24 mai 1989
Indiana Jones și ultima cruciadă, începutul unei noi aventuri
Indiana Jones, câștigător la cruciadă
Când un mare om de știință dispare subit, în timpul unor cercetări menite să îl conducă înspre Sfântul Graal, Indiana Jones trebuie să intervină. Mai ales dacă acel om de știință e chiar tatăl său, Dr. Henry Jones Sr. Misiunea e dublă și cu atât mai importantă: salvarea părintelui și oprirea tentativei naziste de a pune mâna pe prețiosul artefact. La 24 mai 1989, lumea a intrat într-o nouă aventură, odată cu premiera peliculei Indiana Jones și ultima cruciadă. Formula era una de cinci stele și multe staruri: regizorul Steven Spielberg, producătorul George Lucas, Harrison Ford în rolul titular, cu un tată de excepție, întruchipat de Sean Connery și varianta adolescentină a aventurierului, în persoana lui River Phoenix, alături de Alison Doody, Denholm Elliott, Julian Glover și John Rhys-Davies. Cel de-al treilea film al seriei pare să aducă la un loc tot ce era mai bun în Războiul Stelelor și James Bond. Încasările de peste 400 de milioane de dolari, premiul Oscar pentru cel mai bun sunet și primirea călduroasă din partea publicului dovedesc că ultima cruciadă și-a atins scopul.
Spiritul Indiana Jones, reînviat
După capodopera genului de aventură, Indiana Jones și căutătorii arcei pierdute, criticii și fanii s-au simțit cumva trădați de continuarea poveștii, din Indiana Jones și templul blestemat. Atmosfera sinistră și scenele dure furaseră din farmecul primei producții. Nici chiar semnatarul regiei, Steven Spielberg, nu se declara prea încântat de rezultat: „Nu am fost deloc mulțumit de cel de-al doilea film. Era prea întunecat, avea prea multă acțiune subterană, prea multe secvențe de groază. Credeam că ieșisem din faza Poltergeist, însă nu regăsesc nimic din propriile mele sentimente în Templul blestemat”.
Spielberg a pornit să toarne cel de-al treilea episod ale seriei, din dorința de a se revanșa în fața fanilor, pentru schimbarea de ton din cel de-al doilea. A fost modalitatea lui de a-și cere scuze și de a readuce la viață spiritul asociat cu aventurile celebrului arheolog. Pentru aceasta, a reluat și colaborarea cu cu actorii Denholm Elliott și John Rhys-Davies, în încercarea de a recrea atmosfera din Căutătorii arcei pierdute. S-a implicat atât de mult în realizarea peliculei, încât a renunțat la oportunitatea de a face alte două filme celebre: Big și Rain Man.
Timp de cinci ani, cât a durat pauza dintre cele al doilea și al treilea film din seria Indiana Jones, Spielberg și Lucas au studiat mai multe scenarii, înainte de a se decide pentru varianta finală, care includea și povestea de familie a celor doi Jones. Ideea era de a diminua scenele violente și sângeroase, punând accentul pe aspectele pozitive.
În scenele în care actorii erau nevoiți să execute salutul nazist, regizorul Steven Spielberg îi punea să țină degetele încrucișate la spate, pentru a alunga energia negativă asociată acestui simbol.
Pe cai, că se filmează!
Lucas și Spielberg intenționau să realizeze o trilogie, încă de la început, de când Lucas i-a prezentat lui Spielberg proiectul pentru Căutătorii arcei pierdute, în 1977.
Lucas a sugerat inițial ca acțiunea să se desfășoare într-un conac bântuit. Pentru un asemenea decor, exista deja și un scenariu semnat de Diane Thomas, autoarea scriptului din „Idilă pentru o piatră prețioasă”. Spielberg a refuzat, însă, din cauza asemănărilor cu Poltergeist, la care fusese co-autor și regizor și de a cărui atmosferă sumbră dorea să se detașeze.
Rana de glonț lui „suferită” de personajul lui Sean Connery a fost obținută cu bicarbonat de sodiu, iar efectul de vindecare și spuma făcută de apa din potirul magic au avut la bază câțiva stropi de oțet.
Povestea lui Jones plecat în cruciadă a trecut prin multe transformări, până să ajungă la forma în care a fost vizonată de public. Primul scenarist adus de Spielberg a fost Chris Columbus, care a mers pe ideea lui Lucas de a-l pune pe Indiana să lupte cu o stafie în Scoția. Tot el a înlocuit Fântâna tinereții cu Piersicile nemuririi, un concept preluat din mitologia chineză. Printre personajele create de Columbus se numărau un pigmeu cu frageda vârstă de 200 de ani și o studentă a cărei iubire față de Jones era mult mai înflăcărată decât și-ar fi dorit acesta. Columbus a continuat să opereze schimbări în scenariu, făcându-i viața grea lui Jones, care ar fi fost nevoit să intre într-un joc mortal de șah cu Regele Maimuță. Și, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, se mai și căsătorea cu colega de breaslă, dr. Clare Clarke.
Cercetașii din Mișcarea Scout devin adulți de succesMișcarea cercetășească, inițiată de Lordul Baden Powell, ales apoi lider mondial, s-a dovedit un succes și o metodă educativă eficientă pentru tineri
După mai multe tentative, Spielberg l-a înlocuit pe Columbus cu Menno Meyjes, care a introdus câteva elemente ce au supraviețuit până la varianta de pe ecrane: Sfântul Graal și personajul Henry Jones Sr. De asemenea, apare acum și varianta adolescentină a lui Indiana Jones, cu chipul lui River Phoenix. Tânărul Jones este prezentat ca cercetaș, un omagiu adus experiențelor cercetășești din viața reală, ale lui Spielberg și Ford. Mișcarea Boy Scouts of America le-a mulțumit, acordându-le medalia Distinguished Eagle Scout Award. Scenariul lui Meyjes se încheia cu ridicarea la ceruri a bătrânului Jones, odată cu descoperirea Sf. Graal și - se pare că toți aveau în plan să îl vadă pe Indy căpătuit - căsătoria aventurierului cu o călugăriță recalificată, pe nume Chantal. Menno Meyjes l-a trimis pe Jones mai aproape de locul acțiunii, la Petra, în Iordania. Aici se va petrece cea mai mare parte a peliculei, în cadrul templului din orașul numit în film Alexandretta. Templul există în realitate, însă e situat la Petra, în Iordania și a devenit o atracție turistică majoră, după lansarea filmului. Până la marele ecran, drumul a fost, însă, mult mai lung, echipa de filmare trecând prin Spania, Italia, Anglia, Turcia și Iordania.
Într-un final, Jeffrey Boam a preluat hățurile scriptului și a reușit să îl strunescă. Boam a ținut morțiș să păstreze tema Sfântului Graal, în ciuda faptului că Spielberg era destul de reticent, considerând că e o apariție prea ezoterică. Regizorul se temea și că introducerea acestui element îi va duce pe spectatori cu gândul la comedia Monty Python and the Holy Grail. Scenaristul a avut o contribuție importantă, convingându-l pe Lucas să centreze povestea pe relația tată-fiu. „Având în vedere că e al treilea film din serie, nu îl putem încheia tot prin găsirea unui obiect, ca și în cazul primelor două”, spunea el. „Așa că, lasă-i să piardă Sf. Graal și să ne concentrăm pe relația dintre ei. E o cercetare arhelogică despre încerarea lui Indy de a-și găsi propria identitate și de a-l accepta pe tatăl său”. Dialogurile au mai fost lustruite de Tom Stoppard, iar Boam a condimentat scenariul cu multe din sugestiile amuzante ale lui Sean Connery.
Scene tari
Ca orice aventură, ultima cruciadă a lui Indiana Jones a avut partea ei de scene mai mult sau mai puțin fierbinți.
Pe la jumătatea filmului, Indy și Henry iau masa povestind liniștiți, ascunși într-un zeppelin german. Deși nu se vede, sub masă, cei doi mari actori nu umblă cu dedesubturi, adică pe scurt, nu au pantaloni. Asta pentru că, în studioul unde se filma scena era extrem de cald, iar Sean Connery nu dorea să transpire prea mult. Fără multe mofturi, și-a dat jos pantalonii, iar Harrison Ford i-a urmat exemplul.
Poate că actorii principali stăteau mai subțire cu garderoba, însă nu același lucru se poate spune și despre restul distribuției. Cei care participă la scena în care cărțile sunt arse în Berlinul nazist poartă uniforme și nu de oricare, ci chiar cele originale ale armatei germane din cel de-al doilea război mondial. Hainele provin dintr-o ascunzătoare descoperită în Berlin, care conținea prețioasele obiectele de îmbrăcăminte, iar designer-ul filmului, Anthony Powell a obținut permisiunea de le folosi.
Mulți din cei care apar în film nu au fost puși pe statul de plată și asta din cauză că nu erau oameni, ci... șobolani. Nu au fost plătiți, însă au creat o grămadă de probleme. Din cauza lor, actrița Amanda Redman, prima opțiune pentru personajul Elsa, a părăsit platourile de filmare, nereușind să coopereze cu colegii rozători. Deși toată lumea încearcă să îi stârpească, echipa Ultimei cruciade a fost nevoită să îi înmulțească, pentru a avea suficienți figuranți din această specie - câteva mii. Au preferat înmulțirea lor controlată, pentru a evita exemplarele bolnave. Această crescătorie de șobolani a pus producătorii filmului în fața unei probleme delicate: cea a asigurării pentru imprevizibilele creaturi. După negocieri intense, companie Fireman's Fund Insurance a acceptat să acorde Studiourilor Paramount Pictures prima (și mai mult ca sigur, ultima) „poliță de asigurare pentru 1.000 de șobolani”. Cifra de 1.000 a fost stabilită ca urmare a unei dileme care ar fi putut părea amuzantă, dar nu ar fi fost o problemă chiar foarte serioasă. Producătorii au întrebat compania de asigurări dacă polița va acoperi situațiile în care șobolanii sunt indispuși, bolnavi sau nu au chef de lucru. Nu era o glumă, pentru că o zi de filmare pierdută însemna o pagubă de sute de mii de dolari. Situația a fost tranșată stabilind-se că numărul minim de șobolani necesari pentru reușita scenelor era de o mie. În plus, au fost create replici mecanice ale rozătoarelor, care, deși nu atât de realiste, erau mult mai puțin pretențioase. Pentru a obține impactul sonor pe care l-ar fi avut atât de mulți șobolani, inginerul de sunet, Ben Burtt, a folosit tonalitățile înalte înregistrate de la mii de găini.
Simbolurile lui Indiana Jones, pălăria, jacheta și biciul sunt expuse la Muzeul American de Istorie Smithsonian.
Una peste alta, cei doi eroi principali au făcut un duo de zile mari. Sean Connery a fost întotdeauna preferatul lui Steven Spielberg pentru rolul de părinte al lui Indy. O glumă care circula printre membrii echipei de filmare spunea că James Bond este tatăl lui Indiana Jones. Majoritatea cascadoriilor lui Indiana Jones au făcute de Harrison Ford însuși, care era cât pe ce să își lase cascadorul fără obiectul muncii. Vic Armstrong, cel care ar fi trebuit să îl dubleze în scenele periculoase afirma: „Dacă nu ar fi un actor atât de mare, ar fi fost un cascador pe cinste!”
Filmul a cîștigat Oscarul pentru cel mai bun sunet, Sean Connery a fost nominalizat la Globurile de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar și, împreună cu echipa de la sunet au fost incluși pe lista celor propuși pentru British Academy Film Awards. Producția a căștigat, în 1990, Premiul Hugo pentru cea mai bună ecranizare dramatică. Pe lângă premii, a primit un loc de cinste în inima fanilor filmelor de aventuri. Peter Travers, editor la revista The Rolling Stone afirma despre Indiana Jones și ultima cruciadă că este „cea mai sălbatică și inteligentă variantă a lui Indy dintre toate”.
Referințe: