07 iunie 1993
Prince își aniversează ziua de naștere, schimbându-și numele într-un simbol
Prince, un simbol al creativității muzicale
La 7 iunie 1993, aniversând primii 35 de ani de viață, Prince a renunțat la numele cu care a devenit celebru, înlocuindu-l cu un simbol abstract, pe care nimeni nu știa cum să îl pronunțe. Simbolul apăruse deja pe coperta ultimei sale realizări discografice, Love Symbol Album, lansată cu un an înainte, alături de New Power Generation. Extravaganțele au făcut întotdeauna parte din arsenalul lui artistic, dar cu toate astea, gestul muzicianului a surprins publicul, presa și pe reprezentanții casei de discuri Warner Bros. Nimeni nu știa dacă era vorba de o schimbare legală a numelui sau de o metaforă destinată scenei. Cert este că artistul folosea deja simbolul ca semnătură, inclusiv la sesiunile de autografe. Însă, ca pentru orice mister, și pentru această decizie care părea de neînțeles, există o explicație...
Casa de discuri nu e acasă
De ce și-ar schimba cineva numele, pentru care a muncit ani de zile spre a-l face cunoscut? Gestul lui Prince a fost catalogat drept revoltă sau nebunie sau câte ceva din ambele. Trebuie menționat că numele de care s-a debarasat nu era un pseudonim artistic, așa cum părea, ci chiar cel primit la botez: Prince Rogers Nelson. Tatăl artistului cinstea, în acest fel, trupa de jazz în care cântase, Prince Rogers Trio.
În 1993, starul anunța că își înlocuiește numele cu un simbol al iubirii, care să reunească eternul feminin și masculin. „Este un simbol al cărui nume nu poate fi pronunțat și al cărui sens nu poate fi definit. Este un semn al gândirii inovatoare și inedite”, declara artistul la momentul anunțului. Conform lui Neal Karlen, editor la revista The Rolling Stone, unul din puținii jurnaliști acceptați de Prince, muzicianul a scris o explicație detaliată cu privire la hotărârea luată, pe care a îngropat-o într-o capsulă a timpului, la proprietatea sa din Paisley Park, Minnesota.
Până una-alta, presa care nu mai știa cum să îl numească, îl menționa cu apelativul „artistul cunoscut anterior drept Prince”. Logo-ul a ajuns ulterior să fie denumit Love Symbol #2, iar artistul l-a înregistrat ca marcă proprie.
De ce toată tevatura? În semn de revoltă față de condițiile restrictive pe care Casa de discuri Warner Bros i le impunea. Prince semnase primul contract cu ei, în 1977, pe când era doar o tânără speranță. Dar ce speranță! Pentru primul lui album, lansat la vârsta de 19 ani, Prince a compus muzica și textele, a făcut aranjamentele muzicale și a interpretat piesele la TOATE cele 27 de instrumente înregistrate. Ce-i drept, prin colaborarea cu Warner Bros, au apărut unele din cele mai cunoscute creații ale artistului, inclusiv Purple Rain și Sign O the Times.
Dar, după semnarea unui nou contract, la începutul anilor 1990, Prince a intrat în moara comercială a producției muzicale, cu reguli rigide impuse de finanțatori. Fiind un creator prolific, dorea să lanseze materialele imediat ce le finaliza. Avea 500 de piese gata de lansare în incubatorul din propriul studio. Casa de discuri refuza, însă, pe motiv că dacă ar fi fost prezentate publicului prea repede, ar fi saturat piața și ar fi diluat cererea.
Eric Clapton, singurul muzician cu trei locuri în Rock and Roll Hall of FameEric Clapton, de la cântăreț ambulant pe străzile londoneze, la 18 premii Grammy, de la Layla la Tears in Heaven, un drum până la stele și înapoi pe scenă
„Simțea că acele prevederi din contract sunt oneroase și împovărătoare”, afirma John Kellogg, asistent la Colegiul de Muzică Berklee. „S-a revoltat împotriva acelor prevederi”. Prince compara obligațiile din contract cu sclavia și a început să apară pe scenă având scris pe obraz cuvântul „SCLAV”. A început să își resimtă faimosul nume ca făcând parte din capcana în care îl prinsese casa de discuri. „Warner Bros mi-a luat numele,l-a înregistrat ca marcă și l-a folosit ca instrument de marketing în promovarea muzicii mele”, spunea Prince într-un comunicat. „Compania deține acum numele Prince și toată muzica pe care o comercializează sub acest nume. Eu am devenit doar un pion, folosit pentru a produce bani în beneficiul Warner Bros”.
Eliberându-se, prin simbolul iubirii, de tirania producătorilor, a lansat cinci discuri între 1994 și 1996. În 2000, după ce contractul a expirat, Prince și-a reluat vechiul nume, ceea ce i-a permis să își pună în practică și ideile inovatoare de a câștiga suficient ca artist independent, din cele nu mai puțin de 16 albume care au urmat. „Ceea ce mulți nu înțeleg este faptul că Prince a fost nu doar unul din cele mai mari talente muzicale ale secolului XX, dar și unul din marii inovatori în domeniul business-ului muzical”, era de părere John Kellogg. Artistul a început să își distribuie discurile LP, la pachet cu bilete pentru concerte sau publicații. A fost primul muzician care a vândut un album online și a câștigat premiul Webby Lifetime Achievement pentru „utilizarea vizionară a Internetului, în distribuirea muzicii”.
În 2015, când a anunțat că va distribui noile sale piese exclusiv prin serviciul de streaming Tidal, al lui Jay Z, a amintit din nou conceptul de sclavie, cu privire la implicarea caselor de discuri în promovarea artiștilor. „Contractele cu casele de discuri sunt - voi rosti clar cuvântul - sclavie curată. Aș sfătui orice tânăr artist să NU semneze”.
Prince în vraja muzicii
Prince Rogers Nelson a fost un adevărat geniu muzical, cu o personalitate la fel de puternică precum pasiunea care l-a dus spre succes. Compozitor, autor, multi-instrumentist, producător, dansator, filantrop, vegetarian, militant pentru drepturile animalelor, adept al Martorilor lui Iehova, iată un portret cu adevărat colorat pentru artistul din Minneapolis. O prezență scenică remarcabilă, o apariție extravagantă, impresiona publicul atât prin ținutele și machiajele excentrice, dar, mai ales, prin talentul vocal și instrumental. Spirit neliniștit, s-a plimbat prin toată galeria muzicală contemporană, de la funk, la rock sau R&B, de la new wave, soul sau psihedelic, la pop. A vândut peste 100 de milioane de discuri, a câștigat 7 premii Grammy, un premiu American Music, Globul de aur și un Oscar pentru Purple Rain. Și-a făcut intrarea pe Rock and Roll Hall of Fame în 2004. Revista The Rolling Stone îl cotează numărul 27 în topul celor 100 cei mai mari artiști ai lumii, din perioada rock & roll.
La Prince era evident că esențele tari vin în doze mici, opera sa uriașă și energia creatoare, depășind cu mult statura sa fizică. Mărimea nu a contat pentru el niciodată, mai ales că a scris prima compoziție la doar 7 ani. De aici, până la recordul din 2007, când a reușit performanța de a susține 21 de concerte sold-out, în mai puțin de 2 luni, pe Arena O2 din Londra, Prince a dovedit că este un artist total. O altă realizare notabilă este faptul că a avut trei hituri de no. 1 siumultan. Filmul Purple Rain, după premiera din iulie 1984, a ajuns pe primul loc ca box office, în timp ce coloana sonoră a peliculei, semnată tot de Prince, se instala în fruntea clasamentului la albume. În aceeași perioadă, piesa When Doves Cry devenea fruntașa topurilor de single.
Așa cum statura nu l-a împiedicat să fie mare muzician, nu i-a stat în cale nici când era vorba de baschet, fiind, se pare, un jucător foarte talentat. Nici femeile nu se arătau deranjate de „înălțimea” sa, muzicianul având în palmaresul romantic multe din frumusețile vremii, precum Kim Basinger, Madonna, Vanity, Sheila E., Carmen Electra, Susanna Hoffs, Anna Fantastic sau Sherilyn Fenn.
Mare iubitor al sexului frumos, a respins o ofertă din partea lui Michael Jackson, de a interpreta piesa Bad, în duet, pe un motiv perfect bărbătesc. Prince a fost deranjat de primul vers al piesei, care spunea „Your butt is mine” (Fundul tău îmi aparține). A răspuns regelui muzicii pop „Cine cântă asta cui? Pentru că tu sigur nu mi-o cânți mie și nici eu, cu siguranță, ție”.
În ciuda dispariției sale premature, Prince a lăsat o moștenire muzicală uriașă, un simbol al independenței, creativității și talentului.
Referințe: