Cum să îi faci pe copii să iubească școala
Și copiii iubesc școala, nu-i așa?
Nici vacanța nu mai e ce a fost, adică mare, odată ce vine toamna. Anul școlar reprezintă, pentru părinți și copii, o perspectivă mai mult sau mai puțin amenințătoare, după cum vedem problema. Clasica metodă „o ungem cu slănină să o mănânce câinii” poate fi înlocuită cu abordări mai moderne și prietenoase. Indiferent că e boboc sau școlar cu experiență, există câteva ponturi care te ajută să îți faci ție și lor viața mai ușoară.
Mama mea este model (sau tata)
Ca părinte, ai cea mai mare influență asupra copilului tău, Atunci când persoanele de bază din familia copilului citesc, sunt preocupate de educație, fac diverse cursuri, copilul va percepe dorința de perfecționare ca pe ceva firesc și va avea, la rândul său, o atitudine pozitivă față de școală.
Pune educația la respect
Fiecare copil are preferințele lui în materie de profesori, nu îi apreciază la fel pe toți, așa cum nici noi nu o făceam la vârsta lor. Indiferent dacă ne plac sau nu, ar fi bine sa îi învățăm pe cei mici să aibă un comportament respectuos și civilizat față de ei, ceea ce va ușura interacțiunile la școală, evitându-se conflictele.
Cultivă pasiunile
Școala nu se reduce la timpul petrecut în clasă, invățarea e un proces continuu. Încurajează-ți copilul să se implice în activități extrașcolare, în funcție de preferințele și talentele lui, pentru a se relaxa într-un mod creativ și constructiv. Sport, voluntariat, artă, excursii, toate acestea sunt benefice în dezvoltarea celui mic, cu condiția să nu devină o povară. Prea multe activități pot fi la fel de dăunătoare ca lipsa lor. Echilibrul între școală, teme și activități extrașcolare e secretul succesului.
Temele copiilor - o temă de gândire pentru părinți
Temele ne dau multe bătăi de cap și iscă discuții între părinți și copii. De multe ori cei mari consideră că temele se fac la birou, cu toate ustensilele la îndemână și fără întreruperi. În realitate, e mult mai bine să îl lași pe copil să își aleagă spațiul unde se simte conforabil, chiar dacă asta înseamnă să împrăștie lucrurile pe jos, să stea pe pat sau la masa din bucătărie. E nevoie doar de lumină, liniște și o poziție rezonabilă pentru scris. Pauzele nu sunt rele, micile întreruperi fiind un prilej de dezmorțire și de realimentare cu energie, care vor da aripi creierului să rețină mai mult și mai bine. Pentru rezultate optime, lecțiile se fac înainte de joacă. Astfel, copilul e odihnit și perspectiva recompensei aduse de timpul liber care urmează e foarte motivantă.
Spune-mi cu cine te insoțești, ca să îți spun cine ești
În privința prieteniilor, calitatea e întotdeauna mai importantă decât cantitatea. Îndrumați-i și discutați cu ei despre amicițiile de la școală sau din afara ei, pentru că influența celor din jur e mare, la fel ca tentația de a avea cât mai mulți prieteni și de a fi popular. E bine să știe de la voi ce înseamnă prietenia adevărată și să le arătați, cum să fie, la rândul lor, prieteni de încredere.
Arată-ți interesul
O atitudine pozitivă a părintelui cu privire la teme și școală, influențează entuziasmul copilului și încurajează discuțiile legate de ce se întâmplă în clasă. Implicarea adultului în activitățile de voluntariat de la școală, în proiectele copilului și în informarea legată de noutățile care țin de procesul educativ îi demostrează celui mic că e important pentru tine și se va mândri cu asta.
Comunicare pentru mic și mare
Cel mai important e să menții canalele de comunicare deschise, să ai disponibilitatea de a asculta poveștile de la școală, chiar dacă ești obosit(ă), să îl încurajezi să îți spună ce îi place și ce nu îi place. Dacă nu e genul comunicativ, copilul poate fi încurajat să se deschidă prin jocuri și activități commune.
O lecție aplicată e o lecție învățată
Dacă observi că micuțul sau micuța manifestă un interes aparte față de un subiect sau domeniu, folosește asta ca punct de plecare, în extindea cunoașterii. De la experimente în bucătărie până la vizitarea muzeelor, de la biblioteci la contactul cu animalele, oferă copilului șansa de a vedea cum arată teoria în viața reală. Astfel va înțelege mai bine și curiozitatea sa naturală va porrni în direcția cea bună.
Tonul face muzica
Startul zilei îți setează dispoziția pentru ce urmează. Un pic de veselie din partea ta, alături de un mic dejun delicios și un ritual de răsfăț matinal, vor aduce tuturor zâmbetul pe buze!
Școlari, voi fericiți ai vieții!
Nimeni nu dă pe dinafară cu entuziasmul când sună ceasul în zori și știi că urmează o zi plină. Însă buna dispoziție și micile trucuri de mai sus te pot face sa te bucuri de fiecare moment și să vezi întotdeauna partea plină a paharului. Clipele frumoase petrecute cu copilul său sunt baza pe care se formează personalitatea sa. Învață-l să se bucure de lucrurile mărunte, celebrând fiecare zi și îți va fi recunoscător în viitor!
Referințe: