Parfumul nu miroase-a bine în preajma bebelușilor
Viața de mamă, cu arome naturale
Dacă ești în așteptarea unui bebeluș sau ai deja bucuria de a-l ține în brațe, ar fi mai potrivit să nu sărbătorești momentul cumpărând parfumul vieții tale. Poate noi, mămicile visăm la mirosuri sofisticate, însă acestea nu vor fi pe gustul / mirosul celor mici. Majoritatea parfumurilor și produselor cosmetice conțin chimicale, nocive pentru sănătatea oamenilor de toate vârstele. Însă bebelușii și copiii mici sunt și mai expuși, deoarece organele lor de simț au o sensibilitate mai crescută. Mica ta comoară își poate folosi simțul mirosului, încă de când era în burtică, de la vârsta intrauterină de 6 luni. Deoarece simțul mirosului se dezvoltă, din acea etapă și până la vârsta de 8 ani, capacitatea lor de a detecta mirosurile va fi mult mai puternică decât cea a unui adult, la care deja această sensibilitate se află în declin. Nou-născutul utilizează simțul mirosului pentru a descoperi lumea din jur și pentru a recunoște persoanele din apropiere - mai ales părinții. Sugarul detectează mirosul laptelui matern înainte de a împlini o săptămână, așa că nu îi condimentați masa cu arome exotice!
Fumatul în sarcină naște problemeRenunțarea la fumat este cea mai bună decizie pe care o viitoare mămică o poate lua pentru ea și pentru copilul ei
Problema nr. 1 - nu știm ce conține
Când e vorba de parfumuri, în afară de descrierile complicate cu note de bază și de vârf, adevărul e că habar nu avem ce conține, de fapt, flaconul strălucitor (și costisitor). Desigur, firmele producătoare au obligația de a menționa ingredientele produselor cosmetice, însă când e vorba de parfumuri și alte produse „mirositoare”, eticheta titrează doar parfum sau arome. Sub aceste cuvinte, simple în aparență, se ascund peste 250 de substanțe chimice cu efecte prea puțin testate. Principalul obiectiv este ca rețeta respectivului parfum să rămână secretă, pentru a nu fi copiată de concurență. Sănătatea rămâne pe planul doi. De pildă, aroma de mosc, sună apetisant, însă, pentru a o obține pe cale artificială sunt utilizate substanțe despre care s-a dovedit că provoacă dereglări hormonale.
Problema nr. 2 - există dovezi că unele ingrediente sunt nocive
Aceste „condimente” secrete care dau savoare parfumului preferat ies la iveală, uneori, sub formă de iritații, dureri de cap, astm, alergii diverse, dificultăți de concentrare. Unele persoane mai sensibile nu își explică de ce luptă cu simptome de acest gen, punându-le în categoria generală „alergii” sau dând vina pe poluare, stres etc. Uneori e adevărat, alteori, însă, cauza se află în sticluța de pe masa de toaletă. În loc să alergați la farmacie după antialergice, încercați mai întâi să opriți o vreme utilizarea produselor cosmetice puternic aromate, să vedeți dacă se schimbă ceva. La fel, bebelușii pot deveni agitați, aparent fără motiv sau pot avea reacții alergice din aceleași motive.
Părinții oferă copiilor modele de comportament pe care cei mici le vor copiaCopiii învață imitând comportamentul părinților, de aceea, cea mai bună metodă educativă este exemplul pozitiv pe care îl putem oferi prin vorbe și fapte
Problema nr. 3 - dovezile spun totul
O campanie având ca obiectiv siguranța în utilizarea cosmeticelor, a identificat următoarele aspecte:
- Fiecare produs cosmetic conține aproximativ 14 ingrediente chimice secrete;
- 10 elemente ale fiecărui produs pot declanșa reacții alergice;
- Au fost detectate 12 tipuri de substanțe care afectează activitatea hormonală, provocând inclusiv dereglări ale tiroidei
Cum afectează parfumul fătul din burtică?
Pulverizarea parfumului conduce, inevitabil, la inhalarea lui sau la absorbția prin piele (care este, totuși, cel mai mare organ al nostru). Substanțele chimice pe care parfumul le conține se acumulează în propriul nostru organism, ajungând și la bebelușul nenăscut.
Două arome chimice de mosc au fost identificate cu preponderență în sângele din placentă, printr-un studiu efectuat de EWG (Environmental Working Group). Elementele Galaxolide și Tonalide au fost asociate cu nivel toxic ridicat al sistemului endocrin. Asta înseamnă că bebelușul ia startul în viață având deja niște nedorite rezerve de reziduuri toxice.
Cele mai frecvente probleme la copii mici, provocate de parfum sunt:
- Mirosul este prea puternic pentru bebeluș iar acesta nu va putea respira corect, iritându-i-se căile respiratorii și provocându-i tuse;
- Parfumurile și cosmeticele sunt toxice și pline de chimicale nocive pentru sănătatea umană care se absorb prin piele și se bio-acumulează în corp având efecte negative, care se manifestă NU imediat, ci în timp, ducând la apariția unor boli;
- Substanțele din parfum pot provoca dereglări hormonale, modificări de ADN, cancer, malformații la copii și Alzheimer la vârste mai mari;
- Provoacă diverse forme de alergie;
- În timp, poate fi afectată funcția tiroidiană si/sau sistemul reproducător;
- Dacă este expus timp îndelungat la miros, îi poate provoca amețeli, migrene sau iritații ale pielii.
- Poate provoca tulburări neurologice în timp.
Trebuie să fim atenți, mai ales, la ce produse folosim pentru bebeluși și copii. Noi suntem cei care facem alegerile în locul lor și nu este corect sau normal să-i otrăvim cu bună știință și să-i expunem la diverse riscuri de boli și chiar de modificări de ADN.
Există unele opțiuni naturale, extracte din plante, care au și valoare terapeutică, doar să aveți siguranța că sunt produse cu adevărat ecologice și pure.
Cea mai bună strategie de prevenire a acestor probleme este renunțarea la parfum și la produse parfumate, pentru o perioadă de câteva luni. Dacă mergeți în vizită la un bebeluș, alegeți să nu le folosiți, iar dacă aveți vizitatori rugați-i să nu le folosească.
Un scaun de mașină ales inteligent și atent poate salva viețiScaunul de mașină a devenit un must have al părinților și copiilor din zilele noastre, datorită frecventelor deplasări și a nevoii de asigura protecția micilor călători.
Cel mai bun parfum pentru un bebeluș este MOTHER nr. 1, mirosul natural de mamă, după care vă va recunoaște mereu.
Pentru mămici, tătici și chiar pitici, de toate pentru toți, informații, povești, trucuri și lucruri numai bune de folosit zi de zi, găsiți în palatul de cleștar, construit cu drag și har de... Zâna Scutecel
Referințe
zanascutecel.ro howtoadult.com blackchicken.com.au telegraph.co.uk