15 august 1969
Festivalul Woodstock începe în Bethel, New York
Festival pe val
Poate părea ciudat că Festivalul de la Woodstock s-a desfășurat, de fapt, la Bethel, lângă New York, însă chiar așa s-au petrecut lucrurile. Organizatorii evenimentului programat să înceapă în 15 august 1969, John Roberts, Joel Rosenman, Artie Kornfield și Michael Lang intenționaseră ca festivalul să servească strângerii de fonduri pentru construirea unui studio și înființarea unei comunități rock-and-roll, lângă orașul Woodstock, din statul New York. Aici funcționa deja o colonie a unor artiști, printre care se număra și Bob Dylan, alături de alți muzicieni. Cu toate că nu aveau cine știe ce experiență, tinerii „promoteri” au reușit să aducă pe scenă nume de top ale anilor '60: the Jefferson Airplane, the Who, the Grateful Dead, Sly and the Family Stone, Janis Joplin, Jimi Hendrix, Creedence Clearwater Revival și mulți alții. Mai rămânea de rezolvat doar problema locului în care acești mari artiști să apară în fața publicului. Atât Woodstock, cât și orașul învecinat Wallkill nu și-au dat acordul pentru a găzdui spectacolele. Fermierul Max Yasgur a devenit omul momentului, acceptând să pună la dispozție una din pășunile sale, din Bethel, la 80 de km de Woodstock.
Muzică și pace bună!
Inițial, s-a estimat că vor fi în jur de 50.000 de participanți, apoi cifrele au sărit la 200.000, pentru ca vineri, 15 august 1969, peste 400.000 de oameni să se înghesuie la porțile festivalului. Organizatorii vânduseră 186.000 de bilete și nu sperau ca numărul celor prezenți să depășească semnificativ această cifră. Spre surpriza lor, un adevărat puhoi s-a revărsat spre Bethel și, temându-se că nu vor putea ține mulțimea sub control, au decis să permită accesul tuturor, fără plată. Aproape o jumătate de milion de persoane au sosit la fața locului, blocând traficul pe o distanță de mai bine de 10 km.
Queen, un regal muzical nemuritorÎn 1985, la mega-concertul Live Aid, trupa Queen a dovedit că sunt suverani peste muzică și sufletele zecilor de mii de oameni care au venit pe stadionul Wembley
Fără a ține cont de detalii precum ploaia, noroiul, înghesuiala sau numărul insuficient de toalete, sutele de mii de tineri s-au lăsat purtați de fericirea de a se simți liberi de constrângeri sociale și prejudecăți. Cele „Trei zile de pace și muzică”, așa cum a fost definit festivalul, au creat, pentru ei, o lume în care au încercat să își exprime visele și speranțele. În ciuda numărului uriaș de participanți, au fost înregistrate surprinzător de puține incindente. Singurele forme de protest vizau opoziția față de războiul din Vietnam și au fost exprimate de artiști și de public în mod pașnic.
Euforia generală a însoțit prestațiile unor nume legendare: Janis Joplin, Arlo Guthrie, Joe Cocker, Joan Baez, Creedence Clearwater Revival, The Grateful Dead, Jefferson Airplane, Sly and the Family Stone and Crosby, Stills, Nash and Young. The Who au urcat pe scenă în dimineața zilei de 17 august, cu Roger Daltrey intonând „See Me, Feel Me”, din opera rock devenită apoi celebră, Tommy. Un alt moment memorabil pentru fani a fost prestația lui Jimi Hendrix, care a încheiat festivalul cu celebrul său solo din „The Star Spangled Banner”. Acestea au fost, însă doar câteva din multele momente grație cărora Woodstock a rămas în istorie ca un simbol al culturii tinere din anii 1960.
Pink Floyd escaladează Zidul Berlinului, pentru a cânta The WallConcertul The Wall a readus împreună legendara trupă Pink Floyd și a celebrat, alături de sute de mii de oameni, victoria libertății și a curajului de a trece peste bariere
Din culise
Pentru a realiza un afiș pe măsura evenimentului, organizatorii apelaseră la artistul grafic David Edward Byrd. Creația sa reprezenta o imagine foarte stilizată, florală, complexă și abstractă a unei femei goale, înconjurate de heruvimi, inimi și săgeți, fără a lăsa spațiu pentru numele artiștilor și trupelor care urmau să concerteze. Proprietarii magazinelor din zonă au refuzat să expună posterul, așa că se impunea o schimbare de design. A fost ales pentru această delicată misiune designerul Arnold Skolnick. Noul afiș era mult mai aerisit, reprezentând un porumbel alb, așezat pe un gât de chitară. Logo-ul ales de Skolnick, „Three Days of Peace and Music”, a devenit sloganul festivalului, iar imaginea concepută de el, un simbol recunoscut în întreaga lume.
Richie Havens s-a bucurat de onoarea neașteptată de a deschide festivalul, el fiind programat să urce pe scenă mult mai târziu în prima seară. Însă, din cauza traficului supraaglomerat, trupele care ar fi trebuit să asigure primele prestații nu au putut să ajungă la timp, iar organizatorii l-au convins să dea startul în jurul orei 5 a după amiezei de vineri. Pentru că următorii de pe listă nu mai ajungeau, Havens a fost nevoit să continue să cânte, amintindu-și că a interpretat „toate piesele pe care le știa”.
Epuizându-și întregul repertoriu, în disperare de cauză, a început să zdrăngăne pur și simplu, iar cuvântul „Freedom” i-a venit în minte. Considerându-l o temă bună pentru o piesă, a început să improvizeze melodia și textul pe măsură ce cânta. A mărturist ulterior că a fost nevoit să vadă filmul „Woodstock”, pentru a-și reaminti piesa, care a devenit apoi celebră.
Dacă primii au întârziat, alții nu au mai ajuns deloc. The Jeff Beck Group din care făceau parte Jeff Beck, Rod Stewart, Ronnie Wood și Aynsley Dunbar au luat decizia de a se despărți, doar cu câteva săptămâni înainte de festival. Iron Butterfly erau blocați în aeroportul LaGuardia din New York și era imposibil să ajungă la Bethel pe șoselele blocate. S-au gândit, așadar, că cel mai fi simplu ar fi prin aer și au cerut organizatorilor să li se trimită un elicopter. Asigurarea unor asemenea modalități de deplasare nu se număra printre prioritățile acestora, așa că au trimis către managerul bandului o telegramă prea puțin măgulitoare, al cărei fiecare rând începea cu expresia „F*** You”. E ușor de înțeles că Iron Butterfly nu a mai luat parte la festival.
Rock&Roll Hall of Fame, locul unde muzica aduce oamenii împreunăRock & Roll Hall of Fame e un spațiu dedicat muzicii și idolilor pe care aceasta îi produce, dar și un loc al înțelegerii universale prin artă.
Din fericire pentru particpanți, dar greu de înțeles pentru cei obișnuiți cu atmosfera de bâlci în care se derulează azi asemenea evenimente, la Woodstock nu au existat tarabe. Iată că se poate scrie istorie și fără tricouri, șepci, autocolante sau brelocuri. Singurul suvenir disponibil era chiar programul festivalului, tipărit pe fluturași împărțiri cu generozitate celor prezenți. Doar personalul de securitate, echipele tehnice și alți membri din organizare au primit tricouri inscripționate cu logo-ul festivalului și aceste obiecte de îmbrăcăminte s-au transformat în obiecte de cult.
În ciuda faptului că pe scenă s-a anunțat că cel puțin doi bebeluși s-au născut acolo, iar ziarele au preluat știrea, nimeni nu și-a asumat vreodată public statutul de „copil al Woodstock-ului”. Se zvonea că un nou născut a venit pe lume în mașină, în drum către festival, iar cel de-al doilea a văzut lumina zile la spitalul local, după ce mama sa a fost luată cu elicopterul din public. Deși identitatea celor născuți aici a rămas un mister, multe persoane nu au făcut un secret de faptul că au fost concepuți în febra momentului, pentru a ilustra practic sloganul „Make love not war!”.
Membrii trupei The Beatles și fenomenul global BeatlemaniaIstoria muzicii a fost rescrisă de patru tineri din Liverpool - John Lennon, Paul McCartney, Ringo Starr și George Harrison, pe scurt, THE BEATLES
Producția cinematografică de patru ore „Woodstock” a primit Oscarul în 1970, pentru cel mai bun film documentar. De atunci, a mai cunoscut câteva reeditări, cu secvențe originale și extrase din concerte. Regia a fost semnată de Michael Wadleigh, care l-a angajat pe tânărul Martin Scorsese ca asistent și pe Thelma Schoonmaker ca editor. Scorsese și Schoonmaker au rămas în tandem până azi, formând o echipă redutabil regizor - editor. Cu toate că festivalul i-a lăsat pe organizatori cu buzunarele goale, drepturile asupra filmului și cele de înregistrare au compensat din plin pierderile suferite. De atunci și până în zilele noastre, au apărut multe evenimente muzicale inspirate de succesul Woodstock, însă niciunul nu a atins aceeași anvergură.
Ed Sheeran, sfătuit de Elton John, cucerește lumea și topurile muzicaleEd Sheeran a devenit un fenomen al muzicii pop, reușind să umple stadionul Wembley cu 90.000 de oameni, înarmat doar cu chitara și vocea sa
Bethel Woods Center for the Arts s-a deschis în 2006 pe locul istoric al fenomenului Woodstock. Pe colina unde au fost trăite cele trei zile de pace și muzică există azi o scenă și un muzeu, funcționale pe perioada verii. Unii dintre artiștii care și-au interpretat piesele în 1969, au avut bucuria de a cânta și la Bethel Woods. Printre ei se numără: Santana, Joe Cocker, Hot Tuna (Jefferson Airplane), Starship (Jefferson Airplane), Joan Baez, Country Joe McDonald, Richie Havens, Melanie, Crosby Stills Nash & Young, Levon Helm (The Band), Arlo Guthrie, John Sebastian, Leslie West (Mountain), The Family Stone, and Furthur, Phil Lesh & Friends sau Ratdog. Muzica de atunci are ecouri și acum, prin mesajul puternic și valoarea incontestabilă a unor creații care au reprezentat viziunea unei generații.
Referințe: