Visul din rucsacul Maiei

Copii Oana

Într-o zi, un gând nu-mi dădea pace: Oare cum se vede Pământul de sus?

Așa că m-am suit în cel mai înalt copac pe care l-am găsit și, cu ajutorul ochelarilor mei speciali, am început să observ tot ce puteam: munți, cascade, deșerturi, oceane, vulcani, păduri, oameni, animale, câmpii, clădiri și tot felul de lucruri colorate.

În marțea aceea, pe când mă uitam în Africa după păsări, am văzut (cât de bine se putea prin ochelari) un ou ascuns după o movilă de pământ, lângă un lac mare, mare. Nu cred că privirea mea s-ar fi oprit asupra oului, doar că părinții lui arătau tare interesant. Aveau picioare lungi și subțiri, gâtul caraghios de lung și el, iar ciocul, eeeh, ciocul era, cum să vă spun eu, parcă împrumutat de pe vremea dinozaurilor. O data la câteva minute, își ridicau pe rând picioarele, ca într-un dans. Dacă nu erai atent, puteai crede că sunt păsări cu un picior, si nu, nu erau berze, fiindcă aveau penele foarte colorate, așa ca acadelele de Crăciun sau ca fundițele din părul fetițelor sau ca rozul cel mai roz pe care îl poți găsi în cutia cu creioane colorate.

Cam asta îmi trecea mie prin cap, când oul de după movila de pământ a început să crape. Și s-a tot crăpat până când a ieșit din el un pui de pasăre, cam urât, ce-i drept, și, pe deasupra, fără culoare. Ca să înțelegeți, penele lui arătau de parcă s-ar fi jucat toată ziua afară în praf, adică erau gri! Bucuria părinților era fără margini, se tot mișcau în jurul lui și săreau pe ambele picioare, așa lungi cum erau. Parcă, învârtindu-se, formau un vârtej ce semăna cu o vată de zahăr roz, pe băț.

Știați că: masculul și femela flamingo construiesc împreună cuibul și clocesc pe rând oul, timp de o lună; după ce puiul eclozează, îl hrănesc pe rând, mai întâi cu un lichid special, pe care îl produc iar apoi, cu mâncare regurgitată? [sursa imagine]

Așa de mult mi-au plăcut păsările, că m-am hotărât să plec spre țara lor îndepărtată, să le cunosc mai bine. M-am dat jos din copac, am căutat o hartă, am descoperit unde se afla locul cu pricina, am desenat un dreptunghi în dreptul lui ca să nu uit, de fapt, mai mult am mâzgălit dreptunghiul, și am pornit la drum! Dar cum să ajung eu acolo? Cu ce? E departe tare! Nu-i nimic, ajung eu cumva! Mi-am luat rucsacul și dusă am fost!

M-aș întinde mult prea mult cu vorba, dacă v-aș povesti tot ce s-a întâmplat pe drum. Am zburat, am mers, am alergat, am stat pe unde am apucat și până la urmă... am ajuns!!!

Recunosc, sunt obosită si parcă bocancii sunt cam ponosiți, iar tricoul meu preferat nu mai e așa de roz, e mai degrabă alburiu cu pete roz, dar sunt FERICITĂ. Acum, mai rămâne doar să dau de păsări. Ar trebui să fie în dreptul dreptunghiului, ca în harta mea. O sa văd mâine dimineață, acum vreau doar să dorm!

Știați că: există 6 specii de flamingo, care trăiesc în zone din America de Sud, Africa, Europa de Sud, Asia de Sud Vest, Insulele Galapagos și Caraibe? [sursa imagine]

Și Maia, după ce și-a pus cortul, s-a ascuns în sacul ei de dormit și a visat păsări roz până dimineață. Noaptea a fost destul de răcoroasă și plină de sunete ciudate. Așa sunt unele nopți în Africa, acolo unde trăiesc o parte din păsările flamingo - zburătoarele cu pene roz, cu picioare și gât lung, grațioase și tare frumoase! Da, da, despre ele vorbea Maia, pentru ele a făcut drumul acesta lung.

Acum, abia s-a trezit și gândurile îi năvălesc deja în minte, unele peste altele. Nu mai are răbdare! Vrea să vadă puiul gri. Oare ce mai face? Îl va mai recunoaște?

Iese din cort, se uită în jur curioasă, își pune ochelarii speciali pe ochi și speră să vadă din nou ce a văzut acum câteva luni, un pui de pasăre gri și părinții lui foarte fericiți. Dar nu vede deloc asta! Ba chiar, nu vede decât apele lacului, un lac foarte mare și ciudat. Departe de mal, se vede o ceață ca un abur dens și atât. Se mai uită o dată, încă o dată, își dă jos ochelarii, se uită din nou: nimic. Lacul e liniștit și bate vântul, e cald, din ce în ce mai cald!

Oare am pus dreptunghiul greșit pe hartă? Dar am fost atentă și am întrebat și oamenii mari, oamenii care spun că știu tot, mă rog, aproape tot. Trebuie să fie aici puiul de flamingo!!! Trebuie!!!

Se uită din nou pe hartă, se uită în jur și două lacrimi îi apar în colțul ochilor. Are și un bolovan în stomac, mai-mai să o doboare. Se pune jos, picioarele nu o mai țin! Se gândește la dorința ei arzătoare și deodată, din depărtare, se aude un sunet ca un vânt puternic, iar lacul se mișcă, de parcă din adâncuri se ridică la un semn toți peștii.

Ceața albă devine roz! Încep să se arate ca niște nori alungiti, ciudați, căzuți din cer, păsările flamingo! Zboară câte puțin, aterizează apoi pe picioarele lungi, își îngroapă ciocul în apă și scot mâlul dens, unde se ascund bunătățile care le plac atât de mult. Mănâncă și stau. Mănâncă și zboară. Își ridică încet câte un picior! Îl pun la adapost sub pene, se relaxează, iși protejează piciorul fin și subțire. Ai crede că se poate rupe oricând, dar se ține bine! Ce de pene! Ce de păsări!

Știați că: păsările flamingo se adună în grupuri care pot ajunge și la câteva sute de exemplare, care execută împreună dansuri sincron foarte sofisticate? [sursa imagine]

Maia e foarte fericită. A ajuns unde dorea! Păsările se uită la ea și își schimbă din nou piciorul. Fac asta destul de des. Maia se ridică și se apropie de ele. Sunt multe, oare va găsi puiul gri? O simt și zboară din nou, se ascund pe malul îndepărtat al lacului. Cu ce drept vine fetița asta sa le deranjeze? Ce vrea de la ele?

- De ce zburați din nou? Vreau doar să vă văd mai bine, să vă cunosc! Să-l găsesc pe puiul gri! strigă Maia în gura mare. Degeaba, glasul ei nu se aude. Nicio șansă! Gălăgia e mult prea mare.

Au zburat toate, mai puțin una. Stă aproape de mal. Stă în două picioare și nu are penele prea roz. Are o culoare amestecată, de puf gri cu câteva pene albe și alte câteva rozalii. Nu e ca celelalte! Se uită la apa lacului, doar se uită, nu mănâncă nimic! Maia privește cu ochii mari, fascinată pasărea și înaintează tiptil-tiptil tot mai mult spre lac. Se oprește!

- Nu vreau să te sperii, șopteste fetița cu mult drag în glas. Știi, eu caut un pui de pasăre gri. Nu știu chiar de ce, dar de când l-am văzut cum iese din ou, mi-a plăcut mult și tare aș vrea să îl găsesc!

Maia mai face un pas și... . până și ultima pasăre își ia zborul. Offff!!! S-a dus pe alt mal, singură. Stă acolo, tot în două picioare. Se ascunde... după un timp se așează după o movilă de pământ, lângă niște crengi. Îi place mult să stea acolo... așteaptă!

Importanța animalelor în viața copiilorA avea un animal de companie potrivit aduce nenumărate beneficii pentru dezvoltarea armonioasă, psihică și emoțională a copilului

Oare e puiul gri? Oare e aceeași movilă de pământ? se întreabă Maia. Am să încerc să mă apropii de el. Oare e un el-pasăre sau o ea-pasăre? Sper din suflet să nu zboare din nou!!!

Maia se apropie de pasăre cu zâmbetul pe buze, ușor, dorindu-și din tot sufletul să poată vorbi cu el-pasăre sau ea-pasăre. E la 2 metri... I se aude inima bătând așa de tare că îi e teamă să nu se sperie pasărea și să se ridice. Se pune jos, pe pământ și începe să vorbească:

- Eu vin de foarte departe și caut un pui de pasăre gri. L-am văzut de cum a ieșit din ou, era mic și avea penele cam murdare. Mă rog, asa păreau! Părinții lui dansau în jur de bucurie și asta mi-a plăcut mult de tot, așa că m-am hotărât să îl cunosc. Îmi plac păsările, iar voi sunteți speciale. Eu... eu mi-aș dori să înțelegi ce vorbesc acum, să nu zbori de lângă mine, să îmi spui dacă ai văzut cumva un pui gri.

El-pasăre se uită la Maia, își întoarce ciocul spre ea, se ridică (Te rog, nu pleca! închide ochii Maia și încrucișează degetul arătător și mijlociu de la mâna stângă) și se apropie de fată. Îi prinde cu ciocul firele de păr care îi stau ciufulite pe frunte și se uită curios la ea cum stă ca o movilă de pământ în drumul lui.

Maia rămâne cu ochii închiși, nu are curajul să îi deschidă. Dacă deschizându-i se risipește vraja și pasărea pleacă din nou? Părul ei lung e descoperit de ciocul puternic al păsării. Rămâne încremenită... își aduce aminte de câinele ei drag, de prietenia lor sinceră. Deschide ochii. El-pasăre stă în picioare în fața ei, ca un stâlp de telegraf, ea zâmbește, nu spune nimic. E rândul lui să zică ceva. Face câțiva pași în spatele ei, se uită încă o dată la ea întorcând capul și zboară mai departe. Nu îi plac oamenii, dar fata asta are ceva al ei, poate tricoul roz care îi amintește de casă.

Știați că: rozul păsărilor flamingo este dat de beta-carotenul care se găsește în crustaceele și planctonul cu care se hrănesc? Păsările flamingo care trăiesc în captivitate devin albe dacă nu sunt hrănite cu creveți sau hrană care să conțină beta-caroten. [sursa imagine]

...a mai trecut o zi.

Păsările au un ritual al lor. Pleacă, vin. Se colorează sau decolorează, depinde ce mănâncă. Rămân lângă puiul lor până crește, apoi pleacă, se despart. Așa sunt ele! Maia așteaptă. Se gândește la ce s-a întâmplat.

Se aude un fâlfâit ușor. De pe malul drept al lacului apare pasărea flamingo, cu penele colorate. Se așează lângă Maia, îi prinde firele de păr, care au rămas tot acolo, ciufulite. Stă tot în două picioare, oare de ce nu se relaxează?

- Părinții mei mi-au pus numele Poky! Sunt APROAPE mare de aceea am penele colorate amestecat. Peste câtva timp voi fi și eu cu pene roz, ca celelalte păsări. Păsările părinți sau bunici au pene roz sau roșii. Mie îmi plac penele mele așa cum sunt. Cred că eu sunt puiul gri pe care îl cauți. Timpul a trecut și eu am crescut până să ajungi tu aici. Nu puteai să mă găsești tot așa necolorat!

Maia tace și ascultă. Poate cumva să înțeleagă ce vorbește Poky, chiar dacă e așa serios și cuvintele ies mai greu la iveală din cauza ciocului încovoiat. Are dreptate pasărea. Timpul a trecut și el crescuse.

- Mă bucur mult că te-am găsit! Am plecat spre locul acesta gândindu-mă mereu la voi, păsările subțiri și roz.

- De ce ai vrut să ne cunoști așa de mult? Sunt multe alte păsări frumoase, cu pene felurit colorate.

- Da, așa e! Le-am văzut și pe ele din vârful copacului. De fapt, în ziua aceea am mâncat vată de zahăr roz pe băț. Mi s-a părut că semănați într-un fel caraghios cu vata de zahăr și, uite așa am decis să vă caut.

- Ce motiv ciudat!

- Poate pentru tine e ciudat, pentru mine nu! Vezi, așa ne-am cunoscut. E ceva bun și în motivele mai ciudate!

- Poate...

- Tot timpul ești așa serios, Poky?

- Nu știu. Nu-s obișnuit să vorbesc cu o fată care nu are aripi și picioare lungi și subțiri. Care scoate sunetele dintr-un cioc așa mic și are un fel de pene pe cap.

- Hahaha... esti tare simpatic! Nici tu nu ești chiar băiatul cu care sunt obișnuită să vorbesc, dar ar fi frumos să fim prieteni, prieteni speciali.

- Ai vrea să îți aduc pești și crabi cu mâl, alge să mânânci și să stai într-un picior?

- Nu, nici pomeneală! De stat într-un picior, pot sta, uite!!! și Maia începe să sară într-un picior de veselie, mai-mai să se rupă de tot bocancul care de atâta mers e deja descusut pe margine.

Copiii implicați de mici în treburile casnice devin adulți responsabiliFamiliile în care copiii care își ajută părinții în gospodărie sunt mai active, mai vesele, petrec mai mult timp împreună și învață unii de la alții într-un mod plăcut și amuzant

Toate celelalte păsări se uită la cei doi. Maia și Poky stau unul lângă celălalt și vorbesc într-o limbă pe care doar ei o înțeleg. Se gândesc acum - De ce Poky nu pleacă de lângă ea? Se știe că păsările flamingo nu suportă atingerea oamenilor. Oare el nu știe că ea e om, fetița asta băgăcioasă și atât de curioasă? Poate avea atâția prieteni cu pene aproape roz, să zboare cu ei și să stea într-un picior!!! De fapt, Poky nu stă într-un picior. Asta e, sigur! A văzut-o pe Maia stând așa ca el. Era de asteptat...

- Ai vazut că nu mi-e greu deloc să stau ca tine într-un picior?

Poky nu zice nimic. Oare trebuie și ei să-i explice de ce el nu poate să stea într-un picior? Oare ea nu a observat?

- Poky, nu vrei să sărim amândoi? Eu am atâta energie. Sunt foarte fericită că am găsit puiul de pasăre gri care nu mai e gri și nici chiar un pui, dar ce contează! Important e că dreptunghiul mâzgălit de mine pe hartă, m-a adus aici. Si tu, Poky, ești cel pe care îl căutam și vorbești cu mine și...

Abia acum vede Maia că Poky și-a băgat ciocul sub pene, că gâtul lui lung e adunat cumva ca un fular și că nu zice nimic, că s-a făcut parcă mai mic fiindcă nu mai stă în picioare, ci s-a pus lângă ea ca un câine lângă stăpânul lui atunci când e trist.

- Îmi pare rău, dragă Poky dacă săriturile mele te-au întristat.

- Nu, nu săriturile tale, altceva...

- Ai vrea să-mi povestești?

- Nu știu...sunt eu.

Maia nu mai zice nimic. Își plimbă mâna prin păr și se uită la bocanci, la picioarele ei din bocanci, la șosetele ei verzi cu buline roz. Cât roz!!! Și nu e culoarea ei preferată! Ce ar fi să îl întrebe pe Poky care e culoarea lui preferată? Poate s-ar înveseli...sau nu. Nu vrea să insiste, dacă Poky nu povestește... dacă nu vrea sau îi e greu...dar dacă ar povesti, s-ar simți mai bine. Ar fi secretul lor, prietenii au secrete!

- Poky, dacă vrei să rămâi singur, eu plec. Mă duc la cort și scriu în jurnal. Știi, am un jurnal unde uneori scriu când mi-e greu să vorbesc sau când nu am cu cine să o fac. Alteori desenez în el ce-mi vine în minte sau pur și simplu trag niște linii. Pe mine mă ajută. Hmmm, tu nu prea poți să scrii și nici să desenezi, dar...

- Maia, eu nu pot sta într-un picior deși îmi doresc mult de tot asta. Picioarele mele sunt diferite, sensibile, nu am putere să stau într-un picior din cauza durerii. Așa m-am născut! Așa am ieșit din ou. Celelalte păsări își adună pe rând picioarele sub pene sau uneori le ridică doar. Apa în care noi stăm zilnic e rece sau fierbinte. Suntem păsări curajoase, de multe ori zburăm chiar deasupra izvoarelor vulcanice! Când stăm, avem nevoie să ne ridicăm picioarele, așa ne relaxăm! Eu nu pot să mă relaxez!

- Poky, fac tot ce pot să te ajut! E adevărat, mai am doar 2 zile de stat aici și trebuie să plec, dar hai să găsim o soluție! O căutăm amândoi, ca doi prieteni. Vezi, și asta fac prietenii speciali. Găsesc rezolvări pentru situații fără scăpare!

- Vrei tu asta? Să ajuți o pasăre flamingo să stea într-un picior?

- Ai tu nevoie să stai într-un picior? E ceea ce îți dorești cel mai mult și te-ar face fericit?

- Da, Maia. Îmi doresc asta mai mult ca orice!

- Bine, atunci hai să ne plimbăm. Hai să plecăm de lângă lac, mai departe, poate ne vin idei. Te-ai obișnuit prea mult să stai după movila de pământ.

Înainte ca seara să își lase umbrele peste colțul sălbatic de lângă lac, Maia și Poky vorbesc despre împlinirea unui vis. Deja păsările au început să se obișnuiască cu prietenia lor. Nu își mai lungesc așa de mult gâtul să îi vadă ce fac atunci când stau pe malul lacului. Maia, fetița curioasă și Poky, pasărea flamingo încerca să dea viață viselor.

Imaginația este cea mai frumoasă cale pe care un copil pășește spre viațăCopiii, prin imaginație și creativitate, creează o lume plină de povești, în care totul e posibil și în care și noi, cei mari, putem deveni eroi

Nu e ușor să te pui în pielea celuilalt, să îl înțelegi, să îl desenezi așa cum e! Maia desenează. Îl desenează pe Poky, așa cum e el, cu penele lui colorate, cu picioarele lui subțiri și lungi, cu ciocul care pare de pe vremea dinozaurilor, numai că de data asta, îi schițează un picior în aer, ridicat, așa îl vede ea acum.

Stai puțin, șoptește Maia. Desenez din nou: Da, penele sunt toate roz, piciorul drept e ridicat, stângul stă în apă, Poky e relaxat. Desenul am să îl las aici înainte de a pleca. Poky trebuie să îl vadă mereu! El poate fi așa!

Înainte de a fugi cu desenul la prietenul ei, Maia stă cu picioarele goale pe pământul aspru. O dor puțin tălpile, e atentă, mai atentă decât de obicei, încearcă să stea într-un picior. Pământul aspru o zgârie, se gândește la pasăre. Se duce până la lac. Vrea să știe și să simtă și ea. Se întoarce la cort. Se așează, tace. Poky e undeva pe lac cu celelalte păsări. Se uită după el. Are ambele picioare în apă, așa cum ea le are pe pământ. Închide ochii ca atunci când Poky a prins-o de firele de păr ciufulite.

Maia a început să țină la pasărea ei, să simtă în dreptul inimii ceva mai mult decât niște bătăi. Deschide ochii, se uită la soare, aude fâlfâit de aripi și își închipuie cum ceața rozalie de pe lac dispare încet-încet. Păsările flamingo se retrag! E momentul în care Poky o caută pe Maia, prietena lui cu ciorapi verzi și buline roz. Se gândesc că e ultima seară în care vorbesc în aceeași limbă despre două lumi diferite!

Știați că: o pasăre flamingo, botezată Bob, salvată de un veterinar, după ce se izbise de geamurile unui hotel, a devenit ambasador al propriei specii, participând la întâlniri cu copiii din Caraibe, care au astfel șansa de a învăța mai multe despre aceste animale minunate? [sursa imagine]

Maia se grăbește. Se încalță repede și sare într-un picior nerăbdătoare să îl întâlnească pe Poky. Dar brusc se oprește... apoi o ia la fugă.

- Am găsit, am găsit, am găsit!!! Poky, Pokyyy!

- Sunt aici!!!

- Poky, uite! Uită-te la picioarele mele! Ce vezi?

- Două picioare, cam groase și încălțate în bocanci!

- Mă rog, nu sunt așa groase, dar da! Încălțate în bocanci! ÎNCĂLȚATE!!!

- Și, și ...

- Vino cu mine, dragă Poky!

Aleargă amândoi până la cort. Maia scoate din rucsac o pereche de cizme din cauciuc care rezistă și la ploaie și în apă. Se uită la Poky și la picioarele lui.

- Poky, încearcă-le, te rog, acum! Sigur te vor ajuta!

- Ce să fac???

- Ia cizmele! Îmi sunt mari, le-am pus din greșeală în bagaj. Acum nu mai cred asta. Știu sigur, sunt pentru tine!

Poky nu zice nimic. Se uită la cizme, sunt galbene!

- Zi ceva!!! Poky, zi ceva!

- Galbenul e culoarea mea preferată!

Maia îl ia pe Poky de aripa lui tot mai roz și începe să danseze de bucurie. Nu îl mai dor picioarele, fiindcă sunt încălțate cu cizmele galbene. Sar într-un picior amândoi, iar Poky, Poky se oprește, se uită la Maia, se ridică, zboară repede în apa lacului. Aterizează... stă... se relaxează, din apă iese doar un picior lung, subțire cu o cizmă galbenă. Ochii lui strălucesc mai tare decât de obicei. Își ridică în aer ciocul și își salută prietena. Strigă în limba lui: MULTUMEEEESC!!!!

Maia își duce mâinile la piept, zâmbește în timp ce două lacrimi îi apar în colțul ochilor și înțelege că atunci când oferi fericire unui prieten, și inima ta se umple de bucurie.

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept