25 decembrie 0
25 decembrie, an de an, Crăciun la toată lumea
Crăciun, după Ajun
Crăciunul e o sărbătoare religioasă, dar și laică, un fenomen mondial, cultural și comercial. De două milenii, oamenii îl celebrează, respectând obiceiuri și ritualuri care s-au schimbat, s-au adaptat, dar nu au dispărut. Creștinii aniversează nașterea lui Isus din Nazareth, dar sărbătoarea a marcat istoria multor popoare, cu alte teme și tradiții.
Crăciunul, o sărbătoare străveche
Mijlocul iernii a fost un moment festiv pentru oameni din toată lumea și din toate timpurile. Cu secole înainte de sosirea lui Isus Christos, primii europeni sărbătoreau lumina și nașterea, ca fenomene, în zilele întunecate de iarnă. Mulți se bucurau la momentul solstițiului de iarnă, considerând că partea cea mai grea a acestui anotimp a fost depășită și puteau deja să se gândească la renașterea naturii din primăvară.
Drăgaica sau Sânzienele, momente magice de varăSărbătoarea de Sânziene e un moment magic, în care putem afla ce ne rezervă viitorul și găsim leacuri tradiționale pentru sănătate și frumusețe
În Scandinavia, nordicii aveau o perioadă de celebrare, numită Yule, din 21 decembrie, până în ianuarie. Ca semn de recunoștință pentru apropiata întoarcere a Soarelui, tații și fiii aduceau acasă bușteni mari, pe care îi aruncau în foc. Oamenii petreceau până când toate lemnele ardeau și asta putea să dureze până la 12 zile. Ei credeau că fiecare scânteie care sărea din foc era un semn pentru un porc sau o vită care se va naște în cursul anului următor, în gospodăria lor.
În cea mai mare parte a Europei, sfârșitul lui decembrie dădea startul petrecerilor și veseliei. Până în acel moment al anului, majoritatea animalelor erau deja sacrificate, pentru a nu fi nevoie să fie hrănite peste iarnă. Pentru mulți, era singura perioadă din an când aveau rezerve mai mari de carne proaspătă. Ca bonus, vinul și berea erau deja fermentate, numai bune de băut.
Vechii germanii îl celebrau pe zeul păgân Odin, chiar în mijlocul iernii. Nu atât de drag, cât de teamă, tradiția spunând că acesta zboară noaptea pentru a-și supraveghea credincioșii și a decide cine va prospera și cine nu. Ca măsură de siguranță, mulți alegeau să nu își părăsească locuințele.
Pe când Saturnaliile țineau loc de Crăciun
La Roma, unde iernile nu erau atât de aspre, sărbătorile de iarnă erau dedicate lui Saturn, zeul agriculturii și purtau numele lui - Saturnalii. Din săptămâna care preceda solstițiul de iarnă și toată luna care urma, Saturnaliile erau o perioadă de distracție și abundență, cu mâncare și băutură, în care ordinea socială romană era întoarsă cu susul în jos. Pentru o lună, sclavii deveneau stăpâni, iar țăranii se transformau în orășeni. Magazinele și școlile erau închise, astfel încât toată lumea să se bucure.
Tot în preajma solstițiului de iarnă, romanii sărbătoreau Juvenalia, dedicată copiilor Romei. Cei din clasele sociale superioare aniversau nașterea lui Mithra, zeul Soarelui nebiruit, la 25 decembrie. Se credea că zeul se născuse dintr-o piatră sau dintr-o peșteră, în ziua de 25 decembrie, când păstorii din ținut au venit să i se închine. El a capturat taurul divin pe care l-a sacrificat pentru a organiza un banchet alături de Soare. Din sângele taurului se spune că au apărut toate plantele și animalele folositoare omului. Străbătând ziua cerul, Mithra vede și aude totul din cer sau de pe pământ pentru că are 10.000 de ochi și 1.000 de urechi.
În primii ani ai creștinătății, Paștele era principalul eveniment religios, biserica hotărând să includă și nașterea lui Christos pe lista sărbătorilor de abia în secolul al IV-lea. Noul Testament nu menționează o dată anume pentru nașterea Mântuitorului, așa că, pentru a pune capăt controverselor, papa Iulius I a decis să aleagă data de 25 decembrie și pentru a contracara sărbătorirea păgână a Saturnaliilor. Purtând mai întâi numele de Sărbătoarea Nașterii, a fost introdusă în Anglia la sfârșitul secolului al VI-lea, iar după două sute de ani era deja obișnuită în aproape întreaga Europă, în Evul Mediu tradițiile creștine înlocuindu-le aproape în totalitate pe cele păgâne. Însă apucăturile au rămas, Crăciunul fiind un fel de carnaval, la care alcoolul avea un loc de cinste și tot alaiul de manifestări mai puțin religioase pe care le aducea.
Luna aprilie dă startul nebuniei de primăvară și frâu liber la farse și păcăleliZiua nebunilor, care marchează începutul lunii aprilie are o istorie proprie, marcată de farse și păcăleli, de la cel mai simple și mai vechi la cele sofisticare din zilele noastre
Crăciun în afara legii
La începutul secolului al XVII-lea, un val de fundamentalism religios a schimbat modul în care se sărbătorea Crăciunul. Când Oliver Cromwell și puritanii săi au preluat conducerea în Anglia, în 1645, au jurat să scape țara de decadență, iar în acest proces au anulat și Crăciunul. Prin voința poporului, Carol al II-lea a fost reinstaurat pe tron și, împreună cu el, s-a întors și Crăciunul în viața englezilor. Însă cei care au emigrat în America erau și mai stricți decât strămoșii lor de pe vremea lui Cromwell, așa că nu au exportat sărbătoarea Crăciunului în Lumea Nouă. Din 1659 până în 1681, acesta era chiar interzis prin lege în Boston, iar cei pătrunși de spiritul Crăciunului riscau o amendă de cinci șilingi. Ca dovadă că diversitatea era de pe atunci la mare cinste în America, orașul Jamestown sărbătorea evenimentul cu toți locuitorii din dotare, fără incidente. După Războiul de Independență, toate festivitățile de origine engleză au căzut în dizgrație, inclusiv Crăciunul. A fost trecut pe lista sărbătorilor, printr-un act oficial, de abia la 26 iunie 1870.
Crăciunul reintră în cărți
De abia în secolul al XIX-lea, americanii și-au redescoperit dragostea față de Crăciun, transformându-l dintr-un carnaval, într-o sărbătoare de familie, centrată pe pace, dragoste și valori tradiționale. Ce a determinat această transformare? Ca de obicei, cultura.
Începutul secolului al XIX-lea a fost marcat de haos și conflicte sociale. Rata șomajului era foarte ridicată, iar cei aflați la periferia societății se grupau în bande care atacau adesea în preajma sărbătorilor de iarnă. În 1828, consiliul local al orașului New York a decis prima ripostă polițienească la o revoltă de stradă din perioada Crăciunului. Această decizie a fost și un semnal pentru clasele sociale aflate la conducere că e nevoie de o schimbare a modului în care se aniversează nașterea Domnului.
În 1819, cunoscutul autor Washington Irving a scris „Albumul de schițe al lui Geoffrey Crayon”, o serie de povestiri despre aniversarea Crăciunului într-un vechi conac englezesc. Schițele înfățișau un senior care invită țăranii de pe moșie să petreacă sărbătoarea împreună. Spre deosebire de conflictele societății americane de atunci, în carte, cele două grupuri coexistă armonios. În concepția lui Irving, Crăciunul trebuia să fie o sărbătoare a păcii, a iubirii, indiferent de statut social. Cam în aceeași perioadă, autorul englez Charles Dickens a publicat opera sa devenită clasică, „O poveste de Crăciun”.
Charles Dickens și minunata sa Poveste de CrăciunO poveste de Crăciun despre puterea magică de a readuce iubirea în suflet și lumina în viața fiecăruia dintre noi
Mesajul povestirii, de generozitate și bunăvoință a creat un curent de opinie care a transformat mentalitatea referitoare la valorile Crăciunului, atât în Europa, cât și în America. Bucuria de a dărui, reunirea familiei și recunoștința pentru ceea ce ne oferă viața au devenit cele mai frumoase cadouri, chiar dacă societatea modernă încearcă adesea să le convertească în succes comercial.
Referințe: