01 septembrie 1985
A fost găsită epava Titanicului
„Nici chiar Dumnezeu nu ar putea scufunda Titanicul”
Acestea au fost cuvintele rostite de către un angajat al companiei „White Star Line”, atunci când vasul Titanic a fost lansat la apă, pe 31 mai 1911. Înalt cât un bloc cu 11 etaje și lung cât trei terenuri de fotbal, giganticul vapor părea de neatins. S-a dovedit încă o dată că lauda de sine nu miroase a bine. Natura a fost și va rămâne mereu mai puternică decât născocirile omenești și ne amintește constant că aroganța este penalizată mai devreme sau mai târziu. Pe 15 aprilie 1912 colosul, plecat din Southampton, cu destinația New York, s-a scufundat în apele reci ale Atlanticului, luând cu sine în adâncul oceanului mai mult de 1.500 de vieți omenești. 73 de ani mai târziu, o expediție mixtă americano-franceză a reușit să dea de urma epavei. Pe 1 septembrie 1985, un minisubmarin pe nume Argo a găsit primele rămășițe la 3.800 de metri adâncime, iar apoi, epava Titanicului.
Concurența bagă navele la apă
Până să ajungă pe fundul Oceanului Atlantic, drumul colosului de fier a început în primii ani ai secolului XX. The Royal Mail Steamer Titanic, pe numele complet, a fost produsul luptei dintre White Star Line și Cunard, două companii ce concurau pentru supremația în cursele transatlantice. Întrecerea a fost una aprigă, iar avantajul părea să fie în curtea celor de la Cunard, ale căror nave, Mauretania și Lusitania, se bucurau de o mare faimă în epocă, fiind catalogate ca cele mai sofisticate și luxoase. Din nefericire, destinul Lusitaniei va fi la fel de tragic precum al Titanicului, fiind scufundată de către un submarin german pe 7 mai 1915, în timpul primului război mondial. Acest incident a grăbit intrarea Statelor Unite în război!
Jacques Cousteau, o voce puternică în Lumea tăceriiLumea tăcerii, publicată de exploratul francez Jacques-Yves Cousteau, împreună cu filmele realizate de el, au adus minunile subacvatice mai aproape de oameni
În replică la cele două vase ale concurenței, cei de la White Star Line au hotărât să-și îmbogățească flota cu trei noi ambarcațiuni transatlantice: RMS Olympic, RMS Titanic și RMS Britannic. Pentru construcția Titanicului, începută în martie 1909, s-a muncit fără întrerupere timp de doi ani, într-un șantier naval din Belfast. Iar pe 31 mai 1911, cel mai mare obiect manevrabil din lume la acea vreme și-a croit drumul în râul Lagan. Mai mult de 100.000 de oameni au asistat la lansare, operațiune ce a durat sub de un minut. Avea să mai treacă încă un an până când „orășelul plutitor” să fie pregătit pentru prima și, totodată, ultima sa călătorie.
Semne rele startul are
Pe 10 aprilie 1912, Titanicul a părăsit portul Southampton, cu destinația New York. A mai făcut apoi două escale, la Cherbourg, Franța și Queenstown, Irlanda, pentru a mai prelua călători, după care s-a îndreptat spre larg.
În total, cu tot cu echipaj, la bordul vaporului de lux s-au urcat peste 2.200 de oameni. 1.317 erau pasageri, din care 324 călătoreau la clasa I. Printre privilegiați se au numărau milionari americani, precum John Jacob Astor IV (cel mai bogat om aflat la bord), Isidor Straus, George Dunton Widner, Benjamin Guggenheim sau Lucile Carter. Pe vas se mai aflau și J. Bruce Ismay, director al companiei White Star Line și Thomas Andrews, arhitectul care a proiectat nava. Lipsea însă omul de afaceri J. P. Morgan, proprietarul companiei care a produs Titanicul, acesta anulându-și voiajul în ultima clipă.
Bombard, un Robinson din zilele noastreAlain Bombard, un medic francez pasionat de navigație, și-a propus să demonstreze că un om poate traversa Oceanul Atlantic fără provizii
Dar cei mai mulți dintre pasageri, peste 700, călătoreau la clasa a III-a, unii plătind mai puțin de 20 de dolari pentru bilet. Echipajul numeros, îl avea în frunte pe Edward John Smith. Acesta era cel mai experimentat căpitan al companiei White Star Line. Experiența nu va fi de ajuns pentru a lupta cu natura.
Încă de la plecarea din Southampton, vasul a întimpinat unele probleme. Primul semn rău, după cum ar spune superstițioșii, s-a petrecut chiar la părăsirea docului, atunci când o coliziune cu vaporul S.S. New York, aparținând companiei America Line's, a fost evitată la limită. Apoi a izbucnit un mic incendiu la unul dintre boilere. Chiar dacă focul nu a putut fi stins, căpitanul și inginerul șef au decis să continue călătoria pe mare, considerând că incidentul nu pune în pericol integritatea navei.
Francis Drake, un pirat înnobilatSir Francis Drake a parcurs un drum lung, de la fiu de fermier, la pirat și negustor de sclavi, pentru a deveni apoi nobil și amiral al flotei engleze
Dezastru la rece
Pe 14 aprilie, după patru zile de navigare, Titanicul a primit numeroase avertizări din partea altor vase privind prezența ghețarilor pe apele în care naviga. Dar n-a contat. Nici faptul că temperatura apei a scăzut de la 12 grade până aproape de zero (semn ce indica că gheața era prezentă) n-a fost băgat în seamă. Probabil că din prea multă încredere, toate aceste atenționări au fost ignorate, iar colosul de metal și-a văzut mai departe de drumul său, fără să vireze spre sud.
Pe la ora 23:40, marinarul de veghe Frederick Fleet a observat un obiect mai întunecat pe suprafața oceanului. A tras iute clopotul de alarmă și a comunicat către punte: „Aisberg chiar în dreapta”! Cu toate că ofițerul William Murdoch a încercat să ia toate măsurile pentru a evita coliziunea, viteza cu care se deplasa mastodontul, de peste 22 de noduri, a făcut ca acest demers să fie zadarnic. Lovitura a fost în plin. Aisbergul a făcut o tăietură de 100 de metri în partea de la tribord a carenei. Cinci dintre compartimentele etanșe au fost avariate, destinul celor aflați pe vas fiind astfel pecetluit. Nu mai exista nicio speranță de redresare.
Imediat după miezul nopții, echipajul a primit ordin să pregătească bărcile de salvare. În număr de 16, acestea nu erau suficiente pentru toți cei 2.000 de oameni. La capacitate maximă, bărcile puteau transporta 1.178 de persoane, adică aproximativ jumătate din cei aflați la bord. Culmea, regulamentul stipula existența unui număr de bărci de salvare suficiente pentru doar 962 de pasageri. Nimeni nu prevăzuse construirea unui vapor atât de mare!
Operațiunea de salvare s-a derulat într-o atmosferă de panică și haos. Bineînțeles, prioritate la urcarea în ambarcațiuni au avut femeile și copii. Dar prima barcă a fost coborâtă în apă cu doar 28 de oameni, deși avea o capacitate de 65. Alta a plecat cu doar 12 pasageri, deși putea să transporte 40! Aproximativ 700 de oameni au reușit să urce în bărcile de salvare, dar peste 1.500 au rămas la bordul pachebotului, mulți dintre aceștia fiind pasagerii săraci ce călătoreau pe punțile inferioare.
După două ore și 40 de minute de la lovitură, lucrurile s-au precipitat brusc. Nava a început să se încline, iar greutatea a rupt vasul în două. O jumătate a rămas deasupra apei, însă nu pentru multă vreme. Pe 15 aprilie 1912, La ora 2:20 A.M., Titanicul a dispărut cu totul în apele aproape înghețate ale Atlanticului. Trecuseră 4 zile, 17 ore și 30 de minute de când cea mai mare navă pornise în prima ei călătorie pe ocean!
Expediția Kon-Tiki, cu pluta din Peru, în PolineziaE bine sau e rău să fii dus cu pluta? Uneori, este extraordinar, așa cum au dovedit-o membrii expediției Kon-Tiki, care au străbătut Oceanul Pacific.
Salvare în mare
Scena scufundării a fost tulburătoare și pentru cei care au supraviețuit. „Nu vom putea uita niciodată țipetele disperate dinaintea morții din mii de gâtlejuri, bocetele, gemetele și ultimele încercări de a găsi o gură de aer înainte de momentul când se duceau la fund”, a povestit unul dintre norocoșii ce au scăpat cu viață de pe Titanic, colonelul Archibald Gracie. În timp ce Eva Hart, o altă supraviețuitoare, a fost de părere că „liniștea care a urmat celei mai înspăimântătoare muzici a fost terifiantă!”.
Cei care s-au îmbarcat pe bărcile de salvare au fost recuperați de către SS Carpathia, o navă a firmei concurente, Cunard. Recepționând semnalul SOS, Carpathia a ajuns în zona dezastrului în jurul orei 4 dimineața și i-a salvat pe cei 710 norocoși ce au găsit un loc în bărcile de salvare. Trei zile mai târziu, pe o ploaie torențială, supraviețuitorii au ajuns la destinație. Peste 40.000 de oameni îi așteptau la New York, dornici să afle istoria catastrofei prin care trecuseră.
Din navă, epavă
La doar câteva luni după ce s-a scufundat, au început și primele demersuri de aducere la suprafață a navei. Acestea le-au aparținut familiilor milionarilor Astor și Guggenheim, pasageri de lux ai Titanicului, ce au pierit în valuri. Bineînțeles că unul din motive a fost dorința apropiaților de a recupera nenumăratele bijuterii și bunuri scufundate odată cu cel mai mare transatlantic. Dar scafandrii au renunțat rapid, căci presiunea mare i-a determinat să spună pas.
Canalul Panama, o autostradă pe apă între Atlantic și PacificCanalul Panama, care leagă Oceanul Atlantic de Pacific este o idee veche de sute de ani, însă a fost pusă în practică doar în secolul XX, aducând azi venituri de miliarde de dolari
O idee năstrușnică a avut în 1914 arhitectul American Charles Smith. Acesta a propus să atașeze niște electromagneți unui submarin, pentru a fi atras de epavă. Proiectul său a fost abandonat imediat, căci la un prim calcul costul operațiunii s-ar fi ridicat undeva la 34 de milioane de dolari. De-a lungul timpului, au mai existat însă numeroase idei mai mult amuzante, decât eficiente. Alte propuneri pentru aducerea la suprafață au fost pomparea în epavă a 180.000 de tone de vaselină, umplerea epavei cu mingi de ping-pong sau transformarea acesteia într-un... aisberg!
Până la urmă, tot cei aplecați către metodele științifice au avut câștig de cauză. Ce-i drept, a fost nevoie de aproape 75 de ani pentru ca epava să fie descoperită.
Oceanograful american Robert Ballard a demarat proiectul pentru găsirea rămășițelor celebrului transatlantic încă din anul 1973. A început expedițiile pe cont propriu în 1977, iar din 1984 marina americană l-a angajat. După un an, Ballard a contactat Institutul francez pentru Studierea Adâncurilor Oceanelor, pentru a-l însoți în larg cu sonarul lor performant. Iar la 1 septembrie 1985, minisubmarinul Argo, dotat cu o mini cameră video, a transmis primele imagini cu resturile Titanicului. Cele două jumătăți ale vaporului au fost descoperite la o distanță de 600 de metri una de cealaltă!
Peste un an, expediția a reușit să fotografieze în detaliu epava, găsind și câteva din faimoasele obiecte de lux, păstrate într-o stare surprinzător de bună.
De atunci, mii de obiecte au fost readuse la suprafață și au fost vândute în cadrul mai multor licitații, valoarea lor ajungând la aproximativ 180 de milioane de dolari.
Amelia Earhart, o viață dedicată zboruluiAmelia Earhart, prima femeie-pilot care a zburat peste Oceanul Atlantic, a dovedit că nimic nu este imposibil atunci când crezi în visele tale
Dar numeroasele „călătorii” până la celebra epavă (aproximativ 400 de persoane au ajuns acolo din momentul descoperirii) au provocat daune irecuperabile. Ba chiar într-una din expedițiile regizorului James Cameron din 1995, unul dintre submersibile a lovit carena și a cauzat prăbușirea camerei unde stătea în 1912 căpitanul Edward Smith. Din păcate, epava se află în pericol de a dispărea complet în următoarele două decenii. De vină pentru dispariție va fi o bacteria ce se hrănește cu metal, bacterie ce a fost botezată Halomonas Titanicae. Aceasta pur și simplu devorează imensul schelet metalic al navei ce cântărea 47.000 de tone!
Între timp, epava Titanicui a fost declarată monument subacvatic de către UNESCO.
Referințe: