21 aprilie 753 î.Hr.
Întemeierea Romei
Se naște Cetatea Eternă
E drept, Roma nu a fost construită într-o zi, dar construcția ei a început, se spune, în ziua de 21 aprilie a anului 753 î.Chr. Atunci, Romulus și Remus ar fi luat în calcul posibilitatea ca locul unde lupoaica i-a hrănit cu propriul său lapte să intre în istorie, cu toate cele șapte coline din dotare. Deși se spune că hotărârea nu a fost chiar una frățească, iar Romulus l-ar fi ucis pe Remus în procesul decizional, orașul s-a ridicat și a înflorit, ducând legenda celor doi mai departe. Gemenii, născuți în 771 î.Chr., au fost fiii preotesei Rhea Silvia, avându-l ca tată pe zeul războiului, Marte. Moștenirea paternă se pare că și-a pus amprenta pe relația dintre ei, iar învingătorul, respectiv Romulus, a dat orașului numele său și a creat primele structuri militare și administrative care vor face din Roma stăpâna lumii.
Ab urbe condita
Vechii romani erau siguri cu privire la ziua când a fost pusă piatra de temelie a orașului care făcea mândria imperiului - 21 aprilie, fără îndoială. Ceea ce le dădea bătăi de cap era anul în care evenimentul ar fi avut loc. De aceea, preferau să își dateze anii după consulii învestiți în funcție, mai degrabă decât după formula - A.U.C. sau Ab Urbe Condita (de la întemeierea orașului). Istoricii au propus diverse variante pentru anul întemeierii Romei, în funcție de anii în care aveau loc Olimpiadele (istoricii greci precum Timaeus), în funcție de anii estimați că ar fi trecut de la terminarea războiului troian sau în funcție de alte evenimente. Învățați precum Dionysius sau Marcus Terentius au ajuns, prin calcule complicate, la concluzia că anul ar fi fost 731 î.Chr., dar nu există o variantă unanim acceptată, pe de o parte din cauza miturilor care învăluie aceste momente de început, coroborate cu lipsa unor dovezi arheologice concludente pentru una sau alta dintre teorii.
Romanii au botezat lunile anului, găsind fiecăreia locul potrivit în calendarLunile anului sunt printre primele lucruri pe care le învățăm, adesea fără a ne întreba care e istoria lor și cine le-a pus în calendar
Titus Livius a redactat o lucrare amplă, intitulată Istoria Romei, cunoscută și sub numele de Ab Urbe Condita. Scrisă în latină, între anii 27 și 9 î.Chr., studiul acoperă perioada legendară având ca repere principale sosirea lui Enea, întemeierea orașului de către Romulus și Remus, expulzarea regilor, până în perioada contemporană lui Titus Livius, în timpul împăratului Augustus. Ultimul eveniment înfățișat de istoric este moartea lui Drusus, din 9 î.Chr. Doar 25% din lucrare a supraviețuit trecerii timpului.
Indiferent de an, romanii sunt foarte atașați de poveștile care însoțesc nașterea acestui oraș de vis. Cea mai cunoscută este cea a gemenilor Romului și Remus. Mama lor, Rhea Silvia, era fiica regelui Numitor din Alba Longa. Aceasta reprezenta o cetate legendară, localizată pe dealurile Alban, situate la sud-est de ceea ce avea să devină Roma. Înainte de nașterea gemenilor, Numitor a fost dat jos de pe tron și deposedat de prerogativele regale de către fratele său mai tânăr, Amulius. Ambițiosul unchi a silit-o pe Rhea să devină vestală virgină, asigurându-se astfel că nepoata nu îi va face o surpriză, aducând pe lume vreun potențial concurent la conducerea cetății. Ca întotdeauna, vigilența tiranilor este făcută spre a fi încălcată, iar Rhea beneficiază, în acest sens, de sprijin de sus. De foarte sus, chiar din Olimp. Lui Marte, zeul războiului nu prea îi stătea nimic în cale dacă i se aprindeau călcâiele după o muritoate, fie ea și vestală, drept pentru care, Rhea rămâne însărcinată și le dă viață celebrilor frați gemeni, Romulus și Remus.
Amulius, prea puțin sensibilizat de lărgirea familiei, ordonă ca micuții să fie înecați în râul Tibru. Din nou, se dovedește că soarta îi ocrotește pe nevinovați, chiar și atunci când îmbracă blană de lup.
Lupul își schimbă părul...
... dar nu și instinctele materne. Puși să plutească într-un coșuleț, de către un servitor cu inima mare, cei doi bebeluși sunt găsiți de o lupoaică. Animalul, mai receptiv la inocența în fașă decât unii oameni, îi alăptează și îi îngrijește până când sunt găsiți de păstorul Faustulus. Familia acestuia îi crește pe băieți, care devin liderii unui grup de păstori-războinici.
Adevărul iese la iveală și cei doi își descoperă obârșia regală, dar și intrigile unchiului denaturat. Nu stau prea mult pe gânduri și acționează justițiar. Atacă Alba Longa, îl ucid pe perfidul Amulius și își reinstalează bunicul pe tron.
Codul lui Iustinian, o lucrare fundamentală pentru dreptul din zilele noastreRomanii au intrat cu dreptul în istorie. Cu dreptul roman, ale cărui principii fundamentale se regăsesc în Codul lui Iustinian fiind preluate azi de multe state ale lumii
După ce au asigurat triumful dreptății, frații hotărăsc să fondeze un oraș pe locul unde au fost salvați în copilărie. Frate, frate, dar decizia e pe ... orgolii, așa că cei doi ajung la conflict de interese. Din confruntarea lor, Romulus iese câștigător. Învingătorul ia, ca de obicei tot, inclusiv decizia de a boteza viitorul oraș cu propriul nume - Roma, de la Romulus.
Metode matrimoniale romane
Pentru a asigura sporul demografic necesar dezvoltării locale, Romulus a oferit adăpost fugarilor și exilaților. Însă creșterea natalității avea nevoie de un ingredient indispensabil și anume, de femei. Pentru că anunțurile matrimoniale nu fuseseră încă lansate pe piață, Romulus a optat pentru o abordare mai directă. Tribul sabinilor din vecinătate a fost invitat să participe la un festival în Roma. Surpriza oferită oaspeților de organizatori a constat în răpirea femeilor (vestita Răpire a Sabinelor). Actul, barbar, de altfel, a fost subiect de inspirație pentru mulți artiști care l-au redat pe pânză sau în marmură.
Evident, bărbații sabini au ripostat, declanșând un război, curmat, însă, de intervenția sabinelor, care se aflau prinse la mijloc în acest conflict. Tratatul de pace încheiat i-a adus pe toți împreună, sub conducerea comună a lui Romulus și regelui sabin, Titus Tatius. Acesta din urmă, se stinge din viață prematur (nu se știe dacă ajutat în acest sens de Romulus sau nu). Cert este că fostul pastor războinic, adept al formulei Insociabile regnum (Puterea nu se împarte) și-a văzut din nou visul împlinit, rămânând singurul stăpân al noului și prosperului oraș.
După o domnie lungă și bogată în realizări, Romulus se stinge, la rândul său. Pentru că trupul nu i-a fost găsit niciodată, romanii au considerat că a fost transformat în zeitate și l-au venerat ca atare, sub numele de Quirinus. După Romulus, pe tronul Romei au mai urcat șase regi, dintre care ultimii trei aparțineau, se pare, neamului etruscilor. În preajma anului 509 î.Chr., a fost întemeiată Republica Romană.
Împăratul Traian sau gena imperială din ADN-ul românescÎmpăratul Traian, conducător al Imperiului Roman, și-a postat imaginile care înfățișează victoria în războiul cu dacii lui Decebal, pe columna care îi poartă numele
Enea intră în scenă
Dacă mergem și mai departe în timp, dincolo de povestea lui Romulus și Remus, ajungem până la legendara cetate a Troiei. Aici intră în scenă un alt erou și anume, Enea (Aenea), strămoș al celor doi gemeni. Enea este considerat ca fiind singurul dintre eroii troieni care a reușit să se salveze, în urma înfrângerii suferite în războiul cu aheii. Enea era fiul lui Anchises din Troia și al zeiței Afrodita (sau Venus, în mitologia romană). Născut pe muntele Ida, a fost crescut de nimfe, căsătorindu-se cu Creusa, una dintre fiicele regelui Priam al Troiei, cu care a avut un fiu, pe Ascanius. Enea a luat parte la războiul troian și a luptat cu mult curaj, fiind ocrotit în luptă de Afrodita și de Poseidon. După distrugerea Troiei ar fi preluat conducerea supraviețuitorilor a reușit să fugă, luând cu el, pe Anchises și Ascanius, împreună cu alți câțiva tovarăși credincioși.
Navigând până la gurile Tibrului, ar fi fondat aici cetatea Lavinium. Fiul său, Ascanius, întemeiază Alba-Longa, și continuă destinul tatălui: întemeierea unui mare oraș, prin cei doi fii ai săi, Amulius și Numitor. De aici, până la Romulus și Remus, nu a mai rămas decât un pas, făcut de fiica lui Numitor și mama gemenilor, Rhea Silvia.
În secolul al IV-lea î.Chr., Roma și-a început expansiunea pe întreaga Peninsulă Italică. În același timp, civilizația romană a intrat tot mai mult în contact cu cea greacă, îmbrățișând cu mai mare entuziasm varianta că Enea ar fi fost strămoșul părinților fondatori ai Romei. În secolul I î.Chr., poetul roman Virgiliu (Publius Vergilius Maro) a dezvoltat mitul lui Enea în vestita sa opera, Eneida (Aeneis). Augustus, primul împărat roman, care domnea pe vremea când Virgiliu și-a scris poemul epic și unchiul său, Julius Caesar, care l-a precedat ca și conducător al Romei, erau considerați descendenți ai eroului troian.
De secole, Roma știe să își păstreze farmecul, dar și misterul, ducând mai departe povestea unui oraș fascinant.
Referințe: