26 martie 1953

dr. Salk anunță că a testat cu succes vaccinul antipoliomielitic

Sănătate și frumusețe Monica

Doctor Feelgood

La 26 martie 1953, cercetătorul american dr. Jonas Salk a anunțat în cadrul unei emisiuni radio difuzate la nivel național că a testat cu succes un vaccin împotriva poliomielitei. Boala devenise un coșmar al societății americane, din cauza efectelor sale devastatoare, precum paralizia și a răspândirii necontrolate. În 1952, fuseseră înregistrate 58.000 de noi cazuri de poliomielită pe teritoriul Statelor Unite, boala curmând viața a peste 3.000 de persoane. Pentru perspectiva de a stopa cumplita maladie, dr. Salk a fost văzut, la vremea respectivă ca un salvator providențial. Cel mai important este că vaccinul său a reușit, într-adevăr, să stopeze epidemia și să ofere protecție eficientă împotriva virusului poliomielitic.

Poliomielita bagă America în boală

Poliomielita este o boală infecțioasă virală acută, care se răspândește de la om la om. Termenul provine din limba greacă poliós însemnând ”gri”, myelós - ”măduva spinării”, iar sufixul - itis, este folosit pentru ”inflamație”. Virusul atacă sistemul nervos, în special măduva spinării și produce diverse tipuri de paralizie.

La oameni, virusul poliomielitic este înghițit și se înmulțește în celulele tractului intestinal, după care pătrunde în măduva spinării și creier, afectând neuronii motorii. Cea mai răspândită cale de transmitere este apa infestată. [sursa imagine]

Poliomielita a fost recunoscută ca o boală distinctă în 1840 de Jakob Heine, iar virusul care o produce a fost definit în 1908 de Karl Landsteiner. Poliomielita a existat mii de ani în stare latentă, până în anii 1880, când în Europa a izbucnit o epidemie, care s-a extins apoi și în Statele Unite ale Americii. Primele cazuri au fost semnalate în Vermont, în vara anului 1894, iar la începutul secolului XX, boala se răspândise cu rapiditate. Epidemiile de poliomielită au mutilat mii de oameni, majoritatea copii mici, însă nici adulții nu erau la adăpost de teribila afecțiune. Până în 1910, epidemiile frecvente au devenit evenimente regulate, în principal în orașe, în timpul lunilor de vară. Aceste epidemii, care au lăsat în urmă mii de copii și adulți paralizați, au dat startul unei curse contra-cronometru pentru găsirea vaccinului antipoliomielitic.

Penicilina, un medicament dintr-un accidentAlexander Fleming a descoperit unul dintre cele mai valoroase medicamente din toate timpurile, penicilina, dintr-o greșeală benefică pentru întreaga lume

Vaccin, puțin câte puțin

Jonas Salk, a început să studieze diverse tipuri de viruși, în anii 1930, ca student la Universitatea de Medicină din New York. În timpul celui de-al doilea război mondial, a făcut parte din echipa care a lucrat la obținerea unui vaccin anti-gripal. În 1947, prelua conducerea unui laborator de cercetare de la Universitatea din Pittsburgh, iar în 1948, primea o finanțare pentru a studia virusul care producea poliomielita și posibilitatea de a crea un vaccin care să îl contracareze. Până în 1950, avea deja o primă versiune a vaccinului antipoliomielitic.

În timp ce majoritatea oamenilor de știință considerau că vaccinurile eficiente pot fi obținute doar pe baza unor viruși vii, Salk a conceput un vaccin obținut din viruși ”uciși”. El cultiva tulpinile de virus, apoi le ”dezactiva”, adăugând formaldehidă, astfel încât nu mai erau capabile să se reproducă. Aceste tulpini benigne erau injectate intravenos pacientului, iar sistemul imunitar era ”păcălit” să producă anticorpi pentru a rezista la o viitoare posibilă expunere la virușii activi. Unii dintre colegii săi, printre care și Albert Sabin, care lucra la un vaccin oral, pe bază de virus viu, catalogau abordarea lui Salk drept ”periculoasă”. Sabin l-a etichetat pe Salk ca fiind ”un chimist de bucătărie.”

Pasteur și descoperirile sale revoluționare pentru sănătatea lumiiPasteurizarea, care elimină din alimente bacteriile ce pot provoca boli, a fost o descoperire a savantului francez Louis Pasteur și a salvat, în timp, nenumărate vieți

Pentru a confirma această titulatură, Salk a testat vaccinul pe el însuși și pe familia sa, injectându-se în propria bucătărie, după ce a fiert acele și seringile pe sobă. Anterior obținuse rezultate încurajatoare pe maimuțe, așa că și-a asumat riscul pe propria piele înainte de a introduce vaccinul în circuitul public. A mai injectat de asemenea, câteva persoane din zonă, care și-au declarat disponibilitatea de a încerca noua formulă. După ce vaccinul s-a dovedit a nu fi dăunător, dr. Salk a făcut anunțul radio care i-a adus celebritatea peste noapte.

La 26 aprilie 1954, micuțului Randy Kerr, în vârstă de șase ani, de la școala elementară Franklin Sherman din McLean, Virginia, îi era administrat vaccinul lui Salk. Până la sfârșitul lui iunie, un număr nemaiîntâlnit de voluntari, 1,8 milioane, inclusiv sute de mii de copii au intrat în programul de testare clinică, devenind așa-numiții ”polio pioneers.” Pentru prima dată, era folosită o metodă devenită azi standard, aceea de a utiliza vaccinul propriu-zis și unul placebo, fără ca persoana injectată să știe care din cele două variante îi fusese administrată. Deși nu exista încă nicio garanție că vaccinul era sigur (Salk însuși îi prevenise pe participanții la program că era posibil chiar să genereze alte cazuri de poliomielită), voluntarii continuau să vină cu entuziasm.

Pionierii curajoși care au testat vaccinul antipoliomielitic al doctorului Salk. [sursa imagine]

În aprilie 1955, s-a anunțat că vaccinul era sigur și eficient și a început campania națională de vaccinare. Cazurile noi de poliomielită au scăzut la sub 6.000 în 1957, primul an când vaccinul a fost disponibil pe scară largă. La câteva săptămâni după ce se anunțase că vaccinul nu prezintă riscuri, 200 de cazuri de poliomielită au fost identificate ca fiind provocate de un lot de vaccinuri contaminat cu virus viu. Vina aparținea Laboratoarelor Cutter din Berkeley, California, care nu procesaseră corespunzător vaccinurile, în graba de a produce milioane de doze. A fost singurul incident înregistrat cu privire la acest vaccin, iar oamenii au continuat să îl folosească.

Lupta cu poliomielita, dusă la nivel înalt

La un an după nominalizarea sa ca și candidat al Partidului Democrat la funcția de vice-președinte, Franklin D. Roosevelt, pe atunci politician în plină ascensiune, a contractat poliomielita, în timpul unei vacanțe pe Insula Campobello, în 1921. Boala a paralizat definitiv picioarele viitorului președinte, pe atunci în vârstă de 39 de ani. În 1938, la cinci ani după ce își făcuse intrarea la Casa Albă, Roosevelt a contribuit la înființarea Fondului Național pentru Paralizie Infantilă, ulterior redenumit Fundația ”March of Dimes”. Fundația a devenit principalul instrument de finanțare pentru cercetările lui Salk privitoare la vaccin. Conștientizând opinia publică cu ajutorul afișelor și al celebrităților, organizația, condusă de fostul asociat al lui Roosevelt, Basil O”Connor, reușea să strângă peste 20 de milioane de dolari anual în 1940. Vedetele vremii, de la Elvis Presley la Mickey Rooney și chiar Mickey Mouse au răspuns la invitația March of Dimes de a se implica în campanii.

Regele rock’n’roll-ului nu a rămas imun la campaniile prin care era încurajată folosirea vaccinului antipoliomielitic și a demonstrat asta în fața camerelor de filmat, la studiourile CBS, din New York, în 1956. [sursa imagine]

Să punem poliomielita pe făraș

În 1962, un vaccin oral a fost obținut de cercetătorul american de origine poloneză, Albert Sabin. Acesta era mult mai ușor de administrat și de distribuit și mai ieftin ca și costuri de producție. Împreună, cele două tipuri de vaccin au contribuit semnificativ la reducerea până aproape de eradicare a bolii. Cu toate acestea, vaccinul lui Sabin, creat cu virus viu, mai provoacă, în situații izolate, cazuri noi de poliomielită. Organizația Mondială a Sănătății a recomandat revenirea la vaccinul lui Salk și se lucrează la obținerea unor variante îmbunătățite. Conform OMS, în 2013 mai existau doar 416 cazuri înregistrate de poliomielită și o reducere de de 99% în numărul copiilor paralizați de această boală groaznică.

UNICEF, îngerul păzitor al copiilorCopiii sunt primii care resimt efectele faptelor necugetate ale adulţilor, iar UNICEF luptă cu maturitate pentru apărarea celor mici

Organizația Mondială a Sănătății, în parteneriat cu instituții, organizații non-guvernamentale și companii private, luptă să asigure vaccinarea a 500 de milioane de copii anual, în special din zonele foarte sărace, în care încă se mai înregistrează cazuri de poliomielită, precum India, Nigeria sau Afganistan. Se crede că boala va putea fi complet eradicată, în condițiile în care toți cei care au posibilitatea își vor aduce contribuția la efortul global de a asigura imunizarea copiilor din toate zonele globului.

Referințe:

history.com history.com

foto creditunicef.es

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept