07 decembrie 1995
Sonda spațială Galileo atinge Jupiter
Și totuși se mișcă
După o călătorie epică de șase ani, la 7 decembrie 1995, sonda spațială Galileo ajunge la Jupiter și nu ne referim la stațiunea cu același nume de pe litoral, ci la însăși planeta cea mai mare din sistemul solar. Purtând prin lumea largă numele celui care, observând mișcarea Pământului, nu s-a abținut să zică în gura mare „E pur si muove”, micuța navă a dovedit și ea că știe să se miște. E drept, a avut niște ajutoare de nădejde: planeta-mamă Terra și vecina ei, Venus, i-au oferit asistență prin forța lor gravitațională, ajutând-o să devină prima navă terestră care să dea târcoale lui Jupiter.
Galileo goes video
Sonda Galileo, fără echipaj uman la bord, a fost creată și lansată în cadrul programului spațial american, cu scopul de a studia planeta Jupiter și lunile sale. A făcut chiar mai mult decât atât, culegând date și despre alte corpuri cerești și fenomene cosmice întâlnite în cale. A fost lansată la 18 octombrie 1989 și transportată în spațiu de naveta spațială Atlantis.
CV-ul sondei Galileo este la fel de impresionant ca al ilustrului personaj în cinstea căruia a fost botezată.
Galilei a pus Pământul în mișcare, împotriva voinței bisericiiGalileo Galilei, matematician, astronom și filozof din Pisa, a susținut teoria lui Copernicus, care contrazicea principiile bisericii cu privire la sistemul solar
E adevărat că a avut și suficient spațiu de manifestare, ceea ce i-a permis să ne cam privească de sus și să realizeze niște imagini memorabile cu Pământul. A avut parte de întâlniri romantice, fiind prima navă construită de oameni care s-a intersectat cu un asteroid. La 29 octombrie, 1991, la două luni după ce pătrunsese în centura de asteroizi, Galileo a trecut la doar 1.600 de km de Gaspra, cu o viteză de aproximativ 8 km pe secundă. Imagini și date referitoare la proprietățile asteroidului au fost trimise acasă în noiembrie 1991 și iunie 1992. Se pare că i-a plăcut, pentru că, în 1993, i-a făcut cu mâna asteroidului Ida, primul identificat ca având o lună proprie, pe nume Dactyl. După numai un an a avut șansa de a viziona, de la distanță, coliziunea cometei Shoemaker-Levy 9 cu Jupiter.
Odată ajuns lângă uriașul galaxiei, Galileo nu a stat cu antenele în sân, deși acestea i-au cam făcut probleme. Nivelul foarte mare al radiațiilor din preajma lui Jupiter au cauzat peste 20 de disfuncționalități, printre care și unele legate de funcționarea corespunzătoare a antenelor. Toate problemele au putut fi remediate de la distanță, sonda Galileo rămânând, cu mici sincope, funcțională pe întregul parcurs al activității sale. A reușit lansarea unei sonde pentru a măsura direct atmosfera lui Jupiter, obținând date prețioase despre compoziția acesteia și norii de amoniac din ea. A transmis înregistrări care arată fenomene vulcanice pe Io și interacțiunile sale plasmatice cu atmosfera lui Jupiter. Galileo a colectat informații care susțin ipoteza existenței unui ocean lichid sub suprafața înghețată a Europei și indicii că straturi lichide de apă sărată s-ar putea găsi în subsolul de pe Ganymede și Callisto. A arătat că Ganymede are un câmp magnetic și a găsit noi dovezi că ar putea exista exosferă în jurul lui Europa, Ganymede și Callisto.
Tot Galileo a descoperit că inelul subțirel al lui Jupiter este alcătuit din praf furnizat și reciclat de cele 4 luni interioare: Metis, Adrastea, Amalthea, (cea mai mare) și Thebe. Întinderea și structura magnetosferei lui Jupiter au fost cartografiate.
Hubble umple Universul cu galaxiiEdwin Hubble, unul din cei mai cunoscuți astronomi ai lumii, a demonstrat că în Univers există mai multe galaxii, nu numai Calea Lactee, cum se credea
Galileo s-a dovedit foarte plimbăreț, hălăduind 14 ani prin spațiu, din care 8 i-a petrecut orbitând de 35 de ori în jurul lui Jupiter. Dar, orice lucru bun are un sfârșit și la fel s-a întâmplat și cu resursele energetice ale sondei, care se subțiau văzând cu ochii (minții) la începutul anilor 2000. Pentru că Galileo nu fusese sterilizat înainte de lansare și după cum știm din spitalele românești nici nu te poți baza pe asta, a fost nevoie de un plan de prevenire a oricărei posibile forme de contaminare. La 14 aprilie 2003, Galileo a atins cea mai mare distanță față de Jupiter de când intrase pe orbită, 26 de milioane de kilometri. Urma să execute saltul decisiv, direct în atmosfera încinsă a planetei, după câteva luni, la 21 septembrie. La încheierea turului cu numărul 35, Galileo s-a îndreptat spre zona sudică a Ecuatorului de pe Jupiter și a pătruns în atmosferă cu o viteză de 173,736 km/oră, devenind amintire. Misiunea a costat 1,4 miliarde de dolari, dar informațiile obținute sunt de neprețuit.
Jupiter, pe înțelesul tuturor
Mulțumită lui Galileo, știm azi mult mai multe despre Jupiter decât știau astronomii babilonieni care l-au observat pentru prima dată, undeva între secolele 7 și 8 î.Chr. Au putut să facă asta, pentru că Jupiter face parte din planetele vizibile cu ochiul liber de pe Pământ. În sistemul solar este întrecut ca strălucire doar de Soare, Lună și Venus.
Mărimea sa impresionantă îl îndreptățește să poarte numele zeității supreme la romani. Și alte popoare îi acordau un loc de cinste, grecii îl denumeau Zeus, mesopotamienii îl vedeau ca pe zeul Marduk și patron al orașului Babilon, iar pentru triburile germanice, planeta era reprezentarea lui Donar sau Thor. Cea mai mare planetă a sistemului solar este alcătuită din gaz și este de două ori și jumătate mai masivă decât toate celelalte planete la un loc. Diametrul lui Jupiter este de 11,2 ori mai mare decât cel terestru și ar fi nevoie de 1.321,3 planete ca cea pe care locuim pentru a umple volumul pe care acesta îl ocupă. Bine că se poate da mare numai în comparație cu colegele sale, planetele, pentru că atunci când apare Soarele, chiar și Jupiter pare pitic. Soarele deține 99,86% din masa totală a sistemului solar. Ar fi nevoie de 109 planete Terra puse una lângă alta pentru a acoperi diametrul Soarelui și de 1,3 milioane de planete similare Pământului pentru a umple volumul astrului nostru.
Neptun, adevărata planetă albastrăNeptun e a opta planetă de la Soare și una dintre cele mai mari din sistemul solar, fiind alcătuită din gaz
Dar nu întotdeauna mărimea contează. O fi el uriaș, dar zilele sale nu se pot mândri cu dimensiunile pe care le au. Cu doar 9 ore și 55 de minute sunt mai scurte decât multe zile de muncă ale unui cetățean obișnuit și, cu siguranță, cele mai scurte din sistemul nostru solar. Dar, dacă privim situația la rece, adică la cele -148°C disponibile pe planetă, vom constata că ce pierde la zile, câștigă la ani. Un an pe Jupiter durează 11,8 ani tereștri, ceea ce ar putea reprezenta un avantaj pentru doamnele care susțin toată viața că nu au mai mult de 30 de ani.
Noaptea trebuie să fie un adevărat spectacol pe Jupiter, cu cele 67 de luni ale sale, probabil că nici iluminatul stradal nu ridică probleme. Cei mai mari sateliți jupiterieni sunt Io, Europa, Ganymede și Callisto. Aceștia mai sunt numiți și sateliții galileeni, deoarece au fost observați, în 1610 de Galileo Galilei, iar în zilele noastre, de tizul său tehnologic, curajoasa sondă care i-a purtat numele.
Referințe: