14 septembrie 786
începe domnia califului Harun al-Rashid
Arabian knight
Harun al-Rashid, în traducere Aaron cel drept, conduce califatul Abbasid (parte a Iranului de azi), între 14 septembrie 786 și 24 martie 809, în epoca de aur a Islamului. El a înființat faimoasa bibliotecă Bayt al-Hikma („Casa Înțelepciunii”) în Bagdad, care, sub domnia lui a înflorit din punct de vedere cultural și economic, devenind cel mai frumos oraș al acelei perioade. Banii obținuți de la cei care plăteau tribut califului au fost investiți în arhitectură, artă și viața luxoasă de la curte. Al-Rashid a devenit calif la doar 20 de ani, dar a știut să își numeacă miniștri capabili care au luat decizii înțelepte cu privire la guvernarea țării și au creat condiții mai bune de trai pentru oameni.
Puterea executivă îi era aproape în totalitate delegată vizirului Yahya bin Khalid bin Barmak, care a condus țara 17 ani, ajutat de fiii săi, cu toții slujitori devotați ai califului. În 796, Harun decide să se mute la Ar Raqqah, pe Eufratul mijlociu. Aici a petrecut cea mai mare parte a domniei sale, a condus imperiul pe care îl stăpânea și și-a crescut copiii. Din păcate, figura legendară din poveștile Șeherezadei, în viața reală a luat decizii care au dus la destrămarea țării, care a fost împărțită între fiii săi. Califul e un personaj important în cartea celor 1001 de nopți, dar aici deja ficțiunea se amestecă cu realitatea, iar personajul din povești nu corespunde întrutotul personajului istoric.
Ordinul Cavalerilor Templieri face ordine în istorieCavalerii templieri, confirmați de papa Honorius al II-lea, devin o putere internațională, cu cartierul general la Ierusalim, pe Muntele Templului
O mie și una de povești
Pentru că Harun dispunea de resurse fabuloase, indiferent că era vorba de cultură, politică sau armată, viața și curtea sa au fost subiect pentru nenumărate povești, unele adevărate, altele închipuite. Una din poveștile reale este cea a ceasului pe care Harun l-a trimis, împreună cu alte cadouri lui Carol cel Mare. Ceasul era acționat de apă și la ore fixe apărea un cavaler printr-o ușiță, făcând ca biluțe de bronz să cadă într-un bol. Carol cel Mare și suita sa au crezut că ceasul e o vrăjitorie, datorită acestui mecansim nemaivăzut și a sunetelor pe care le scotea. Califul și împăratul au făcut schimburi de daruri pe măsura faimei amândurora: Carol a trimis cai spanioli, pelerine franceze colorate și câini de vânătoare, iar Harun a răspuns trimițând mătase, candelabre de alamă, parfumuri, jocuri de șah din fildeș, un cort uriaș viu colorat, un elefant pe nume Abul-Abbas, alături de faimosul ceas. Aceste cadouri erau ceva cu totul nou pentru europeni și au influențat cultura carolingiană. Religiile diferite nu i-au împidicat pe acești mari oameni de stat să poarte tratative amicale, inclusiv referitoare la accesul creștinilor în Țara Sfântă.
Carol cel Mare, părintele Europei de aziCarol cel Mare, primul împărat al tuturor francilor, a fost un cuceritor pe câmpul de luptă și în viața personală, dar și un conducător luminat, care a spijinit cultura și educația
O istorie împărătească
Legendarul calif a comandat armata de 95.000 de soldați arabi și persani, care a invadat Imperiul Roman de Răsărit, condus de împărăteasa Irina. După ce l-a învins pe vestitul general al Irinei, Nicetas, Harun a mărșăluit spre Chrysopolis pe coasta asiatică și a campat în fața capitalei Constantinopole. Împărăteasa și-a dat seama că nu avea șanse să respingă armata musulmană, așa că și-a trimis ambasadorii să negocieze pacea. La început, Harun a refuzat orice negociere, până când unul din trimișii împărătesei i-a spus „Împărăteasa a auzit foarte multe despre calitățile tale de general. Chiar dacă ești inamicul nostru, ea te admiră pentru talentul tău militar”. Orgoliul său fiind astfel satisfăcut, Harun a acceptat să cruțe orașul în schimbul unui tribut anual de 70.000 de galbeni. Împărăteasa a acceptat, trimițând banii în fiecare an. Ziua în care delegația romană aducea tributul la curtea lui Harun era considerată sărbătoare, iar trimișii împărătesei erau tratați, desigur, împărătește.
Cu toate excesele sale, califul Harun al-Rashid a fost tot timpul interesat de viața supușilor săi. Adesea iesea în oraș deghizat în om simplu sau negustor, pentru a vorbi cu locuitorii de rând și a afla care le sunt nemulțumirile. Noi, la rândul nostru, îi putem mulțumi pentru susținerea educației și învățământului, școlile din Bagdad și din orașele musulmane ale Spaniei devenind faimoase și aducând în Europa cifrele arabe și multe din elementele de aritmetică pe care le folosim azi.
Referințe: