Cary Grant - from zero to hero

DivertismentPublimix

De la băiat de trupă, la băiatul de aur al cinematografiei

Să ajungi din casa modestă a unor muncitori drept pe locul 2 în topul din 1999, al celor mai mari vedete din lumea filmului nu e puțin lucru. Farmecul incontestabil, accentul inconfundabil și talentul remarcabil l-au condus pe britanicul Cary Grant în inima cetății unde visele prind viață pe peliculă, pe care a cucerit-o fără drept de apel. Mărturie stau cele cinci nominalizări pentru Globurile de Aur, cele două propuneri de Oscar și premiul Academiei pentru întreaga carieră. În ciuda chipului zâmbitor și deschis, Cary Grant a fost, totuși, un rebel, care a luptat cu viața și a câștigat dreptul de a intra în galeria nemuritorilor.

Copilul teribil din Bristol

Cary Grant, pe numele său real Archibald (Archie) Leach, s-a născut la Bristol, în 18 ianuarie 1904. Părea că stelele nu sunt de partea sa, cu un tată alcoolic, o mamă care suferea frecvente episoade de depresie și un frate mai mare decedat prematur din cauza unei meningite. Cu toate acestea, tânărul Archie a găsit puterea de a deveni el însuși o stea. Mama sa, despre care actorul își amintea ca fiind „o frumusețe delicată, cu părul închis” își dorea ca fiul ei să aibă parte de o viață mai fericită, l-a învățat să cânte și să danseze și a ținut cu tot dinadinsul să urmeze o școală bună. În cinematografele vremii privea fascinat prestațiile susținute de nume sonore precum Chester Conklin, Fatty Arbuckle, Ford Sterling, Mack Swain, Broncho Billy Anderson și, mai ales, de idolul său, Charlie Chaplin.

Chaplin, un artist genial, în haine de vagabond„Vagabondul” Charlie Chaplin a primit un Oscar onorific pentru contribuția sa extraordinară la transformarea cinematografiei în artă

Cary Grant (sursă imagine)

La doar 9 ani, micul lui univers a fost răscolit. Mama sa a fost internată într-o clinică de psihiatrie, dar tatăl lui Archie i-a spus băiețelului că ea a plecat într-o călătorie lungă. Copilul nu a înțeles și a rămas cu un dureros semn de întrebare, până la vârsta de 31 de ani, când tatăl i-a mărturisit adevărul, iar actorul a externat-o pe mama sa, acordându-i îngrijirile de care avea nevoie.

Aceste necazuri ale începutului de viață, l-au determinat pe micul Archie să aibă dificultăți de socializare, alegând forma mai directă a exprimării prin pantomimă și acrobații. Și-a făcut prieteni printre membrii trupei The Penders sau Bob Pender Stage Troupe. Pe lângă dansuri acrobatice, viitorul star a deprins de la ei și tainele mersului pe catalige și a pornit să colinde țara împreună cu noii săi amici.

Trupa The Penders, împreună cu Archie Leach (sursă imagine)

În 1915, Archie a câștigat o bursă de studiu la Fairfield Grammar School din Bristol, în ciuda faptului că tatăl său abia își putea permite să îi cumpere uniforma. Cu talentele sale artistice, a intrat rapid în rândul elevilor populari, dar nu neapărat și în cel al elevilor cuminți. Foștii colegi și-l amintesc ca fiind destul de răzvrătit, iar profesorii nu se dădeau în vânt după el. Cu toate că îi fugea mintea, având rezultate bune la majoritatea materiilor, disciplina era cea care îl băga mereu în belele. Atât de mult, încât a sfârșit prin a fi exmatriculat.

Privind înapoi (fără mânie) am putea spune că tot răul spre bine. La trei zile de la încheierea abruptă a carierei sale școlare, Archie se alătură din nou celor din The Penders și pornește cu ei în turneu. A semnat cu aceștia chiar și un contract de colaborare, pe trei ani, pentru fabuloasa sumă de 10 șilingi pe săptămână. În 1920, la 16 ani, viitorul Cary Grant își vedea visul cu ochii: pleca înspre America cu trupa de teatru.

Visul american devine realitate

La bordul vasului care îl transporta peste Atlantic, împreună cu întregul său bagaj de speranțe, a avut șansa de a-i întâlni pe Douglas Fairbanks și Mary Pickford, care se întorceau din luna de miere. Tânărul actor a fost atât de impresionat de consacratul Fairbanks, încât acesta a devenit unul din modelele sale în viață.

Mary Pickford și Douglas Fairbanks (sursă imagine)

După sosirea la New York, grupul a susținut spectacole la New York Hippodrome, cel mai mare teatru din lume la acea vreme, cu o capacitate de peste 5.600 de locuri. Piesa lor, Good Times, s-a bucurat de aplauzele publicului vreme de nouă luni.

După terminarea turneului, Archie și alți câțiva colegi de trupă au decis să rămână în America, pentru a-și încerca norocul. A apărut în numeroase spectacole de varieteu, multe din ele, pe Broadway în care își utiliza din plin abilitățile acrobatice. Avea chiar și un număr pe monociclu, sub numele de scenă „Rubber legs”. În această perioadă destul de tulbure a vieții, a lucrat și ca escortă în cele mai „trendy” cluburi de noapte din New York.

Tot acum se pare că și-a format și accentul caracteristic, un mix fermecător între originea sa britanică și tonalitățile nazale ale americanilor. Trecea adesea drept australian fiind distribuit chiar într-un asemenea rol, în musical-ul Golden Dawn, din 1927. Colegul său de apartament din acea vreme, designerul de costume Orry Kelly, cu care ulterior a avut niște conflicte, i-a deschis, totuși calea spre Hollywood, unde actorul a ajuns în 1932.

Audrey Hepburn și Cary Grant în filmul Bringing Up Baby (sursă imagine)

Hollywood și Los Angeles, în rolurile principale din filmHollywood a avut un început timid, ca proprietate a lui Harvey Wilcox, care nici nu visa că a scris primul episod dintr-un film de mare succes

Aici, Leach a semnat un contract cu Paramount pe cinci ani, pentru suma de 450 de dolari pe săptămână (un real progres față de cei 10 șilingi de la care plecase în cariera actoricească). Directorul de studio, B. P. Schulberg, i-a cerut să își schimbe numele, Archie Leach fiind considerat excesiv de britanic. Ideea era ca pe afiș să apară ceva „mai american”, gen Gary Cooper. Considerând că inițialele C și G sunt aducătoare de noroc (după cum se dovedise și în cazul lui Clark Gable), a optat pentru Cary Grant.

„Toată lumea vrea să fie Cary Grant”

... mărturisea actorul. „Chiar și eu vreau să fiu Cary Grant”. Aflat mereu în căutarea propriei personalități umane și artistice, Cary Grant a reușit, prin artă, să evolueze, ajungând una din figurile emblematice din perioada de aur a cinematografiei.

Primele sale roluri au fost în filme precum Blonde Venus, cu Marlene Dietrich (1932) sau She Done Him Wrong (1933), împreună cu Mae West.

Cary Grant și Mae West (sursă imagine)

Actorul a devenit din ce în ce mai cunoscut, specializându-se în comedii ușoare, agreabile, de la Topper (1937) până la The Philadelphia Story (1940), unde și-a exploatat abilitățile acrobatice, precum și accentul său special. Doar Angels Have Wings (1939) i-a oferit lui Grant șansa de a juca un personaj mai matur, aproape un erou de acțiune, iar un an mai târziu, în 1940, a jucat primul din cele patru roluri pentru Hitchcock, în Suspicion cu Joan Fontaine.

Într-o carieră învolburată, cu suișuri și coborâșuri, pretențiosul Alfred Hitchcock a continuat să aibă încredere în el, chiar și la jumătatea anilor 1950, când actorul intrase într-un con de umbră. Atunci l-a solicitat pentru două din producțiile sale, North By Northwest și To catch a thief, unde a primit replica încântătoarei viitoare prințese de Monaco, Grace Kelly.

Grace Kelly, o fată frumoasă care și-a găsit prințul din visNunta lui Grace Kelly cu prințul Rainier de Monaco pare desprinsă din povești, chiar și astăzi, fiind o sursă de inspirație pentru cupluri din lumea întreagă

Cary Grant și Randolph Scott (sursă imagine)

Secretul succesului său îl constituia, poate, naturalețea cu care interpreta scene comice, păstrându-și demnitatea și rămânând un băiat rebel în rol de vedetă. Nu a jucat după regulile sistemului de studio și a refuzat să se alăture Academiei de Film, tăindu-și astfel șansele de a câștiga un Oscar (a fost nominalizat de două ori, dar nu a câștigat până când nu a primit un premiu onorific în 1970). A trăit cu actorul Randolph Scott timp de 11 ani, o relație numită foarte romantică, însă care l-a făcut să piardă prieteni și roluri de film. Și, în timp ce zvonurile despre bisexualitate se învârteau în jurul lui, Grant s-a căsătorit de cinci ori, având o fiică cu a patra soție, Dyan Cannon, când era în vârstă de 60 de ani.

Cary Grant alături de soție, Dyan Cannon și fiica lor, Jennifer care a devenit tot o actriță. (sursă imagine)

Charles Chaplin, comentând pe marginea volumului lui Donald Deschner, The Complete Films of Cary Grant (apărut în 1973) remarca paradoxul personalității artistice a lui Cary Grant, care putea „să amestece eleganța cu bufoneria, scenă după scenă”. Cary Grant era, spune el, „înviorător de capabil să joace rolul unui idiot, fără a-și compromite masculinitatea sau fără a se teme pentru imaginea sa. Niciun alt actor mare nu a reușit să se joace atât cu demnitatea proprie, fără să și-o piardă”. Grant însuși afirma despre propria carieră: „Cred că, la un anumit nivel, m-am identificat cu rolurile pe care le-am interpretat. Am jucat un personaj până am devenit acel personaj. Sau el s-a transformat în ceea ce eram eu”.

Referințe:

theguardian.com dailymail.co.uk

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept