Copiii - oglinda părinților
Educația începe cu imitația
Vă sună cunoscută remarca „Face fix ca tine, ce îți mai seamănă!”. Da, este normal ca ai noștri copii să ne semene, însă ne întrebăm dacă anumite gesturi și obiceiuri sunt înnăscute sau le copiază de la noi?
Sunt oare copiii obișnuiți să asculte și să urmeze ce le spunem sau, mai degrabă, imită un comportament învățat de la noi? În care dintre situațiile de mai jos vă regăsiți?
- Atunci când noi mâncăm un fel de mâncare diferit de al copilului, copilul își dorește să guste și el?
- După ce vorbim urât cu copilul, îl auzim apoi în altă situație, folosind exact aceeași expresie și ne trezim certându-l că nu are voie să folosească asemenea cuvinte?
- Cel mic are același tic ca și unul dintre părinți?
Să vorbim corect pe limba copiilor, cu cuvintele noastreToți copii vor vorbi mai devreme sau mai tarziu, însă depinde de noi să pronunțe cuvintele într-un mod cât mai corect
Schimbarea, o provocare de la mic la mare
O parte din comportamentele pe care copilul le copiază de la noi sunt involuntare, o parte sunt ca să ne atragă atenția și o alta pentru că își doresc să semene cu noi.
Avem multe situații în care suntem mândri că ne copiază însă în alte momente îi certăm pentru că fac acest lucru. De fapt, atunci când îi certăm este pentru că identificăm comportamente pe care le avem și noi, dar abia la copii le vedem ca fiind negative. Este mai ușor să educi un copil prin modul în care le explici lucrurile sau prin exemplul propriu?
De cele mai multe ori spunem răspicat, „Am o vârstă, nu mă mai pot schimba acum”. Eu aș spune că, dacă noi, adulți și responsabili, nu avem puterea de a ne schimba, cum am putea să le cerem celor mici să schimbe anumite atitudini care nu ne plac?
Sfatul specialistului
Ce spune specialista Gabriela Maalouf, NLP trainer, despre cum ne putem schimba comportamentele astfel încât să oferim exemple pozitive copiiilor noștri?
„Un mare procent din lucrurile pe care le întreprindem noi oamenii este realizat ca urmare a învățării prin imitare. Îmi amintesc un experiment tare interesant: Într-o încăpere se aflau 5 maimuțe, iar in mijloc o scară și deasupra scării erau atârnate banane. De fiecare dată când o maimuța urca pe scară să ia banane, celelalte maimuțe primeau un duș rece, așa că o luau la bătaie pe maimuța care încerca să se urce după banane. După un timp, maimuțele nu au mai primit dușul rece, dar au continuat sa atace pe oricare ar fi vrut să urce scara. Pe parcurs, fiecare maimuță a fost înlocuită cu una nouă, care habar nu avea de dușurile reci, dar participa la atacul celei de pe scări. După 5 săptămâni, în cameră se aflau 5 maimuțe noi, care nu știau motivul pentru care atacau pe oricine încerca să ajungă la banane, dar o făceau.”
Finlanda, raiul elevilor și profesorilorFinlanda a arătat întregii lumi că un sistem de învățământ poate funcționa fără teme și note, dacă se bazează pe calitate, încredere și echitate
De câte ori nu ne regăsim în situații în care refuzăm complet să facem ceva sau ne aruncăm în flăcări pentru o idee, dar întrebați de ce facem asta, răspunsul este mereu abstract, nimic concret: „Că așa sunt eu, că așa face lumea, că așa e bine, că așa e rău”.
Același fenomen se întâmplă și cu micuții noștri. Ne văd pe noi având diverse comportamente sau acționând într-un anume fel și nu fac decât sa învețe. Nu știu exact ce este potrivit și ce nu. Acest lucru se întâmplă de abia după ce emisfera cerebrală stângă intră în acțiune. Echilibrul între cele două emisfere se reglează, în mare, după vârsta de 8 ani. Este posibil ca la acea vârstă să aibă deja împământenite multe obiceiuri toxice, atât pentru propria ființă, cât și pentru cei din jur.
Ne supăram când ne vedem copiii mințind, spre exemplu, dar uităm cum le-am spus pe șoptite să zică vecinei că nu suntem acasă.
Ce putem face pentru a modela, totuși, un comportament dezirabil, fără a ne transforma în niște roboți impecabili (pentru că nu putem și nu am reuși decât să ne frustrăm)?
- Să ne verbalizăm emoțiile. Să le povestim ce simțim sau am simțit atunci când am avut un comportament nu tocmai plăcut
- Să le arătam că ne pare rău dacă am rănit pe cineva in timpul acela.
- Să le demonstrăm că putem și suntem dornici sa reparăm situația.
- Să le spunem că vom găsi și alte metode mai puțin toxice de a ne elibera de emoțiile puternice. Spre exemplu, atunci când simțim furie le putem arăta ca ne exteriorizăm furia într-un loc anume (unde putem tipa, plânge, lovi perne) urmând niște reguli ferme: nu ne rănim, nu rănim pe alții și nu distrugem lucruri. Le putem arăta cum se fac exerciții de autocontrol: respirație, meditație.
Copiii știu și simt că anumite reacții nu sunt bune, dar, pentru că nu cunosc un alt mod de a acționa, imită, pentru a se proteja sau a depăși o situație. Dacă sunt pedepsiți ulterior, chiar nu înțeleg de ce.
Pentru mămici, tătici și chiar pitici, de toate pentru toți, informații, povești, trucuri și lucruri numai bune de folosit zi de zi, găsiți în palatul de cleștar, construit cu drag și har de... Zâna Scutecel
Copiii știu și simt că anumite reacții nu sunt bune, dar, pentru că nu cunosc un alt mod de a acționa, imită, pentru a se proteja sau a depăși o situație. Dacă sunt pedepsiți ulterior, chiar nu înțeleg de ce.
Calitatea cea mai importantă a creierului (ne arată neuroștiințele) este Neuroplasticitatea, adică abilitatea creierului de a se schimba, de a face noi sinapse neuronale, până în ultima zi a vieții noastre. Așadar, „nu mă pot schimba” e chiar o vorbă-n vânt. Nu poți face schimbări fundamentale, de caracter sau personalitate, dar ne putem modifica modul în care comunicăm, acționăm sau ne tratăm semenii. Să ne gândim mereu că suntem exemple vii pentru copiii noștri și să punem în practică acele cuvinte și fapte pe care ne-am dori să le vedem și la ei. „Ce ție nu-ți place, altuia nu face” e o zicală al cărei sens ar fi bine să-l aprofundăm.
Referințe: