Saga Samsung Galaxy Note 7

ElectroniceMonica

Cel mai bun telefon, care nu se mai fabrică

Samsung Galaxy Note 7 a fost considerat de unii cel mai bun smartphone făcut vreodată, însă compania Samsung Electronics a luat decizia de a opri producția acestuia, la mai puțin de 24 de ore după ce oprise deja vânzarea produselor în magazinele din întreaga lume.

„Am decis să oprim producția și vânzările de Galaxy Note 7, punând înainte de toate siguranța consumatorilor”, anunța firma sud-coreeană. Note 7 reprezintă versiunea mai mare a Galaxy S7, care nu avusese probleme de acest gen.

Care a fost filmul întâmplărilor care au condus la decizia radicală de a scoate total de pe piață produsul considerat de top?

Next generation

Cel mai nou membru al familiei Samsung, cu ecran mare și mod de operare Android, a fost lansat pe piață la 19 august 2016. Este descris ca o variantă cu ușoare, dar binevenite îmbunătățiri față de predecesorul său, oferind un design mai ergonomic, un stylus inteligent, aceeași cameră ca și vărul său, Galaxy S7 și câteva găselnițe suplimentare la nivelul softului. Costa aproximativ 30 de dolari pe lună sau peste 800 dacă nu era cumpărat în rate. A primit un scor de 4,5 din totalul de 5 stele. De atunci, clasamentele s-au modificat radical.

This phone is on fire

La scurt timp după lansare, au început să circule povești despre aparate care luau foc. Samsung a primit 92 de sesizări doar din SUA, privind baterii de Galaxy Note 7 care se supraîncălzeau; se spune că au existat 26 de reclamații privind aprinderea telefoanelor și 55 referitoare la daune suferite. O persoană din Florida a relatat că vehiculul său a luat foc atunci când telefonul conectat la încărcătorul de mașină a izbucnit în flăcări.

Cele mai mari trei companii aeriene de transport de persoane din lume, American Airlines, Delta Air Lines și United Airlines, și-au pus angajații să le ceară pasagerilor să își închidă complet telefoanele de acest tip până la debarcare.

O greșeală recunoscută, e pe jumătate recuperată

La începutul lunii septembrie, Samsung a oprit vânzarea de Note 7. Comisia pentru Siguranța Consumatorilor din Statele Unite le cere oamenilor să își deconencteze aparatele și să nu le mai folosească. De asemenea, se inițiază o campanie de colectare a telefoanelor deja vândute.

În total, Samsung a recuperat 2,5 milioane de aparate de pe 10 piețe din întreaga lume, inclusiv 1 milion din Statele Unite. Peste 500.000 de aparate sunt înlocuite și se lansează o aplicație pentru Note 7, astfel încât proprietarii să știe dacă aparatul lor este inclus între cele care trebuie schimbate. Programul afișează pe ecran o baterie verde, care indică dacă telefonul a fost afectat de problema supraîncălzirii sau nu.

60% din telefoanele afectate din SUA și Coreea au fost înlocuite, 90% dintre clienți alegând, totuși, să ia un nou Galaxy Note 7 decât să îl schimbe pe o altă marcă.

Acțiune și reacțiune

Valorile acțiunilor Samsung scad vertiginos și mulți investitori își retrag banii, în urma semnalelor cu privire la problemele de siguranță în utilizare și la viitorul seriei Galaxy Note 7.

„Deși inițial era considerat cel mai grozav smartphone creat vreodată, acum s-ar putea să ajungă cel mai prost din toate timpurile”, a spus analistul Lee Seung-Woo de la IBK Securities, previzionând o scădere dramatică a vânzărilor. De asemenea, specialiștii consideră că impactul financiar pe termen lung ar putea costa compania peste 200 de miliarde de dolari, cu tot cu costurile generate de înlocuirea aparatelor defecte.

Din păcate, și noile aparate oferite în schimbul celor stricate prezintă probleme similare, poate nu la fel de grave, dar deja lumea e în alertă. Au mai fost înregistrate baterii supraîncălzite, zgomote sau mirosuri ciudate, chiar și la telefoanele oprite. Deși Samsung a explicat că pot exista variații de temperatură ale bateriei, fără ca acest lucru să fie periculos, au decis, în final, să oprească complet producția de Galaxy Note 7. Pasul de la succes la dezastru este, după cum se poate vedea, uneori foare mic, chiar și pentru marii jucători de pe piața electronicelor.

Referințe: time.com

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept