07 mai 1999
Ioan Paul al II-lea, primul papă care vizitează România
Papa Ioan Paul al II-lea - pelerinului îi stă bine cu pelerinajul
De la Marea Schismă din 1054, când capii bisericilor catolice și ortodoxe au decis să pornească pe drumuri diferite, deși paralele, niciun papă nu a pus piciorul în România. Ioan Paul al II-lea, în stilul său nonconformist, modern și deschis, avea să pună capăt aceste stări de lucruri. La 7 mai 1999, dă curs invitației Patriarhului Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române și face prima vizita oficială pe un pământ atât românesc, cât și predominant ortodox. Denumit și „Papa Pelerin”, Ioan Paul al II-lea a călătorit foarte mult în perioada în care s-a aflat la cârma catolicismului (1978 - 2005). A vizitat 129 de țări, parcurgând în traseele sale pastorale 1.167.000 km, de 31 de ori circumferința Pământului, mai mult decât toți papii de dinaintea lui la un loc.
Cine pleacă la plimbare, intră-n cartea de onoare
Deși călătoriile papilor în afara Romei au fost foarte rare în istorie, în primii 500 de ani neexistând deloc plecări din proprie inițiativă, Papa Paul VI-lea (1963-1978) a fost primul care a călătorit cu avionul, primul care a părăsit Italia și primul care a vizitat Emisfera Vestică, Africa, Oceania și Asia în calitate de papă. Și Papa Benedict XVI (2005-2013) a călătorit pe tot mapamondul, dar niciunul nu a reușit să atingă recordul Papei Ioan Paul al II-lea.
Ioan Paul al II-lea un papă de colecțiePapa Ioan Paul al II-lea a fost un îndrumător spiritual adevărat, deschis, tolerant și intelligent, dar, mai presus de toate, uman
Aceste călătorii nu au fost deloc rezultatul unui moft, ele fiind motivate de necesitatea de a fi aproape de oameni, de credincioșii creștini care se aflau răspândiți pe tot globul, dar și de dorința acestui pontif de a trece peste barierele cutumiare și de a crea o punte de legătură între oamenii diferitelor religii.
Marea schismă din 1054 - separare în stil mare
Statutul special al celor cinci episcopi denumiți patriarhi (episcopul Romei, episcopul Alexandriei, episcopul Antiohiei, episcopul Constantinopolului și episcopul Ierusalimului), confirmați în cadrul Conciliului din Calcedon, din anul 451, îi făcea să se considere superiori celorlalți episcopi. Dintre aceștia, cel de la Constantinopol avea pretenția că „Noua Romă” are o poziție mai înaltă. Patriarhul Romei era de altă părere, afirmând că el trebuie să beneficieze de întâietate, pentru că este succesorul Sfântului Petru, primul dintre apostoli.
Dezbinarea Imperiului Roman a fost un alt factor de influență important care a condus la separarea Bisericii. Ultimul împărat al Imperiului Roman unit a fost Teodosie cel Mare, care a murit în 395. După moartea sa, teritoriul imperiului s-a înjumătățit, fiecare parte, răsăriteană și apuseană având propriul împărat. În timp ce Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) s-a bucurat de stabilitate, Imperiul Roman de Apus s-a fărâmițat, sub presiunea triburilor germanice, la finele secolului al V-lea.
Lupta pentru supremația din cadrul Bisericii a pus accent pe divergențele teologice. Iconoclasmul (doctrină care se împotrivea închinării la icoane) respins de papi, practici liturgice occidentale considerate inovații nedorite în răsărit, celibatul neacceptat de răsariteni, isihasmul răsăritean (tehnică de rugăciune) neacceptat de apuseni. Nu în ultimul rând, divergențele care vizau o problemă legată de „Filioque” (Fiul), respectiv modul „purcederii” Duhului Sfânt ca fiind nu doar de la Dumnezeu Tatăl, ci și de la Dumnezeu Fiul, în timp ce teologii ortodocși susțineau că Duhul Sfânt „purcede” numai de la Tatăl, au fost un chestiuni de neacceptat pentru ambele părți.
Gărzile Elvețiene, soldați de elită la VaticanGarda Elvețiană este un corp militar care asigură paza papei la Vatican, compus din soldații cei mai buni ai Elveției și ofițeri de elită
Astfel, Papa Leon al IX-lea și Patriarhul Mihai I Cerularie al Constantinopolului au împlinit ruptura definitivă dintre biserici în anul 1054, ruptură rămasă în istorie sub denumirea de Marea Schismă. În urma acestei rupturi s-au definit două Biserici distincte, Biserica Catolică, occidentală, latină și condusă de Papă și Biserica Ortodoxă, orientală, greacă, condusă de Patriarhul Constantinopolului. Competiția dintre cele două Biserici a rămas deschisă, fiecare încearcând să-și extindă aria de influență și acoperire, și implicit, numărul credincioșilor cotizanți și aflați sub ascultare.
Până în prezent, este recunoscută poziția de „primul între egali”, care o are față de celelalte biserici autocefale aflate în comuniune liturgică, a Patriarhului Constantinopolului, acesta fiind simbolic numărul unu al ortodoxiei și șef onorific.
Vizita papală - o provocare totală
Papa Ioan Paul al II-lea a pus foarte mare preț pe dialogul ecumenic, fiind primul cap al Bisericii Catolice care a intrat în mod oficial pe terenul unor echipe adverse, adică într-o sinagogă și într-o moschee.
Primul pas de apropiere în relațiile dintre cele două biserici-surori (catolică și ortodoxă) datează din 1964 când Patriarhul Atenagoras al Constantinopolului și Papa Paul al VI-lea s-au sărutat frățește la Ierusalim, iar în anul următor și-au ridicat anatemele lăsate la 1054, începând astfel o nouă etapă în relațiile reciproce. Cârcotașii spun, însă, că Papa nu avea ce ridica, anatemele lor nefiind valabile, iar Patriarhul Atenagoras nu putea să le ridice pentru că cei anatemizați nu au ieșit din „erezie”. Dar aceste aspecte n-au contat prea tare, în fața acestui gest de împăciuire, totul a fost trecut cu vederea.
Constantin cel Mare, lider creștin și militarConstantin cel Mare, conducător al Imperiului Roman, a fost primul împărat convertit la creștinism, schimbând pentru totdeauna harta religioasă a Europei
După căderea regimului comunist, autoritățile române i-au adresat Papei Ioan Paul al II-lea o invitație de a vizita România. Președintele României de atunci, Emil Constantinescu, a reînnoit invitația, în iulie 1998. A urmat apoi procedura internă a Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod și-a dat acordul pentru vizita Papei în România, în 16 decembrie 1998. La 12 februarie 1999, Prea Fericitul Patriarh Teoctist i-a adresat invitația Sanctității Sale de a veni în vizită, invitație acceptată în 12 martie 1999, și confirmată pentru perioada 7-9 mai 1999.
Importantul oaspete a fost întâmpinat de Emil Constantinescu, președintele României, de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist, de Arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu, de Nunțiul Apostolic Jean-Claude Perisset, de Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma și de alte personalități ale vieții publice și politice românești.
Papa Ioan Paul al II-lea a fost așteptat după tradiție, cu pâine și sare, a fost trecută în revistă garda de onoare, s-au intonat imnurile de stat ale Vaticanului și ale României, după care Sanctitatea Sa răspunzând cuvintelor de bun venit a rostit un discurs în limba română, adresându-se cu emoție celor prezenți.
După ceremonia primirii pe aeroport, Suveranul Pontif și Patriarhul Teoctist au urcat în papamobil și s-au îndreptat spre Palatul Patriarhiei, pe drum fiind aclamați de locuitorii capitalei. A urmat prima întrevedere dintre cei doi înalți prelați, seara fiind invitați la Palatul Cotroceni, la o recepție oficială oferită de președintele României, în cinstea oaspetelui de onoare.
Programul oficial al zilei de 8 mai 1999 a cuprins vizite la Cimitirul Bellu Catolic, unde Papa Ioan Paul al II-lea a adus un omagiu unor prelați greco-catolici victime ale persecuției regimului comunist, fiind urmată de o scurtă vizită la Cimitirul Eroilor Revoluției și apoi de asistarea la o Liturghie Divină greco-catolică, celebrată în Catedrala „Sfâtul Iosif” din București.
Evenimentul marcant al zilei a fost întâlnirea Suveranului Pontif cu Patriarhul Teoctist și membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la care au fost prezenți președintele Emil Constantinescu, premierul Radu Vasile, președinții Camerelor Parlamentului, membrii ai corpului diplomatic. Patriarhul Teoctist a numit vizita Papei ca fiind „un eveniment unic în Biserica noastră, chiar dacă mulți se îndoiau de posibilitatea realizării acesteia”.
A treia zi a vizitei a culminat cu celebrarea euharistică a Suveranului Pontif în Parcul Izvor, în prezența Patriarhului Teoctist. La eveniment au participat peste 200.000 de credincioși catolici, greco-catolici și ortodocși, din țară și din București. Papa Ioan Paul al II-lea a oficiat slujba și a rostit predica în limba română, apoi i-a binecuvântat pe cei prezenți în limbile română, maghiară, germană și poloneză.
Prin mesajul său apostolic și de suflet, Papa Ioan Paul al II-lea i-a asigurat pe cei prezenți de toată afecțiunea sa, după care, îndreptându-se către Patriarhul Teoctist, i-a adresat „din inimă” invitația de a veni în vizită la Roma. Împreună au plecat la aeroport de unde avionul Suveranului Pontif a decolat către Roma.
Această vizită istorică a fost larg mediatizată de presa internațională, fiind cu adevărat un eveniment unic în lumea creștină la aproape un mileniu de la Marea Schismă.
„Nu există război sfânt; numai pacea este sfântă”
Cu această convingere, pentru care a luptat întreaga viață, Papa Ioan Paul al II-lea a plecat dintre noi în 2 aprilie 2005. La 1 mai 2011, a fost beatificat de succesorul său, Benedict al XVI-lea, iar la 27 aprilie 2014 Papa Francisc l-a sanctificat în fața a sute de mii de credincioși veniți din întreaga lume.
Realizarea lui supremă a fost aceea de a arăta lumii ce înseamnă credința și angajamentul moral, elemente care pot influența omenirea mai mult decât puterea armelor, banii corporațiilor sau chiar urnele de vot. Și-a susținut public crezul care l-a însuflețit, lăsându-l ca o frumoasă moștenire generațiilor următoare: „Niciodată să nu mai avem de-a face cu violența. Să nu mai avem niciodata războaie. Niciodată să nu mai avem de-a face cu terorismul. În numele lui Dumnezeu, fie ca toate religiile să aducă pe fața Pământului dreptate, pace, iertare, viață și iubire”.
Referințe: