12 iulie 2011

cel mai mare câștig la loterie

Caleidoscop Monica

Scoțieni cu noroc

La 12 iulie 2011, ghicind toate cele cinci numere și cele două stele norocoase, după modelul loteriei britanice, Colin și Christine Weir, din Largs, Scoția, au încasat suma uriașă de 161.653.000 de lire sterline, cel mai mare premiu de acest gen câștigat vreodată în Europa. Potrivirea norocoasă i-a catapultat pe soții Weir - el 64 de ani, ea, 55, căsătoriți de 30 de ani - pe locul 430 din topul celor mai bogați oameni ai anului 2011, publicat de Sunday Times. În această vecinătate selectă, cei doi scoțieni se situează în apropierea cuplului David și Victoria Beckham, care împart o avere de 165 de milioane de lire. Cu toată bogăția picată din cer, planurile lor rămân cât se poate de pământești: case și mașini pentru copii, alte bilete la loto și călătorii în Australia și China. Tot înspre China călătorim și noi, pentru a vedea de unde vine pasiunea pentru jocul de loterie.

Loterie din istorie

Primele mențiuni clare referitoare la o formă organizată de loterie vin din China anului 200 î.Chr. Împăratul Cheung, din dinastia Han, a considerat că loteria poate fi o formă prin care să stimuleze coletarea taxelor și impozitelor. Jocul a primit numele Keno și e foarte popular în China, până în zilele noastre. Și tot la fel ca în zilele noastre, câștigurile provenite din vânzarea biletelor de loterie erau folosite pentru a finanța proiecte publice. O parte din banii care reveneau statului din această activitate au fost investiți în construirea unor porțiuni din Marele Zid Chinezesc.

Marele Zid, o barieră de apărare făcută de împărați, cu prețul vieții oamenilor de rândMarele Zid Chinezesc, care străbate China și se întindea odată de-a lungul a 20.000 de kilometri e în pericol să dispară bucată cu bucată

Și alte popoare ale Antichității au utilizat versiuni ale unor jocuri publice de noroc, pentru divertisment sau pentru a susține financiar proiecte importante. Împărații romani, de pildă, în timpul spectacolelor de circ, aruncau în arenă bucăți de pergament inscripționate cu numere. Norocoșii care reușeau să pună mâna pe o asemenea piesă, se prezentau pentru a revendica diverse premii, care constau fie în bunuri (vase prețioase, cai etc.) fie în anumite privilegii. În timpul domniei lui Iulius Caesar, loteria a reprezentat o modalitate de a strânge fonduri pentru restaurarea capitalei imperiale. Jocul funcționa relativ asemănător cu variantele contemporane, cetățenii romani cumpărând bilete și primind, în schimb, diverse premii, nu în bani, ci în obiecte.

Extravagantul împărat Nero a diversificat gama de premii, incluzând bijuterii, aur, argint, vile pe Insula Capri și chiar sclavi. Nobilii romani practicau distracții asemănătoare la petreceri, oaspeții favorizați de Fortuna primind butoaie cu vin și alte recompense delicioase.

Împărații și conducătorii romani aveau o profundă admirație față de Alexandru Macedon. Se spune că Iulius Caesar, pe când avea 33 de ani și era doar general în Hispania, ar fi început să plângă la vederea unei statui a lui Alexandru cel Mare, afirmând că el nu realizase nimic până la aceeași vârstă, în timp ce Alexandru cucerise întreaga lume.

Renașterea norocului

Jocurile de noroc s-au ținut scai de evoluția popoarelor lumii, fascinația unui câștig rapid și facil fiind, se pare, irezistibilă pentru orice generație. Negustorii europeni ai Evului Mediu au descoperit că își pot valorifica mai eficient bunurile de preț, dacă le oferă ca premii la loterie.

Una din primele ”trageri loto” documentate a avut loc în orașul olandez Sluis, în 1434. Cu spiritul gospodăresc specific, olandezii, au folosit banii din vânzarea tichetelor, pentru a întări fortificațiile orașului. În 1444, unele orașe din Flandra ofereau deja premii în bani. Tot un flamand, pictorul Jan Van Eyck a dus premiile la un alt nivel, oferind propriile creații artistice ca recompensă pentru câștigătorii la loterie.

Nici scopurile nobile nu au fost uitate, orașul Bruges organizând în 1466 un asemenea joc public, cu premii în bani, profiturile fiind donate săracilor. De prin 1465, Belgia avea deja un sistem regulat de extrageri loto, care furniza fonduri pentru locuințe sociale, capele sau canalizări.

Cosimo și Lorenzo patronii artelor la FlorențaFamilia Medici, prin Banca Medici, a susținut Renașterea italiană la marea artă și a transformat Florența în centrul cultural al Europei

În 1530, Florența a semnat actul de re(naștere) a sistemului de loterie cu premii cash, în rândul orașelor italiene. Franța nu s-a lăsat mai prejos și regele Francisc I a folosit o metodă similară penru a-și revigora trezoreria cam vlăguită.

Anglia venea și ea tare din urmă, sub mâna de fier, înmănușată în catifea a reginei Elisabetha I. Adeptă a numerelor mari, suverana a pus în vânzare 400.000 de bilete, care promiteau premii în bani, dar și în porțelanuri chinezești, tapiserii, acces liber la bibliotecă sau imunitate la pedepse minore cu închisoarea (cele până la 7 zile de detenție). Regina decis să înlocuiască taxarea directă a cetățenilor cu sistemul aparent mai blând al loteriei (care mai promitea și premii), reușind astfel să își refacă flota și să repare porturile.

Ulterior, guvernul englez a vândut drepturile de a comercializa tichetele de loterie unor intermediari. Una din cele mai faimoase ”ediții” a fost cea din 1753, cu ale cărei profituri au ajutat la construirea British Museum. Până în 1826, când Parlamentul a aprobat, în sfârșit, loteria de stat, multe forme ale jocului era deja practicate și acceptate de populație.

În Franța, loteria s-a bucurat de un asemenea succes, încât oamenii au refuzat să mai plătească taxe, cerând să cumpere bilete de loterie în loc. La mijlocul secolului al XVIII-lea, regele Ludovic al XV-lea și Casanova au fost cei care au înființat Loteria Națională Franceză. Olandezii au fost mai harnici, având o asemenea instituție încă din 1726, cea mai veche loterie oficială din lume, care încă funcționează.

Anii 1700 au adus cu ei în Lumea Nouă patima jocurilor de noroc. Cu un secol înainte ca pocherul să ocupe locul de onoare la masa verde, primii coloniști se distrau cumpărând bilete de loterie. Nici părinții fondatori nu s-au dat în lături să facă un ban cinstit pe această cale. Benjamin Franklin, cu banii impozitați pe jocul de loto, a finanțat cumpărarea de arme pentru luptele duse cu britanicii, iar George Washington, construirea unor drumuri noi către Vest.

Viața ca o loterie

Secolul XX a băgat și loteria în viteză. Loteria de Stat din Queensland, Australia, a dat startul în 1917 loteriilor moderne, urmată de cea irlandeză în 1930. Jocurile de noroc au fost legalizate în Canada începând cu 1969, acordându-se provinciilor permisiunea de a organiza loterii și de a deschide cazinouri, cu condiția de a dona anumite procente în scopuri caritabile. Statul american New Jersey a urmat rapid acest exemplu, înființând o loterie de stat, care vindea bilete, în valoare de 10 cenți.

În 1973, loteria și-a extins raza de acțiune, organismul oficial canadian care gestiona extragerile, folosind câștigurile în organizarea Jocurilor Olimpice de la Montreal.

Până în 1999, în SUA, 37 de state și districtul Columbia aveau propriile loterii oficiale. În lume există peste 100 de loterii de stat. Acestea gestionează sume în valoare de miliarde de dolari, obținute din biletele vândute, din care o parte intră în bugetul statului, de unde merg către investiții, iar o parte se întorc la cei câțiva răsfățați ai sorții care au ghicit combinațiile câștigătoare. Până la urmă, loteria rămâne cea mai benignă modalitate de a trage norocul de mânecă, o speranță că ziua de mâine poate fi mai bună și că miracolele se întâmplă în viața reală.

Referințe:

telegraph.co.uk lottosend.com lotto-game.com

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept