16 mai 2002
Marlene Dietrich primește titlul de cetățean de onoare al Berlinului
La Berlin, totul merge lin
Berlinul se mișcă în stil nemțesc, încet, dar sigur. Probabil că din acest motiv, Marlene Dietrich a fost trecută în categoria cetățenilor de onoare ai capitalei germane de abia la 10 ani după moarte, adică la 16 mai 2002. În țara adoptivă, adică în Statele Unite ale Americii, primise distincția Medal of Freedom încă din 1947, pentru poziția sa declarat anti-nazistă din timpul războiului. În Germania, această atitudine a provocat reacții mixte vis-à-vis de celebra frumusețe care a cucerit Hollywood-ul, la mijlocul secolului XX. După acordarea cetățeniei de onoare, a mai fost nevoie de încă 8 ani pentru ca numele său să deschidă aleea celebrităților de pe Bulevardul Starurilor din Berlin.
Marlene Dietrich, o vedetă pe picioarele ei
Actrița și cântăreța Marlene Dietrich, născută Maria Magdalene Dietrich, a văzut lumina zilei pe data de 27 decembrie a anului 1901, la Berlin, în Germania. Tatăl său, ofițer de poliție, a murit când ea era încă mică. A studiat engleza și franceza în școli private și a luat lecții de vioară, visând să devină muzician. Depășind etapa adolescenței, Marlene a renunțat la muzică și s-a simțit atrasă de actorie. A început să frecventeze școala de teatru a lui Max Reinhardt și, în scurt timp, a primit mici roluri pe scenă și în filme germane. Familia ei nu era foarte încântată de această alegere profesională, iar tânăra și-a schimbat prenumele, combinând literele celor două nume primite la naștere.
Fiind deja pe cont propriu, era nevoită să muncească pentru a-și plăti chiria. A ales un job care să îi permită să fie pe picioarele ei: model pentru ciorapi și încălțări. A fost doar primul pas pentru ceea ce avea să devină o obsesie mondială față de picioarele ei, considerate unele din cele mai frumoase din lume. A mai apărut și în spectacole de cabaret, un alt mediu în care putea să își expună elegantele picioare. Înzestrarea naturală ajută, însă stilul rămâne cel mai important, după cum mărturisea chiar actrița: „Picioarele nu sunt chiar atât de frumoase, însă știu ce să fac cu ele”.
A avut o serie de apariții secundare în filme, urmate, în 1924, de căsătoria cu regizorul Rudolf Sieber și șase luni mai târziu de nașterea fiicei lor, Maria. Marlene nu a divorțat niciodată, deși cei doi soți s-au separat ulterior.
American Dream
Cariera germană a lui Dietrich prindea aripi la finalul anilor 1920. A primit un rol într-un film cu semnificație istorică: prima producție germană cu sonor, Der Blaue Engel (1930). Filmul a marcat și începutul unei lungi colaborări cu regizorul Josef von Sternberg, care lucra deja la Hollywood. Versiunea engleză a filmului a păstrat aceeași distribuție. Cu aspectul ei apetisant și imaginea sofisticată, lui Marlene, rolul Lola Lola, o dansatoare dintr-un club de noapte, îi venea mănușă. Filmul urmărește povestea unui profesor care renunță la tot, pentru relația cu Lola. Producția a fost un mare succes, cucerind publicul american.
În aprilie 1930, la scurt timp după premiera de la Der Blaue Engel din Berlin, Dietrich s-a mutat în America. Lucrând din nou cu von Sternberg, ea a strălucit în pelicula Morocco (1930), alături de Gary Cooper. Pentru rolul din acest film, Dietrich a primit unica ei nominalizare la Premiile Oscar. Trebuie menționat că a fost prima actriță germană care a pătruns în clubul select al celor nominalizați la statuetele Academiei.
Teatrul Kodak găzduiește anual piesa de succes a premiilor OscarPremiile Oscar reprezintă cel mai important eveniment din lumea cinematografiei și, de aceea, se bucură de un spațiu pe măsură
Continuând să joace roluri de femeie fatală, Marlene Dietrich a avut curajul de a revoluționa ideea de feminitate, așa cum fusese ea înțeleasă până atunci. Adesea purta ținute masculine, și pe ecran și în viața de toate zilele, construindu-și o imagine inconfundabilă, care a dat startul unor noi tendințe în modă.
A continuat seria colaborărilor cu von Sternberg, prin producțiile Dishonored (1931), Shanghai Express (1932) și The Scarlet Empress (1934). Ultimul film la care au lucrat împreună a fost The Devil Is a Woman (1935) și se spune că era preferatul ei. Dietrich a avut o prestație de zile mari, intrând perfect în pielea unei vampe reci și calculate, care care făcea ravagii printre bărbați, în timpul Revoluției Spaniole.
În următoarele apariții, Marlene se mai cumințește puțin, dar nu de tot. Alături de Jimmy Stewart, joacă rolul unei cântărețe de bar în western-ul Destry Rides Again, din 1939. Cam în aceeași perioadă, joacă în mai multe filme împreună cu John Wayne: Seven Sinners (1940), The Spoilers (1942) și Pittsburgh (1942). Cei doi au fost bănuiți de o aventură romantică, cert este însă, că, îndiferent de relația amoroasă, cei doi au fost legați de o puternică prietenie. Un alt prieten remarcabil al actriței a fost Ernest Hemingway. Marlene afirma despre acesta: „Ernest Hemingway reprezintă esența forței pozitive a vieții. Urăsc tot ceea ce e negativ și tot ceea ce se irosește. La Hemingway, nu se irosește nimic.”
Hemingway dăruiește lumii o capodoperă, Bătrânul și mareaBătrânul și marea, o operă de referință a scriitorului Ernest Hemingway, distinsă cu Premiul Pulitzer, ne duce în miezul unei lupte emoționante cu viața
O actriță cu coloană
Marlene Dietrich, a avut curajul de a-și exprima public opoziția față de regimul nazist din țara natală. Ar fi putut profita de slăbiciunea pe care însuși Hitler se zvonește că ar fi avut-o față de ea. Un alt personaj important, Joseph Goebbels, capul Ministerului Propagandei din cel de-al treilea Reich era, de asemenea, un mare fan. Ani de zile au fost făcute demersuri pentru a o convinge să treacă de partea lor, însă Marlene era hotărâtă: a refuzat ofertele de a face filme în Germania, a plecat în SUA și a devenit cetățean american. Drept urmare, filmele în care juca au fost interzise în Germania nazistă. În timpul celui de-al doilea război mondial, Dietrich a călătorit foarte mult, susținând spectacole în beneficiul trupelor aliate. Piese precum „Lili Marlene” au devenit favorite ale soldaților și au ținut capul de afiș pentru spectacolele ei și după terminarea conflictului. S-a implicat și în campanii de strângere de fonduri pentru efortul de război și a înregistrat mesaje anti-naziste, pentru a fi difuzate la radio.
Pacea a adus titlturi noi în filmografia actriței germane: A Foreign Affair (1948) și Witness for the Prosecution (1957) cu Tyrone Power. De asemenea, a avut parte de roluri secundare, dar magistral jucate în producții semnate de Orson Welles: Touch of Evil (1958) și Judgment at Nuremberg (1961).
Citizen Kane și Orson Welles fac revoluție la HollywoodFilmul Citizen Kane, regizat de Orson Welles, având ca subiect viața magnatului de presă William Randolph Hearst a reprezentat o revoluție cinematografică
Spre finalul carierei, actrița a revenit la muzică, plecând în turnee prin toată lumea, spre deliciul fanilor. Revenirea în Germania, pentru prima dată de la plecare de dinainte de război, a stârnit reacții pro și contra din partea co-naționalilor ei. Au existat voci care au acuzat-o că și-ar fi trădat țara, însă, în cele din urmă, oamenii raționali au înclinat balanța și a fost primită cu căldură. Totuși, Marlene a simțit reticența afirmând „Germanii și cu mine nu mai vorbim aceeași limbă”.
Până la recunoașterea oficială acasă a mai fost cale lungă...
Mai bine mai târziu decât niciodată
De abia după trecerea artistei în neființă, compatrioții au acceptat că Marlene Dietrich e totuși, o parte din patrimoniul național. În 1992, anul morții ei, berlinezii au decis să instaleze o plăcuță comemorativă pe casa unde s-a născut, pe Leberstraße, la nr. 65. În 1997, Germania a emis o serie de timbre cu chipul lui Marlene Dietrich.
Au existat câteva propuneri de a da numele ei unei străzi din Berlin, însă de abia după acțiunea de reabilitare din zona Potsdamer Platz, din perioada 1997-1998, și-au luat inima în dinți și au botezat o piațetă cu numele actriței. La 16 mai 2002 i-a fost acordată postum titulatura de cetățean de onoare. Cu ocazia celei de-a 60-a ediții a Festivalului de Film de la Berlin a fost inaugurată și varianta berlineză de Walk of Fame. Ca dovadă că steaua talentului nu apune niciodată, Marlene a avut onoarea de a fi prima dintre cei 40 de actori, regizori, compozitori și scenariști ale căror nume au fost incluse în proiect. Pentru cei care doresc să afle și să vadă mai multe detalii despre celebra dar și controversata Marlene Dietrich, Muzeul de Film din Berlin, aflat în imediata vecinătate a Bulevardului Starurilor, expune o colecție uriașă de obiecte care au aparținut artistei.
Referințe: