Un altfel de brad de Crăciun

CopiiPublimix

Originalitate și creativitate

Iarna asta fii original și împodobește în casă un altfel de brad pentru Crăciun! Până la urmă, totul ține de simboluri, nu-i așa? Dar și de estetică, de partea practică și, de ce nu, de protejarea mediului înconjurător.

Cu siguranță că a căra ditamai bradul până la etajul 3, a te înțepa cu zeci de ace, iar apoi a mătura zile în șir pe sub el nu reprezintă neapărat visul tău imaculat pentru Crăciunul care bate la ușă. Există diferite variante, care ne scutesc de aceste nedorite efecte colaterale ale sărbătorilor. Cea mai clasică, dar nu este neapărat și cea mai originală dintre opțiuni, este bradul artificial. Alege varianta care ți se potrivește, păstrând tradiția bradului, dar într-un mod... special.

Imaginația este cea mai frumoasă cale pe care un copil pășește spre viațăCopiii, prin imaginație și creativitate, creează o lume plină de povești, în care totul e posibil și în care și noi, cei mari, putem deveni eroi

Brăduțul, prietenul copiilor

Deseori, părinții se tem că cei mici vor ataca copacul, vor trage de fleculețe și de decorațiuni, vor gusta din globuri și beteală. Soluția este un brad din fetru, special pentru cei mici. Bradul este de fapt un con mare și verde, pe care se pot agăța cu scaieți diferite podoabe complet inofensive. Dacă nu aveți fetru, puteți face un brad gigantic din carton pe care să îl lipiți pe dulap sau pe perete, iar cel mici să îl decoreze și să îl redecoreze de câte ori doresc.

Brăduțul, prietenul copiilor

Bradul... intelectual

Cei care iubesc cărțile, vor iubi și acest brăduț. E nevoie doar de cărțile preferate sau cele cu coperți groase și de puțină îndemânare, ca să puteți transforma o bibliotecă într-un adevărat brad de Crăciun. Pentru a fi convinși că nu se va răsturna, puteți să lipiți cărțile între ele, cu mențiunea că vă va fi mai greu după aceea să le readuceți la starea inițială. După așezarea cărților în forma dorită, se pot pune fundițe, luminițe și... gata bradul. Garantat nu vă va lua mai mult decât o împodobire clasică, dar sigur va fi mai amuzant.

Bradul intelectual

Bradul din ramuri

Dacă sunteți ecologist și nu doriți sub nicio formă ca un brad să fie tăiat pentru a vă împodobi casa doar două săptămâni și nici nu vă plac brazii din plastic, acest brăduț este alternativa potrivită. Cu doar câteva crengi din pădure pe care le veți găsi pe jos, gata uscate, veți reuși să le așezați frumos, să le prindeți între ele și să le dați forma... de brad. Sigur, globurile, beteala și luminițele sunt în funcție de preferințele fiecăruia.

Bradul din ramuri

De sărbători, din brad, flori și globuri, se pot face decorațiuni de vis, împreună cu cei miciPregătirile de Crăciun sunt mai vesele atunci când părinții fac aranjamentele și decorațiunile împreună cu copiii

Bradul trendy

Un brad ce va atrage cu siguranță toate privirile va fi cel care plutește. Trendy, colorat, vesel, nu are nevoie decât de multe globuri și de un sistem de prindere în tavan. Nu ocupă spațiu, dar este în centrul atenției și lasă foarte mult loc pe sub el, pentru cadouri. Vă întrebați care e secretul? Forța misterioasă care ține aranjamentul în aer poate fi un fir solid de undiță, de pe care vor coborî, în mănunchi, globurile voastre preferate, strălucitoare.

Bradul trendy

V-am convins? Sărbători fericite și să împodobiți bradul cu multă inspirație!

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept