Campionatul Mondial de Fotbal: Argentina 1978

SportBogdan

Don’t cry for me, Argentina

Cadrul în care urma să se desfășoare cea de-a 11-a ediție a C.M. nu era tocmai unul propice pentru fotbal. Ţara ce avea să fie gazdă traversa o perioadă extrem de zbuciumată din istoria sa. În 1976, în Argentina a avut loc o lovitură de stat, prin care generalul Jorge Rafael Videla a înlăturat-o de la guvernare pe Isabel Martinez de Peron, femeia care deținea funcția de președinte. A urmat apoi un regim dictatorial - militar, ce nu avea cum să fie altfel decât sângeros, opozanții „dispărând” cu zecile de mii. Printre aceștia, s-a aflat și Omar Carlos Actis, președintele Comisiei de Organizare a Campionatului Mondial, care a fost asasinat în luna august a anului 1976.

La un pas de boicot

În aceste condiții, câteva state, în frunte cu Olanda, au dorit să boicoteze Campionatul Mondial. Părerile, însă, erau împărțite. De exemplu, iată ce spuneau în februarie 1978, doi cunoscuți politicieni francezi... Lionel Jospin: „Nu Argentinei, da Campionatului Mondial!”. În schimb, Francois Mitterand susținea: „Trebuie acceptată scadența care ne cere ca această competiție să aibă loc într-o țară în care regimul este teribil de arbitrar și de sângeros!”.

Până la urmă, regimul lui Videla a punctat la capitolul diplomație, asigurând că nu vor avea loc evenimente sângeroase pe perioada competiției, ceea ce a făcut ca boicotul să nu mai aibă loc.

Fotbal sub cizma fascistăCampionatul Mondial de Fotbal din 1934 a stat sub semnul amestecului politic în viața sportivă.

Pentru prima oară în istoria competiției, s-au înscris în preliminarii peste 100 de selecționate, mai precis 107. Cu toate acestea, numărul de locuri atribuite la turneul final a rămas același, 14 (bineînțeles, plus cele două locuri oferite din oficiu Argentinei și Germaniei, în calitate de gazdă, respectiv campioană en-titre). Statistic, prezența la turneul argentinian a însemnat cea mai grea calificare din istorie! Au obținut, în cele din urmă, „biletele” pentru Argentina următoarele selecționate: Italia, Argentina, Franța, Ungaria (Grupa 1); Polonia, Germania, Tunisia, Mexic (Grupa 2); Austria, Brazilia, Spania, Suedia (Grupa 3); Peru, Olanda, Scoția și Iran (Grupa 4).

Argentina nu EVITA sprijinul politic

Sistemul de desfășurare a turneului a fost păstrat, adică primele două clasate din cele patru grupe inițiale, au avansat în alte două grupe, denumite de „elită”. Singura inovație a fost faptul că FIFA a hotărât ca în partidele eliminatorii, în caz de egalitate, câștigătoarea să fie stabilită la penaltiuri. N-a fost însă cazul, ambele finale (căci doar cele două partide au putut fi catalogate ca fiind eliminatorii) s-au încheiat după 90 de minute.

În prima fază a grupelor n-au existat surprize, iar principalele favorite au trecut mai departe. Singurul rezultat nescontat a fost succesul Scoției în fața Olandei, cu 3-2, însă tot „Portocala Mecanică” a avansat în faza a doua a turneului. În cele două grupe de elită au ajuns, până la urmă, Olanda, Germania, Italia, Austria (Grupa A), respectiv Argentina, Brazilia, Polonia și Peru (Grupa B).

O cupă câștigată cu precizie germanăÎn 1974, Germania a demonstrat că organizarea și pregătirea riguroasă te pot duce departe - până pe primul loc al Campionatului Mondial de Fotbal

Cum era de așteptat, Argentina a fost împinsă de la spate, mai ales că exista și o imensă presiune pe care puterea politică o aplica selecționatei „pumelor” și organizatorilor. Astfel, pe întreg parcursul turneului, Kempes&co. au avut avantajul de a-și disputa toate jocurile seara, de la 19.15 ora locală.

Sistemul s-a dovedit a fi unul eficient. Spre exemplu, după ce Brazilia a învins cu 3-1 Polonia în penultimul meci al grupei B, a urmat la rând disputa dintre Argentina și Peru. Pentru a ajunge în ultimul act al competiției, gazdele aveau nevoie de o victorie la patru goluri diferență. Nimic mai simplu pentru fotbaliștii din țara tangoului. Asta pentru că fundașii centrali ai peruvienilor și portarul Quiroga (născut în Argentina) au făcut mai mult figurație pe teren. În aceste condiții, triumful amfitrionilor a fost unul clar, 6-0! După ani buni, Genaro Ledesma, fost deputat în Peru, a declarat public că partida a fost trucată de către cei doi dictatori militari din America de Sud, argentinianul Jorge Rafael Videla și peruanul Francisco Morales Bermudez. Recompensa primită nu e însă deocamdată cunoscută. După unele surse, se vehiculează că peruanii au primit drept răsplată ștergerea datoriilor, în timp ce altele afirmă că imediat după meci au fost efectuate numeroase transporturi cu cereale către țara vecină.

Oricare ar fi fost înțelegerea dintre cele două părți, e cert că de suferit au avut alți sud-americani, ce-i drept, singurii vorbitori de limbă portugheză de pe continent. După „tragicomedia” pusă în scenă de argentinieni și peruani, Brazilia a fost nevoită să se mulțumească doar cu bronzul. Selecționata „cariocas” a învins Italia în finala mică, cu scorul de 2-1.

„Pumele”, atacă și câștigă

Pe 25 iunie, „Estadio Monumental” din Buenos Aires a fost luat cu asalt de 71.483 de spectatori, care-și doreau să vadă la lucru „Pumele” împotriva „Portocalei Mecanice”!

Apropo de fani, trebuie spus că pe piața neagră un bilet la meci a ajuns să coste până la 1.000 de dolari, pentru că erau foarte mulți cei care-și doreau să privească „live” o finală de campionat mondial. În altă ordine de idei, trebuie spus că sud-americanii erau cu toții foarte încrezători înaintea duelului cu europenii. De pildă, cotidianul „La Nacion” titra: „Vamos a tomar la naranja” - adică „Vom stoarce portocala”!

Revenind la joc, acesta a fost cât pe ce să se încheie cu un dezastru național. Mario Kempes a deschis scorul pentru amfitrioni în minutul 37, dar olandezii au egalat prin Nanninga când mai erau doar opt minute până la final. Mai mult, în prelungirile timpului regulamentar, Robbie Rensenbrink a irosit o oportunitate imensă de a închide meciul în favoarea olandezilor. S-a intrat apoi în prelungiri, iar Mario Kempes (104, omul meciului) și Daniel Bertoni (115) au marcat pentru gazde și au adus primul titlul mondial Argentinei. În schimb, batavii au ratat trofeul pentru a doua oară consecutiv, ambele înfrângeri survenind în fața țărilor gazdă ale turneelor.

Curiozități

• Arbitrul român Nicolae Rainea a bifat cel de-al doilea turneu mondial din cariera sa. Acesta a condus la centru partidele Italia - Franța 2-1 și Brazilia - Peru 3-0.
• România a ratat calificarea la mondial, dintr-o grupă a preliminariilor în care a încheiat pe locul doi, în urma Spaniei, dar în fața Iugoslaviei. Tricolorii au învins Spania la București și Iugoslavia la Belgrad, însă au pierdut la Madrid și acasă, cu Iugoslavia. Meciul cu plavii a fost unul de pomină, rezultatul final fiind de 4-6, după ce românii au condus cu 1-0 și 3-2.
• Cele mai notabile absențe de la mondial au fost Anglia, URSS și Cehoslovacia (campioana europeană en-titre).

Fotbalul se întoarce acasă, în AngliaInventatorii fotbalului modern au reușit să-și aducă din nou acasă, fiul rătăcitor, cucerind titlul suprem, la Campionatul Mondial din 1966

• Calificarea din preliminarii a Tunisiei în fața Marocului, a fost prima obținută la „loteria” penaltiurilor.
• Diego Armando Maradona (17 ani, tânără speranță la acea vreme) n-a fost convocat de către antrenorul Cesar Luis Menotti, deși „El Pibe D’Oro” își făcuse deja apariția în fotbalul argentinian.
• Olanda nu s-a putut bizui pe vedeta Johann Cruyff. Căpitanul de la ediția precedentă a refuzat să participe, fără a da lămuriri explicite în această privință. S-a crezut atunci că de vină pentru refuzul starului batav a fost situația politică din Argentina. În 2008 însă, Cruyff a dezvăluit misterul, într-un interviu acordat cotidianului „The Guardian” din Marea Britanie. În 1977, la Barcelona, marele fotbalist a fost sechestrat în propriul apartament, împreună cu soția sa: „Aveam o mitralieră la cap, eram legat și eu și soția mea, iar copiii se aflau în apartament”. Deși Cruyff n-a dorit să spună cum a fost remediată situația, cert e că în următoarea perioadă s-a aflat sub stricta supraveghere și protecție a poliției astfel că a preferat să nu joace în Argentina. „Pentru a juca la un campionat mondial trebuie să fii 200 % concentrat. Sunt momente în viață în care alte lucruri sunt mult mai valoroase decât o cupă mondială”, a completat Cruyff.
• A fost prima ediție în care Coca Cola a apărut ca sponsor al Cupei Mondiale.
• Naționala Franței a fost nevoită să-și schimbe tricourile de joc la partida din grupă contra Ungariei, la cererea televiziunii care transmitea meciul. Cum în Argentina majoritatea televizoarelor erau alb-negru, iar nuanțele echipamentelor erau asemănătoare, pentru a se distinge, francezii au evoluat în tricourile unei echipe locale, Club Atletico Kimberley - echipament alb-verde, în dungi verticale.
• Victoria Tunisiei în fața Mexicului, 3-1, a fost prima izbândă reușită de o țară africană la un turneu final.
• Rob Rensenbrink a intrat în istorie ca fiind fotbalistul care a marcat cel de-al 1.000-lea gol din istoria Campionatului Mondial. Olandezul a transformat un penalti, în partida pierdută de portocalii în fața Scoției.
• Un alt batav a rămas și el în arhivele statisticienilor. Fundașul Ernie Brandts a fost primul fotbalist care a reușit „performanța” de a marca atât în propria poarta, cât și în cea a adversarilor în același meci la cupa mondială. S-a întâmplat în victoria cu 2-1, obținută în fața Italiei.
• Unul dintre remarcații din Argentina ’78 a fost peruanul Teofilo Cubillas. Acesta a devenit primul fotbalist care a reușit să marcheze cel puțin de cinci ori la două ediții diferite ale mondialelor (1970 și 1978)! Performanța a fost egalată abia în 2006 de neamțul Miroslav Klose.
• Brazilia, chiar dacă n-a pierdut niciun meci la ediția Argentina ’78, a încheiat competiția abia pe locul trei!

Uruguay, marea surpriză a CM din 1950Selecționata celestă - Uruguay - și-a dus fanii în al nouălea cer, prin victoria - surpriză de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1950

• O călugăriță a fost arestată în Frankfurt în timp ce încerca să stranguleze un bărbat care sărbătorea victoria Austriei asupra Germaniei, 3-2, în grupa de elită! Apropo de acest joc, trebuie spus că meciul a rămas în istorie ca fiind „Miracolul de la Cordoba”. A fost primul succes al Austriei în fața vecinilor nemți după 47 de ani de „secetă”.
• Imediat după încheierea turneului argentinian, selecționerul Germaniei, Helmut Schon, s-a retras din activitate. Însă, acesta deține și-acum recordul de apariții ale unui manager la C.M. - 25 de partide. Iar bilanțul e unul extraordinar: 16 victorii, cinci remize și patru înfrângeri.
• Franz Beckenbauer, deși avea doar 32 de ani, n-a mai participat, retrăgându-se din echipa națională cu un an mai devreme, adică în momentul în care a plecat de la Bayern Munchen la gruparea americană New York Cosmos, pentru un contract „gras”!
• Starul Mondialului a fost, incontestabil, argentinianul Mario Kempes. Acesta a devenit golgeterul competiției, cu șase reușite. Interesant e însă că Mario Kempes a fost singurul component al naționalei gazdă care nu juca în campionatul intern. Atacantul evolua în Spania, la Valencia.

• Batavii au refuzat să participe la festivitatea de premiere, acuzând gazdele că le-ar fi furat tactica înainte de joc.
• Declarația turneului i-a aparținut tehnicianului campionilor, Cesar Luis Menotti: „Am rezolvat marea problemă a fotbaliștilor noștri - când aleargă nu gândesc, iar când gândesc nu mai aleargă”!

Referințe:

• https://www.fifa.com
• https://en.wikipedia.org
• „Albumul cu amintiri”, săptămânalul „Fotbal vest”, Anul 20, Nr. 910
• Chirilă Ioan, „Şi noi am fost pe Conte Verde”, editura Sport Turism, București, 1983