21 februarie 1926
Misterioasa Greta Garbo cucerește America
Greta Garbo, Sfinxul suedez
O vedetă care fuge de popularitate? Fără poze languroase, posturi studiate, băi de mulțime și povești despre viața privată? Da, a existat și un asemenea exemplar pe cale de dispariție, cu un nume celebru: Greta Garbo. Actrița care a crescut în sărăcie, a ajuns în America fără să știe boabă de engleză și fugea de mulțime, a fost poreclită „Sfinxul suedez”, pentru frumusețea ei aproape ireală și misterul în care își învăluia viața privată. De fapt, este posibil să se fi aflat mai multe secrete ale Sfinxului decât ale Gretei... La 21 februarie 1926, fascinanta actriță își face debutul pe marile ecrane din Statele Unite, în filmul The Torrent.
Copilărie cu sânge rece
Greta Louisa Gustaffson s-a născut în 1905, într-o familie săracă din Stockholm. La numai 13 ani, începe să lucreze într-o frizerie și apoi într-un magazin. Aici, figura ei captivantă face primele valuri și i se oferă posibilitatea de a apărea într-o reclamă pentru magazinul unde lucra, iar în scurt timp, filmează încă o reclamă, pentru o brutărie.
Prinde gustul acțiunii în fața camerelor de filmat, așa că aplică pentru o bursă la Școala Regală de Artă Dramatică și este admisă. În timpul școlii, este descoperită de regizorul Mauritz Stiller, unul din cele mai influente personaje din cinematografia suedeză. O distribuie în rolul contesei Elizabeth Dohna din filmul maraton de patru ore, The Legend of Gosta Berling, apărut în 1924. Atât el, cât și Greta câștigă aprecierea criticilor și publicului și o convinge să își schimbe numele în Garbo.
Grace Kelly, o fată frumoasă care și-a găsit prințul din visNunta lui Grace Kelly cu prințul Rainier de Monaco pare desprinsă din povești, chiar și astăzi, fiind o sursă de inspirație pentru cupluri din lumea întreagă
American Dream
În 1924, Louis B. Mayer de la puternicele studiouri Metro-Goldwyn-Mayer, din inima filmului, Hollywood, îi oferă un contract lui Stiller, cu intenția de a-l aduce în America. Regizorul acceptă doar cu condiția să fie luat la pachet cu Greta Garbo. Mayer nu este convins că suedeza întruchipează idealul feminin al societății americane, dar în cel mai scurt timp își dă seama că s-a înșelat.
În The Torrent, un film mut, unde joacă alături de spărgătorul latino de inimi al vremii, Ricardo Cortez, Garbo întruchipează o țărăncuță spaniolă, care devine star de operă. Charisma ei, frumusețea aparte, susținută de un talent actoricesc remarcabil, i-au cucerit rapid pe producătorii filmului. Fapt neobișnuit, aceștia i-au crescut salariul chiar înainte ca filmul să fie lansat. Odată cu apariția sa pe ecrane, Greta Garbo a făcut senzație în rândul publicului.
Probabil realizând că a pus mâna pe o comoară, Mayer l-a îndepărtat pe Stiller și din echipa care a regizat The Torrent și din cea care va turna continuarea, The Temptress. După numeroase conflicte cu studiourile, regizorul pierde lupta și revine în Suedia. Greta Garbo este marcată de îndepărtarea lui Stiller, acest episod contribuind, poate, la relația ei distantă cu reprezentanții industriei cinematografice.
Cu toate că nu depunea eforturi să intre în grațiile producătorilor și regizorilor, talentul o făcea opțiunea principală pe lista multora dintre ei. A avut prestații memorabile în Anna Christie (1930), Mata Hari (1931), Grand Hotel (1932), Anna Karenina (1935) și Camille (1936).
Spre deosebire de multe staruri ale filmului mut, a făcut cu succes tranziția la peliculele cu sonor. Când a ajuns în America, în 1925, Garbo era într-un film mut continuu în viața reală, pentru că nu știa deloc limba engleză. A învățat-o, desigur, însă vorbea cu un puternic accent suedez. Acesta, împreună cu timbrul profund al vocii, i-au făcut pe cel de la MGM să ezite să o distribuie într-un rol unde ar fi trebuit să vorbească. Totuși, primul ei apariție în această ipostază, din Anna Christie, i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță. MGM a promovat filmul cu sloganul „Garbo vorbește!”, iar succesul a fost deplin.
O vedetă... discretă
Cu o viață amoroasă discretă, cu figura camuflată de ochelari negri și silueta ascunsă în haine bărbătești, Greta Garbo a încercat să se strecoare nevăzută în afara ecranelor. Acorda extrem de rar interviuri și atunci vorbea tot despre dorința ei de singurătate. În 1927, declara pentru revista Photoplay: „De când eram copil, atâta cât îmi amintesc, totdeauna mi-am dorit să fiu singură. Detest mulțimile”... Fuga ei de publicitate a hrănit misterul care o înconjura și dorința curioșilor de a afla mai multe detalii despre viața vedetei singuratice.
Marlene Dietrich, o legendă germană în cinematografia americanăMarlene Dietrich, actriță și cântăreață, senzuală și misterioasă, nu s-a mulțumit cu rolurile de pe marele ecran, alegând să joace un rol important și în lupta împotriva regimului nazist.
Era destul de greu să te apropii de ea, pentru că avea grijă să țină la distanță orice privire nedorită. Se prezenta sub alte nume, își cumpăra mai multe locuri în avion sau la teatru, pentru a nu fi nevoită să stea în preajma necunoscuților.
Chiar și pe platourile de filmare, Greta Garbo cerea discreție. Conform lui Rouben Mamoulian, care a regizat în 1933 filmul Queen Christina, actrița i-a spus că are reguli stricte în ceea ce privește filmarea secvențelor de dragoste. „În timpul acestor scene, permit doar operatorului și omului de la lumini să rămână în platou. Regizorul iese la o cafea sau la un milkshake”, spunea ea. Totuși, Mamoulian a convins-o că, în calitatea de regizor, nu poate sta la milkshake-uri, în timp ce se lucrează la filmul de care se ocupă.
Înclinația ei naturală către menținerea unei atitudini low profile, o făcea alegerea ideală pentru roluri de spioană.
A intrat cu grație în pielea lui Mata Hari și a unei alte spioane ruse, însă se pare că a trăit aceste senzații și pe propria piele. În timpul celui de-al doilea război mondial, Greta Garbo aduna informații despre simpatizanții naziști din Suedia, pentru serviciile britanice de spionaj. De asemenea, funcționa ca om de legătură între agenții englezi și regele Suediei. S-a destăinuit puținilor prieteni că și-ar dori să îl întâlnească pe Hitler, care îi trimisese o scrisoare admirativă, pentru a-l împușca cu un pistol ascuns în poșetă.
Mata Hari, dansatoarea care a tulburat apele EuropeiMata Hari, considerată de unii cea mai mare spioană, de alții doar o curtezană, a fost un personaj legendar, cu o viață aventuroasă și plină de mister
Cu trei nominalizări la Oscar și multe filme de succes în palmares, Greta Garbo s-a retras din activitatea cinematografică în plină glorie, la doar 36 de ani. După mulți ani, spunea unei prietene: „Să nu mă întrebi niciodată despre filme... și, mai ales, de ce m-am retras din acea lume”. Încă un mister pe lista celor împletite de personalitatea ei. Însă ne-au rămas și câteva răspunsuri din viața vedetei.
Taine dezlegate ale unei vieți secrete
Să fi fost dieta secretul frumuseții ei speciale? Nu se știe cu siguranță, însă gusturile culinare ale Gretei nu au rămas complet necunoscute. Avea un meniu care poate părea cu mult înaintea vremii sale, alcătuit de un specialist, nutriționistul Gayelord Hauser. Se pare că Greta mânca sortimente pe care azi ne străduim și noi să le găsim în magazinele naturiste: legume, germeni de grâu, iaurt, lapte bătut, drojdie și zer. Printre preferințe, se numărau niște turte speciale, inventate de Hauser și făcute din piure de țelină, nuci măcinate și lapte. Uneori își permitea să se răsfețe cu câte un sandwich cu ton, biscuiți sau brânză.
Neavând mare încredere în oameni, s-a orientat către cel mai bun prieten tradițional: câinele. Nu orice câine, ci unul cu genă de vedetă. Rin Tin Tin, faimosul ciobănesc german, era un mare star în lumea filmului din anii 1920. A avut cel puțin 48 de descendenți, iar Garbo, alături de alte staruri precum Jean Harlow, a primit cadou un asemenea cățeluș.
Rin Tin Tin un câine vedetă salvat din război de caporalul Duncan LeeUn star de cinema cu privire inteligetă și milioane de fani – Rin Tin Tin, câinele ciobănesc german care a cucerit marele ecran
Greta Garbo prefera să fie înconjurată de opere de artă, nu de semenii ei, o alegere, poate inspirată, dacă punem în cântar plusurile și minusurile. Colecționa picturi și mobilă franțuzească din secolul al XVIII-lea. Se pare că apartamentul ei din Manhattan găzduia trei pânze semnate de Renoir. Piesele colecționate de ea au ajuns să valoreze milioane de dolari atunci când au fost scoase la licitație.
Și pentru că a venit vorba de bani, trebuie spus că, nici în cazul ei, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. În ciuda eforturilor sale de a-și ascunde chipul, acesta a devenit mult mai popular decât și-ar fi dorit și nu numai în timpul vieții. Astăzi, enigmaticul ei chip este în văzul tuturor, pe bancnotele suedeze de 100 de coroane.
Referințe: