23 iunie 1894
A fost înfiinţat Comitetul Internaţional Olimpic
Flacăra olimpică - o lumină planetară
În anul 393, împăratul Teodosiu I, ultimul care a stăpânit atât Imperiul Roman de Apus, cât și pe cel de Răsărit, a interzis orice fel de manifestare păgână. Tot în același an au fost consemnate și ultimele Jocuri Olimpice desfășurate în Antichitate. Avea să treacă mai bine de un mileniu și jumătate până când flacăra olimpică să fie reaprinsă. Pe 23 iunie 1894, la Paris, după un congres organizat la renumita Universitate Sorbona, se năștea, la inițiativa baronului Pierre de Coubertin, Comitetul Internațional Olimpic. Forul urma să organizeze competiția care, în secolul XX, a devenit cel mai important eveniment sportiv al Planetei!
Legendele Olimpiadelor
Jocurile Olimpice au pornit la drum în timpuri legendare. Conform poetului grec Pindar, însuși Hercule, după ce și-a încheiat cele 12 munci, a construit un stadion pentru a-și onora tatăl, pe Zeus. Desigur, în Grecia Antică, orice eveniment avea nevoie de un mit fondator. Cert e că întrecerile s-au desfășurat în cinstea și în sanctuarul lui Zeus din Olimpia, un „polis” (oraș) din nord-vestul Peloponesului. Au fost cele mai vechi dintre competițiile atletice panelenice, devansând, atât în timp, cât și ca popularitate, Jocurile Pytice din Delfi, Jocurile din Nemeea și Jocurile Istmice din Corint.
Olimpiada pentru toțiJocurile Olimpice moderne constituie simboluri ale sportivității, colaborării internationale și păcii, reunind sportivi din toată lumea
Prima mențiune despre desfășurarea lor ne duce tocmai în secolul al VIII-lea î. Ch.. Consemnarea îi aparține lui Eusebiu din Cezareea care, în cronica sa, amintește de numele unor învingători într-o cursă de alergare, din anul 776 î. Ch., adică cu cinci ani înainte ca Romulus să fondeze Roma (tot conform legendei)! În capul listei, se află primul campion olimpic, cel puțin primul despre care avem cunoștință. E vorba de bucătarul Koroibos din Elis. Informația a fost confirmată și de către descoperiri arheologice. E foarte posibil însă ca primele întreceri să fi avut loc cu multă vreme înainte, căci unele surse fac referire chiar la anul 884 î. Ch.!
Jocurile aveau loc o dată la patru ani, iar ciclul a fost util și cronologiei. Timp îndelungat, datele la care aveau loc evenimentele importante erau exprimate de vechii greci cu ajutorul olimpiadelor. De exemplu, bătălia de la Termopile a avut loc în preajma Olimpiadei cu numărul 75, adică în 480 î. Ch..
Revenind la jocuri, trebuie spus că se desfășurau întotdeauna vara, în zilele sărbătorilor dedicate lui Zeus. Erau rezervate doar bărbaților greci, cetățeni liberi. Femeile și sclavii nu aveau drept de participare. Prima zi era dedicată procesiunilor solemne, jertfelor, defilării concurenților și jurământului olimpic. A doua zi, intrau în competiție tinerii între 18 și 20 de ani, iar a treia avea în program întreceri de alergare, lupte, box și pancrațiu (o probă ce îmbina luptele cu boxul). Cea mai așteptată zi era cea de-a patra, căci atunci se desfășurau pentatlonul, călăria și cursele de care. În ultima zi, avea loc festivitatea de premiere, învingătorii primind o cunună împletită din ramuri de măslin.
Personalități olimpice
Jocurile au atins apogeul în secolele VI - V î. Ch., după care au început să-și mai piardă din importanță. Cu toate acestea, printre participanți s-au aflat de-a lungul vremii personalități de prim rang ale Antichității. Regele Filip al II-lea al Macedoniei , tatăl lui Alexandru cel Mare, împăratul Tiberius și împăratul Nero s-au numărat chiar printre învingători. Meritorii sau nu. De altfel, controversatul Nero a diversificat probele, adăugând întrecerilor atletice și concursuri de muzică și poezie. Același cronicar și teolog creștin, Eusebiu din Cezareea, îi atribuie împăratului roman nu mai puțin de șase „medalii”, în probe precum cursele de care, cântatul la liră și tragedie! Şi dacă tot suntem la capitolul cultură, trebuie spus că în Olimpia se găsea și una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Templul lui Zeus adăpostea celebra sculptură ce-l înfățișa, înaltă de 13 metri și lucrată de Fidias.
Până la urmă, zorii creștinismului aveau să aducă sfârșitul păgânei întreceri atletice. Concursul a fost interzis și dat uitării veacuri de-a rândul, pe întreaga durată a Evului Mediu.
Antichitate, că-i mai bună decât toate!
Mișcarea olimpică a renăscut în epoca modernă. Revoluția franceză, pornită în anul 1789 a transformat ireversibil societatea. Noua republică și-a căutat modele în perioada Antichității. Nu-i astfel de mirare că între anii 1796 și 1798 la Paris s-a desfășurat „L'Olympiade de la Republique”. A fost prilejul cu care în sport a fost introdus sistemul metric.
Cum au apărut metrul, secunda și gramul în viața noastrăUnitățile de măsură nu au fost întotdeauna așa cum le cunoaștem azi, fiind nevoie de multe minți luminate pentru a concepe un sistem unitar
Bineînțeles, englezii nu se puteau lăsa mai prejos decât veșnicii lor rivali, francezii. La mijlocul secolului al XIX-lea, în regiunea Shropsire și la Liverpool, au avut loc concursuri atletice ce au purtat numele de „Wenlock Olympian Games”, respectiv „Grand Olympic Festival”.
Grecii și-au redobândit independența în 1830 și, odată cu gustul libertății, și-au îndreptat privirea către trecutul glorios. În 1833, poetul Pangiotis Soutis, în poezia „Dialogul morților”, deplângea decăderea Greciei, inclusiv pierderea Jocurilor Olimpice. Inspirat de acesta, Evangelos Zappas a organizat ulterior, odată ce evenimentele s-au așezat pe un făgaș normal, trei ediții ale întrecerilor, în anii 1859, 1870 și 1875.
Olimpiada avea să renască cu adevărat abia spre finalul secoului, la inițiativa unui aristocrat francez. Născut pe data de 1 ianuarie 1863, Pierre de Fredy pe numele real, mai cunoscut însă ca baronul Pierre de Coubertin, a devenit „părintele” jocurilor olimpice moderne.
În dubla sa calitate, de istoric și teoretician al pedagogiei, Coubertain a privit cu nostalgie către vechea Grecie. Inspirat de programa gimnaziilor din Antichitate, a încercat să sporească rolul educației fizice în școlile franceze. Proiectul său s-a soldat însă cu un eșec. Ratarea obiectivului nu l-a dezarmat și o nouă idee a prins rădăcini în 1889. Un an mai târziu, după ce a asistat la „Wenlock Olympian Games”, Pierre de Coubertain a început demersurile pentru renașterea Jocurilor Olimpice.
Totul s-a conturat în 1894, în timpul primului Congres Olimpic, desfășurat la Sorbona. Pe 23 iunie s-a înființat CIO, stabilându-se totodată ca Atena să găzduiască prima ediție a Olimpiadei. Demetrius Vikelas, afacerist și literat grec, a devenit primul președinte al Comitetului. Visul s-a transformat în realitate în 1896, pe stadionul Panathinaikos, când 200 de atleți (doar bărbați), din 14 țări, s-au întrecut în 43 de probe! Femeile și-au făcut loc în competiție în 1908, iar din 1924 există și întrecerea destinată sporturilor de iarnă.
Jocurile Olimpice de Iarnă sunt azi la fel de iubite ca cele de varăJocurile Olimpice de Iarnă, organizate pentru prima dată la Chamonix, au devenit azi foarte cunoscute și iubite, mai ales pentru patinajul artistic și schi
Între timp, Jocurile Olimpice au devenit un adevărat fenomen sportiv și cultural la nivel mondial. La ultima olimpiadă, cea desfășurată la Rio de Janeiro în 2016, au participat nu mai puțin de 11.000 de sportivi din 205 țări și teritorii!
Un baron campion
Personalitate puternică, baronul Pierre de Coubertin și-a pus amprenta pe competiția olimpică, mai ales că între anii 1896 - 1925 a devenit și președintele Comitetului Internațional Olimpic, iar ulterior, până la moartea sa, a rămas președinte onorific. A avut un rol esențial în stabilirea multora dintre tradițiile competiției, cum ar fi cele cinci inele, steagul, jurământul sau motto-ul, „Citius, Altius, Fortius”! De asemenea, e autorul celui mai cunoscut dicton: „Lucrul cel mai important la Jocurile Olimpice nu este să câștigi, ci să participi. La fel ca și în viață, scopul nu este să învingi, ci să lupți bine”!
Chiar dacă nu considera importantă victoria, nu s-a dat în lături să o obțină! Pierre de Coubertin are în palmares o medalie olimpică de aur. A obținut-o în 1912, la Stockholm, atunci când artele au fost introduse printre probele olimpice (aveau să rămână până în 1948). Literatura a fost cea care i-a adus cununa de lauri, fiind recompensat pentru poezia „Odă sportului”.
Marele iubitor de sport și fost arbitru de rugby, a încetat din viață în 1937, la Lausanne. Trupul său a fost înhumat în Elveția, dar, la cererea sa, inima i-a fost îngropată în Olimpia! De fiecare dată când flacăra olimpică e aprinsă, primul purtător al torței face un popas în dreptul mormântului.
Spre a-i cinsti memoria, CIO a instituit în 1964 o distincție specială, medalia „Pierre de Coubertin”. Este cea mai înaltă onoare și îi răsplătește pe acei sportivi care au dat dovadă de „spirit olimpic”. Primul câștigător a fost săritorul în lungime german Luz Long (Carl Ludwig). La Olimpiada desfășurată în 1936, în Berlinul nazist, a fost cel care l-a sprijinit pe legendarul Jesse Owens. La finalul probei, americanul a cucerit aurul, în timp ce sportivul neamț s-a clasat pe locul secund! Medalia i-a fost însă atribuită postum, căci Luz Long și-a pierdut viața în timpul luptelor din cel de-al doilea război mondial!
Din 1964 încoace, doar 18 oameni au primit medalia „Pierre de Coubertin”!
Referințe: