10 iulie 2015

Ed Sheeran umple stadionul Wembley

DivertismentMonica

Ed Sheeran ia celebritatea în piept

Cum se face că 90.000 de fani umplu stadionul Wembley pentru a asista la concertul unui puștan care stă singur pe scenă, cu o chitară în mână? Nimeni nu are un răspuns clar la această întrebare, nici chiar Ed Sheeran, deși el a fost „vinovatul” care a reușit performanța de a susține 3 concerte consecutive, toate sold-out, în templul fotbalului britanic, în 10, 11 și 12 iulie 2015. Ed și-a dorit să simtă gustul sucesului pe propria piele, așa că a decis să își facă un nou tatuaj în cinstea evenimentului din data de 10 iulie 2015. În completarea colecției de tatuaje care include diverse imagini, de la sticle de ketchup, la ursuleți, souvenir-ul dedicat concertului urma să fie pus la loc de cinste, pe pieptul artistului, și să fie reprezentat de un leu, logo-ul echipei naționale britanice de fotbal. Drumul de la prima apariție în public a lui Ed Sheeran cu 10 ani mai devreme, când a cântat în fața a 13 oameni, în sala din spate a unui club, fără nicio amplificare, până la fenomenul pop care a cucerit întreaga suflare adolescentină a planetei e o lecție de perseverență în urmărirea unui vis...

Educație clasică pentru un pop star modern

Deși pare un adolescent ca oricare altul, ciufulit și îmbrăcat cu blugi și teniși, între Ed Sheeran și ceilalți tineri de vârsta lui există o deosebire fundamentală și aceasta nu e celebritatea. Artistul e unul dintre foarte puținii puști care nu are habar cu se mănâncă un PlayStation. În timp ce colegii lui de generație sunt experți în jocuri video și distracții digitale, Ed a avut parte de o educație analogică.

În frageda pruncie, părinții îi limitau drastic timpul pe care avea voie să îl petreacă în fața televizorului. Starul de azi își amintește chiar că, pentru ani buni, în locuința lor nu a existat deloc televizor. Tot la capitolul interdicții intrau și jocurile electronice. Asta nu înseamnă că părinții nu aveau grijă de modul în care copilul își petrecea timpul liber, doar că au ales modalități mult mai instructive. Îi cumpărau o grămadă de cărți, în special volume despre artă și i-au oferit o chitară acustică. Pe termen lung, s-a dovedit că au ales varianta educativă câștigătoare.

Ed Sheeran alături de părinți

Amintirile lui din copilărie includ audiții ale unor discuri semnate de nume mari din istoria muzicii precum Dylan sau Clapton. Pe atunci, Ed nici nu visa că avea să împartă scena cu unii din idolii săi precum Elton John sau Eric Clapton. După spusele artistului, albumul care avea să îi deschidă poarta către muzică a fost Irish Heartbeat al lui Van Morrison. Împreună cu părinții mergea frecvent la concerte, unele chiar memorabile: Eric Clapton la Royal Albert Hall și Paul McCartney în Birmingham.

La patru ani, micul viitor mare artist cânta în corul bisericii și, în scurt timp, s-a împrietenit cu chitara. Unul din momentele care l-au marcat a fost concertul lui Damien Rice din Irlanda, unde a mers împreună cu tatăl său. Sheeran mărturisea celor de la revista The Rolling Stones: „După ce l-am văzut cântând în acel micuț club irlandez, am avut prilejul să stau de vorbă cu el și a fost incredibil de simpatic. M-a motivat și m-a inspirat, așa că m-am întors acasă și am început să compun. Dacă nu ar fi fost atât de drăguț, probabil că toate astea nu s-ar fi întâmplat”. Pe lângă Rice, pe lista muzelor lui Sheeran se mai află The Beatles, Dylan, Nizlopi și Eminem.

Contracepție, pe înțelesul tuturorMetodele contraceptive disponibile azi, de la pilule la dispozitive intrauterine, pot ajuta orice femeie să evite o sarcină nedorită, dar și să își amelioreze starea de sănătate

Drumul spre înalta societate

Tânărul roșcovan a făcut prima înregistrare din viața sa în 2005 și s-a mutat la Londra în 2008. A dormit pe la prieteni și chiar prin stațiile de metrou. Nu a fost un homeless, așa cum circulau zvonurile, însă pierdea nopțile cântând prin tot feluri de localuri și prefera să tragă un pui de somn în stația de la Circle Line până la sosirea primului metrou. A dormit chiar și sub o arcadă a Palatului Buckingham Palace. Trei ani mai târziu avea să intre pe ușa principală, pentru a-i cânta reginei Elisabetha a II-a, la Jubileul de Diamant.

Regina de diamant, Elisabeta a II-a, cea mai longevivă suverană britanicăO regină care a văzut venind și plecând de la Casa Albă 11 președinți și a asistat vreme de 60 de ani la importante evenimente internaționale, merita o sărbătoare pe măsură

Primul album, „+”, a fost lansat la 12 septembrie 2011, fiind precedat de două single-uri, „The A Team” și „You Need Me, I Don't Need You”, care cuceriseră deja topurile britanice. În nici un an de la apariție, albumul primise șase discuri de platină și se vânduse în 1.021.072 de exemplare doar în Marea Britanie. Au urmat altele, botezate tot după operații matematice („X”, „-”, „÷”).

Ed Sheeran a explicat motivul alegerii acestor denumiri, care pot părea abstracte, dar au, fiecare în parte, o explicație: „+” (Plus), venea cu noi piese care se adăugau la EP-urile și single-urile lansate independent deja de Sheeran, „X” (înmulțit) era construit pe ceea ce creaseră predecesorii care îi serviseră ca sursă de inspirație,. „-” (minus) este strict acustic, iar „÷” (împărțit) este dedicat relației dintre artist și o altă persoană.

Ed Sheeran și Taylor Swift

Prolific ca și compozitor, iubit ca și interpret, nu putea să treacă neobservat. Sir Elton John l-a luat sub aripa lui ocrotitoare, asumându-și rolul de mentor muzical. Ed spune că de câte ori îl sună Elton „apare apel de la număr necunoscut. Ca să fie sigur că îi răspund, adesea îmi trimit mai întâi un email sau un mesaj cu textul Reg is calling”.

Paul McCartney l-a abordat la o ceremonie a premiilor muzicale și i-a spus că îl admiră și îl urmărește. A fost invitat la ceai de Van Morrison și e prieten la cataramă cu vedeta serialului Friends, Courtney Cox, care îl găduiește când Ed are treabă prin LA.

În ciuda succesului fenomenal de care se bucură, Ed apelează în continuare la soția managerului său ca să își tundă părul. Motivul pentru care este atât de iubit e, cel mai probabil atitudinea sa de normalitate, total opusă aerelor de vedetă. Afirmă că face chestiile obișnuite pentru cei de vârsta lui, iese cu prietenii din copilărie și doarme prin căminele studențești. Deși are o casă, de fapt, vreo trei, nu pare să le folosească prea des. Îi place să stea prin hoteluri și să călătorească prin lume.

Are grijă să evite tentațiile pe care le aduce cu sine statutul de vedetă. Încearcă să învețe din greșelile altora, inclusiv din cele ale mentorului său, Elton John. Afirmă că nu dorește să devină dependent de ceva și dacă simte că un anumit obicei îl duce pe calea adicției, renunță pur și simplu la el. Așa a făcut cu alcoolul după câteva partide serioase de băut, constatând că nimic bun nu vine pe această cale.

Chitările lui Ed Sheeran

Singura mare dependență este cea care îl leagă de muzică. Pentru că relația e serioasă, și-a botezat fiecare chitară. Din familia lui fac parte,așadar, Lloyd, Felix, Cyril, Trevor, Keith, Nigel și cea rezervată distracțiilor de weekend, James The Second.

Celebritatea e molipsitoare, așa că s-a transmis asupra tuturor celor care îl înconjoară. Ca de exemplu, asupra pisicii lui Ed, Graham. În 2014, Sheeran i-a făcut motanului său un cont de Twitter, care a acumulat aproape peste noapte zeci de mii de urmăritori, care ard să fie la curent cu momentele în care Graham ia masa sau folosește litiera. Dacă vă interesează ce va să zică viața unei pisici atinse de succes, dați follow la @GrahamShizza.

Ed Sheeran este, cu siguranță, o vedetă atipică, iar adolescenții care îl iubesc ar avea multe de învățat de la idolul lor. A luat o pauză de un an de la muzică, pentru a străbate lumea, vizitând țări în care cântase, dar pe care nu apucase să le cunoască. În toată această perioadă, a renunțat la propiul IPhone și nu îl mai vrea înapoi, afirmând că viața i se mai pare liniștită și lipsită de stres fără un telefon inteligent prin preajmă.

Va continua - sperăm - să rămână el însuși, fără a face compromisuri de dragul industriei din show-biz. Cel puțin, așa promite: „Cred că în momentul în care încerci să faci pe placul fanilor, începe declinul. Voi compune întotdeauna așa cum vreau și despre ceea ce simt, chiar dacă nu vor fi toți fericiți cu asta”. Way to go, Ed!

Referințe:

dailymail.co.uk telegraph.co.uk wikipedia.org nme.com

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept