03 iulie 1928

prima transmisiune TV color

DivertismentMonica

TV mania

Azi, ne-ar fi foarte greu să ne imaginăm viața fără lumea fascinantă a micului ecran. Televiziunea a devenit parte de ritualul nostru zilnic de informare și divertisment. Sunt mulți inventatori cărora trebuie să le mulțumim pentru această născocire a vremurilor în care trăim. Printre ei se numără și scoțianul John Logie Baird, care a schimbat pentru totdeauna modul de percepție al imaginii, reușind să efectueze prima transmisiune TV color, la 3 iulie 1928.

Televiziunea prinde culoare

Unul din pionierii televiziunii, John Logie Baird, s-a născut în 1888, în Scoția, devenind un excentric inginer electronist. Fiind un inventator idealist, a eșuat lamentabil ca om de afaceri. Ajungând în pragul depresiei, după ce a încercat în zadar să își facă un rost ca și comerciant, s-a retras în lumea lui, concentrându-se pe invențiile care îi bântuiau imaginația.

Televiziunea și evoluția ei în timpTeleviziunea, primită cu neîncredere la început, a ajuns una din cele mai puternice forte sociale, influențându-ne deciziile în viața cotidiană

Primele nu au fost ceea ce am putea numi un succes răsunător. Cu instrumentul de tăiat sticla pe care l-a meșterit, s-a rănit grav, iar tălpile pneumatice pentru pantofi s-au dezintegrat după ce au fost folosite pe o distanță de câteva sute de metri. Probabil toate acestea s-au întâmplat pentru că destinul lui era altul: să schimbe fața televiziunii.

Așa că Baird s-a decis să născocească, în sfârșit, ceva ce putea fi utilizat - embrionul sistemului de televiziune de azi, un aparat primitiv, care trona în sufrageria lui. Pentru a-l asambla, folosise lămpi de bicicletă, cartele perforate din carton, o cutie metalică de biscuiți, ace de cusut și sfoară. Originala mașinărie transmitea o imagine intermitentă la o distanță de câțiva metri.

Primul studio TV

În laboratorul lui din Londra, la 2 octombrie 1925, Baird a reușit să transmită prima imagine televizată, în tonuri de gri. Vedeta zilei a fost păpușa unui ventriloc, poreclită „Stooky Bill” a cărei imagine era redată cu cinci cadre pe secundă. Baird a coborât și a apelat la un funcționar din clădire, un tânăr pe nume William Edward Taynton, rugându-l să se lase filmat, pentru a vedea cum ar fi redată figură umană. Astfel, fără nici cea mai mică intenție, junele Taynton a devenit primul star TV.

Încurajat de rezultat, inventatorul s-a gândit că ar trebui să își promoveze invenția, drept pentru care a mers la redacția ziarului The Daily Express, explicându-le ce a reușit să facă. Editorul de știri era terifiat. Unul din ziariștii aflați în redacție mărturisea ulterior că i-ar fi spus: „Pentru numele lui Dumnezeu, du-te jos și scapă de nebunul ăla care zice că a inventat o mașinărie cu care poate transmite imagini la distanță, fără cablu. Ai grijă, să nu aibă ceva ascuțit la el”. Cine știe câte invenții mărețe nu au fost ucise în fașă de tendința oamenilor de a respinge ideile noi.

Prima fotografie color, o revoluție în imaginiJames Clerk Maxwell, unul din cei mai mari fizicieni ai lumii, a realizat prima fotografie color pentru a demonstra cum procesează ochiul uman imaginile

„Nebunul” nu s-a lăsat și a demonstrat că poate transmite imagini în acest mod revoluționar, în fața membrilor Institutului Regal. De asemenea, a invitat un reporter de la publicația The Times, în laboratorul său din cartierul londonez Soho, pentru a-i arăta că și-a îmbunătățit sistemul, reușind o transmisiune de 12,5 cadre pe secundă. Era prima dată cînd se transmitea televizat o imagine în mișcare, cu tonuri de culoare.

O nouă (tele)viziune

Adevăratul momentul de glorie a venit la 3 iulie 1928. Utilizând o serie de discuri rotative (inventate de Paul Nipkow în 1884), care descompuneau imaginea în linii și cu ajutorul unor filtre de culoare și surse de lumină a reușit să redea culorile naturale, într-o experiență care a fascinat audiența. Ronald F. Tiltman, care ulterior a scris o carte despre Baird, a avut privilegiul de a asista la acel moment istoric: „...să putem vedea culorile strălucitoare din realitate pe un ecran a fost ceva cu adevărat remarcabil. Persoana din imagine și-a pus diverse eșarfe colorate și a purtat o cască albastră de polițist, pentru a demostra contrastul cu culoarea pielii; fiecare culoare s-a transmis în mod distinct și clar. Un buchet de flori albastre, apoi unul de trandafiri roșii au apărut pe ecran și erau redați cu acuratețe, păstrând culorile originale”.

TV mecanic BAIRD 30 linii

În luna august, sute de oameni aproape că s-au călcat în picioare pentru a asista la demonstrația televizată pe care Baird o susținea la sala de spectacole Olympia, din Londra. În cadrul evenimentului, a fost vizionată și prima reclamă televizată, care promova publicația The Daily Mail.

Fumatul în sarcină naște problemeRenunțarea la fumat este cea mai bună decizie pe care o viitoare mămică o poate lua pentru ea și pentru copilul ei

În 1927, Baird a efectuat o transmisiune televizată, la o distanță de 705 km, de la Londra la Glasgow, utilizând liniile telefonice. La scurt timp, a pus bazele companiei Baird Television Development Ltd, realizând prima transmisiune TV peste Atlantic, din capitala engleză, până la Hartsdale, New York. În 1929, a pus la dispoziția BBC tehnologia pentru transmisia primului program de televiziune alb-negru. Programul era de o jumătate de oră dimineața, cinci zile pe săptămână.

În noiembrie 1929, Baird și Bernard Natan au înființat prima companie franceză de televiziune, Télévision-Baird-Natan. S-a bucurat de un succes răsunător, atunci când a reușit să transmită derbiul de la Epsom, din 1931, cursele de cai fiind, se știe, foarte populare în Marea Britanie. Tot el a gândit și primul sistem TV panoramic, cu un ecran de 60 cm pe 150 cm, promovându-l în cadrul unor evenimente publice la Londra, Berlin, Paris și Stockholm. Până în 1939 reușise să atingă performanța de a proiecta imagini pe ecrane de 4,6 m pe 3,7 m.

BBC a utilizat sistemele gândite și dezvoltate de Baird, până în 1937. Din cauza unui incendiu, inventatorul își pierduse mare parte din aparatură. Mai mult, din urmă venea puternic compania EMI-Marconi, cu echipamente mai noi, mai fiabile și mai mobile. Televiziunea mecanică, promovată de Baird, nu a rezistat în fața electronicii. Deși a pierdut contractul cu BBC, acesta a continuat să inoveze televiziunea color. Ideea sa de a folosi un tub catodic în fața căruia acționa un disc rotativ cu filtre de culoare a fost preluată de companiile americane CBS și RCA. Tot el a pus bazele televiziunii tridimensionale și a propus un sistem asemănător cu cel HD utilizat azi. Inovațiile lui au intrat în stand-by, parțial din cauza războiului, parțial din cauză că erau mult prea avansate pentru a fi înțelese de contemporani. De abia în anii 1960, televiziunea color avea să fie disponibilă pe scară largă, iar imaginile tridimensionale au mai avut de așteptat până la finalul secolului. Tot lui îi aparține meritul de a fi gândit primul sistem de înregistrare video. John Logie Baird a fost un vizionar, a cărui minte sclipitoare a pătruns dincolo de limitările epocii în care a trăit.

Posteritatea i-a acordat prețuirea pe care o merită. În 2002, a fost clasat pe locul 44 al topului întocmit de BBC, „100 cei mai valoroși britanici din toate timpurile”, pe baza voturilor publicului. În 2006, Logie Baird a fost nominalizat printre primii 10 savanți scoțieni din istorie și a ocupat locul doi al galeriei valorilor științifice de la Scotland's „Scottish Science Hall of Fame, după James Clerk Maxwell și înaintea lui Alexander Graham Bell.

Referințe:

newworldencyclopedia.org historytoday.com

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept