06 august 1926
Gertrude Ederle devine prima femeie care traversează înot Canalul Mânecii
Cote mici și valuri mari
La a doua tentativă, americanca Gertrude Ederlea reușit să traverseze înot Canalul Mânecii, deși mulți susțineau la acea vreme că încercarea ar fi una imposibilă pentru o femeie, mai ales pentru o tânără în vârstă de 19 ani (casele de pariuri nu-i dădeau prea multe șanse și o creditaseră cu o cotă de 6 la 1!). Era încă vremea când sportivele nu erau privite cu prea multă seriozitate. Pe data de 6 august 1926 „Trudy” a izbutit însă să șteargă aceste prejudecăți, înotând distanța dintre Cape Griz-Nez și Kingsdown, Kent, într-un timp record de 14 ore. Chiar și prestigiosul New York Times a titrat imediat după că „în sport e cea mai mare performanță reușită vreodată de o femeie sau de... un bărbat!”. Traversarea strâmtorii care separă Anglia de Franța i-a luat tinerei înotătoare cu două ore mai puțin decât cel mai bun timp obținut până atunci. De altfel, până în 1926, doar cinci bărbați se încumetaseră să străbată înot distanța dintre Marea Britanie și continent. Prima trecere, cel puțin prima trecere înregistrată, ce a avut loc pe data de 25 august 1875, i-a aparținut căpitanului englez Mathew Webb.
O femeie care nici nu a vrut să audă de înfrângere!
Gertrude Ederles-a născut în Manhattan, New York, pe data de 23 octombrie 1905, într-o familie numeroasă de imigranți germani. Mai avea încă doi frați și trei surori, iar tatăl său, Henry Ederle, avea o mică măcelărie pe Amsterdam Avenue. Familia deținea însă și o casă de vacanță în Highlands, New Jersey, iar acolo tatăl și-a învățat fiica să înoate. „Gertie”, așa cum era alintată sportiva de către familie, a spus ulterior că a fost un „copil al apei”, simțindu-se fericită de fiecare dată când se afla între valuri. Din păcate, pe când avea vârsta de cinci ani a dezvoltat grave probleme de auz, în urma îmbolnăvirii de rujeolă. „Doctorii mi-au spus că voi auzi din ce în ce mai rău dacă voi continua să înot, dar am iubit atât de mult apa încât nu m-am putut opri”, avea să mărturisească mai târziu.
The Chunnel oferă o legătură rapidă și sigură între Anglia și EuropaThe Channel Tunnel sau Chunnel este tunelul care face legătura între Anglia și continentul european și reprezintă o bijuterie inginerească remarcabilă
Așadar, dragostea pentru înot a fost cea care a contat mai mult decât propria sănătate, iar la începutul anilor '20 Gertrude a devenit sportiv profesionist. În scurt timp, a stabilit noi recorduri ale Statelor Unite, în diverse probe feminine, pe distanțe ce au variat între 100 și 800 de metri. Doar într-o singură după-masă din anul 1922, la Brighton Beach, Brooklyn, a bătut șapte astfel de recorduri. Între 1921 și 1925 a deținut 29 de recorduri mondiale și naționale.
În 1924, a fost membră a echipei de înot a Statelor Unite, cu care a participat la Olimpiada de la Paris. A cucerit aurul cu echipa la proba de 400 de metri liber, dar și două medalii de bronz în probele individuale de 100 și 400 de metri liber. În cele două probe, Ederle a plecat la drum drept mare favorită însă a concurat având o accidentare la genunchi, astfel că ocuparea celei de-a treia trepte a podiumului a fost chiar o performanță. Așadar, momentul ei de strălucire a fost amânat. Oricum, la Paris ar fi rămas probabil în umbra unui alt înotător american, pe numele său Johnny Weissmuller, a.k.a Tarzan, cel care în capitala Hexagonului a cunoscut cu adevărat gloria sportivă.
Tarzan, un sportiv ca-n filmeÎnainte de a deveni Tarzan, Johnny Weissmuller a fost un mare campion, doborând peste 60 de recorduri mondiale la înot
Trudy a scos asul din mânecă
După olimpiadă, Trudy a renunțat la competițiile de amatori și și-a canalizat toată atenția către alt proiecte. A trecut la profesioniști și, în 1925, a stabilit un record ce avea să reziste timp de 81 de ani! A înotat între Battery Park (Manhattan, New York) și Sandy Hook (New Jersey), pe distanța de 22 de mile (35 km), în 7 ore și 11 minute. Abia în 2006, la trei ani după moartea lui Gertrude, australianca Tammy van Wisse i-a doborât recordul.
A fost un fel de încălzire pentru ceea ce avea să urmeze, căci, tot în 1925, lui Gertie i-a încolțit în minte o altă idee. Şi-a pus în cap că trebuie să traverseze înot Canalul Mânecii, cu toate că nicio femeie înaintea ei nu mai îndrăznise și doar patru bărbați reușiseră într-o astfel de tentativă. A reușit să atragă alături de proiectul ei „Women's Swimming Association”, organizație care a sprijinit-o finaciar pentru a-și atinge țelul. A plecat în Franța, acolo unde s-a antrenat alături de înotătorul Jabez Wolffe. Scoțianul născut la Glasgow avea la activ 22 de încercări ratate de traversare (e încă un record din acest punct de vedere - în 1908 eșuând cu doar câțiva metri)! Alăturarea nu i-a adus noroc americancei, care, pe 18 august 1925 a eșuat și ea. De fapt, cei care o însoțeau în barcă s-au speriat că sportiva se va îneca și au sărit să o „salveze”. De fapt, Trudy doar se odihnea după ce parcursese deja 23 de mile, făcând „pluta” cu fața în jos. A fost însă descalificată!
„Tot ce m-am putut întreba în acel moment a fost ce vor gândi despre mine acasă, în Statele Unite”, a rememorat mai târziu Ederle, primele clipe de după eșec. Însă ratarea n-a dezarmat-o și a decis să nu renunțe la visul ei, acela de a deveni prima femeie care trece înot Canalul Mânecii. Avea să încerce din nou, iar de astă dată a decis să nu mai apeleze la sprijinul „Women's Swimming Association”. A strâns de una singură cei 9.000 de dolari necesari și a demarat pregătirile pentru noua încercare. Cu ajutorul sorei sale Margaret, a conceput un costum de baie din două piese, care să nu o tragă în jos în apă, dar și care, după avea să spună, „să fie decent în cazul în care ratez și voi fi trasă afară”! În dimineața zilei de 6 august 1926, undeva în jurul orei 7:00, avea să se avânte din nou în valuri, către coasta engleză. Nu înainte însă ca pe corp să fie unsă cu un amestec de vaselină, ulei de măsline și untură de oaie pentru a o proteja atât de apa rece cât și de eventuale întâlniri cu meduzele veninoase.
În prima parte a cursei, o bună bucată de vreme, după cum avea să mărturisească mai târziu, a ținut ritmul cântând melodia „Let Me Call You Sweethart”. Din barca ce o însoțea, echipajul ei îi arăta din când în când câte-o pancartă cu texte de genul „Un volan” sau „două roți”! Nu de alta, dar dacă încercarea sa avea să se încheie cu un succes, avea promis ca premiu un autoturism!
Amelia Earhart, o viață dedicată zboruluiAmelia Earhart, prima femeie-pilot care a zburat peste Oceanul Atlantic, a dovedit că nimic nu este imposibil atunci când crezi în visele tale
14 ore mai târziu, Gertrude Ederle a ajuns pe coasta britanică, la Kingsdown. Parcursese 35 de mile (56 km), în loc de 21, cum ar fi fost normal, din cauză că marea a fost agitată în acea zi! Cu toate astea, americanca bătuse recordul de timp al traversării cu două ore! Era un lucru ce „trebuia să fie făcut. Şi am făcut-o!”, avea să le declare reporterilor la finalul cursei!
Gloria de acasă
Traversarea înot a Canalului Mânecii de către o femeie a avut un impact imens în epocă, Gertrude devenind peste noapte un star. La întoarcerea acasă a avut parte de o paradă la care s-au strâns peste două milioane de oameni ce aclamau într-una: „Trudy, Trudy”! A fost nevoie să fie adăpostită în biroul primarului din New York pentru a scăpa de presiunea admiratorilor.
Chiar și președintele în funcție al Statelor Unite, Calvin Coolidge, a făcut referire la ea ca fiind „America's best girl”! Faima la care ajunsese a făcut ca peste 60.000 de americance să-și dorească un certificat de înot „Red Cross”. Mai târziu a fost invitată să participe într-un turneu cu un spectacol de vodevil, iar zvonurile spun că ar fi câștigat din acest contract 2.000 sau 3.000 de dolari pe săptămână, o sumă ce nu era de neglijat mai ales în acea vreme, iar ulterior și-a jucat propriul rol într-un film de scurt-metraj („Swim, Girl, Swim”).
Faima sa continua să crească. A avut parte chiar de o melodie și un dans, care au fost numite după ea! Melodia se intitula „Tell Me, Trudy, Who Is Going to Be the Lucky One?”. Drept urmare, cererile în căsătorie adresate tinerei sportive au început să sosească în poșta săptămânal! Şi mariajul a fost cât pe ce să se întâmple. În 1929, Gertie era logodită. I-a spus însă viitorului mire că viața cu o femeie care nu aude bine ar putea fi dificilă. Bărbatul a fost de acord și a dispărut. Anii au trecut, iar cererile în căsătorie au încetat să mai sosească, astfel că Trudy a rămas toată viața necăsătorită (a murit pe data de 30 noiembrie 2003, la 98 de ani). „Nu mai voiam să sufăr din nou”, avea să mărturisească mai târziu motivul pentru care a ales să rămână singură.
Ederle nu a fost pregătită pentru o asemenea adulație. A avut, după cum au susținut ulterior apropiații săi, o cădere nervoasă, care până la urmă s-a soldat cu pierderea totală a auzului. Cu timpul, a ieșit din prim plan. După cel de-al doilea război mondial a devenit profesor de înot la o școală din New York destinată copiilor cu deficeințe de auz. Dar, cu toată faima dobândită, veniturile ei n-au fost niciodată extraordinare. Trudy a fost însă mereu extrem de mulțumită de ce a realizat: „Nu am de ce să mă plâng. Sunt satisfăcută. Eu nu sunt genul acela de persoană care să fie nemulțumită că nu poate ajunge la lună, atâta timp cât am stelele”!
Referințe: