Ce înseamnă, de fapt, intervențiile minim invazive
Sănătate și frumusețeDr. Iulian
Chirurgia, la disecție
Întâlnim, tot mai frecvent, în prezentările și reclamele diverselor clinici, sintagma „minim invaziv”, cu scopul de a atrage cât mai mulți pacienți. Desigur, formula seduce și generează profituri, pentru că ne dorim cu toții ca impactul unei intervenții terapeutice asupra organismului să fie minim și această formulă este asociată cu imaginea unei vindecări și recuperări rapide. Omul zilelor noastre, obișnuit cu anestezia, cu rezolvările facile pe care progresul tehnologic le aduce, are o reticență instinctivă față de tot ceea ce ar putea însemna durere, sângerare, disconfort etc. Multe clinici private și mulți medici (o căutare pe Google doar a lucrărilor de specialitate generează 1.280.000 de rezultate) lansează în circuitul informațional mirajul procedurilor minim invazive, ceea ce propulsează imaginația pacienților direct în zona filmelor SF, în care roboți ultraperformanți iau locul chirurgului, soft-urile dictează modalitatea de intervenție, mașinăriile înlocuind astfel talentul și priceperea medicului. Să fie chiar așa?
Chirurgul taie în carne vie
Trebuie să precizăm, încă de la început că, per se, chirurgia este, prin natura ei, invazivă. Odată cu apariția anesteziei și a tehnologiilor medicale, gradul de confort al pacientului ce suferă o intervenție chirurgicală a crescut, dar un grad de suferință iatrogenă (suferință generată de actul medical) persistă, aceasta ducând la o cursă fără precedent a inovării în domeniul chirurgical.
Trebuie spus că profesiunea de chirurg nu a avut inițial prestigiul de care se bucură astăzi. Chirurgul - bărbier, de pildă, avea o reputație îndoielnică și nu făcea parte din breasla medicilor. Doar începând cu secolul al XIX-lea, medicul chirurg începe să fie văzut ca un „tătuc” al medicinei, al cărui autoritate poate sta ca obstacol în fața incertitudinii vieții și a morții.
Razele X, cu bune și releSavantul german Röntgen a descoperit întâmplător razele X, care s-au dovedit a avea multiple aplicații în diverse domenii științifice, de la medicină, la astronomie
Aceste schimbări în statutul chirurgului s-au reflectat în apariția unei noi elite medicale exclusiviste, care a generat propriile aforisme și principii, valabile mai cu seamă în secolul XX: „Să tai înseamnă să vindeci”, „Incizie mare, chirurg mare”, „Plăgile se vindecă de la o margine la alta, nu de la un capăt la altul”, au devenit refrene care întăreau superioritatea vindecării chirurgicale. Contrar standardelor de astăzi, o incizie mare era văzută ca un „rău necesar” pentru salvarea vieții pacientului. În același timp, o incizie mare înseamnă și confort pentru chirurg, spațiu pentru multiple unghiuri de lucru, pentru lumină, control mai bun asupra unor situații neprevăzute sau incidente operatorii. Pentru pacient, însă, incizia mare poate însemna un disconfort: dureri asociate vindecării inciziei prelungite, recuperare îngreunată, îngrijire de durată a plăgii, cicatrice mare și posibilitatea apariției unor complicații ale plăgii.
Concepțiile s-au schimbat treptat, odată cu introducerea unor noi tehnologii, dar tehnicile chirurgicale au rămas, cu mici excepții, neschimbate.
Și tehnologia merge pe mâna chirurgului
Deceniul anilor 1980 a dat startul unei serii de progrese remarcabile în domeniul tehnologiei. Calculatoarele, care erau instalate doar în marile companii, au devenit computere personale (PC), telefoanele mobile, accesibile doar celor bogați, au fost miniaturizate și au ajuns să fie disponibile oricui, iar camera digitală a fost introdusă în uzul curent, stimulând dezvoltarea tehnologiilor medicale și ducând la apariția unor dispozitive medicale noi.
Endoscopul flexibil a devenit, astfel, nu doar un instrument de diagnostic, ci și unul terapeutic. Un moment simbolic al acestei dezvoltări a fost realizarea, în 1985, a primei colecistectomii (procedură chirurgicală care presupune eliminarea vezicii biliare) laparoscopice. Tot în anii 80 a apărut și a fost introdusă în practica clinică tehnica „no touch” de fragmentare a pietrelor renale. Apariția noilor „unde de șoc direcționate” în industrie a fost momentul-cheie în dezvoltarea acestei proceduri.
Probabil că cele mai cunoscute dintre intervențiile bazate pe noile tehnologii apărute în anii 80 sunt laparascopia aplicată în chirurgia abdomino-pelvină sau urologică și artroscopia în chirurgia genunchiului. Asemenea tehnici au intrat în arsenalul terapeutic firesc al chirurgilor și nimeni nu își mai pune astăzi problema că o intervenția în aceste domenii ar putea fi realizată mai „minim invaziv”. Cu toate acestea, extinderea în alte domenii chirurgicale a tehnicilor minim invazive, endoscopice este astăzi, încă, experimentală și poate genera eșecuri redutabile. Cum spunea un cunoscut chirurg: „Dacă pot opera endoscopic, nu înseamnă neapărat că trebuie să o fac”.
Penicilina, un medicament dintr-un accidentAlexander Fleming a descoperit unul dintre cele mai valoroase medicamente din toate timpurile, penicilina, dintr-o greșeală benefică pentru întreaga lume
Marele matematician român Grigore Moisil spunea: „O idee începe prin a fi un paradox, continuă prin a fi o banalitate și sfârșește prin a fi o prejudecată.” Astăzi, a opera minim invaziv este un fapt obișnuit, chiar banal și ne putem aștepta ca, în curând, să devină o prejudecată.
NOTĂ
Denuimirea de minim invaziv a apărut prima dată înBritish Dictionary și este atribuită luiJohn Wickham, care este și fondatorulSocietății de Tehnici Minim Invazive (SMIT).
În anul 2000, John Wickham a predat conducerea societății lui Andreas Melzer, iar organizația și-a schimbat denumirea în Societatea pentru Inovație Medicală și Tehnologii, pentru a reflecta orientarea acesteia către inovație, dar și pentru a sublinia faptul că acest concept de minim invaziv a devenit depășit prin împlinirea profeției lui John Wickham, din 1989, când afirma: „Ceea ce numim noi astăzi minim invaziv vom denumi, în viitorul apropiat, invaziv.”
Referințe: Wickham, John, „An Open and Shut Case - The Story of Keyhole or Minimal Invasive Surgery”