17 aprilie 1970
Apollo 13 revine cu bine acasă
13, cu noroc și cu ghinion
Într-o clipă, mândrețea de navă spațială Apollo 13, s-a transformat din mașinăria sofisticată ce urma să atingă solul lunar, într-o navă care funcționa la limita de avarie. Explozia unui rezervor de oxigen avea să dea peste cap întreaga misiune. În același timp, nefericitul incident va arăta că spiritul uman poate, prin ingeniozitate, colaborare și înțelegere să depășească barierele spațiului și limitele tehnologiei. Sentimentul de recunoștință care a însoțit revenirea aventuroasei misiuni pe planetă, a demonstrat solidaritatea omenirii în fața unor probleme mai mari decât ale fiecărui individ în parte. După aterizarea în Oceanul Pacific, de la 17 aprilie 1970, atunci când au fost întâmpinați de băștinașii din Pago Pago, James Lovell, comandantul misiunii, a afirmat: „Nu ne dăm seama ce avem pe Pământ, până când nu ne îndepărtăm de el”.
Lună plină
Apollo 13 reprezenta cea de-a șaptea misiune cu oameni la bord, în programul american spațial Apollo și cea de-a treia care avea drept obiectiv aselenizarea. Nava a fost lansată la 11 aprilie 1970, ora 19:13 UTC (coordinated universal time), de la Centrul spațial Kennedy, din Florida. S-a renunțat la obiectivul de a ajunge pe solul lunar, după ce un rezervor de oxigen a explodat, două zile mai târziu, afectând întreaga funcționare a modulului de serviciu (SM), de care depindea modulul de comandă (CM). În ciuda marilor dificultăți provocate de pierderile de energie și de căldură, lipsa apei potabile și nevoia de a efectua reparații obligatorii la sistemul de prelucrare a dioxidului de carbon, astronauții au reușit să revină cu bine pe Terra, la 17 aprilie.
Primii astronauți pun piciorul pe LunăLa 20 iulie 1969, Neil Armstrong, comandantul misiunii Apollo 11, punea în premieră piciorul pe solul lunar, deschizând noi porți către Univers pentru întreaga omenire
Zborul a trecut pe lângă partea îndepărtată a Lunii, la o altitudine de 254 de kilometri de suprafața satelitului nostru natural și la o distanță de 400.171 de kilometri de Pământ. Astfel, s-a stabilit un nou record, astronauții de pe Apollo 13 devenind oamenii care au călătorit la cea mai mare depărtare de casă, de până atunci. Misiunea a fost comandată de James A. Lovell, cu John L. „Jack” Swigert, ca pilot al modulului de comandă și Fred W. Haise, pilot al modulului lunar. Swigert a fost o înlocuire de ultim moment pentru pilotul Ken Mattingly, care fusese consemnat la sol de medicul misiunii, din cauza suspiciunii de contaminare cu pojar.
Astronauții de pe Apollo 13
Jack Swigert, 38 de ani, fusese pilot „de rezervă”, până cu 48 de ore înainte de lansare, când a fost anunțat că îi va lua locul lui Ken Mattingly.
Jim Lovell, 42 de ani, era cel mai „umblat” astronaut din lume. Avea la activ trei misiuni și 572 de ore ca experiență de zbor în spațiu. Participase la misiunea Apollo 8, prima care a înconjurat Luna și a zburat în două misiuni Gemini, inclusiv într-una care a fost un maraton de rezistență în spațiu, de 14 zile.
Echipa era completată de Fred Haise, 36 de ani, care fusese membru de rezervă pentru Apollo 8 și 11. Întregul echipaj avea, așadar, experiență de zbor și pregătirea necesară pentru a face față situațiilor dificile. Aceste abilități le vor fi de mare ajutor pe Apollo 13.
Korolev, mintea genială din spatele zborului cosmic al lui Iuri GagarinIuri Gagarin a fost primul om care a zburat în spațiu, la bordul navetei Vostok, deschizând drumul cosmic pentru întreaga omenire
„Houston, we've had a problem”
Apollo 13 era alcătuită din două module independente, unite printr-un tunel: cel în care echipajul stătea în timpul călătoriei - Odyssey și cel cu care ar fi urmat să aselenizeze - Aquarius.
În seara zilei de 13 - aceeași cifră - pe când se aflau la peste 300.000 de kilometri de Pământ, apropiindu-se de Lună, dispecerul de la sol, care supraveghea zborul, a observat un semnal de avertizare care anunța presiune scăzută în unul din rezervoarele de hidrogen de pe Odyssey. Semnalul putea indica o problemă sau doar faptul că era nevoie ca hidrogenul să fie încălzit și ventilat, pentru a nu se răci prea tare.
Swigert a demarat procedura standard pentru o asemenea situație. Un moment mai târziu, întreaga navă se zguduia, în jurul echipajului înspăimântat. Luminile de alarmă s-au aprins, pe măsură ce nivelul de oxigen scădea și energia se diminua. Echipajul a anunțat turnul de control, cu faimoasele cuvinte rostite de Swigert: „Houston, we've had a problem”. Producția cinematografică din 1995, Apollo 13, a schimbat replica în „Houston, we have a problem” și a atribuit-o comandantului James Lovell.
Ulterior, investigațiile NASA au arătat că, din cauza unor erori de construcție și de testare, câteva fire au rămas neizolate în rezervorul de oxigen. O scânteie a provocat explozia unui rezervor și avarierea celuilalt.
Deoarece oxigenul alimenta celulele de combustibil, energia navei s-a redus drastic. Propulsoarele, simțind pierderile de oxigen au încercat să stabilizeze nava, dar fără prea mare succes. Din fericire pentru Apollo 13, avariatul Odyssey avea o rezervă funcțională: Aquarius. Acest modul ar fi fost pornit doar pentru a duce echipajul pe suprafața Lunii. Nu avea scut termic pentru revenirea în atmosfera terestră, dar ar fi putut să transporte echipajul înapoi pe Pământ. Înainte de intrarea în atmosferă, echipajul s-ar fi întors pe Odyssey, care și-ar fi conservat astfel, micile rezerve de energie. Haise și Lovell au făcut minuni să pornească Aquarius într-un timp mai scurt decât cel pentru care fusese pregătit, în timp ce Swigert a rămas în Odyssey, pentru a închide sistemele, păstrând astfel energia rămasă, în vederea aterizării.
Astronauți cu sânge rece
Echipajul avea de luptat acum cu provocarea de a ajunge acasă, în condițiile economisirii energiei de pe Aquarius. După ce au reușit manevra crucială de a întoarce nava pe traiectoria care să îi aducă înapoi pe Terra, au oprit toate sistemele care nu erau absolut necesare pentru funcționare.
Fără sursă de căldură, temperatura din cabină a scăzut rapid până la limita înghețului. O bună parte din mâncare a devenit necomestibilă. Și-au raționalizat apa, pentru a fi siguri că Aquarius - care era obligat să funcționeze pentru o perioadă mai lungă decât cea pentru care fusese gândit - va avea suficient lichid de răcire.
La sol, directorul de zbor, Gene Kranz și-a organizat oamenii astfel încât să aibă permanent sub observație consumabilele precum apa și energia. Alte echipe de control ajutau echipajul navei cu activitățile zilnice. Asistența de la sol a navei era asigurată 24 din 24.
Zilele petrecute pe drumul de întoarcere păreau nesfârșite și pentru cei din navă și pentru cei care îi așteptau. Toți membrii echipajului au slăbit, iar Haise a fost afectat de o infecție la rinichi. În orele de dinainte de aterizare, echipajul epuizat a repornit Odyssey. Apoi s-au pregătit de reintrarea în atmosferă, fără să știe că explozia afectase scutul termic al navei.
Au fost însă norocoși și au rezistat impactului. Lovell, Haise și Swigert au ajuns în apele Oceanului Pacific. Experiența lor a fost benefică pentru misiunile care au urmat și pentru care navele au fost reconfigurate și îmbunătățite, astfel încât să nu se mai confrunte cu probleme similare.
Apollo 7, primul zbor al omului către steleVisul omului de a zbura în spațiul cosmic a devenit realitate odată cu misiunea reușită a navei Apollo 7
Deși poate părea un eșec, misiunea Apollo 13 rămâne o dovadă a abilităților umane de a gestiona situații dificile și de a-și depăși propriile limite. Având în vedere lecția de viață pe care misiunea a oferit-o, nu au întârziat să apară ecranizările spectaculoasei experiențe. Cea mai notabilă realizare cinematografică rămâne cea din 1995, regizată de Ron Howard. Tom Hanks, Kevin Bacon, Bill Paxton, Gary Sinise și Ed Harris dau viață personajelor. Filmul este remarcabil pentru acuratețea cu care au fost redate detaliile misiunii. Actorii au petrecut stagii de pregătire la NASA, în simulatoarele de zbor folosite la antrenamentul astronauților și în turnul de control, pentru a se familiariza cu toate aspectele unei misiuni spațiale. Multe din imaginile folosite în film sunt fotografii făcute de Jim Lovell și Bill Anders, în timpul misiunii Apollo 8, iar unele din scenele de la lansare sunt cele filmate la lansarea navetei Apollo 11, în 1969. Replica „Houston, we have a problem” a devenit una dintre cele mai faimoase expresii din cinematografie. Filmul a fost recompensat cu 2 premii Oscar (din 9 nominalizări). Cea mai frumoasă (și înaltă) recompensă a primit-o, însă, actorul Tom Hanks, pentru prestația sa în rolul astronautului Jim Lovell: un asteroid îi poartă numele din anul 1996: „12818 Tomhanks”.
Referințe: