Tezaurul sălbatic al României - LUPUL

Eco Bogdan

Părul și năravul

Lupul, ruda sălbatică a celui mai bun prieten al omului, ne-a fascinat dintotdeauna. Din America de Nord, până în Europa și Asia, carnasierul a fost deopotrivă temut și respectat, astfel că, în orice colț al lumii unde există lupi, există și legende și povești despre ei. De la binecunoscutul mit de fondare a Romei (cu lupoaica ce îi crește pe gemenii Romulus și Remus), la basmele și poveștile pentru copii (Scufița Roșie culeasă de frații Grimm sau Capra cu trei iezi a lui Ion Creangă, în care ”cumătrul” exemplifică și justifică binecunoscuta expresie ”o foame de lup”!), de la licantropia vârcolacilor, până la steagul de luptă al dacilor, lupul a fost dintotdeauna prezent în imaginarul nostru colectiv. Şi nu numai. Fiind și un excelent vânător, de multe ori a fost prezent și în preajma așezărilor omenești sau a stânelor, căci pradă îi pică și numeroase animale domestice.

Sinonim cu sălbăticia, carnivorul și-a dobândit faima de fiară ce devorează tot ce-i iasă în cale, inclusiv astrele - dacă ar fi să-i dăm crezare mitologiei scandinave. Din păcate pentru ”părul” său, toate aceste ”nărăvuri” l-au transformat pe lup de-a lungul vremurilor, și mai cu seamă în Evul Mediu, într-un veritabil sperie-lume. De pe urma unei asemenea reputații, bineînțeles că până la urmă cel care a avut cel mai mult de suferit a fost lupul!

Râsul nostru cel de toate zilele, un animal necesarO felină discretă și elegantă, râsul sau linxul este un vânător eficient și adaptabil, care, însă, are nevoie de suportul nostru pentru a înveseli în continuare, lumea animalelor

O foame de lup!

Canis Lupus, cum este denumit științific, este cel mai mare membru al familiei canidelor (excepție făcând anumite rase de câini domestici), din care mai fac parte câinele, vulpea, șacalul și enotul. Robust și suplu în același timp, lung de aproape un metru și jumătate, poate atinge o greutate între 30 și 50 de kilograme, existând însă și exemplare ce au ajuns până la 70 de kilograme.

În aceste condiții, devine impresionant faptul că un singur individ, ce-i drept, înfometat, poate consuma la o singură masă chiar până la 10 kilograme de carne! Asta ar fi echivalentul a 100 de hamburgeri, dacă e să comparăm cu masa unui om. Nu-i de mirare că foamea lupului a devenit proverbială! Dar când ai un asemenea apetit, nu mai poți face prea multe nazuri. Lupul mănâncă aproape orice fel de vietate, de la broaște și larve, păsări, iepuri și alte rozătoare, până la mistreți, oi, vaci, cerbi, bizoni și chiar urși. La nevoie poate fi și omnivor, supraviețuind cu fructe și alte vegetale, cum ar fi scoarța de copac. Lupul e însă și necrofag, ceea ce îi conferă un rol extrem de important în păstrarea echilibrului natural.

Ursul brun e un barometru ecologic, un simbol al unui mediu sănătosUrsul brun care stăpânea altă dată zone întinse din Europa, a fost adus în pragul dispariției de intervențiile necugetate ale omului

Şi pentru că am pomenit de bogatul său meniu, cu siguranță că ați remarcat că printre felurile sale favorite se numără și animale de dimensiuni apreciabile. Pentru a le putea vâna, lupul are nevoie nu doar de anumite calități, cu care a fost pe deplin înzestrat, ci și de o muncă depusă în echipă. Astfel că, de multe ori, mai ales în perioada iernilor grele, lupii au dobândit obiceiul de a trăi la comun cu alți semeni de ai lor, adunându-se în haite. Ceea ce, bineînțeles, îi face mai puternici.

Vorbind de lup...

Pomenind de calitățile cu care a fost înzestrat, trebuie să spunem că ruda sălbatică a câinelui este, la fel ca și acesta, în primul rând, un animal inteligent. Laponii au și un proverb care spune multe despre istețimea sa: ”ursul are minte cât un om și putere cât șapte, iar lupul are putere cât un om și minte cât șapte”! Această calitate e demonstrată foarte ușor dacă privim feluritele sale tactici de vânătoare. Pe lângă o inteligență sclipitoare pentru lumea necuvântătoarelor, lupul se mai poate lăuda cu simțuri și calități fizice extraordinare. Mirosul e fin (pot ”depista” un animal de la 1,6 kilometri distanță!), auzul dezvoltat (aude până la 7 kilometri depărtare!), iar văzul pătrunzător îl ajută să vâneze fără mari probleme chiar și pe timpul nopții. Apoi viteza cu care se poate deplasa ajunge chiar până la 60 de kilometri pe oră, în timp ce rezistența fizică îi permite să parcurgă distanțe foarte mari în căutarea prăzii, de până la 100 de kilometri într-o singură noapte! Dar tocmai acest motiv, al distanțelor mari străbătute și implicit al nevoii de un vast teritoriu, generează și principalele dificultăți...

Animalele au dreptul la o viață liberă și fericităToate animalele au aceleași drepturi ca și oamenii de a se bucura de ceea ce le oferă planeta pe care trăim împreună

Cine îl scoate pe lup din pădure?

Ca mai toate fiarele sălbatice, lupul se confruntă cu grava problemă a reducerii teritoriilor sale, deși are o arie de răspândire întinsă pe trei continente America de Nord (Canada și Alaska), Europa (de Est, Scandinavia) și Asia (Centrală și Siberia). Din păcate, din cauza distrugerii habitatelor, suprafețele de răspândire sunt din ce în ce mai reduse, astfel că specia a fost redusă la câteva populații izolate, cu un număr mic de indivizi. Există însă și speranță în mai bine, căci, în ultima perioadă, drept consecință a reintroducerii și a repopulării naturale, lupul a început să-și refacă efectivele în unele părți ale Statelor Unite ale Americii și Europa, de unde odinioară fusese exterminat.

În România, habitatul tradițional este zona muntoasă și împădurită a Carpaților. Cum densitatea populației umane în aceste locuri este redusă, lupul a scăpat cu viață până acum. O contribuție a avut și faptul că din anul 1996 s-a bucurat de protecția autorităților (cel puțin pe hârtie), fiind trecut, prin prevederile Legii nr. 103/1996 (ulterior ale Legii nr. 407/2006), privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, în categoria speciilor strict protejate.

Un animal e o companie de nota 10Animalele de companie sunt niște prieteni de nădejde care ne dăruiesc iubire necondiționată și ne ajută să ne păstrăm sănătatea

Problema e că habitatul său natural, propice speciei, dispare într-un ritm copleșitor. Iar lupul are nevoie de un teritoriu întins, de circa 2500 de hectare, cam de zece ori mai mare decât al unui urs, de pildă.

Nu-i de mirare astfel că nu doar foamea îl scoate pe lup din pădure, căci, nu-i așa, din pricina defrișărilor controlate și necontrolate codrii noștri seculari se ”topesc” văzând cu ochii. În aceste condiții, acesta ajunge în zone de deal și chiar de câmpie, acolo unde este cu mult mai expus pieirii, din pricina stresului și pericolelor pe care le generează o apropiere mult prea mare de civilizația făurită de om.

Alți adversari redutabili pe care lupul trebuie să-i înfrunte sunt vânătorii. Şi asta nu numai pentru că aceștia sunt atrași de blana sa (a fost vânat frenetic în perioada de dinainte de Revoluția din 1989), ci și pentru faptul că fiara reprezintă cu adevărat o concurență când vine vorba de fondul cinegetic. Lupul se hrănește, printre altele, cu mistreți, cerbi și căprioare, astfel că vânătorii îl privesc, de cele mai multe ori, cu adversitate.

Așadar, dacă ne dorim ca fauna României, acest adevărat tezaur sălbatic, să cuprindă și în viitor carnivorele mari (ursul, râsul și lupul), cu toții avem datoria morală de a le crea acestor fiare condițiile necesare supraviețuirii. Iar pentru asta trebuie să le conservăm habitatul, măcar acela care le-a mai rămas!

Referințe:

wikipedia.org

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept