Luxor, mândria faraonilor
Zidești cu spor, zidești Luxor
Luxor este mândria egiptenilor, raiul turiștilor și toate astea pe bună dreptate. Complexul de clădiri și temple, cu adevărat faraonic, fascinează peste milenii, prin grandoare și frumusețe. Veacurile pe care le-a traversat cu eleganță i-au dat denumiri diferite, civilizațiile care i-au adăugat din propria strălucire l-au inclus în cultura lor fiecare în altă formulă, păstrându-i, însă, sensul fundamental și originar de spațiu sacru.
Un loc cu (re)nume
Egiptenii antici au botezat acest loc Waser, iar vechii greci îl cunoșteau sub forma vestitei Theba. Însă zona a fost populată cu mult înainte de a se numi Luxor, Waser ori Theba. Există dovezi care indică faptul că oamenii au trăit aici încă de acum 250.000 de ani.
Ceea ce numim Luxor reprezenta, în perioada Vechiului Regat egiptean (circa 2686 î.Chr - 2181 î.Chr,), centrul administrativ al provinciei. Theba, alintată și „orașul celor 100 de porți” a funcționat drept capitală a întregii țări, în perioada Noului Regat, între 1550 și 1352 î.Chr.
Așezarea mai figurează și cu numele Amun, în cinstea conducătorului transformat ulterior în zeitate, Amun-Ra. Denumirea Luxor, așa cum îl știm azi, își are originea în limba arabă, în care cuvântul „al-quṣūr”, s-ar traduce prin „palate”. Un adevărat palat al culturii și civilizației, Luxorul este, poate, cel mai mare muzeu în aer liber, etalându-și comorile pe malul stâng al Nilului, din Egiptul de Sus.
Tutankhamon, un faraon a cărui legendă e încă vieMormântul lui Tutankhamon rămâne una din cele mai mari descoperiri arheologice din lume, prin bogăția de obiecte și starea intactă a mumiei faraonului
Tu(r)nuri imobiliare în Egiptul Antic
Templul care constituie miezul atracțiilor locale, datează din anul 1392 î.Chr. Piatra sa de temelie a fost așezată de faraonul Amenhotep al III-lea, însă alți conducători i-au desăvârșit frumusețea și i-au consacrat faima.
Faptul că orice construcție e mai scumpă decât calculele inițiale era la fel de adevărat în Egiptul Antic, ca și în zilele noastre. Amenhotep însuși s-a păcălit la evaluare, drept pentru care a fost nevoie să se lucreze în trei etape. Templul inițial, care includea capela, a fost zidit în timpul domniei inițiatorului construcției. Din păcate, el nu a reușit să își vadă visul împlinit, lăsând moștenire urmașilor săi sarcina de a continua construcția. Faraonul Amenophis III aprobă ridicarea sanctuarului din partea sudică a templului, iar sala de coloane va fi construită în timpul domniei lui Amenophis IV, când s-a renunțat la cultul lui Amon. Dezvoltarea imobiliară a zonei continuă cu alte nume celebre din panteonul egiptean: Tutankhamon, faraonul-copil care a urcat pe tron la 9 ani și a oferit posterității tezaurul unui mormânt nejefuit vreme de 3000 de ani și Horemheb, ultimul faraon al dinastiei a XVIII-a, care îl slujise pe Tutankhamon, în calitate de conducător militar. Ramses al II-lea nu a rezistat tentației de a-și pune amprenta aici, construind coloana cu obeliscul, iar Nektanebos I realizează curtea cu piloni.
Chiar și străinii se pare că se molipseau de această dorință de nestăvilit, dovadă că nici marele Alexandru nu a rămas imun, construind în apropierea templului un altar de granit, întru cinstirea personală. În timpul ocupației romane, templul va fi integrat într-o fortăreață, iar în perioada creștină, în interiorul templului, se vor construi patru biserici.
Construcția e di-vină
Chiar și un faraon, care nu dădea socoteală nici măcar propriei Curți, cu atât mai puțin Curții de Conturi, făcea, totuși, economie, când venea vorba de un edificiu atât de costisitor. Se pare că blocurile de gresie folosite la ridicarea Templului din Luxor erau material de construcție second-hand, fiind refolosite, după ce au fost luate de la alte clădiri. Însă strălucirea locului nu a avut de suferit din această pricină.
Deși contemporani cu măreața clădire, vechii egipteni erau mai puțin norocoși decât turiștii zilelor noastre și nu se putea bucura de o plimbare printre coloanele templului. Asta pentru că era un spațiu sacru, rezervat doar celor de viță aleasă și preoților.
Așa cum cereau planurile urbanistice ale vremii, intrarea în templu era străjuită de pilonii care alcătuiau poarta către acea lume aparte. Marele pilon al lui Ramses al II-lea este ornamentat cu două sculpturi reprezentându-l pe faraon în persoană. Cum modestia nu se număra printre virtuțile sale, în timpul domniei, nu mai puțin de 6 asemenea statui vegheau accesul în templu, dar numai două au supraviețuit probei timpului. Tot la intrare se aflau și două obeliscuri (coloane de peste 20 de metri înălțime având în vârf o mica piramidă), dintre care unul domiciliază în Paris, din 1833, străjuind celebra Place de la Concorde.
În privința obeliscurilor, acestea reflectau apetitul egiptenilor pentru exploatarea iluziilor vizuale. Cele două coloane nu sunt de aceeași înălțime, dar, prin construcția clădirii și amplasarea lor față de zidul din spate, dădeau impresia că sunt egale. Simbolismul este prezent la tot pasul în acest spațiu sacru. De pildă, pentru vechii egipteni, un sanctuar dedicat lui Anubis, realizat sub forma unui șacal, era zeul însuși.
Champollion, iubitorul de hieroglifeChampollion a reușit să descifreze vechile inscripții egiptene cu hieroglife, dezlegând unul din cele mai complexe sisteme de scriere din lumea antică
Totul aici se învârtea în jurul religiei. Cei 50 000 de locuitori (un număr record pentru o așezare a acelor vremuri) participau cu entuziasm la festivalul anual Opet. În perioada revărsării apelor Nilului, procesiunea pornea în urma statuilor care îi reprezentatu pe zeul Amun, soția sa, Mut și Khonsu, copilul lor. Vorbind despre Luxir și Festivalul Opet, nu putem trece peste un alt monument aflat la mare cinste și anume templul din Karnak. Cele două spații sacre erau unite de o alee străjuită de 700 de sfincși dăltuiți în gresie. Aleea Sfincșilor a fost realizată în timpul celei de-a 30-a dinastii, iar trăsăturile statuilor sunt umanizate.
Soldații din teracotă, armata secretă din China AnticăO armată compusă din mii de soldați de teracotă, în mărime naturală, fiecare diferit, păzește mormântul primului împărat chinez, cel care a început construirea marelui Zid
Așadar, procesiunea străbătea măreața alee, de la templul lui Amun din Karnak, până la templul din Luxor. Ceremonia religioasă era dedicate renașterii, căsătoriei și fertilității. De regulă, cu acest prilej, faraonul era reîncoronat, o bună ocazie de a-și reafirma autoritatea. Petrecerile erau pe măsura puterii fabuloase a Egiptului Antic și țineau 11 zile.
Toată această bogăție etalată de Templul din Luxor a fost îngropată vreme de 1000 de ani, sub străzile orașului cu același nume. A fost descoperit în timpul săpăturilor pentru ridicarea moscheei Abu Haggag, în secolul al XIII-lea d.Chr.
Asta, spre marele nostru noroc, deoarece astăzi Egiptul, cu toate comorile sale, este o destinație accesibilă pentru toți cei care visează să stea la umbra marilor edificii ale unei civilizații cu adevărat excepționale.
Templul din Luxor în cifre:
- 2.623 de sclavi au muncit la ridicarea construcției
- 260 de metri lungime
- 2,2 milioane de dolari au fost cheltuiți la restaurarea sa din anii 1990
- 65 de metri are lățime și 24 de metri înălțime sunt dimensiunile Pilonului lui Ramses al II-lea.
- Peste 3.400 de ani vechime
Referințe: