12 august 1990

este descoperit scheletul unui Tyrannosaurus rex

Caleidoscop Monica

Dinozaur de tezaur

În 12 august 1990, dinozaurii își iau o binemeritată revanșă asupra timpului, care a încercat să îi arunce în lada cu vechituri a istoriei. Paleontologul Susan Hendrickson, o pasionată căutătoare de fosile, descoperă trei oase gigantice, ieșind din pământ în spatele unei stânci, în apropiere de Faith, în Dakota de Sud. S-au dovedit a fi parte din cel mai mare schelet de Tyrannosaurus rex găsit vreodată. Exemplarul, cu frumoasa vârstă de 65 de milioane de primăveri, a fost botezat Sue, în cinstea celei care a făcut descoperirea. În mod uimitor, scheletul lui Sue avea 90% dintre oase, iar acestea erau extrem de bine conservate. Cei care finanțau cercetările lui Hendrickson, The Black Hills Institute of Geological Research, au achitat suma de 5.000 de dolari proprietarului terenului, Maurice Williams. Astfel, au dobândit dreptul de a excava scheletul, care a fost curățat și transportat la sediul organizației, din Hill City. Președintele institutului, Peter Larson, a anunțat că intenționează să demareze construirea unui muzeu non-profit, pentru a o expune pe Sue, alături de alte relicve din perioada Cretacicului.

Dinozauri în fața justiției

După doi ani, o îndelungată luptă juridică a început, în jurul lui Sue. Procurorul general al Statelor Unite a sesizat faptul că scheletul fusese găsit pe teren federal, revenind, așadar, de drept, guvernului american. S-a dovedit ulterior că Williams, așa zisul proprietar al terenului, un metis cu sânge de nativ american și membru al tribului Cheyenne River Sioux, își cedase drepturile asupra terenului către trib, pentru a evita plata taxelor datorate statului. Așadar, excavarea și preluarea lui Sue deveneau ilegale. În octombrie 1997, Chicago”s Field Museum a cumpărat scheletul la o licitație publică, organizată de Casa Sotheby”s la New York. Suma de 8,36 milioane de dolari, la care a fost evaluat, a fost achitată cu sprijinul financiar al corporațiilor McDonald”s și Disney.

Homo habilis, primii dintre strămoșii noștri care au folosit unelte din piatrăStrămoșii noștri și-au dovedit inventivitatea în urmă cu milioane de ani, iar aceasta i-a ajutat să evolueze înspre ceea ce reprezintă azi specia umană

Astfel, Sue a devenit vedeta Muzeului Field, începând din luna mai a anului 2000. Scheletul impresionant, măsurând peste 12 metri lungime și 4 metri înălțime, este expus în una din sălile principale ale muzeului. O alta zonă expozițională oferă vizitatorilor șansa de a privi îndeaproape craniul lui Sue, lung de un metru și jumătate, cântărind aproape o tonă, cu cei 58 de dinți, unii dintre ei la fel de mari ca brațul unui om.

Oasele lui Sue, păstrate surprinzător de bine, au permis oamenilor de știință să afle informații extrem de valoroase despre viața dinozaurilor și, în special despre T. rex. Și-au dat seama că dinozaurii carnivori aveau un simț al mirosului extraordinar de dezvoltat, deoarece bulbii olfactivi erau, fiecare în parte, mai mari decât telencefalul. Mai mult, Sue a fost primul schelet de T. rex la care s-a descoperit și iadeșul, acel os în formă de furcă, specific păsărilor. Acest fapt a venit să confirme teoria științifică conform căreia păsările sunt descendente ale dinozaurilor. Neclar rămâne doar sexul lui Sue; pentru a stabili în ce echipă s-a aflat, cercetătorii ar trebui să poată compara mai multe decât cele 22 de schelete, câte au fost găsite până în prezent.

Rege cu sânge rece

Tyrannosaurus rex este numele cu care a devenit celebru, însă, ca la orice vedetă, începuturile au fost mai lipsite de strălucire. Era cât pe ce să se aleagă cu un nume banal, precum ”Manospondylus gigas”. În 1999, o întreagă dispută a fost iscată la dezvăluirea informației că vânătorul de fosile Edward Drinker Cope descoperise o vertebră de T. rex, botezând animalul ”Manospondylus gigas”, cu 13 ani înainte ca termenul ”Tyrannosaurus” să fi apărut. Paleontologul Edward Drinker Cope descoperise acea primă vertebră în 1892 și a optat pentru denumirea de origine greacă Manospondylus gigas, ceea ce s-ar traduce prin ”vertebră îngustă uriașă”. După descoperirea mai multor fosile de dimensiuni asemănătoare, Henry Fairfield Osborn, pe atunci președinte al Muzeului American de Istorie Naturală a avut inspirata idee a numelui care va face carieră, Tyrannosaurus rex, ”tiranul rege-reptilă”.

Spinosaurus

Cu toate că este considerat rege, nu a fost, totuși, cel mai mare dinozaur carnivor din istorie. Spre dezamăgirea fanilor, trebuie precizat că T. rex a fost surclasat nu de unul, ci de doi dinozauri: Giganotosaurus, din America de Sud, cu cele 9 tone ale sale și de Spinosaurus, care își purta cele 10 tone în zona de Nord a Africii. Competițiile la categoria cu adevărat grea au avut de pierdut, prin faptul că acești trei giganți nu s-au întâlnit niciodată pentru o confruntare față în față, fiind despărțiți de mii de kilometri și de milioane de ani.

Gigantosaurus

Nu știm ce s-ar fi întâmplat dacă o asemenea bătălie ar fi avut loc, însă nu trebuie să cădem în capcana de a considera că T. rex ar fi fost dezavantajat de acele brațe aparent firave, care au generat glume și caricaturi pe seama bietei reptile. Ele puteau părea mici în raport cu restul corpului, însă e bine de amintit că acel corp era uriaș. Conform paleontologului Jack Conrad, măsurătorile indică faptul că doar bicepsul unui T. rex ar fi putut mișca ușor peste 200 de kilograme fiecare. Brațele atingeau, totuși, o lungime de peste un metru, iar carnivorul nu deține recordul pentru cel mai disproporționat raport brațe - corp; această onoare îi revine lui Carnotaurus, o apariție cu adevărat caricaturală.

Dura Lex, T-rex

Ce e sigur, însă, cu un T. rex nu era de joacă. La întrebarea ”T. rex era un vânător feroce sau un devorator de cadavre?”, răspunsul este DA. Concluzia cercetătorilor este unanimă: acest dinozaur înghițea tot ce îi ieșea în față. Nu e un comportament ieșit din comun, multe carnivoore contemporane nefiind prea mofturoase în a-și completa meniul cu resturi sau prăzi vânate de alții.

Sue Hendrickson în timpul săpăturilor

Carnivor sau necrofag, T. rex nu rămânea în pană de mâncare. Mai ales că, aparent, avea și el niște pene proprietate personală. Până nu demult, se considera că doar dinozaurii de mici dimensiuni aveau corpul acoperit, mai mult sau mai puțin, cu pene. Totul s-a schimbat, odată cu descoperirea lui Yutyrannus huali, în 2012. Această rudă a lui T. rex, made in China, atingea dimensiunea considerabilă de 7 metri de la cap la coadă și era înveștmântat în pene lungi de 15 centimetri. Această constatare a făcut ca varianta unui T. rex cu penaj să fie considerată posibilă.

Yutyrannus huali

Nici penele, nici solzii nu îi umbreau privirea, T. rex bucurându-se de o înzestrare excelentă la acest capitol. Craniul său era special adaptat pentru a oferi maximă acuitate vizuală. La fel ca oamenii și păsările de pradă, avea vedere binoculară, adică ochii săi erau orientați drept înainte, iar planurile care îi intrau în vizor se suprapuneau, pentru a asigura cea mai mai bună percepție. Și tot la fel ca oamenii, cei mai mari dușmani ai lor erau ei înșiși. Au fost descoperite mai multe schelete purtând urmele unor lupte și mușcături care puteau proveni doar de la semenii lor.

Cu o speranță de viață de 30 de ani, adolescența era scurtă, dar intensă. O serie de cercetări efectuate în 2004, arătau că junii T. rex puneau cam 2,5 kg în greutate, pe zi, între vârsta de 14 și 18 ani. Probabil că depresia juvenilă nu se inventase încă.

Ca să atingă dimensiunile impresionante ale exemplarelor mature, se hrăneau serios, fără îndoială. Cu igiena bucală, însă, stăteau mai prost. Se pare că bacteriile din carnea infectată care, în lipsa aței dentare rămânea inevitabil între dinții numeroși cu care își sfâșiau prada, făceau ca membrii familiei T. rex să aibă o mușcătură septică, care infecta și chiar ucidea victimele rănite de ei. Desigur, uneori, prada murea abia după câteva zile de la mușcătură, așa că nu întotdeauna era pentru cine se pregătea, ci pentru cine se nimerea prin preajmă la momentul decisiv.

Cu siguranță, T. rex a fost un personaj impresionant în peisajul Cretacicului. Cel mai faimos dinozaur din lume, nu și-a pierdut puterea de a fascina nici după zeci de milioane de ani. Este încă un subiect de studiu și sursă de inspirație pentru cercetători, artiști, producători de film și aventurieri. Din negura timpului, a ajuns direct sub luminile rampei. Jurassic Park reprezintă cea mai cunoscută istorie contemporană în care dinozaurii dețin rolurile principale. Pelicula, un science fiction regizat de Steven Spielberg, a avut la lansare încasări record de 914 milioane de dolari. A doborât recordul stabilit de E.T. the Extra-Terrestrial, recordul fiind, la rândul lui doborât, patru ani mai târziu de Titanic. Este, de asemenea, cel mai mare succes al NBC Universal și al lui Steven Spielberg. Efectele speciale au fost cu adevărat revoluționare. Nu aceeași impresie la superlativ a lăsat-o și speculația științifică ce a stat la baza intrigii din film. Uitând că e o ficțiune, mulți au început să ia în serios posibilitatea de a obține probe de ADN de la insectele care i-au înțepat pe uriașii acelor vremuri. La întrebarea îndelung dezbătută, dacă dinozaurii ar putea fi readuși la viață utilizând metodele din film, răspunsul e categoric negativ. Un studiu recent a arătat că materialul genetic se menține pentru cel mult un milion de ani. Așadar, cea mai apropiată versiune a lor pe care o putem admira, nu atât în carne, cât în oase, rămâne Sue, pe piedestalul ei de la Muzeul Field.

Referințe:

history.com mentalfloss.com thoughtco.com

foto creditpixelbip.com

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept