea gazdelor. Stăteam cu Cupa în brațe și nu știam ce să fac. La un moment dat chiar m-a cuprins frica. L-am văzut pe căpitanul uruguayenilor, Varela, i-am dat cupa după care am luat-o la fugă prin mulțime, salvându-mă. A fost o atmosferă care nu se poate descrie!”.

Italia devine campioana mondială a anului 1938, în FranțaÎn 1938, Franța a găzduit primul campionat mondial de fotbal la care jucătorii au avut numere inscripționate pe tricouri

Curiozități

  • Inițial a fost stabilit ca turneul final din Brazilia să aibă loc în 1948, iar următorul în 1951, în Elveția.
  • Imediat după ce au primit organizarea C.M., pe 2 august 1948, brazilienii au început construcția celebrului stadion „Maracana”, cel mai mare din lume la acea vreme. Pentru ridicarea colosului s-au folosit 464.000 tone de ciment, 10 milioane kilograme de fier și 50.000 metri cub de piatră! A fost inaugurat pe 24 iunie 1950, odată cu partida din grupe, Brazilia - Mexic 4-0. Nefiind însă complet finisat, au încăput „doar” 81.649 de spectatori! În cinstea evenimentului s-au tras 21 salve de tun, iar 5.000 de porumbei și-au luat zborul!

Meciul inaugural de pe Maracana (sursă imagine)

  • În timpul războiului, trofeul atribuit învingătorilor a fost ascuns de către vicepreședintele federației italiene, Ottorino Barassi. Acesta l-a depozitat într-o... cutie de pantofi, sub patul său!
  • Din 1950, cupa a primit denumirea de „Jules Rimet”, în onoarea președintelui FIFA.
  • Fiind primul mondial după cel de-al doilea război mondial, perdantele Germania și Japonia au fost excluse din competiție.
  • Trei reprezentative au decis să se retragă înainte de startul turneului: Scoția, India și Turcia. Iată însă și motivele pentru care au ales să renunțe...
  • Scoția a participat în preliminarii într-o grupă strict britanică, alături de Anglia, Ţara Galilor și Irlanda de Nord. Chibzuiți cum îi știm, „highlanderii” au anunțat încă de la început că dacă nu vor câștiga grupa (un titlu onorific al Regatului Unit) nu se vor prezenta la mondial. La final, au ocupat locul secund (în urma Angliei) și, deși era unul calificant, scoțienii s-au ținut de cuvânt!
  • India a avut însă un motiv de forfait și mai și... Trupa de pe Gange s-a supărat atunci când FIFA i-a refuzat politicos cererea ca jucătorii săi să evolueze... desculți!
  • În fine, Turcia a renunțat din rațiuni financiare.
  • În locul acestora, organizatorii le-au făcut o ofertă federațiilor din Franța și Portugalia. Lusitanii au refuzat pe loc, în timp ce naționala „cocoșului galic” a acceptat inițial să participe. Francezii s-au sucit când au văzut că sunt repartizați într-o grupă în care cele două meciuri de disputat erau programate să se desfășoare la Porto Alegre și la Recife. Între cele două localități ar fi fost de străbătut în aproximativ patru zile o distanță de 3.500 de kilometri!
  • România nu s-a înscris în preliminarii, ca de altfel toate țările socialiste, cu excepția Yugoslaviei.
  • Argentina n-a participat nici ea, din cauza unui scandal intern. Federația „pumelor” a suspendat în 1948 aproximativ 500 de fotbaliști profesioniști, majoritatea acestora părăsind țara. Printre suspendați s-a aflat și legendarul „madrilen” Alfredo di Stefano!
  • Italia a avut probleme în a alcătui un lot competitiv, după catastrofa aviatică din 4 mai 1949, în care au dispărut toți componenții campioanei de la acea vreme, AC Torino. În plus, în 1948, celebrul antrenor Vittorio Pozzo (două titluri mondiale și unul olimpic în palmares) a demisionat, lăsându-i locul lui Feruccio Novo, președintele lui AC Torino la acea vreme.
  • Cea mai mare surpriză a competiției a fost considerată victoria Statelor Unite în fața Angliei, care, deși se afla la prima experiență la Cupa Mondială, era considerată drept una dintre favoritele la titlu. Spre exemplu, la acea vreme, selecționata Albionului avea o cotă de 3 la 1 pentru câștigarea trofeului, în timp ce yankeii de 500 la 1! Americanii ar fi considerat că o înfrângere la 4-5 goluri diferență ar fi fost un rezultat bun. Până la urmă, Joe Gaetjens, un haitian cu origini belgiene a înscris în minutul 38 unicul gol al meciului. După joc, ziarele din Anglia n-au dorit să comenteze prea mult în afară anunțării rezultatului, pe care mulți l-au considerat doar o greșeală de tipar! Principala știre era aceea că, în aceeași zi, naționala engleză de cricket pierduse, pentru prima oară în istorie, cu Indiile de Vest (Insulele din Marea Caraibelor)! Succesul americanilor a fost sursă de inspirație pentru scriitorul Geoffrey Douglas, autor al volumului „Meciul vieții lor”. În 2005, povestea a fost transpusă în cinematografie, filmul purtând același nume cu volumul tipărit.
  • Pe întreaga durată a turneului, s-au înscris 88 de goluri, în 22 de partide, rezultând o medie impresionantă de 4 goluri pe meci! Golgeterul competiției a fost brazilianul Ademir, cu opt goluri.
  • Doar doi fotbaliști au fost prezenți atât la „Coupe du Monde” din Franța, în 1938, cât și la „Campeonato Mundial de Futebol”, Brazilia, 1950. E vorba de elvețianul Alfred Bickel (32 de ani în 1950) și suedezul Erik Nielsen (respectiv 34 de ani).
  • Goalkeeperul Braziliei, Moacir Barbosa (renumit pentru faptul că nu apăra cu mănuși), a fost cel învinuit de înfrângerea suferită de țara gazdă în finală, căci a scăpat balonul șutat de Ghiggia. Şi a fost nevoit să poarte această „cruce” întreaga viață... „Prin 1973-1974”, povestea Barbosa într-un interviu acordat în anul 2000, cu puțin timp înainte să treacă la cele veșnice, „o mamă m-a arătat cu degetul, spunându-i copilului său «privește-l, el este omul care a făcut întreaga Brazilie să plângă! Şi trecuseră două decenii de la acel gol blestemat”! Apoi, în 1993, președintele Federației Braziliene de Fotbal, i-a interzis să comenteze meciurile internaționale a selecționatei Selecao! Iar în 1994, i s-a interzis intrarea în cantonamentul Braziliei, la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, competiția pe cara naționala „aurului verde” avea să o câștige. „Pedeapsa maximă în Brazilia este de 30 de ani, dar eu sunt condamnat, pentru ceva de care nu sunt în întregime responsabil, de mai bine de 50 de ani”, a mai adăugat Barbosa în interviul cu pricina. Ar mai fi de spus doar că în anul 1963, când s-a schimbat gazonul pe Maracana, a primit în „dar” barele de lemn ale porții apărate în finala cu Uruguayul. A acceptat „cadoul”, pe care l-a luat acasă și apoi i-a dat foc!
  • În 1950, Uruguay avea un procentaj maxim. La cele două turnee finale la care a participase, selecționata „celestă” a cucerit de fiecare dată titlul!

Referințe:

http://www.fifa.com

https://en.wikipedia.org

„Albumul cu amintiri”, săptămânalul „Fotbal vest”, Anul 20, Nr. 903

Chirilă Ioan, „Şi noi am fost pe Conte Verde”, editura Sport Turism, București, 1983

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept