Tezaurul sălbatic al României - RÂSUL
Aruncăm pisica la vecini sau o ținem pentru noi?
Cea mai mare felină din fauna României și al treilea carnivor ca dimensiuni, după urs și lup, este o prezență discretă în pădurile patriei. Deși credităm pisicile - rude apropiate - cu nouă vieți, ar fi indicat să avem grijă de viața prezentă a populației de râși, care încă mai înveselește peisajul mioritic. Momentan, stăm bine, dar nu e cazul să ne culcăm pe o ureche. Da, mai avem vreo 2.000 de exemplare de râs carpatin, suntem pe locul 2 după Rusia la acest capitol, și totuși, e bine să păstrăm această zestre naturală intactă, nu să folosim cifrele ca pretext pentru partide de vânătoare. Avem în față tristele exemple ale vecinilor europeni, unde numărul acestor animale superbe s-a diminuat drastic. Râsul iberic, de pildă, a fost amenințat cu dispariția, acum 10 ani, mai rămânând doar 100 de exemplare. Spaniolii s-au mobilizat și au reușit să tripleze numărul animalelor în acești ani. Cine nu cunoaște istoria este condamnat să o repete, ar mai fi de zis către oficialitățile din Români care aprobă cotele anuale de „recoltare” a carnivorelor...
Râsul lumii
Râsul sau linxul e o figură familiară pentru peisajele de pe toate continentele. Se crede că strămoșul comun al celor patru varietăți care există azi a trăit în Africa și Europa, din Pliocen (acum 5,3 - 2,6 milioane de ani) până în Pleistocen (era glaciară, care a început acum aproximativ 2.588.000 de ani și s-a terminat acum 11.700 de ani). Numele folosit de noi, „râs” este de origine slavă, denumiri asemănătoare fiind utilizate și în cehă (rys), poloneză (ryś) și rusă (рысь). Se pare că a fost inspirat de țipătul caracteristic pe care îl emite, de cele mai multe ori pentru a alunga puii ajunși la maturitate de lângă mamă, pentru a da cale liberă unei alte generații. Termenul linx a a juns la noi venind din engleza Evului Mediu, unde a ajuns prin filiera latină, din cuvântul grecesc λύγξ. Acesta, la rândul lui, a pornit de la rădăcina indo-europeană leuk-, cu sensul de lumină, strălucire și a fost atribuit animalului grație ochilor săi strălucitori, care reflectă lumina.
Ursul brun e un barometru ecologic, un simbol al unui mediu sănătosUrsul brun care stăpânea altă dată zone întinse din Europa, a fost adus în pragul dispariției de intervențiile necugetate ale omului
Din întreaga familie, linxul eurasiatic, prezent și la noi, este cel mai mare ca dimensiuni, având între 80 și 150 de centimetri lungime și o greutate de 18 - 30 de kilograme. Cutreieră o zonă cuprinsă între Asia Centrală, pădurile siberiene și zonele sălbatice ale Europei. Cochet din fire, își schimbă outfit-ul în funcție de sezon. Ținuta de vară este alcătuită dintr-o blană roșcată sau maronie, înlocuită odată cu venirea frigului de una mult mai groasă și cu nuanțe argintii, care să îi asigure camuflajul perfect. Deși eleganța îl recomandă, nu arde de dorința de a fi în centrul atenției. Foarte greu de surprins în intimitate, se retrage cu discreție din calea oamenilor, stabilindu-și domiciliul în scorburi, sub trunchiuri căzute de arbori sau în văgăunile din stânci, departe de lumea dezlănțuită. Pe teritoriul României, sunt înregistrate în jur de 2.000 de exemplare, cu o concentrare mai mare în Carpații orientali. Preferă zonele montane și subcarpatice, care îi conferă siguranța și izolarea de care are nevoie. Meniul este simplu și consistent, carne cu carne. Carnivor prin excelență, nu face multe mofturi, prada sa mergând de la șoareci la cerbi, însă, dacă e totuși să aleagă un fel favorit, acela ar fi iepurii.
Cât despre rudele din Canada, acestea au viză pentru vastele teritorii împădurite și pentru zona de tundră, care se întinde până înspre Alaska. În trecut, stăpânirea lui se extindea și asupra unor state din SUA, unde a fost azi reintrodus, după eforturi susținute care s-au întins pe o perioadă de 11 ani. Dovadă că e întotdeauna mai dificil să repari un rău făcut decât să previi producerea lui.
Linxul canadian este chiar mai bine echipat pentru iarnă, lăbuțele sale acționând ca adevărate rachete de zăpadă, extinzându-se foarte mult, pentru a-l ajuta să nu se afunde în stratul alb și pufos.
Animalele au dreptul la o viață liberă și fericităToate animalele au aceleași drepturi ca și oamenii de a se bucura de ceea ce le oferă planeta pe care trăim împreună
Linxul iberic este cel mai năpăstuit membru al familiei, fiind adus în pragul exctincției, din cauza vânătorii necontrolate din secolele XIX - XX și a reducerii habitatului. Conform organizației ecologiste portugheze SOS Lynx, dacă această specie ar dispărea, ar fi primul caz de dispariție totală a unei feline, de la exctincția Smilodonului (tigrul cu dinți sabie) acum 10.000 de ani. În 2004, un studiu al guvernului spaniol a arătat că rămăseseră doar 100 de exemplare în sudul țării, dintre care doar 25 de femele fertile. Oficialitățile au înțeles gravitatea situației și au semnat acorduri care să susțină programe de reproducere a râșilor în captivitate și pregătirea unor zone în care aceștia să fie reintroduși în habitatul sălbatic. Eforturile lor au dat roade și s-a ajuns la triplarea populației de lincși iberici. Recensământul din 2014 înregistra deja 327 de animale în Andaluzia.
Simpaticul râs roșu, a.k.a. bobcat, este pisica sălbatică a Americii de Nord și mezinul familiei. Poate fi găsit din nordul continentului, până în Mexic. Un prădător adaptabil și flexibil, se simte confortabil și în pădurile de foioase sau de conifere, dar și în zonele mlăștinoase sau de câmpie. Coiotul este inamicul său numărul 1, dar camuflajul blăniței pătate și simțurile sale extrem de ascuțite îl ajută să scape cu fața curată de cele mai multe ori.
Povești de râs
Linxul este un animal cu adevărat remarcabil, cu multiple înzestrări și talente. Tehnica sa de vânătoare este extrem de eficientă, combinând utilizarea forței și elementul-surpiză al saltului astfel încât râsul poate să doboare o pradă de patru ori mai mare decât el. Își asortează perfect ținuta la mediul în care evoluează, fiind capabil să se camufleze excelent, ceea ce îi permite să se ferească de musafirii nepoftiți, dar și să se apropie cât mai mult de țintă. Nu doar îmbrăcămintea, ci și încălțările sunt gândite pentru performanță. Lăbuțele sunt ocrotite de stratul îmblănit de pe tălpi, iar ghearele retractile îi conferă atât aderență cât și agilitate. Aleargă, merge prin zăpadă, se cațără și înoată cu grație desăvârșită, dovedind că este un atlet complet. Poate sări până la 2 metri înălțime, pentru a prinde o pasăre din zbor.
Pisica e un medicament viuPisicile sunt medici înnăscuți, prin prezența lor contribuind la prevenirea și ameliorarea unor afecțiuni ale stăpânilor, oferind energie pozitivă și bună dispoziție
La fel ca și pisicuțele noastre domestice, masculul râs își va marca teritoriul, împroșcând copacii cu urină și zgâriind trunchiurile cu ghearele. Deși, în general, tăcuți și retrași, devin vocali și competitivi când vine vorba de dragoste. Țipete ascuțite semnalează căutările unui mascul înfocat, pentru a-și intimida eventualii rivali. Femele nu sunt mari gospodine și preferă culcușurile pe care natura le pune la dispoziția lor, pentru a-și crește urmașii. Își alăptează puii până la vârsta de 4 - 5 luni, iar aceștia depind în totalitate de mamă, pentru a traversa cu bine prima iarnă. Adesea, mama toarce atunci când alăptează, sunetele ei având darul de a liniști micuții pisoi. În jurul vârstei de 10 luni devin independenți, însă mai petrec ceva timp cu familia. Vreme de un an urmează cursuri intensive la școala maternă, pentru a deprinde toate abilitățile de viață și vânătoare de care au nevoie. De menționat că, în mod remarcabil, atunci când hrana este insuficientă, râșii nu se reproduc, având grijă să nu pună în primejdie viața lor și a generațiilor următoare.
Un mascul devine cu adevărat matur la împlinirea vârstei de doi ani și jumătate. Și la ei, femelele se maturizează mai repede și sunt gata să își asume responsabilitățile unei familii de la doi ani.
Câinii și pisicile, animale care ne fac viața mai frumoasă4 aprilie marchează Ziua internațională a animalelor fără stăpân, o zi în care putem face lumea mai bună, îngrijind sau adoptând un câine sau o pisică
Prezența râșilor în zonele sălbatice ale lumii garantează un echilibru ecologic, reglând populațiile de rozătoare și oferind garanția unui mediu nepoluat, neatins de microbul civilizației. Realitatea a dovedit că balanța evoluției poate fi dereglată mai ușor decât ne imaginăm, dacă nu avem grijă să păstrăm delicata armonie a naturii.
Dacă prețuiești viața și întreaga bucurie pe care o aduce, ADOPTĂ un RÂS. Prin implicarea ta, poți contribui la păstrarea habitatului natural în care această specie superbă înveselește natura. Pentru ca și copiii noștri să se bucure de râs, haideți să îl ocrotim azi! http://ras.wwf.ro
Referințe: