08 mai 1978
Prima ascensiune pe Everest fără oxigen suplimentar
Ascensiune cu aer condiționat
Când Reinhold Messner și Peter Habeler se îndreptau spre tabăra de bază de pe Muntele Everest, în 1978, o lume întreagă considera că porniseră pe ultimul drum. Scopul lor era acela de a atinge vârful, fără a utiliza tuburi de oxigen, o performanță rar întâlnită și azi, considerată imposibilă, din punct de vedere științific, pe atunci. La 8 mai 1978, cei doi și-au adăugat numele în galeria temerarilor care au dovedit că nimic nu e imposibil. După ce a reușit să ajungă pe cel mai înalt punct terestru, împreună Peter Habeler, alpinistul Reinhold Messner a repetat ascensiunea, singur de această dată, în 1980. A petrecut 40 de minute pe vârf, unde a îngenunchiat, pentru o fotografie memorabilă. Peste 4.000 de oameni au urcat Everestul, dar mai puțin de 200 au reușit să ajungă la destinație, fără a avea rezerve de oxigen. În 2017, un român a repetat această performanță. Horia Colibășanu, medic stomatolog din Timișoara, care a „sigilat” 7 vârfuri de peste 8.000 de metri, a ajuns pe Acoperișul lumii.
Un munte cu a(l)titudine
Muntele Everest, numit, în Nepal, Sagarmāthā, iar în China, Chomolungma, și-a primit numele sub care a devenit celebru în onoarea topografului englez sir George Everest, care a coordonat o serie de măsurători pe teritoriul Indiei. Granița dintre China (Regiunea autonomă Tibet) și Nepal trece chiar peste vârful Everestului. Masivul din care face parte include și alți mastodonți: Lhotse, 8.516 m, Nuptse, 7.855 m și Changtse, 7.580 m. În 1856, după un amplu studiu pe teren, s-a stabilit că Everestul, cunoscut până atunci drept Vârful XV, este cel mai înalt munte de pe planetă, măsurătorile de atunci indicând că se ridică la 8,840 de metri. Azi, înălțimea oficială, este de 8,848 m, recunoscută atât de China cât și de Nepal, în urma unui studiu efectuat de India în 1955 și confirmat de China 1975. În 2005, China a remăsurat înălțimea muntelui și a obținut un rezultat de 8844.43 m. La începutul anului 2017, a fost demarată o nouă cercetare, care analizează posibilitatea ca înălțimea Everestului să fi fost afectată de cutremurul din 2015.
Cu câțiva centimetri în plus sau în minus, oricum, la această altitudine, o persoană inhalează doar o treime din oxigenul de care beneficiază la nivelul mării. În anii 1960, medicii au studiat solicitările fiziologice la care este supus organismul uman, în cazul unor ascensiuni la asemenea înălțimi și au ajuns la concluzia că atmosfera subțire de pe vârful Everestului ar permite unui om să supraviețuiască doar în condiții de repaus total. Așadar, opinia lor era că doar încercarea de a atinge un asemenea obiectiv va avea ca urmări leziuni serioase și ireversibile ale creierului (în cel mai bun caz) sau decesul.
El Capitan și The Nose, vise frumoase pentru amatorii de senzații tari pe munteStânca El Capitan este o provocare pentru orice cățărător, mai ales prin traseul The Nose, care a împins alpiniștii la performanțe extreme
Pe lângă aceste riscuri, muntele Everest nu este o gazdă foarte primitoare, întâmpinându-și oaspeții cu furtuni, temperaturi extrem de scăzute și pante alunecoase. În asemenea condiții, un alpinist trebuie să ia decizii rapide și eficiente. Fără suficient oxigen, oamenii nu pot gândi limpede, reflexele le sunt încetinite și mișcările îngreunate. O mulțime de argumente contra și totuși, cei doi alpiniști au decis să încerce.
Alpiniști fără aere
Întreaga lume, de la comunitatea medicală, la colegii alpiniști le spunea că încercarea este sortită eșecului. A fost nevoie de o tărie extraordinară de caracter pentru a avea curajul să pornească la drum sub asemenea auspicii nefavorabile. Cei doi se antrenaseră înainte urcând câteva vârfuri înalte, fără oxigen suplimentar: Matterhorn, Eigerwand și Gasherbrum.
Aventura lui Messner și Habeler a fost, desigur, marcată de numeroase probleme. Când se aflau în Tabăra 2, Habeler a fost puternic sedat și totuși, nu reușea să adoarmă. Frica îi străbătea fiecare por, iar ca bonus a avut parte de o sesiune de vomă și diaree, grație unei conserve de sardine. În pragul epuizării, Habeler dorea să coboare. Colegul lui, Messner, dorea să urce. Habeler era mai puțin îngrijorat de perspectiva morții decât de eventualitatea că s-ar întoarce acasă și nu și-ar mai recunoaște familia. Asta pentru că medicii îl avertizaseră că lipsa de oxigen de sus ar putea să îi facă praf creierul.
În timpul traversării pasajului din sud, dintre Lohtse și Everest, Messner și doi șerpași au fost prinși într-o furtună cu rafale de vât care depășeau 200 de km/oră. Două zile au fost imobilizați acolo, iar când furtuna s-a liniștit s-au întors către tabăra de bază, recuperându-l și pe Habeler de pe traseu.
Habeler încă mai ezita, însă, Messner, de neclintit în hotărârea lui, a reușit să îl convingă în cele câteva zile de odihnă și recuperare petrecute în tabăra de bază, să nu renunțe.
Cea de-a doua încercare, avea să le aducă o victorie grea, însă meritată. Pe ultima porțiune către vârf, comunicau doar prin gesturi, pentru a nu își epuiza suflul, atât de prețios. La doar câteva zeci de metri de țintă, au căzut în genunchi și s-au întins pe zăpadă, pentru a-și trage sufletul, copleșiți de emoție. Habeler a început să halucineze, iar Messner a simțit că trupul îi explodează. Mai târziu a mărturisit că mintea îi era complet blocată și crede că doar sufletul a fost cel care l-a împins mai departe. Pe ultimii 80 de metri se prăbușeau aproape la fiecare pas, târându-se, la propriu, până pe cel mai înalt punct al suprafeței terestre.
Bhutan, o democrație ca-n poveștiÎn Bhutan, bunăstarea de care se bucură populația țării se calculează în funcție de fericirea cetățenilor, nu de veniturile pe care aceștia le obțin
Relatându-și ulterior experiența, Messner o face într-un mod extrem de poetic: „În acea stare de înălțare spirituală, nu îmi mai aparțin mie sau simțurilor mele. Nu sunt decât un plămân subțire, însetat de aer, plutind peste cețuri și vârfuri”.
Ascensiunea lui Habeler și Messner a reprezentat un punct de cotitură atât pentru comunitatea alpiniștilor, cât și pentru cea medicală. Doctorii au reevaluat limitele și posibilitățile organismului uman.
De la plombă la surplombă
În 2017, un român, medic stomatolog din Timișoara, Horia Colibășanu, a pornit în cursa care se consumă pe nerăsuflate către vârful Everest, fără a folosi oxigen suplimentar sau sprijinul șerpașilor. Horia are în spate un palmares impresionant: șapte vârfuri de peste 8.000 m, toate fără oxigen suplimentar și fără șerpași. Printre cele mai remarcabile reușite se numără vârfurile Annapurna, K2 și Dhaulagiri, 3 din top 5 cei mai periculoși munți din lume. Succesul lui Horia Colibășanu de pe K2 (8.611m) din Pakistan, în 2004, este considerat cea mai mare performanță individuală din alpinismul românesc, neegalată până în prezent.
Horia a devenit primul român care, în 16 mai 2017 a ajuns pe Everest, practicând alpinismul pur: fără oxigen suplimentar și fără șerpași. Și nu se oprește aici. Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanților alpinistului, expediția din 2018 va începe pe data de 3 aprilie, o dată cu trekkingul pe Valea Khumbu, în Nepal, și se va încheia la sfârșitul lunii mai
„Expediția din acest an este o provocare pentru mine, ca alpinist de mare înălțime. Mi-am propus să încerc deschiderea unei rute noi de urcare pe vârful Everest, bazându-mă pe experiența de până acum și în special pe cea de anul trecut, când am reușit să rămân mai multe zile la rând la altitudine de peste 8.000 de metri”, a spus Horia Colibășanu despre obiectivul din acest an. Anul acesta, are loc cea de-a 20-a expediție internațională a lui Colibășanu și cea de-a 15-a în Himalaya.
National Geographic, un deschizător de drumuri și viseNational Geographic Society, care editează și revista cu același nume, a devenit un simbol al cunoașterii în lumea întreagă
„Să știi că sunt mii de oameni care te urmăresc, care te susțin să obții performanța pentru care te pregătești, care te așteaptă acasă, este o emoție extraordinară care îți dă resurse neașteptate. Le mulțumesc tuturor celor care îmi scriu mesaje de suport”, a afirmat sportivul din Timișoara.
Referințe: