24 iunie
Sânzienele - sărbătoare cu vechime
Sânzienele sau magia verii
24 iunie e un moment magic: are loc celebrarea Sânzienelor, o sărbătoare a iubirii, recoltei, vegetației și fecundității. La numai trei zile după Solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, Sânzienele stau sub semnul focului și al Soarelui. Pentru că sunt din altă lume și sunt atât de frumoase, „cine le vede nu le crede și cine le-aude nu le răspunde”. La fel ca multe lucruri din tradiția și mitologia românească, această sărbătoare conține un amestec fascinant de creștinism, păgânism și vrăjitorie. După cum spunea Mircea Eliade, în Noaptea de Sânziene „... în noaptea aceasta, exact la miezul nopții, se deschid cerurile... pentru cei care știu cum să le privească.”.
Povești de Sânziene
Legenda spune că Sânzienele sunt niște făpturi feminine supranaturale, irezistibile, care trăiesc în păduri și colindă câmpiile. Le place să danseze, dând puteri magice plantelor sălbatice, pe care le transformă în ierburi de leac. Ajută culturile și animalele din gospodării să dea rod bogat, femeile căsătorite să dea naștere unor copii sănătoși și aduc vindecare bolnavilor.
Ion Creangă, un scriitor mare, cu suflet de copilBojdeuca lui Ion Creangă, un loc al poveștilor și amintirilor, împărtășite de scriitor cu prietenul său, Mihai Eminescu, și cu noi, toți cei care îl citim
Atunci când nu sunt sărbătorite cum se cuvine, se supără și se transformă în zâne rele, asemeni ielelor, fecioare dezmățate, cu puteri magice de seducție. Apar noaptea la lumina lunii, prinzându-se în horă, goale, cu părul despletit. Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc și nici iarba nu mai crește. Se crede că, în Noaptea de Sânziene, cine le vede dansând în pădure rămâne mut sau înnebunește.
În Muntenia și Oltenia această sărbătoare este cunoscută sub numele de Drăgaica. Tradiția pare să fie moștenită din ceremonialul trac al alegerii marii preotese a Soarelui, denumită „Thraeki-dica” adică „Binecuvântată”. În lucrarea sa Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir pomenește de această tradiție populară ca venind de la daci: „După cum se vede, prin ea o înțeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele țăranilor din satele învecinate se adună și o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice și cu multe năframe colorate și-i pun în mâini cheile de la jitnițe. Drăgaica împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse și cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, și cutreiera toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă, cântând și jucând laolată cu tovarășele ei de joc, care o numesc foarte des sora și mai-marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusință. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deși în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întrupat Drăgaica nu se poate mărita decât după trei ani”.
Sânzienele - medicina tradițională în acțiune
În flora României, sânziana este o plantă din familia Rubiacee, cu flori galbene (Galium verum) sau albe (Galium mollugo L), ce crește prin fânețe și livezi, prin păduri sau locuri virane. Are utilizare în medicina și cosmetica populară, dar și în datinile și ritualurile magice, legate de înflorirea ei la Solstițiul de vară. Pentru produsele de vindecare sau înfrumusețare, florile se culeg în zorii zilei de Drăgaică, iar tulpinile, semințele și rădăcinile toamna. În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli. Puse în apa de baie întăresc copiii slabi și sensibili, acest procedeu fiind folosit și pentru tratarea frigurilor.
Pentru o viață sănătoasă, luați o vacanță frumoasăVacanțele și călătoriile pot face adevărate minuni pentru sănătatea noastră, fără efecte secundare și cu rezultate garantate
Roua căzută pe flori în noaptea de sânziene vindecă bolile de ochi și piele și face fetele „frumoase și curate ca apa neîncepută”. În dimineața zilei de 24 iunie, a Sânzienelor, multe fete obișnuiau să se scalde în rouă din zone neumblate. Roua sânzienelor era strânsă de bătrânele satului într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă. În drum spre casă, nu vorbeau deloc și, mai ales, nu aveau voie să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, atunci cine se spăla cu rouă era sănătos și drăgăstos peste an.
Tradiția populară le închipuie pe Sânziene și ca zâne ale câmpului, care, în preajma sărbătorii dau puteri miraculoase florilor și plantelor de leac, făcând recoltele mănoase. De altfel, plantele ating apogeul dezvoltării în perioada sărbătorii de Sânziene, după care stagnează.
Visul unei nopți de vară
În noaptea de Sânziene, se aprind focuri pe dealuri. Băieții agită făclii în sensul de rotire al Soarelui pe cer, se strigă și se cântă din bucium. Credința este că cine trece prin foc sau sare peste el, în această noapte, este purificat, apărat de duhurile rele și de boli, trăind fericit, întreg anul ce a rămas. În unele locuri, se rostogolesc roți de foc aprinse, simboluri solare, care alungă spiritele rele, îndreptându-se dinspre vară spre toamnă.
Sărbătoarea Sânzienelor este marcată printr-o mulțime de ritualuri, menite să asigure rodnicia lanurilor și fertilitatea. În timp ce femeile măritate au parte de tradiții pentru zămislirea de copii sănătoși, fetele sunt interesate de alte obiceiuri, în special cele pentru aflarea sortitului în Noaptea de Sânziene. Se spune că, dacă îți pui aceste flori sub pernă, în noaptea de Sânziene, îl vei visa pe cel care îți este hărăzit.
La baza acestor ritualuri, stau micile flori galbene, numite sânziene, care sunt culese de fete, acompaniate de cântecele și chiuiturile flăcăilor. Florile sunt împletite în formă de cerc pentru fete și de cruce pentru băieți. Aceste cununi se duc la biserică, pentru a fi sfințite și apoi păstrate. Se pun în casă, pe porți, la ferestre, pe șuri, pe stupi și chiar pe ogoare, în credința că ele vor ocroti casa și gospodăria, vor aduce noroc, sănătate și belșug.
Sărbătoarea Sânzienelor mai are și o altă denumire populară „Amuțitul cucului”. Această pasăre solitară cântă doar trei luni pe an, de la echinocțiul de primăvară până la solstițiul de vară sau până de Sânziene.
Sânzienele, o sărbătoare fermecătoare
Fetele obișnuiau ca, în timpul zilei, considerată o perioadă extrem de benefică pentru descântec, să întoarcă prin magie inima iubiților.
„Eu voi înturna ulcica asta,
și ulcica întoarnă vatra,
și vatra întoarnă soba,
soba întoarnă grinzile cu horna
și grinzile întoarnă podelele
... și crângurile întoarnă pe Sânziene.
Și Maica Domnului să întoarne inimile celor împricinați
unul asupra altuia
cu cugetele și cu dragostea
să se împăciuiască!”...
În Ardeal, se mai spune că, în ziua de Sânziene, pot fi căutate comori vechi, îngropate în pământ, deoarece, în noaptea dinainte, deasupra locului unde sunt ascunse s-ar aprinde un foc.
În noaptea de Sânziene, înflorește și feriga, a cărei floare strălucitoare se păstrează pentru vrăji, descântece și leacuri. Tot atunci, la miezul nopții, înflorește și iarba-fiarelor, cu care se pot descuia toate lacătele, motiv pentru care e se află la mare căutare.
Cu ajutorul florilor de Sânziene, gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale. În seara din ajunul sărbătorii, agățau cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă a doua zi în coronițe erau prinse fire de păr, puf sau pene, anul era prielnic pentru creșterea animalelor.
Tot acum, e momentul în care se pot face previziuni meteorologice: în funcție de momentul în care răsare Constelația Găinușei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.
Sfântul Ioan sărbătorit de Sânziene
Credincioșii ortodocși sărbătoresc pe 24 iunie Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. După Solstițiul de vară, din 21 iunie, ziua începe să scadă și noaptea să crească. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, într-un moment în care ziua se micșorează, este un semn că Legea Vechiului Testament (Legea Talionului) începe să apună, pentru că vine Legea Iubirii, Legea lui Hristos. Pe de altă parte, Nașterea lui Iisus este prăznuită pe 25 decembrie, după Solstițiul de iarnă din 22 decembrie, când ziua începe să crească, un simbol evident al Legii noi.
Tot pe 24 iunie, în Bucovina se sărbătorește cu mare fast Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În această zi, se adună mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moaștelor sfântului.
Referințe: