03 februarie 1953
Cousteau face ca Lumea Tăcerii să fie auzită
Tăcerea e de aur
Așa credea și Jacques-Yves Cousteau, care se simțea ca peștele în apă în silențiosul univers al lumii subacvatice. De aceea, la 3 februarie 1953, a scos la suprafață, alături de coechipierul său Frédéric Dumas, cartea prin care făcea cunoscute tuturor minunățiile peste care pluteau în necunoștință de cauză. Lumea tăcerii (The Silent World) avea subtitlul O poveste despre descoperirile și aventurile subacvatice ale primilor oameni care au înotat la adâncimi record, cu libertatea unui pește. Cousteau fusese cel care dezlegase scafandrii de țărm, perfecționând echipamentul care le va asigura independența.
Lumea tăcerii vorbește
Deși de naționalitate franceză, Cousteau și-a publicat lucrarea în engleză, pentru a asigura un impact cât mai mare al declarației de dragoste pe care o făcea fascinantei vieți din adâncuri. Cousteau și Émile Gagnan au conceput, construit și testat primul echipament „aqualung” (un aparat autonom de respirat sub apă o perioadă mai lungă de timp), în vara anului 1943, în Sudul Franței. În primele capitole, își amintește zilele de pionierat ale scuba diving-ului, alături de companionii săi, Frédéric Dumas și Philippe Tailliez. Aparatul aqualung a permis pentru prima dată scufundarea liberă, fără ca scafandrul să depindă de tubul de alimentare legat de vas, fără restricții de adâncime sau distanță. Capitolele următoare povestesc despre expedițiile de cercetare a epavelor și de lumea extraordinară întâlnită de autor cu mult dincolo de suprafața apei. El publicase deja o primă lucrare, în 1948, cu titlul Through 18 Meters of Water (Prin 18 metri de apă), dar marea recunoaștere internațională a venit odată cu Lumea Tăcerii.
Cartea conținea 48 de pagini cu fotografii alb-negru și 16 pagini de poze color, puse la dispoziție de revista National Geographic. Tot National Geographic a asigurat și publicarea unei ediții de lux a cărții, în 2004. Volumul s-a bucurat de mare succes, fiind tradus în 22 de limbi și vândut în 5 milioane de exemplare. A stat la baza filmului documentar cu același nume, The Silent World, realizat în 1956, câștigător al premiului Oscar la categoria sa.
National Geographic, un deschizător de drumuri și viseNational Geographic Society, care editează și revista cu același nume, a devenit un simbol al cunoașterii în lumea întreagă
Amintiri din copilărie
Născut la Saint-Andre-de-Cubzac, în Franța anului 1910, Cousteau și-a început povestea de dragoste cu apa din fragedă pruncie, învățând să înoate de la 4 ani. Între 10 și 12 ani a locuit cu familia la New York, unde și-a perfecționat atât engleza cât și stilul de înot. Petrecându-și vara într-o tabără din Vermont, Cousteau a luat parte la acțiunea de curățire a lacului din zonă, descoperindu-și pasiunea pentru scufundări, deși nu avea niciun fel de echipament pe atunci. La întoarcerea în Franța, soarta îi surâde și familia se stabilește la Marsilia, unde poate să își ducă mai departe hobby-ul acvatic. Își cumpără și o cameră de filmat, pe care o demontează, pentru a vedea cum funcționează și, spre deosebire de alții, reușește să o și asambleze la loc.
Disciplina nu era punctul său forte, așadar, familia îngrijorată l-a expediat la o școală militară din Alsacia, care să îi mai ajusteze apucăturile rebele, ceea ce s-a și întâmplat. În 1930 a trecut cu brio prin examenul dur de admitere la Academia Navală Franceză din Brest, unde s-a antrenat vreme de doi ani, înainte de a petrece un an pe mare. Totul decurgea minunat, începuse să se pregătească pentru a pilota aparatele de zbor ale marinei, când s-a întâmplat o nenorocire. A suferit un grav accident de mașină, care i-a paralizat partea dreaptă, i-a provocat zeci de fracturi și a pus capăt carierei sale de pilot. Deși amenințat de o infecție care îi punea viața în pericol, Cousteau a refuzat amputarea brațului. S-a tratat cu ce știa el cel mai bine, înot și apă. Exersând zilnic în mediul atât de îndrăgit de el, și-a recăpătat mobilitatea brațului, reluându-și activitatea ca instructor militar naval.
Înotătoarea care a arătat că o femeie curajoasă nimic nu e imposibilGertrude Ederle, prima femeie care a traversat înot canalul Mânecii, a iubit sportul mai mult decât propria sănătate, sacrificându-și auzul pentru a face performanță
A improvizat o pereche de ochelari de înot, adaptând unii de aviație, ceea ce i-a permis să examineze fundul oceanului. A fost dragoste la prima vedere și a rămas așa restul vieții. Cel de-al doilea război mondial, l-a obligat să intre în luptă de partea bună a baricadei, împotriva fasciștilor italieni, fiind recrutat de serviciile de spionaj ce colaborau cu Rezistența Franceză. La terminarea conflictului, a fost recompensat cu distincția „Crucea Militară”. În ciuda războiului, nu a renunțat la pasiunea care i-a marcat existența.
A continuat să perfecționeze echipamente pentru fotografii și filmări subacvatice, fiind angajat de Marina franceză să exploreze navele militare scufundate, fapt ce i-a permis să continue și cercetările legate de flora și fauna din adâncuri. Fiind tot mai nemulțumit de echipamentele disponibile pentru scufundători, s-a gândit să intervină și în această zonă. O primă variantă de aparat autonom pentru respirat sub apă fusese inventată în 1926, tot de un francez, Yves Paul Gaston Le Prieur, însă fluxul de aer de la butelie era prost reglat și timpul pe care scafandrul îl putea petrece sub apă era extrem de scurt.
Cousteau experimentase anterior posibilitatea de a inspira oxigen pur în loc de aer, sperând că asta îi va permite să facă scufundări mai lungi. La adâncimi mai mari, oxigenul pur se dovedește nociv, după cum a aflat și exploratorul francez când și-a pierdut cunoștința făcând un asemenea experiment. Soluția a găsit-o împreună în 1942, împreună cu inginerul francez Émile Gagnan, sub forma regulatorului de gaz, acționat la comandă. Fluxul de aer nu era continuu, ci putea fi acționat după dorința / necesitatea scafandrului, ceea ce făcea ca provizia de gaz să dureze mai mult. Și-au patentat invenția în 1943, sub cunoscuta denumire „aqualung”.
Cousteau bagă filmele la apă
În 1950, Cousteau primește un cadou nesperat din partea Lordului Guinness, pe cea care îi va fi parteneră devotată, nava Calypso. Împreună, vor face o pereche memorabilă pe marile și micile ecrane. La trei ani după apariția cărții The Silent World, producția cinematografică cu același nume este lansată la apă în uralele publicului, ale Academiei Americane de Film, care îi acordă distincția pentru cel mai bun film documentar, la fel ca și juriul de la Cannes, de unde primește râvnitul Palme d'Or.
Drumurile îi sunt de acum deschise, are recunoașterea internațională, nava Calypso și echipamentele necesare pentru a vorbi lumii întregi despre frumusețea universului submarin, ceea ce și face cu pasiune nesfârșită. Rodul peregrinărilor sale ia forma cărților: The Living Sea (1963), Three Adventures: Galapagos, Titicaca, The Blue Holes (1973) și The Ocean World (1985). Pentru că domnia video începuse deja, traduce experiențele în imagini de neuitat pentru generații întregi care i-au iubit filmele: seriile televizate The Undersea World, The Golden Fish (1960), alt film distins cu Oscar, la fel ca World Without Sun, care primește aceeași distincție cinci ani mai târziu și multe altele.
Expediția Kon-Tiki, cu pluta din Peru, în PolineziaE bine sau e rău să fii dus cu pluta? Uneori, este extraordinar, așa cum au dovedit-o membrii expediției Kon-Tiki, care au străbătut Oceanul Pacific.
Nu doar filmele, ci și el însuși se bucură de apreciere, primind, din mâna președintelui Kennedy, în anul 1965, medalia de aur oferită de National Geographic Society.
În 1985, un alt președinte american, Ronald Reagan, îi înmânează, la aniversarea a 75 de ani, cea mai înaltă distincție civilă a țării, Medalia de Onoare. În același an, Cousteau își pune numele în slujba umanității, într-un alt mod de această dată, invitându-l pe liderul cubanez Fidel Castro la bordul lui Calypso, pentru o cină în timpul căreia l-a convins să elibereze 80 de deținuți politici.
Deși acum imaginile subacvatice ni se par familiare și le întâlnim frecvent, pe vremea când Cousteau își lansa Lumea Tăcerii, era chiar tăcere în acest domeniu, informațiile fiind puține și dificil de obținut, iar fotografiile sau filmările erau ca și inexistente. Jacques-Yves Cousteau și echipajul său de pe Calypso au făcut lucruri nemaivăzute, înotând cu balenele, alintând caracatițe și fiind remorcați de țestoase uriașe. A fost primul care a emis ipoteza despre abilitatea balenelor de a se orienta folosind ecolocația. Ne-a învățat să respectăm și să iubim acest univers fabulos, care ne influențează viața în fiecare zi și de care depinde supraviețuirea noastră ca specie.
Referințe: