01 octombrie 331 î.Hr.
Alexandru cel Mare îl învinge pe Darius al III-lea în bătălia de la Gaugamela
Un luptător... cuceritor
Alexandru cel Mare a fost, fără îndoială, cel mai „cuceritor” lider pe care antichitatea l-a cunoscut. Născut în Macedonia, un regat din nordul „barbar” al Greciei, și urcat pe tron la frageda vârstă de 20 de ani, tânărul suveran n-a stat foarte mult pe gânduri înante de a-și începe epopeea. În doar 13 ani a reușit să făurească cel mai vast imperiu al timpului său, luând în stăpânire teritorii de pe trei continente: Europa, Africa și Asia! Granițele statului său se întindeau de pe țărmul Mării Adriatice până în Munții Himalaya, de la Dunăre la Indus și din valea Nilului până la râul Oxos (azi Amudaria). Expansiunea către răsărit n-a fost doar una de natură militară, ci și una culturală. Din simbioza culturii grecești și a celei orientale s-a născut civilizația elenistică. Cu energia specifică tinereții, regele, în fruntea unei armate care l-a urmat „orbește”, a declanșat ofensiva împotriva celui mai mare inamic al său și al grecilor: Imperiul Persan. În scurt timp, întregul Orient s-a aflat la picioarele sale. Bătălia decisivă s-a dat la Gaugamela, pe 1 octombrie 331 î. Hr., acolo unde înfrângerea rivalului Darius al III-lea a fost totală.
Un regat de pe un cal!
Fiu al regelui Macedoniei, Filip al II-lea, și al reginei Olimpia, fiică a regelui din Epir, Alexandru cel Mare s-a născut în anul 356 î. Ch. la Pella, pe atunci capitala regatului, acum o mică localitate în apropiere de Salonic. Despre nașterea sa au circulat în antichitate tot felul de legende. Plutarh i-a atribuit paternitatea chiar lui Zeus, în timp ce Hegesias din Magnesia a pus incendiul care a mistuit Templul lui Artemis din Efes (una dintre cele șapte minuni ale lumii antice) pe seama faptului că zeița a participat la nașterea lui Alexandru, consemnată chiar în aceeași zi. Pe lângă acestea, regii Macedoniei susțineau că neamul lor își trage obârșia din miticul Hercule, în timp ce regii din Epir (adică predecesorii pe linie maternă) își proclamau descendența din eroul Achile.
Hannibal, un mare strateg, în general!Generalul cartaginez Hannibal Barca, unul din cei mai străluciți strategi militari ai Antichității, i-a învățat pe romani că unde nu-i cap, vae victis!
Cert e că micuțul Alexandru a avut parte de o educație demnă de un viitor suveran. Pe toată durata copilăriei și adolescenței a efectuat zilnic antrenamente fizice, călindu-se astfel pentru încercările expedițiilor militare ce au urmat. Nici partea intelectuală n-a fost ignorată, Aristotel, unul dintre cei mai importanți filozofi ai Greciei Antice, devenindu-i tutore. A învățat să călărească, să vâneze, să lupte, dar și să citească și să cânte la liră.
La toate acestea s-a adăugat, în doză mare, curajul, calitate pe care macedoneanul a demonstrat că o posedă încă de foarte tânăr. Pe când avea 13 ani, tatăl său, Filip al II-lea, a achiziționat un splendid armăsar, pe care nici chiar cei mai experimentați dintre generalii săi nu l-au putut călări. Doar Alexandru a reușit să-l îmblânzească, iar Bucefal („cap de bou”), cum a fost botezat armăsarul, i-a stat alături noului stăpân, ajungând împreună cu acesta până în India. Se spune că în fața acestui act de curaj, tatăl său i-ar fi adresat următoarele cuvinte: „Fiule, trebuie să-ți găsești un regat îndeajuns de mare pentru ambițiile tale. Macedonia e prea mică pentru tine!”.
Nodul gordian, dezlegat în stil macedonean
Soarta, și poate nu doar ea, a făcut ca Alexandru să urce pe tronul Macedoniei la doar 20 de ani. El i-a urmat tatălui său, Filip al II-lea, care, în 336 î.Hr., a fost asasinat. Se pare că mama sa, Olimpia, nu a fost străină de acest act, mai ales că, la acea data, regele Filip al II-lea era recăsătorit cu Cleopatra Eurydice, noua soție dăruindu-i încă un fiu, Caranus. Imediat după ascensiunea la putere, Alexandru a pus lucrurile în „ordine”. A „scăpat” de mama sa vitregă și de fratele său vitreg (Olimpia a jucat iarăși un rol important), iar apoi a pus capăt revoltelor ce cuprinseseră Grecia și Tracia, după câteva campanii militare purtate în forță. Ba chiar, într-o expediție îndreptată împotriva tribalilor, un neam tracic din nordul Balcanilor, a trecut Dunărea, undeva în Oltenia. În scurta sa incursiune a învins o armată de aproximativ 14.000 de geți (conform lui Arrian) și a prădat o cetate aflată în apropierea Istrului, cum era denumit fluviul în antichitate.
Traian și Decebal, conducători militari de geniu, au câștigat bătălia cu istoriaDacia a devenit provincie a Imperiului Roman, după cucerirea teritoriilor aflate la nord de Dunăre de către Traian, iar amestecul celor două popoare a condus la nașterea națiunii române
Odată ce spatele a fost asigurat, ambițiosul suveran a putut să-și îndrepte toată atenția către războiul de pedepsire, pe care tatăl său l-a declarat cu puțin timp înainte de moartea sa, perșilor. Lasând Grecia sub supravegherea generalului Antipatros, în 334 î. Hr., în fruntea oștii sale, a trecut Hellespontul (strâmtoarea Dardanele), pășind în Asia. N-avea de unde să o știe la acea vreme, dar se despărțea pentru totdeauna de meleagurile natale!
Prima confruntare cu armata persană (ce avea în rândurile ei și numeroși mercenari hopliți greci) s-a dat pe malul râului Granicus, acolo unde s-a încercat oprirea înaintării tânărului rege. Orientalii au eșuat, iar apoi, în timpul iernii din 334-333 î.Hr., europeanul a luat în stăpânire, rând pe rând, cetățile grecești aflate pe țărmul anatolian al Mării Egee.
S-a îndreptat apoi către Gordium, o cetate din Frigia, acolo unde, conform legendei, exista un nod pe care nimeni până atunci nu a reușit să-l desfacă. Potrivit unui oracol, cel ce avea să dezlege încâlcita legătură, urma să conducă Asia. Nodul era păstrat în templul lui Zeus și lega jugul carului lui Gordias, un țăran devenit rege al Frigiei. Nodul era atât de complicat încât nimeni nu i-a dat de capăt. A încercat și Macedon, însă, la început, nici el nu a avut mai mult succes. Se spune că, enervat de situație, tânărul rege a exclamat „nu contează modul în care aceste frânghii vor fi dezlegate”, a scos sabia din teacă și a tăiat nodul, găsind astfel soluția pentru o problemă care aparent nu se putea rezolva. Nimic nu-i stătea în cale ambițiosului suveran macedonean!
Alexandru calcă pe covor persan
După legendara rezolvare a „Nodului gordian”, Alexandru a trecut munții Taurus în Cilicia. În sudul Asiei Mici, la Issos, avea să se dea o nouă luptă cu armata persană. Deși inferiori numeric, macedonenii au obținut încă o victorie, regele făcându-se din nou remarcat pe câmpul de luptă. În fruntea cavaleriei, Alexandru a reușit să străpungă liniile inamice și s-a îndreptat direct către rivalul său, Darius al III-lea. Îngrozit, acesta a fugit, lăsându-și în urmă familia (mama, soția și fiicele), care au căzut prizoniere în mâinile tânărului războinic.
După această reușită, porțile către Levant s-au deschis larg. Siria și Egiptul erau acum în fața sa. Multe cetăți s-au predat fără luptă (printre ele și Ierusalimul), iar pe cele precum Tyr și Gaza, care au opus rezistență, au fost cucerite în urma unor asedii. La intrarea în Egipt, a fost primit ca un eliberator. În patria faraonilor a întreprins o lungă călătorie prin deșert, până la oaza Siwa, acolo unde se afla oracolul zeului Amon. Preoții i-au acordat titlul de fiu al lui Ra, iar din acel moment, Alexandru cel Mare a devenit, cel puțin în ochii egiptenilor, un zeu! Din Valea Nilului tânărul rege, acum și zeu și faraon, s-a îndreptat către Mesopotamia.
Egiptul Antic își păstrează secretele în piramideCele trei piramide de pe Platoul Gizeh sunt dovezi ale civilizației avansate din Egiptul Antic, cu mistere pe care știința nu a reușit să le descifreze
La Gaugamela (localitate antică situată pe malul râului Tigru, astăzi aflată în Kurdistanul irakian), pe data de 1 octombrie 331 î. Hr., avea să se dea bătălia decisivă, cea care a condus la prăbușirea Imperiului Persan. Perșii aveau din nou avantajul numeric, sub stindardul regelui Darius al III-lea adunându-se soldați din diverse părți ale imperiului, dar și trupe aliate. E posibil ca armata persană să fi avut un efectiv situat la peste 100.000 de oameni, printre aceștia numărându-se cei 10.000 de „nemuritori”, faimoșii soldați de elită. Pe lângă aceștia, în oastea lui regelui regilor, cum era titulatura lui Darius, se mai găseau numeroși mercenari greci, cavaleri din Bactria, 200 de care de luptă ale sciților și 15 elefanți de luptă!
De partea cealaltă, oastea lui Alexandru nu se ridica nici la jumătatea acestor cifre (aproximativ 47.000 de oameni)! Dar asta n-a contat nici acum. Tânărul suveran a reușit să învingă din nou, după o luptă în care a fost iarăși foarte aproape de a ajunge la tabăra rivalului său. Însă Darius a fugit din nou de pe câmpul de luptă, cauzând o derută totală în rândul trupelor sale. Macedoneanul nu l-a urmărit, ci a preferat să se întoarcă în ajutorul flancului său stâng, aflat în mare dificultate.
Deznodământul a fost așadar unul puțin așteptat. Perșii au suferit o înfrângere totală, Babilonul și cele două capitale, Susa și Persopolis, ajungând în mâinile europenilor. Ulterior, regele Darius al III-lea, retras în partea de est a imperiului, a fost trădat și ucis chiar de către satrapul Bactriei, Bessus. Pentru regicidul comis acesta a fost însă torturat și apoi ucis de către suveranul macedonean. După acest eveniment, Alexandru s-a considerat succesorul și moștenitorul lui Darius al III-lea, urcând astfel pe tronul ahemenizilor.
Din regalitate, în eternitate
După ce a răpus Persia, Macedon s-a îndreptat către India. A obținut o nouă victorie de răsunet, în bătălia de la râul Hydaspes, în fața regelui Porus din Punjab, în anul 326 î. Hr. Alexandru și-a dorit apoi să continue înaintarea spre est, dar soldații săi, sătui de atâtea campanii, s-au revoltat în apropierea râului Gange. A fost nevoit să se întoarcă și să ordone retragerea. După 10 ani de lupte neîntrerupte (niciuna pierdută), suveranul macedonean cucerise aproape toată lumea cunoscută la acea vreme, ajungând stăpân pe trei continente. În plină glorie, s-a întors în Persia. A mutat capitala la Babilon și a încercat să-și consolideze cuceririle. În acest scop, a creat o fuziune între noii veniți și localnici, organizând celebrele „nopți Susiene”, în care s-a căsătorit cu Sateira, fiica lui Darius, instituind, după obiceiul locului, poligamia. Totodată, în același timp, 10.000 de macedoneni s-au căsătorit, la rândul lor, cu femei persane.
Vasco da Gama condimentează viața europenilor cu arome din IndiaPortughezul Vasco da Gama a fost primul european care a ajuns în India pe mare, după un voiaj incredibil pentru anul 1497 - peste 38.000 de kilometri străbătuți cu navele sale
Din păcate, mărețul destin avea să-i fie frânt foarte devreme. La fel ca viața, și moartea sa a devenit subiect de legendă. De la otrăvire la epuizare, de la crimă, la diverse boli precum malaria, febra tifoidă sau pancreatita, cauza dispariției sale subite rămâne un mister. Cert este că, la 13 iunie 323 î.Hr., Alexandru cel Mare intra pe ușa principală a posterității, lăsând în urma sa cel mai vast imperiu pe care omenirea l-a cunoscut până atunci, civilizația elenistică, ce va schimba pentru totdeauna cultura omenirii și un model de lider care a știut să folosească atât forța cât și diplomația pentru a fi respectat și iubit în același timp.
Referințe: