25 iulie 1837

telegraful electric revoluționează comunicațiile

ElectroniceMonica

Exprimare telegrafică

Telegraful electric cu cinci ace, patentat de Wheatstone și Cooke, în 1837, a fost primul aparat de telecomunicații, utilizat cu succes. Datorită telegrafului, au intrat în istorie și s-au acoperit de glorie stațiile de cale ferată din Euston și Camden, cele care au găzduit prima transmisiune care a utilizat acest mijloc de comunicare. La 25 iulie 1837, William Fothergill Cooke, un inventator englez și Charles Wheatstone, om de știință britanic, au reușit să facă legătura, prin intermediul semnalelor electrice transmise cu ajutorul telegrafului, între cele două stații feroviare: cea din Camden Town - unde Cooke se afla la butoane, împreună cu inginerul Robert Stephenson și London Euston, locul în care Wheatstone aștepta nerăbdător primirea mesajului, care avea să schimbe pentru totdeauna modul în care informația putea fi transmisă.

Calea ferată... telegrafiată

La demonstrație asistau cu maxim interes conducătorii oficiilor de cale ferată din Londra și Birmingham, care au intuit potențialul noului aparat de a contribui la îmbunătățirea semnificativă a siguranței în domeniul trasportului feroviar. Invenția a atins, într-adevăr, acest obiectiv, dar a depășit cu mult chiar și așteptările celor care au creat-o, în privința impactului global pe care îl va avea. Încurajați de succesul înregistrat, Cooke și Wheatstone au pus bazele companiei The Electric Telegraph, al cărei descendent contemporan este compania britanică BT, un gigant al comunicațiilor, oferind servicii de telefonie, internet, televiziune prin cablu și IT atât în Anglia, cât și în strănătate.

Alfabetul în Cod MorseAlfabetul Morse este un cod care transpune litere și cifre în puncte și linii, oferind posibilitatea de a le transmite la distanță, sub formă de semnale

Deși oficialii căilor ferate britanice au văzut utilitatea telegrafului electric, în secolul al XIX-lea, lucrurile nu se mișcau cu viteza de astăzi. A fost nevoie de încă doi ani, pentru ca prima linie comercială de telegraf electric să fie pusă la punct, conectând stația de la Paddington, în centrul Londrei, cu cea din suburbia West Drayton, în 1839. Dar, din aceste începuturi timide, a crescut o rețea națională și internațională de comunicații, denumită adesea „Internetul victorian”, care a deschis calea spre schimbări fundamentale, în plan tehnologic și social. Comunicarea la distanță s-a transformat într-o realitate care a înlăturat frontierele și barierele, iar părți îndepărtate și necunoscute ale lumii au devenit accesibile tuturor.

Gara Euston din Londra (sursă imagine)

Telegrama rezolvă drama

Pe lângă meritul extraordinar de a fi adus oamenii mai aproape, telegraful a început curând să fie apreciat și pentru o altă utilizare - chiar mai palpitantă - aceea de a contribui la prinderea criminalilor. În prima zi a anului 1845, un anume John Tawell a decis să aniverseze momentul într-un mod original, otrăvindu-și amanta. Țipetele sărmanei femei, care agoniza, l-au speriat pe criminal, care a fugit de la locul sinistrei scene, îmbrăcat într-o haină lungă de Quaker (grupare religioasă creștină, înființată în Anglia secolului al XVII-lea). Încercând să își piardă urma, a urcat în trenul care mergea de la Slough la Londra. Șeful de gară din Slough, auzind deja despre tragica întâmplare, l-a observat imediat pe ciudatul călător, îmbrăcat în ținuta care atrăgea inevitabil atenția. Având în vedere că gara beneficia deja de un telegraf, iar viteza cu care mesajul călătorea prin semnalele electrice ale acestuia o depășea cu mult pe cea de deplasare a trenului, la destinație, domnul Tawell a avut parte de o primire mai puțin cordială, din partea forțelor de poliție. Astfel, grație telegrafului, cazul a fost rezolvat în timp record, iar criminalul, tratat într-un mod tipic englezesc, cu condamnarea la moarte prin spânzurare.

Prima transmisie radio peste Atlantic, realizată de MarconiRadioul a fost un copil teribil cu mai mulți părinți geniali, fiecare contribuind cu câte ceva la dezvoltarea unei industrii care azi face parte din viața noastră

La doar două decenii după transmiterea primelor semnale electrice prin intermediul telegrafului, primul mesaj transatlantic a fost transmis, în 1858, de regina Victoria, către președintele american James Buchanan.

Placa memorială de la locul primei transmisii telegrafice transatlantice (sursă imagine)

Textul regal, alcătuit din 99 de cuvinte, a avut nevoie de 16 ore pentru a parcurge distanța de peste 4.000 de kilometri, prin cablul transatlantic. Îngrozitor de încet, raportat la standardele de azi, miraculos de rapid pentru epoca în care evenimentul s-a petrecut. Dacă ne gândim că noutățile aveau nevoie de săptămâni și chiar luni pentru a fi aduse de călătorii acelor vremuri, un interval de câteva ore pentru traversarea oceanului a marcat un salt uriaș în domeniul transmiterii informației și, în același timp, o nouă sursă de putere. Cu mare pompă, britanicii au anunțat că regiunile îndepărtate ale vastului lor imperiu colonial au fost aduse mai aproape, cu ajutorul liniilor telegrafice. Legătura cu India a fost realizată în 1870, iar cea cu Australia a devenit funcțională din 1872.

Agenția Reuters, de la metode tradiționale, la informații digitaleȘtiri, informații, cotații bursiere, toate ajung azi la noi dintr-un click, dar nu întotdeauna a fost așa. Agenția Reuters a pornit la drum cu niște angajați speciali, deși cam aerieni...

Invenția a revoluționat și presa din perioada victoriană. În 1851, Reuters a înființat primul serviciu telegrafic pentru transmiterea știrilor, aprovizionând publicațiile cu informații din străinătate. S-a născut astfel o nouă eră mediatică, în care rapiditatea publicării știrilor a devenit primordială. Utilizarea telegrafului s-a extins în toate domeniile de activitate, culminând cu „explozia” din perioada 1902 - 1903, când au fost trimise 92 de milioane de telegrame.

Declinul a apărut în timpul primului război mondial, când telegramele au început să fie asociate cu știrile negative care soseau de pe front. Dezvoltarea unei noi născociri - telefonul, patentat de Alexander Graham Bell, în 1876 a pus în umbră serviciile de telegrafie. În 1878, a fost înființată The Telephone Company, iar rețeaua de telefonie a fost naționalizată în 1912, marcând definitiv supremația telefonului asupra telegrafului. Cu toate acestea, au existat companii britanice care au continuat să utilizeze liniile telegrafice până în anii 1980, când le-au înlocuit cu cele mai moderne de telemesagerie. Astăzi, desigur, Internetul a pus stăpânire pe tot ceea ce înseamnă comunicații la distanță, fiind de departe, cea mai eficientă metodă ca raport calitate - viteză - preț.

Alexander Graham Bell și-a făcut vocea auzită cu ajutorul telefonuluiAlexander Graham Bell și povestea din spatele inventării telefonului, de la câinele vorbitor al familiei, la proiectele științifice care au schimbat lumea

Lumea, la un click distanță

În alte zone, în care viața curge mai domol, serviciile telegrafice au continuat să livreze mesaje, știri și informații, până foarte aproape de zilele noastre. India, de pildă, și-a închis liniile de telegrafie de abia în iulie 2013, sub presiunea crescândă a utilizării telefoanelor inteligente și a comunicării prin poșta electronică. Mari lideri ai lumii preferă încă această modalitate de comunicare: președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat recent pe Donald Trump pentru succesul în alegeri, iar Papa Francisc a transmis condoleanțe cubanezilor la moartea lui Fidel Castro, prin intermediul telegramelor.

SCORE, primul pas către o lume fără granițeSateliții de comunicații reprezintă uneltele invizibile care ne ajută să comunicăm unii cu alții, indiferent unde ne aflăm pe glob

Probabil că cea mai sofisticată „reîncarnare” a telegrafului este telex-ul, serviciul electronic de mesagerie, considerat precursorul fax-ului, email-ului și SMS-ului. A supraviețuit trecerii în secolul XXI, având reputația de a fi cea mai sigură și verificabilă formă de comunicație. În multe părți ale lumii sau în anumite domenii este încă utilizată: în marină și industria petrolieră sau în Elveția, unde bancherii o preferă pentru securitatea transmiterii datelor.

De la primele fire instalate între Euston și Camden, înspre apusul perioadei victoriene, până la lumea comunicațiilor instant, fără fir, telegraful rămâne o inovație tehnologică revoluționară, care a stat la baza satului global în care trăim azi.

Referințe:

telegraph.co.uk

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept