16 iulie 2017
finala masculină a turneului de tenis de la Wimbledon
Tenis de vis
În data de 16 iulie 2017 s-a scris încă o pagină de istorie marca Wimbledon. Cei mai buni jucători ai momentului și-au disputat trofeul atât de râvnit în lumea sportului alb. Competiția a început în data de 3 iulie, cu startul dat de Andy Murray, campionul en-titre (câștigător în 2013 și 2016). Finala la băieți s-a tranșat între elvețianul Roger Federer și croatul Marin Čilić. Federer a urcat astfel pe prima treaptă a podiumului la această competiție de 8 ori depășindu-l pe Pete Sampras, care și-a adjudecat și el titlul de 7 ori și l-a propulsat cu un pas mai aproape de performanța Martinei Navratilova, campioană absolută cu nouă reușite pe gazonul englezesc. Turneul a oferit surprize atât la feminin cât și masculin, cu multe nume sonore lipsă la apel sau eliminate. Serena Williams, însărcinată, Maria Sharapova, accidentată, Murray și Rafael Nadal scoși din circuit pe traseu au netezit calea spre ascensiunea unor concurenți mai proaspeți, precum perechea din finala de dublu, cu care ne mândrim și noi, alcătuită din românca Monica Niculescu și jucătoarea din Taiwan Hao-Ching Chan. Pe lângă decorul dichisit, ținutele albe elegante și tradiționalele căpșuni, turneul mai servește și premii în bani, în valoare de 31.600.000 de lire.
Mai avem nevoie și de iarbă...
Wimbledon este cel mai vechi turneu de tenis din lume și se spune că și cel mai faimos. De la prima minge servită în urmă cu 140 de ani, în 1877, gazda evenimentului a fost aceeași: Clubul All England Lawn Tennis and Croquet din Wimbledon, Londra. Anual, perioada acestui regal sportiv este între a doua jumătate a lunii iunie și prima parte din iulie.
Cupa Davis, o competiție seculară și exemplarăCupa Davis este cea mai longevivă competiție pe echipe din lume, fiind ideea strălucită a unui student iubitor de tenis de la Harvard din Statele Unite
Din cele patru competiții majore clasificate ca „turnee de mare șlem”, Wimbledon e singura care încă se joacă pe iarbă. De aici și însuși numele sportului - tenis de câmp. Iarba permite, de asemenea, derularea celor mai rapide meciuri de tenis. Dintre celelalte, Australian Open și US Open se joacă pe suprafețe de asfalt, iar French Open (Roland Garros), pe zgură.
Când tenisul o ia pe câmp...
În contrast cu extravaganța edițiilor actuale, începuturile au fost relativ modeste. Clubul se numea inițial The All England Croquet Club, atunci când a fost deschis, în 1869. Cum noul joc al tenisului de câmp devenea tot mai popular la sfârșitul secolului al XIX-lea, clubul a decis să ofere membrilor terenuri pe care să poată practica această formă de mișcare și relaxare. Tenisul în aer liber venea să înlocuiască formula tradițională, jucată în sală, denumită de conservatori „real tennis”. În 1877, clubul a trecut și printr-o schimbare succesivă a denumirii, până a ajuns ceea ce este astăzi, adică, The All England Croquet and Lawn Tennis Club.
Astăzi, turneul de la Wimbledon are probe de feminin și masculin, la simplu, la dublu și mixt, însă debutul a aparținut doar „gentlemen-ilor”. Femeile nici măcar nu visau să zburde pe gazonul terenului de tenis, așa că cei 22 de participanții s-au distrat „ca băieții”.
Rafael Nadal, Roger Federer și alți sportivi celebri fac spectacol la Monte CarloTurneul de tenis Monte Carlo Rolex Masters, organizat în decorul de vis din Monaco, reunește cei mai buni sportivi, într-o competiție a frumuseții, eleganței și generozității
Ladies @ Wimbledon
Tenisul era încă în fașă în acea perioadă, jucătorii utilizând echipamente „handmade”, ceea ce avea ca rezultat lovituri imprecise, departe de pasele elegante, precise sau spectaculoase, pe care le admirăm azi. Cu toate acestea, multe din regulile care se aplică acum, erau deja în vigoare. În 1884, au fost introduse probele de dublu masculin și doamnele au fost invitate să se alăture participanților la joc.
Deși cele două războaie mondiale au suspendat meciurile de la Wimbledon, între anii 1915-1918 și 1940-1945, jocul în sine a continuat să câștige adepți. În anii 1950, clubul s-a mutat, din spațiul inițial, situat Worple Road, în acela, mai generos, unde funcționează și azi, de pe Church Road. În 1967, competiția a intrat în istorie ca primul eveniment sportiv transmis de televiziunea în culori.
Baird aduce culoare pe micile ecrane ale televiziuniiPrima transmisiune TV color a fost realizată de un inventator scoțian, John Logie Baird, părintele televiziunii HD și echipamentelor de înregistrare video
Premii care fac toți banii
Câștigătorii de la Wimbledon sunt recompensați cu trofeele la care visează orice tenisman, chiar dacă acestea sunt doar copii ale originalelor. Din cauză că trofeele în sine au fost schimbate (Field Cup în 1883 și Challenge Cup în 1886), The All England Club a decis ca pe viitor simbolurile victoriei să fie replici ale exemplarelor originale, care se păstrează la Wimbledon Museum.
Pentru învingătorii de la proba de simplu masculin, recompensa este o cupă de argint aurit, gravată cu textul: „The All England Lawn Tennis Club Single Handed Champion of the World”. Cupa este inscripționată cu numele tuturor câștigătorilor, din 1877 și până la data în curs. În 2009, nu a mai rămas loc pentru a înscrie alte nume, așa că trofeul a fost suplimentat cu un soclu negru, ornat cu o bandă de argint, pe care să fie menționați viitorii campioni.
Campioanele primesc un platou din argint masiv, alintat „Rosewater Dish”. Acesta a fost acordat pentru prima oară în 1886. Câștigătorii probelor de dublu primesc, la rândul lor, câte o cupă de argint.
În prima tinerețe, tenisul s-a aflat în perioada sa romantică, atunci când trofeele în sine constituiau adevăratele recompensele și erau considerate de neprețuit. A doua jumătate a secolului XX a adus cu sine dominația materialismului, care s-a strecurat și în sport. Din 1968, la Wimbledon au început să fie acordate și premii în bani, iar jucătorilor profesioniști li s-a permis să ia și ei parte la competiție. Însă de abia în 2007, premiile pentru probele la feminin și masculin au devenit egale ca valoare financiară. În primul an cu recompense bănești, 1968, câștigătorul a primit 2.000 de lire, în timp ce câștigătoarea a încasat doar 500. Timpul a făcut dreptate, puterea financiară a competiției a crescut și ea, astfel că, în 2011, câștigătorii finalelor, atât la fete, cât și la băieți, și-au completat conturile cu câte 1.100.000 de lire sterline, fiecare.
Wimbledon - o competiție la modă
Dress-code-ul jucătorilor din secolul al XIX-lea dicta ca băieții să intre pe teren cu panataloni și bluză cu mânecă lungă, iar doamnele în rochii lungi cu corset și pălării. Culoarea obligatorie era alb. Perioada interbelică, cu îndrăzneala caracteristică, a fost momentul când jucătorii - mai ales jucătoarele - au început să experimenteze diverse ținute. Tivurile fustelor s-au ridicat, cracii pantalonilor s-au scurtat, iar mânecile au fost tăiate. Jucătorii dobândeau, astfel, o mai mare libertate de mișcare și își puteau exprima personalitatea.
Designerul Louis Reard micșorează costumele de baieBikini, costumul de baie din două piese, întâlnit azi pe orice plajă din lume, a fost la început controversat, blamat și chiar interzis
În ani 1930, câștigătorul francez de mare șlem, René Lacoste (de două ori învingător la Wimbledon) și-a promovat propria marcă, purtând pe tricourile de competiție logo-ul reprezentând un crocodil și care a devenit faimos în lumea întreagă.
Astăzi, ținutele vedetelor de pe teren nu mai sunt selectate atât după criterii de confort și gusturi individuale, cât, mai ales, după sponsorizările aduse de cei care le produc. Până și copiii de mingi au renunțat, din 2006, la culorile tradiționale ale Wimbledonului, verde și purpuriu și poartă costumații realizate de faimosul designer american Ralph Lauren.
Chiar dacă unele aspecte ale întrecerii s-au schimbat mult de-a lungul timpului, Wimbledonul păstrează niște elemente care îi sunt caracteristice în exclusivitate. Gustarea obligatorie de căpșuni cu frișcă (se estimează că la fiecare concurs se consumă 28.000 de kg de căpșuni și 7.000 de litri de frișcă), albul care predomină încă vestimentația pe teren și în tribune, legătura strânsă cu familia regală și eleganța de ansamblu a întregului eveniment sunt doar câteva. Turneul de tenis de la Wimbledon rămâne un simbol al excelenței sportive, o manifestare britanică pur sânge, caracterizată de style și fair-play.
Referințe: