Bate vânt de primăvară, du-ți copiii pe afară!
Primăvara contraatacă și avem un aliat puternic în lupta cu televizorul și calculatorul. Te gândești cum să îi desprinzi pe cei mici de ecranele care îi fascinează? Există activități distractive, în care se poate implica întreaga familie. Primăvara, vremea poate fi capricioasă, așa că e bine să iei în calcul și ce poți face dacă se încăpățânează să plouă, deși calendarul e înflorit. Iată câteva idei care te vor ajuta să profiți din plin de acest anotimp minunat, la orice vârstă și în orice condiții meteo.
Informația înseamnă putere
Ca să ai puterea de a-i scoate din casă pe juniori, poți să pregătești terenul cu câteva povești. Primăvara poate fi un personaj fascinant, pe care cei mici să îl aștepte cu nerăbdare. Cu siguranță, li se va părea interesant să afle că nu toți copiii de pe glob sunt vizitați de domnișoara primăvară în același timp. În emisfera nordică, ea începe la 21 martie, iar în cea sudică în 23 septembrie. În aceste zile, se produce echinocțiul de primăvară, respectiv de toamnă, când ziua este egală cu noaptea.
Puteți aniversa sosirea mult așteptatului musafir într-o mulțime de feluri:
Ieșiți la un picnic
Ce poate să sune mai îmbietor decât un picnic în familie când iarba începe să înverzească și pomii explodează în mii de flori? Un picnic e ușor de pregătit, pentru că nu contează mâncarea în sine, ci aventura. Câteva sandwich-uri, niște fructe și mici delicatese dulci ca desert, apă și proviziile sunt gata. Mai important e arsenalul de joacă: mingi, palete de badminton, coardă sau frisbee, de fapt orice vă dă un motiv să zburdați pe iarbă. Nu e nevoie să mergeți prea departe, propria curte sau cel mai apropiat parc se pot transforma cât ai clipi într-un cadru ideal pentru o zi afară. Dacă vremea vă strică planurile, nimic nu se pierde, totul se transformă. Cu o pătură întinsă pe covor, masa de picnic indoor e rezolvată. Iar jocuri precum Monopoly sau Nu te supăra frate! sunt și ele la fel de distractive ca și cele de afară.
Ajută natura la colorat
Natura e un mare artist al culorilor, dar chiar și un geniu mai are nevoie de o mână de ajutor din când în când. Poți să faci cu cei mici niște experimente drăguțe, din care vor învăța câte ceva și despre plante. Ai nevoie doar de câteva floricele albe, colorant alimentar și niște recipiente cu apă. Pune aproximativ 20 de picături de colorant în fiecare recipient (câte o culoare diferită în fiecare) și taie codițele florilor în diagonală, pentru a le ajuta să absoarbă mai multă apă. Tot ce ai de făcut apoi este să le pui în apă și să lași natura să își vadă de treabă. După vreo 6 ore, vei vedea că vârfurile petalelor încep să se coloreze. E momentul să le explici celor mici că apa urcă prin tulpină până la frunze și flori, hrănindu-le și participând la procesul de fotosinteză (prin care planta preia dioxidul de carbon din aer și eliberează oxigenul fără de care nu ar exista viață). Buchetul colorat obținut îi va ajuta să rețină și informațiile.
Plantează ceva
Dacă tot ai tăiat floricele pentru experimentul de mai sus, ar fi frumos să pui ceva în loc. Poate fi un pom sau alte flori, o plantă de apartament sau semințe de legume. Pomul va crește deodată cu copiii, le va oferi umbră și fructe. Dacă mama a primit flori la ghiveci în martie, e o idee bună să le replantezi în curte, pentru a te bucura de ele și anul viitor. Copiii își pot organiza mica lor grădină de legume, în curte sau pe balcon, în jardinere. Vor avea o responsabilitate și, cu puțin noroc și ceva mai multă apă, poate chiar propria producție de vitamine.
Dă aripi păsărilor
Sunt mii de specii de păsări călătoare care migrează în fiecare an. Ne bucurăm și noi când vedem berzele că își reiau vechile cuiburi sau rândunele care își renovează locuințele de anul trecut. Putem să le facem viața mai ușoară și să construim hrănitori special pentru ele. Astfel, copiii vor avea posbilitatea de a le observa de aproape și de a învăța mai multe despre natură și animale. Fapta voastră bună nu va rămâne nerăsplătită de micile zburătoare. Te vor păzi de insecte, vor mânca semințele buruienilor, vor poleniza florile și îți vor cânta.
O hrănitoare pentru păsări e simplu și distractiv de făcut. Ai nevoie de câteva conuri de pin (sigur ai strâns așa ceva în excursiile la munte), puțin unt de arahide, sârmă sau șnur, semințe pentru păsări, foarfecă, un cuțit rotunjit, farfurii și un copac în care să atârni produsul final. Cum procedăm?
În cazul în care conul este închis (acele aripioare de pe el stau lipite, nu desfăcute), îl puteți coace un pic în cuptor și se va deschide. La un capăt, legați sârma sau șnurul, astfel încât ulterior să îl puteți atârna în pom. Conul se unge cu unt de arahide, după care se tăvălește prin semințe pentru păsări. Untul de arahide nu e nociv pentru ele, dimpotrivă, chiar foarte hrănitor și va ține semințele lipite de con. Presați și lipiți cât mai multe semințe, pentru o masă cu adevărat bogată. Tot ce mai aveți de făcut este să legați hrănitoarea într-un pom sau copac, de preferat într-un loc de unde cei mici să poată își observa invitații la masă. Poftă bună!
În concluzie...
...primăvara e un anotimp minunat, când îți poți pune în valoare imaginația, pentru a porni în cele mai grozave aventuri cu copiii tăi. Fie că îți aduci aminte de jocurile copilăriei tale, fie că inventezi altele noi, natura care renaște te va inspira cu siguranță. După cum spunea marele actor Robin Williams, „Primăvara e modul în care natura ne spune - Să înceapă petrecerea!”
Referințe: